Ce ironie ! . Ograda casei în care m-am născut este vecină în partea de nord cu dealul Vătraiul – aici exisă pini de plantaţie ; dincolo de Vătraiu există pădurea Samaru – unde găseşti şi molizi, iar în pădurea Băleanca , spre Penteleu , creşte bradul brad. Împreună cu fraţii mei am hotărât să cerem voie să aducem în casă , de Anul Nou …un pui de brad …să-l împodobim, după cum auzeam şi noi că se face. „ Nu mai avem grâu în hambar ? “ – a răspuns tata. La aşa distanţă în timp, acum nu ştiu ce să fac: să mă bucur că am văzut brazi împodobiţi numai la nunţi, să mă întristez că n-am avut unul ( cel puţin ) de un An Nou ! Pentru munteni bradul era copac sfânt – cum să-l tai fără nici un rost !? Brazii din curtea bisericii nu erau tăiaţi cu nici o ocazie ( unul străvechi care a avut şi un beteşug a căzut, dar a fost lăsat să putrezească pe loc – ca lemnul din cruci), iar în ogradă să plantezi brazi nu era bine: „bradul este fala muntelui“ .
În seara de Sfântul Andrei – bunica aducea olanul ( îl scotea din ladă) , iar noi aducem grâul şi pământul de flori ( gunoi din pădure – îl căutam numai în pădurea de fag, în văioagele în care frunza a putrezit ). Îl cerneam, îl amestecam cu nisip, cu apă şi cu boabele de grâu şi lipeam olanul cu această compoziţie sub un strat de vreo 2 cm. Pentru primele patru – cinci zile înfăşam acest gogoloi până când porneau rădăcinile; îl udam odată pe zi , aşa peste cârpă. Când apărea moţul primei frunzuliţe îndepărtam cârpa, ne bucuram că anul ce o să vină o să avem noroc ( întotdeauna era semn de noroc: încolţeau toate boabele ) şi aproape de sărbători brăduţul era adunat; în creştetul olanului orificiul era aşa conceput că intra o nuieluşă cât grosimea unui deget; acolo , pentru o singură zi puneam Steaua, în celelalte zile era aşezat un măr: „ al cunoaşterii “ – zicea tata şi noi nu înţelegeam nimic – (nici nu era nevoie ). Olanul era cam cât o sticlă de un litru şi de înalt şi de gros, cu forma de trunchi de con , gol în interior şi cu baza mare cu mult mai mare decât baza mică. Acest trunchi de con nu era neted ( bunica îl numea bărdaca pentru brăduţ – deşi era olan - olan), avea trepte, aşa era formula: „ în clisă“ de patru ori meşterul olar a rupt ritmul netezimii şi a adăugat inele , „umeri“– să nu o ia pământul la vale. Cel pe care îl ştiu eu era făcut la roată şi nu era dat cu smalţ, avea „ ploicică“ – grunjineii erau lăsaţi cu intenţie pentru stabilitatea mai bună a pământului. Ce vechime avea obiectul nu vom putea descoperi: „ Aşa l-am pomenit !“ – zicea bunica. Când grâul ajungea la 4 -5 cm …„brăduţul“ era o frumuseţe … ocupa un loc de cinste: fundul de lemn pe care era aşezat - era nou. Totuşi presăram pe acest postament ace de brad !
În această zonă „ de trecere “ de la deal spre munte nu se cultivă grâul: muntenii au pământ în Bărăgan şi de acolo aduc bucatele. Pădurea de brad nu lasă grâul să crească: bradul ţine rece ! olanul pentru brăduţ - un fel de titlu ca pentru o invenţie, vorbe mari ( şi nu tocmai !),să ocrotim pădurea … plămânul planetei, etc.
Acum în ogradă – în partea din spatele casei au răsărit şi brazi din sămânţa adusă de vânt şi i-am lăsat să crească: acolo în natură; fără să-l deranjăm din rădăcini, de Sărbători împodobim unul nu prea înalt – pentru bucuria şi luarea la cunoştinţă a nepoţilor. „ Dacă acele bradului sunt vii , prin vârfurile lor se transmite către tine putere, acele care se pălesc fură tăria din om. Cum să ţii în casă un brăduţ care se păleşte !? “ Tata bănuia că astfel de vorbe erau răspândite în vechime de către străsihaştrii, le repeta când se ivea ocazia şi ne lăsa să înţelegem că sunt de neclintit, că le-a respectat şi dumnealui , altfel cum să ai noroc !
Să fie numai bine !
Autor photos : R. G.
De Grigore Rotaru Delacamboru
