175. Satul dintotdeuna ( până mai ieri ) - 1

175. Satul dintotdeuna ( până mai ieri ) - 1

Cine studiază Cultura Cucuteni ( cărţi , muzee , net , alte surse ) o să constate că satul de acum 5000 de ani are multe asemănări cu satul interbelic ,de exemplu ( ultima formă de sat autentic – părerea mea ! ) . Ocupaţiile sunt

aceleaşi : păstorit , lucratul pământului , olărit , creşterea vitelor , creşterea albinelor etc, ; uneltele : aceleaşi de-a lungul timpului.

Am primit un set de fotografii în care sunt imortalizate momente ale satului tradiţional. Mi-a făcut acest uriaş cadou  Preotul Stanciu Mihai; a funcţionat sistemul : dar din dar , dumnealui le-a primit de la un prieten. Privind fotografiile am ajuns la concluzia că sunt minuni, realitatea fiind prinsă în forme prea puţin regizate ( acel puţin da altfel normal , vine din partea fotografului şi nu a subiecţilor ) şi ,mai ales, mi-am întărit convingerea că pentru satul dintotdeauna ( vatră de veşnicie – Blaga ) a început mişcarea din cutume , apoi destrămarea în ultimii 70 de ani.    < Civilizaţiile avansate > au făcut  mişcarea mai demult şi regretă amarnic ,  procesul desfiinţării satelor fiind încheiat,la noi mai trebuie să facem ultimul pas.  

Satul nu a fost distrus prin înfiinţarea oraşului, ci  prin mentalitatea că fericirea  generală este compatibilă numai cu pereţii oraşului. Se constată că   ne-am înşelat , şi , n-ar fi bai de-o greşeală , nenorocirea e fără seamăn : fenomenul este ireversibil ; degeaba este dusă prispa cu avionul din Maramureş în Canada , liniile energetice care au împodobit-o sunt acolo unde a fost ridicată iniţial . Import – exportul pe această temă nu funcţionează , nu obiectivul prispă contează , ci blândeţea paşilor care o calcă .

Fotografiile postate mai jos aduc parfumul timpului de mai ieri , echivalenţă pentru  dintotdeauna ; când am intrat în contact cu ele am avut senzaţia că am gxsit odoarele fermecate  din lada comorilor fără seamăn : admirăm fiinţe în plină seninătate a vieţii lor , consumând fericirea şi nicidecum jucând teatrul omului fericit . Dacă aţi ajuns pe aici , fie-vă plimbarea de folos , fie-vă sufletul împodobit ( o să găsiţi podoabă din belşug ) .

Părintele Mihai , cu subînţelesul zicerii , ne atenţionează că : „ este folclor autentic , din satul tradiţional “ . Ii multumim !

 

1. Sunt total de acord că este folclor autentic şi trăirea -i aidoma: traiul lor în asemenea veşminte se petrecea.  Evident că se îmbrăcau cu < alea bune > când mergeau la horă , la biserică , la târg , la naşi ( sau la fini ) , duminica , în ziua de sărbătoare etc  Hainele de lucru erau mai ponosite , poate cârpite , dar , ân mare , tot costum popular. În imagine avem car , nu căruţă : pârghia în formă de arc cu un capăt se sprijină pe vârful osiei, cu celălalt împinge mâna dricului , roata-i cu zece spiţe ( a sciţilor trecută dacilor ) , resteiele sunt din lemn, boii suciţi în coarne şi bine hrăniţi cu urluială , au părul lucios şi chipul fără spaime . În car … desagii ăi buni – deci , alaiul merge sau vine de la târg, femeile au haine de sărbătoare. Atelajul e al unui om înstărit . Femeile sunt surori, sau mamă şi fiică; fiica taie cărarea prin apă. Boii nu au nici o nervozitate : simt că trăiesc în vremuri liniştite . Fotograful stă pe vine la marginea apei . Dacă doreai să ai o astfel de poză te costa o dublă şi jumătate de porumb – boabe . Lăudabil este faptul că aţi copiat cu fidelitate .

