144. Geto-dacii, regina şi spiritul vremurilor ( 1 )

Apis mellifica carpatica - hranirea de stimulare

Geto-dacii erau apicultori străluciţi ; folosirea cuţitului ( de lemn – la început, apoi din metal ) pentru retezat şi zăcătoarea vin din această vechime. Buduroaiele ( uleiele ) şi coşniţa sunt de dinainte !

Se ştia că: regina ( muma ) nu conduce, nu planifică, nu dirijează viaţa roiului; nu se hrăneşte singură şi neîngrijită ar muri foarte curând, dar pentru acest răsfăţ din partea suitei, în contrapondere – munceşte ca un sclav: este obligată prin hrană; fiind suprahrănită – ouăle cresc şi trebuie aşezate. Regina ne este deasupra supuşilor: munceşte din greu alături de ei cât este ziua ( activă ! ) de lungă – şi ce muncă ! Neputincioasă ( pentru sine ) şi osândită – într-un sens , are puteri nelimitate – în alt sens. Fără mumă roiul dispare, lipsa urmaşilor înseamnă moartea neamului. Mirosul de matcă este fiorul invizibil ce cumpăneşte rostul treburilor. Prezenţa Reginei este balsamică ( în real ! ): dacă dispare mirosul de matcă , fluidul ordinei ( greu de închipuit ceva în echivalentă !) se tulbură. Bezmeticirea unui roi echivalează cu dezordinea în oricare altă grupare de organisme vii.

În srăvechime se afirma că înspre nord, dincolo de Dunăre – nu se poate înainta din cauza albinelor. Floarea acelor întinderi, spiritul acelor vremuri , priceperea şi răbdarea acelor oameni au făcut ca văzduhul Daciei să se -ntunece de mulţimea albinelor. Cel dintâi prieten al omului a fost albina: întindeţi mâna să se-aşeze albina ce abia mai poate zbura spre stup de greutatea bunătăţilor strânse din natură şi veţi observa că adună de prin perişorii corpului fire aninate de polen şi le aşează în locul unde s-a odihnit – probabil un fel de a mulţumi prin firea ei de insectă. Albina este blândă cu cel ce este curat şi are gesturi cumpătate. Nu te apropia de prisacă ţipând că vei fi atacat ! Vibraţia transmisă prin sunet o deranjează.

Se zice că într-un luminiş al văii pe unde treceau duşmanii era priponită o iapă ( eventual aflată-n călduri ) şi ceva mai încolo câteva coşniţe cu roiuri. La primul nechezat al cailor începea auto-măcelul: la a treia înţepătură calul moare. Un roi bunicel are peste 100000 de albine. Puhoi !

Dacă am găsi o cupă din care a băut Burebista – ar fi la fel de valabilă şi azi: metalul nobil, chihlimbarul şi mierea nu au trecere. Celebra zăcătoare ( a străsihaştrilor ) o să fie descoperită, însă cei ce vor avea norocul să vadă cei dintâi minunea, ar trebui să fie atenţi cu restul de miere ( cristalizată ) de acolo: fiind produs constituit pe bază de carbonaţi – poate oferi repere importante. Pe timpul a mii de ani – mierea îşi păstrează calităţile iniţiale !

Cine mânuia flaxul nu prea mai avea răgaz pentru albine: femeile se îndeletniceau cu albinăritul !

Vezi bine că Zeul îngăduia aşa ceva !

Fie să fie bine !

de Grigore Rotaru Delacamboru

143. Propoziţii simple despre creştinism, monahism, formarea poporului român şi a limbii române ( 1 )

La Sfantul Dionisie - Nucu

143. Propoziţii simple despre creştinism, monahism, formarea poporului român şi a limbii române ( 1 )

1) Sfântul Paul Tebeul ( 229 – 342) se retrage în pustia Egiptului în 250 d. Hr.

Era din Teba Egiptului şi a fugit în munţi din cauza unor neînţelegeri cu rudele. A trăit pe vremea lui Deciu şi a lui Valerian – prigonitorii creştinilor. Sântul Antonie cel Mare l-a găsit într-o peşteră din adâncul pustiului: se hrănea cu fructele unui palmier şi avea tunica făcută din frunzele lui.

Model de întrecere de iubire:

Antonie a zis : „Bucură-te Pavele, vasul alegerii şi stâlpul cel de foc, locuitorule al pustiei“.

Pavel a zis : „Bine ai venit soare, care luminezi toată lumea, povăţuitorule al celor ce se mântuiesc, gura lui Dumnezeu, care din pustie ai făcut cetăţi şi pe diavolul l-ai gonit dintr-însa“.

În istoria creştinismului Sfântul Paul Tebeul este considerat primul anahoret care s-a retras în pustiu; peştera unde a trăit a devenit biserică , păstrează moaştele sfântului şi face parte dintr-un complex monahal. Mănăstirea a fost ţinta atacurilor dinspre beduini; izvorul ce a fost sursă de apă şi pentru Sf. Paul curge prin mijlocul mănăstirii şi trece pe lângă o moară. Apa izvorului ( 4 mii de litri – zilnic ) este colectată în bazine - cisternă cu legături de supra - plin din unul în următorul: de băut, apă de uz şi pentru irigat – în această ordine.