 

2. Legătura dintre Mama Pământ şi persoana feminină are întâietate faţă de rostul bărbatului şi această discriminare ni se trage ( bărbaţilor ) de acum şase mii de ani , de la cucutenieni : bărbatul este participant numai cu celula lui , restul în trebuşoara cu fertilitatea , ceea ce reprezintă greul , îl duce femeia .

Câte familii din România mai au ulcior în casă ? Conul dublu ( corpul geometric ) avea efect asupra apei - efectul de con . Poate aflăm data când au fost făcute fotografiile. Lumea prezentată : până în momentul fotografiei – aceiaşi de mii de ani; gard de nuiele împletite, poarta prin care să intre vântul în curte , bordeiul învelit cu trestie . Lângă tânăra din imagine    ( nu are perucă , nici meşă ) , oricare vedetă păleşte. Decolteul ne spune că este nemăritată . Consumă fericirea cu aerul că aşa trebuie .

Acest cult al fertilităţii are mii de ramuri şi tot atâtea gesturi ritualice. Vrei să te vindeci de bleojdeală , mergi prin iarbă desculţ şi scutură roua dimineaţa . Vrei să fie şi la anul rodul bogat, calcă strugurii ( prunele de borhot) cu tălpile .( bărbatul ) . Vrei să ai mulţi copii şi tari , fă zolul de lutuială sau cel pentru olărit cu picioarele goale sau , mai la îndemână , mergi desculţă  ( femeia ).

Vrei sa avem copii mulţi : trebuie să ai sân bogat .

 

3. Ar părea o exagerare a fotografului, dar nu-i : femeia torcea şi dacă ieşea până la poartă. Aici are pe cap un fel de bască – pălărie ( este măritată , a dispărut decolteul ) , uşor de confundat cu acel colac de aşezat . Vita pe care o are în gospodărie este de rasă – sucită-n coarne .O vită de rasă în gospodărie face cât un salariu bun plătit în euro; dacă se ţine după stăpân fără să fie legată , înseamnă că are tain. Fotograful : aproape că era artist .

4. Mioriţa este compatibila cavalului ; nici fluier , nici nai , nici altceva. Numai cavalul scoate pe onduleu molcom sunet ce mişcă frunza plopului , a paltinului . Ornamentul doniţei : < coloane oblice >  sugerând ridicarea în spirala a sunetului care ne spune despre moarte , despre regret , despre păcatul greu , despre durerea fără sfârşit ... Domniţele sunt de acord cu aceasta poveste suflata-n caval şi , prin atitudine, ne fac sa credem ca sufletul lor s-a tulburat, a câta oară, pentru steaua care a căzut în genuni, dâra ei aducându-ne aminte că vom pleca precum un suspin dus de un foşnet.

5. Pentru asemenea urcior ( plin ! ) , colacul se aşeza pe umăr . Sunt gesturi ce au vechime ameţitoare . Nici vorbă de panteism – aceasta a fost realitatea , eu nu am trăit-o efectiv , dar am privit ultimele ei manifestări – copil fiind : ne desparte ditamai genune de aşa munte de puritate . Omul era om şi vorba vorbă !

 

6. Doniţa cu clapă :  are o rozetă cu patru petale ( în cruce ) inclusă unui cerc – simbioză de simboluri … cult solar + creştinism. În Curbură , gospodarul mai ambiţios avea o parte din împrejmuirea curţii sub formă de zid; în construcţia zidului , lângă poartă clădea firidă pentru doniţa de apa ( cofă ) ; cele dintâi două griji în dimineaţa fiecărei zile : să legăm câinii şi să înlocuim apa în cofa de la poartă ( sursa de apă a satului nefiind la îndemâna trecătorului ).

7. La fântână mergi acoperită pe cap. Aţi văzut bărbaţi purtând cobiliţă ? Cobiliţa e Cumpăna lumii ,balanţa dreptăţii , cea care desparte apele-n două , în mitologii este susţinută de o zeiţă . Cobiliţa de aici are la fiecare capăt câte două cârlige ; de ce ? Aşa s-a pomenit !   Şorţul mamei are la poale , în simetrie, romburi – simbol feminin , al fertilităţii , cu echivalenţă în creştinism – Vesica Piscis . Acum 32 de mii ani, pe falanga de cal de la Cuina Turcului era incizat acelaşi simbol : lumea nu se mişcase din rădăcina ţâţânii. Copilul din imagine cu ulciorul trăieşte mare ruşine că este fotografiat ; are pe îmbrăcăminte romburi – este fetiţă . < Trebuie să umbli desculţă : mai târziu , la rândul tău , vei fi mămică !

 

8.Un alt mod de a purta doniţa , poate chiar o botă . Nea Niţă are urmaş serios în ale suflatului în caval. Obiceiul tălpilor goale produce masajul zilnic, cel pentru care noi cei de azi plătim bani , dar nu egalează nimeni şi nimic un masaj făcut mergând .Lângă fântână nu ai voie să bârfeşti , < se strică apa ! > , i se tulbură hexagonul , am zice noi .

 

9.  Izvorul Nesecat cu uluce aşezate în cascadă – sursă unică , de mare valoare pe timp de secetă . Apa e bună de spălat rufe numai cu leşie, fierbe fasolea, alcalinitate bună . Surplusul de apă curge în Lacuri ( artificiale ) ; acolo se topeşte inul şi cânepa .Lângă asemenea loc benefic este bine dacă cineva înalţă o troiţă . Persoanele au venit să fie pozate , dar citim linişte şi seninătate în viaţa lor , rânduiala se ţine .

 

10. Nea Niţă le povesteşte cu câtă greutate a  dus tubul pâna aici , cât a costat , a trebuit să facă un car  special; la al doilea transport a adus şi ulucul . Amândouă au costat o avere : < să fie de pomenire ; să nu le înstrăinaţi taică ! La sfeştanie am adus trei preoţi ! > Trebuie să observăm că locul de lângă ghizduri era îmrejmuit şi de la tub spre în afară sistem movilă , vita nu are ce căuta lângă şi apa impură nu trebuie să ajungă în amestec cu cea potabilă . Disciulubuia toate astea ca hodineală intre două ziceri la caval .

 

11. Se duce la apă: doniţele sunt gole, greutatea braţelor cade pe cobiliţă , mâinile ţin vasele în cârlige. În Curbură , pe vremea copilăriei mele , umblau prin sate rudarii ( aveau bordeie în pădurea Băleanca ) şi vindeau asemenea vase , plus bote , putinee , găvanee , copăi, căuşe , ciulnice . La comandă aduceau piuă de lemn şi pisălog din piatră sticloasă . Doniţele din foto . au cercuri de lemn împletit; la săptămână erau opărite cu ceai de izmă, rostopască , muşeţel ( alternativ ), iar la nevoie frecate cu şomoiog de din foi de ştiulete . Acelaşi tratament pentru : masa rotundă cu trei picioare, iar pentru crinta de lemn sau de piatră şi pentru fundul cel mare cu găvan, de pus peste caş - zilnic .

Atitudinea persoanei : siguranţa omului tânăr pentru care ziua de mâine aduce clipe de plăceri nevinovate. Orice i-ai spune unui tânăr , nu crede că nu este nemuritor şi aşa este normal !  Cred că aşa arăta Luana – zeiţa din Curbura Carpaţilor .