Impresionează un turn de observaţie – mai ales că te determină să te gândeşti la peştera - turn a lui Dionisie de la Nucu. Este păstrată şi vechea trapeză – locul unde era servită masa: tavanul boltit ( zidit ) este aievea celui din bisericuţa rupestră din Aluniş ( cioplit ), iar masa - un bloc de piatră fix are aceiaşi formă cu patul - laviţă ce se găseşte în una din chiliile de la Aluniş.

Cei care căutau singurătatea aveau pe lângă chilia – colibă şi un loc secret, o ascunzătoare: peştera naturală sau incinta naturală ofereau această siguranţă. Capela are cupolă de lemn şi pictura de acolo ( 1713) include simbolul Universului care, la rândul său , include Celula de Apă cu cele şase rozete, fiecare având câte şase petale, care prin poziţie de consecutivitate determină , prin eliminare virtuală, a şaptea rozetă; de fapt sunt surprinse cele 375.000 situaţii de simetrie ale icosaedrului ( dăruit cu simbolul apei ) pe un suport care nu este plan , ci de cupolă , efectul ce creează prin sfericitate este deosebit şi ochiul privitorului este impresionat de această parte a picturii cu puternica spaţialitate ce pare fluidă .

La Manastirea Sf Antonie cel Mare si Manastirea Sf Paul

2) Sfântul Pavel Tebeul este primul creştin ( eremit ) despre care se ştie că a trăit ca monah, iar sfinţii Antonie cel Mare ( 250 – 356) şi Pahomie cel Mare (290 - 340) sunt consideraţi întemeietorii monahismului egiptean. Toţi trei sunt numiţi Părinţii Deşertului.Sfântul Antonie cel Mare a dus viaţă de eremit – nu departe de locul unde a trăit Sf. Pavel Tebeul . Sfântul Pahomie cel Mare a fost discipol al sfântului Antonie, însă a început rânduiala vieţii monahale cenobitice: confraţii trăiau în chilii separate, numai munceau şi mâncau în comun, participau la slujbe comune. Sfântul Vasile cel Mare ( 329 – 379) este primul întemeietor de reguli monahale ( Reguli monahale mici şi mari). Influenţat de Sfântul Phomie , Sfântul Ioan Cassian , zis Romanul (365 - 435) a scris „Instituţiile cenobitice “. 3) În prezent este susţinută tot mai mult ideea că monahismul a apărut simultan în mai multe locuri ale creştinătăţii: Palestina, Siria, Mesopotamia, Asia Mică, Grecia, etc. La sfârşitul secolului al III-lea monahismul s-a manifestat în Biserică, dar a existat un premonarhism: curente ascetice au marcat profund creştinismul primelor secole. 4) Creştinismul răspândit peste plaiurile Daciei este de origine apostolică. 5) Religia lui Zalmoxis avea preoţi pe diferite ramuri, dar şi asceţi ce duceau o viaţă austeră, curată – călugării lui Zalmoxis - străsihaştrii. Dacă instruirea lor ţinea de percepte transmise oral – se deduce cu uşurinţă că aveau memorie, iar ucenicul sau ucenicii erau pe-aproape. Când a sosit sfântul Apostol Andrei cu perceptele cele noi – după o simplă comparaţie s-a ajuns la concluzia că sunt noi dar asemănătoare; un străsihastru şi un călugăr creştin nu prea aveau cum intra în contradicţie: ideea renunţării la sacrificiul uman a adus-o însuşi Zalmoxis , ori de la Pitagora, ori amândoi au luat-o din Egipt. Perceptul lui Pitagora sună limpede:„ să nu aduci sacrificii sângeroase“. Că aceste practici nu au încetat brusc – este posibil, dar din felul cât poate fi percepută viaţa străsihaştrilor ( erau vegetarieni – poate şi lacto - şi împătimiţi crescători de albine) ce sens ar mai fi avut sacrificiul uman – pentru ei !? 5) Vasile Pârvan vorbea de „comunităţi de tip monastic“, Iorga presupunea călugăria „ktistilor“. Monahismul românesc ar putea avea rădăcini duble: autohtone cu fluid ascetic geto-dacic şi de influenţă bizantină ( Capadocia, Siria, Palestina, Dalmaţia ) de unde au fost aduşi mulţi colonişti – mai ales muncitori specializaţi pentru lucrul în minele de aur şi argint.

142. Semne comune ( 8 )

Dacă aplicaţi clik-stanga asupra fiecărei imagini se obţine o mărire convenabilă ! Această a doua poză este de intreres mai mare : al doilea fragment – stânga – dinsus de bârna cu orificiu , „ o plăcuţă “ cu semne ( nu litere … sau cine ştie !!!) pe care le-am întâlnit şi la Aluniş … acolo mai vizibile.

Dacă poate cineva să facă descifrare : ce se ascunde în bocceluţa albastră ???

La Cetateni - photos ...Paul R.

Fie sa fie bine !