 

12. La Cişmea ( în alte locuri : La Ciuciur ) . Suntem legaţi de apă, de aer , de pământ , de foc , sub Cupola dumnezeirii . Cine crede altfel să nu bea apă o lună şi se lămureşte . Cofa cea nouă are cercuri moderne , de alamă , cofa cea veche are cercuri împletite ( de lemn ) lucrate cu măiestrie . Sursa de apă este foarte bogată: câtă apă vie se duce la vale ! Ar trebui dusă în sat cu olane . Surplusul cade în uluc de lemn , să-şi ostoiască şi animalele pohta sângelui; dacă se doreşte adăpatul oilor , atunci ulucele sunt aşezate în cascadă: surplusul de apă din unul curge în următorul . Pe vremea străsihaştrilor , şi mai târziu , la o aşa sursă de apă veneau în acelaşi moment sute de oi .

 Femeile din imagine au oameni la lucru , mai încolo niţel , pe ţarnă . Nu au timp de taifas : oamenilor le era sete .

 

13. Fântâna satului.   Cumpăna se descifrează-n simboluri multiple : stâlpul care susţine bara orizontală = axis mundi asigură legătura cer – pământ , bara orizontală = braţul balanţei, când nu este solicitată cumpăna , bara ar trebui să ocupe poziţia de odihnă ( orizontală ) cu ciutura , în acest moment , la buzele ghizdurilor . Bara verticală , ce leagă ciutura de un capăt al balanţei = neînduplecarea , nu părăseşte poziţia verticală niciodată , este vehiculul ce face legătura între cele două ceruri ( Cerul din Apă şi Cerul de Sus ). Pentru omul satului Cele cinci elemente ( apa , aerul , pământul , focul şi dumnnezeirea ) formau zona curăţeniei absolute: dacă spălai rufe lângă fântână, plecai cu ele acasă murdare .

 

14 . Nu poţi duce pe cap o aşa greutate fără colac de aşezare a vasului . În cofă se duce apă pentru acasă, în urcior pentru la ţarnă , hârdăul se folosea la spălat rufe sau fuiorul scos  de la dospit . Incizii pe calpa la una din cofe : rozeta în cruce ( cu patru petale ) şi Coroana ei din patru petale , simulând Cercul ; acesta trimite raze în mişcare de Vâltoare ( o svastică ce are braţe multiple ) – simbol solar trecut prin ograda dacilor şi în echilibru simbolic faţă de noua religie.

Imagini : Preot Stanciu Mihai   

Text : Grigore Rotaru Delacamboru

 

174. Ursul la călcat

174. Ursul la călcat

„ Mâine or să vină cu ursul ! “ Aceasta era scânteia şi de obicei o aprindea Nea Dumitru Ursaru ; el nu avea urs , dar avea neamuri în pădurea Băleanca şi acelea trimiteau zvonul. Nea Dumitru cânta la vioară duminica la Podul Samarului , era cineva şi ţinea la prestigiu , nu răspândea el zvonul : tata o bănuia pe Da^, Stana , ea era rumâncă din alt sat şi s-a lăsat încântată având suflet sensibil , iar Nea Dumitru avea talent – atât la vioară , cât şi din cel actoricesc: îşi însoţea melodiile cu expresii ale feţei care răspândeau negura.

„ Mâine “ era o zi de primăvară ce nu avea o dată fixă, mai pe la început , se topise zăpada şi au dat cei dintâi muguri , oricum până în arat. Ursarii aveau în pădure ca locuinţe un fel de bordeie; tot prin acea parte de lume trăiau şi rudarii. Rudarii coborau prin sate mai des: aduceau fuse , linguri , copăi , găvane , duble şi primeau şi comenzi pentru piesele mărunte ale războiului de ţesut. Ursarii trimeteau zvon în secret la Nea Dumitru – de faptul că vin mâine, „ jupânul să fie acasă “ , acela fiind capul familiei ( bărbatul ).

Când ajungea zvonul la urechile noastre ( ale copiilor) satul intra în fierbere , aveam şi noi sistem de a transmite o veste : < mâine vedem ursul ! > şi primeai invariabil răspunsul … „ ştiam ! “. Mai toată noaptea de după zvon nu dormeam: ne imaginam animalul în diferite situaţii , mai ales în două picioare şi „ înalt cât casa , doar au venit şi în alţi ani!“. Problema devenea oficială după masa de seară, părinţii vorbeau în şoptă : „ să pregătim ţolul de coviltir , mâine vin ursarii ! “ - zicea tata ; „ iar o să stau cu inima în guşă că o să te facă tizic ! “ – se împotrivea de formă mama şi plecau la magazie . Şi eu şi fraţii mai mici auziserăm tot şi brusc ne-am trezit din somn: „ ai auzit nene ? “ – mă întrebau , „ am auzit ! “ , răspundeam eu cu falsă indiferenţă - deh, eram mai mare !

Multe am înţeles atunci , la acea vârstă , altele mai târziu : ursul era un fel de doftoroi – dacă te călca îţi lua durerea de şale, odată prin masajul pe care îl făcea , a doua oară prin atingerea animal – om o parte din energia Cosmosului se transfera pacientului . „ Călcatul “ era o terapie preventivă .

De ce era vizat mai întâi pentru acest eveniment capul familiei ( tata): a) el făcea treburile dure ( aratul , cositul , la pădure , e.t.c.) ; b) durerea de şale îl lovea maI des pe bărbat; c) „ ca să te laşi călcat “ necesita un oarecare curaj ; după eveniment tata îşi ascundea emoţia , dar nu reuşea complet, nu cred că îi era frică , dar ritualul în sine producea emoţie generală , satul era dat peste cap şi emoţia privitorilor era transmisă actorilor, numai ursul asculta liniştit de comenzi , şi el se mai împotrivea uneori dar îl liniştea lanţul întins pe băţ şi care era legat de belciugul din nas. d) după un aşa spectacol alura de „ om deosebit “ a celui călcat creştea în strălucire, devenea un fel de erou, toată lumea îl privea admirativ, iar femeile de-o vârstă cu dumnealui mai aruncau câte o aluzie pe care noi – copii nu trebuia să - i înţelegem rostul , adică pe româneşte, dacă dădeai semn că ai înţeles erai numit „ iritic “ sau „ bordufan“ , adică chestiunile astea nu-s de nasul tău şi dacă ai înţeles înseamnă că ceva nelalocul lui este cu tine; noi tăceam mâlc. Cineva avea grijă să ne închidă în casă pe timpul spectacolului , dar de uitat ne uitam şi de auzit auzeam. În zilele următoare, vai de copilul al cărui tată nu a fost călcat de urs: era umilit pur şi simplu şi nici o scuză de-a lui nu avea valoare; noi – copii eram nemiloşi.

e) cred că ţinea de tradiţie : cel călcat de urs să afirme că se simte mai puternic şi mai tânăr; poate că chiar aşa era ! f) în unele zile ale curgerii anului respectiv se depănau amintiri , fiecare gest era analizat , cum comanda Ursarul ăl bătrân , cum bătea în tobă băiatul lui , ce versuri a zis nevasta ( unele deochiate ! ) şi repetau de atâtea ori că mai toată lumea le ştia pe de rost , pe ici pe acolo mai reparau , prin alte locuri mai adăugau, mai toată lumea ştia sau fabrica versuri.

Între sate , cei din alaiul Ursarulor se odihneau: nici voce , nici tobă , nici clopoţei , doar unul dintre copii ursarului mergea la câteva sute de metri înainte , în caz de nevoie să dea de ştire că vine un atelaj ( de obicei tras de boi ) : cel cu ursul părăsea drumul şi se ascundea undeva în peisajul mărginaş - să nu se sperie bovinele. De cum intrau în sat începea gălăgia, să se ştie , să se ducă buhul ; traversau satul până la capătul celălalt fără să intre în vreo gospodărie, „să se răspândească mirosul de urs “ . De obicei , de unde începeau aveau un punct sigur , o gospodărie unde au fost primiţi an de an. Trecând prin sat – ursul nu era solicitat în nici un fel, mergea normal ( în patru labe ); în convoi numai cel cu toba avea de lucru şi mai foloseau nişte clopoţei de acioaie, lumea ieşea pe la porţi , câinii satului fie că lătaru , fie că urlau de-a dreptul , chiar şi câte un alt animal domestic se manifesta sonor, un tânăr din alai ţipa peste toată hărmălaia : „ a sosit ursul , nene !“ şi îi mai răspundea câte unul din sat : „ o să-i dăm măsline !“ , sau altul mai măscăricios : „ pupaţi-l … undeva … să meargă în două labe “ , văzduhul fierbea de ecouri , ca la urs !

Cînd ajungeau la „ destinaţie “ – alaiul se oprea , erau date nişte ordine scurte , se organizau pentru adevăratul spectacol , care începea de aici de la poartă. Cel care primea cu ursul deschidea porţile mari , pe unde intra de obicei atelajul , fie din respect faţă de vizitatori , fie din raţiuni practice : un grup aşa de mare ( copii mai mari din sat erau lasaţi să participe , fireşte erau însoţiţi ) trebuia să aibă confort la intrare . Alaiul nu intra în curte până nu venea „ jupânul “ să întâmpine , chiar dacă porţile erau deschise. „ Întâmpinarea“ consta în urări de bun venit , o sticlă de ţuică de-o litră pentru urasarul ăl bătrân , să-şi dreagă glasul pentru comenzi şi o jumătate kilogram zahăr cubic pentru urs , pentru ca să fie amăgit. „ Dresorul “ gusta din ţuică şi , obligatoriu , trebuia să mimeze că i-a luat gura foc , apoi da semnalul adevăratului început , toba cadenţa un anume ritm , ursul primea o bucăţică de zahăr – semn că trebuie să se ridice în două labe şi să danseze şi tot „ dresorul“ rostea primele versuri ( strigături):

Ursul nostru-i mare domn

Astăzi s-a trezit din somn

Uite ursu-i pe cărare

Gătiţi-vă de mâncare

Ursu-i mulţumit de soartă

Dar nu vrea să stea la poartă.

I se făcea un anume semn ursului şi începea să-şi mişte labele din aer … arăta că este nerăbdător să intre. La încuviinţarea gospodarului , cu ursul în frunte , alaiul se îndreapta spre „ arie “ - locul amenajat unde era întins ţolul şi peste ţol o pătură; până acolo stăpânul îl mai oprea o dată sau de două ori şi , la comenzi foarte ascunse ursul interpreta mici scenete; de exemplu , pe verticală fiind îşi mişca dosul înt-un mod provocator , cu intenţii de alunecări speciale ale bărbăţiei , apoi primea mult dorita bucăţică de zahăr. Odată ce alaiul a pătruns în curte , versurile erau strigate fie de soţia ursarului , fie de fiul ce mare. Cea dintâi grijă era pentru mâncare şi băutură ,cu aluzii pentru oamenii din alai ,dar ,chipurile, cea mai mare grijă ar fi pentru urs:

Intră ursu-n bătătură

Să găsiţi de băutură.

Ursul nostru e bătrân

Vrea dulceţuri şi nu fân.

Ursul nostru joacă bine

Însă vrea miere de-albine.

A stat prea mult în bârlog

Şi are poftă de joc .

Promisiunile sunt pe măsură : ursul face şi desface , fertilizează pământul şi vindecă beteşugul numit durerea de şale: lângă ţol , gospodarul a avut grijă să deseneze direct pe pământul afânat simbolic - un cerc. Aici ursul dansează pentru ca ogorul să fie fertil în anul agricol care a început :

E curat, l-am pieptănat

Ursul nostru e spălat

Cu ape neîncepute

Şi e tare în vârtute

Frământă pământ arat

Să fie rodul bogat .

În acest moment ursul este invitat să se culce în cercul respectiv , poziţia iernatului din bârlog, să determine tăriile din străfunduri ale pământului să urce către suprafaţă , către stratul arabil .

Următorul moment, partea culminantă a spectacolului , era că gospodarul era invitat să se întindă pe rogojină ( macat, velinţă ) ; ţolul era mai cuprinzător şi era domaniu pentru dihanie,iar locul de vindecare pentru gospodar era suprapus.

I se făcea reclamă ursului , ce puteri miraculoase are , ce beneficii va avea gospodarul, etc :

Ursul nostru e blajin

Şi-i vindecător deplin.

Asta-i urs întreg la cruce

Sănătate îţi aduce,

Sănătate şi tărie

Să fi bun la plugărie

Te poftesc pe dumneata

Pune-ţi burta pe saltea

Când suie Moşu pe şale

Adă oala cu sarmale.

Dacă-l cinsteşti pe năprui

Îţi dă din puterea lui.

Toate aceste angajamente şi îndemnări sunt făcute către gospodar; apoi dă indicaţii ursului :

Joacă-ursule-apăsat

Că ai sub tălpi un bărbat

Hai , târâş , târâş , târâş

Şi-o să te cinstesc acuş

I-al de jos şi până sus

Sulegeşte-l ca pe fus

Lasă-te şi spre grumaz

Scoate omul din necaz

Tot pe şale pe oscioare

Să îl facem fată mare

Frânguieşte-l binişor

Tot oscior după oscior

Variantă:

( Tot pe şale-ncetişor

Să nu-i rupem vreun oscior )

Acum joacă mărunţel

Să îl dezmorţim niţel

Te întinde pe o parte

Să plece răul departe

Te lungeşte măi Ursilă

Mai încet şi mai cu milă

Lasă-te peste rumân

Ţi-o da miere şi nu fân

Te suceşte rostogol

Până vei cădea în gol

Hai, din nou să te ridici

Mai are un junghi aici,

Freacă-l bre, cu talpa moale

Şi i-ai durerea de şale ,

Dă cu laba şomoiog

Să nu ajungă olog

Hai de-a dura , hai de-a dura

Să se-ndrepte arătura.

Fi atent la săritură

Că-i clantăne dinţii-n gură

Lasă-l zdravăn şi curat

Ca argintul strecurat

Dă-i puteri de om viteaz

Să nu pată vreun necaz

Când o ridica de plug

Să clatine boii-n jug

Să ridice femeia

Cu-o mână ca pe-o nuia

Să îi fie de folos

Pân^’ la anu sănătos.

Mai acuma la sfârşit

Te apleacă fii smerit

Ia-i mâna şi i-o sărută

Ţi-o da pită neîncepută

Nu firimitură deasă

Doar făcuşi treabă aleasă .

O să-ţi deie loc la masă

Doar nu t-om lega de leasă.

( va urma ! )

Notă : Aceste rânduri încercă a descrie un eveniment al anilor 1956 – 1960 ( aşa am prins eu) ; versurile sunt culese din zona de Curbură : Cătiaş , Colţi , Nucu , Brăieşti. Nu ascund faptul că am consultat multe culegeri de folclor şi am căutat să reţin acele strigături neculese vreodată şi nici pe cele licenţioase nu am indrăznit a le include ca provocare, deşi savoarea lor este indescriptibilă ; se înţelege că treabă „ curată “ în absolut în aşa domeniu este greu de făcut şi , poate nu ar fi indicat : o vorbă , dacă este frumoasă circulă cu iuţeala fugerului , iar maeştrii ursari băteau lumea în lung şi în lat cu o viteză greu de imaginat .

Februarie 2012

De Grigore Rotaru Delacamboru

Autor photo : R . G .