57. Cavalul şi timpul

În varianta obţinută de Gh. Dem. Teodorescu , cu siguranţă nu este vorba de răvăşit sau de urcatul oilor( de transhumanţă), ci de o întâmplare într-un anume moment al anului. În două locuri găsim expresia: „ semn i se făcea“: „ Stân-apropia / Semn i se făcea “ ( ciobănaşului ) şi „ De trei zile-ncoace / Că semn mi se face…“ .Cine nu a primit semn, cel puţin o dată în viaţă, acela este părăsit de zei ! Semnul este trimis sub formă de unde.

V.Z.: Zice mioara:„ Nu pot să am pace / Că semn mi se face / Mi se-arată mie / Fântână pustie / Şi pădure arsă / Ca pentru năpastă / Iesle fără vite / Şi cruci răvăşite / ( Sobă dărâmată / Peste foc în vatră).Toate aceste „arătări“, îmbulzite ca într-un vis, formează semnul , presimţirea.

După implacabilul eveniment ( varianta Gh.Dem. Teodorescu) , oaia năzdrăvană, a consolare, ar fi vrut să întâlnească „ O mândră fetiţă / Cu neagră cosiţă“, să o mintă cu puterea metaforei, că stăpânul ( fecior) a plecat să rostuiască două treburi: „ Dincolo de munte / Căvălaş să-mi dreg / Flori ca să-i culeg / Pentru nunta mea / Ce-o să fac cu ea“. Nu ne este dat să ştim ce s-a întâmplat cu fata: ultimul dor al feciorului nu se împlineşte. „Oaia năzdrăvană“ aşteaptă zadarnic: „ Ea se tot uita / Şi nu mai vedea / Pe mândra fetiţă / Cu neagră cosiţă“. Pentru mioriţă , durerea ce vine, odată ce evenimentul presimţit s-a produs, este fără leac: pentru ea lumea s-a mişcat din ţâţâni: „ Aşia , tot aşia, / Vremea vremuia“ ( D.T.).

V.Z. şi în altele: „ Timpu-amar trecea / Vremea vremuia “.

Numai cavalul poate înfăşura văzduhului sunet de jale !

Să fie bine !

56. Cele şapte cavale

Nea Zăican avea trei lădiţe de lemn: fiecare avea închizătoare cu cep – ceva asemănător - la chichiţa lăzii. Una din lădiţe era pentru cele şapte cavale, alta pentru cele trei fluiere şi ultima era plină cu nisip alb cernut prin pânză ( cânepă în cânepă) – nisipul proteja piatra răsfugului.

La păşune , câteodată lua cu el „cavalul pentru păscut“- îl ţinea într-un fel de tub de lemn la un cap cu filet unde înşuruba o măciulie de alamă. Era cavalul cu dimensiunile cele mai mari, scotea sunete legănate , grave şi când începea - totul în jur parcă intra în liniştea de la începutul lumii. Tăriile se linişteau dar acest cântec ( „ de păscut“) nu producea tristeţe.

Varianta de baladă pe care el o „plângea“ (la stână-niciodată la păşune !) vorbea despre cavale şi nu despre cele trei fluiere: „ Vântul când a bate / A singurătate / Pe zăpodii mute / ^,N ierburi ne-nencepute / Apa din izvoare / Să prindă răcoare / Frunza din plopşori / Să prindă fiori / …“ După moartea ciobănaşului numai vântul o să mai mişte sunetul în cele şapte cavale:

„ Cavalul de soc / Zice de noroc / Cavalul de tei Zice cu temei / Cavalul de os / Mult zice duios / Caval cu inele / Zicere de jele / Cavalul cu fire / Ce zice subţire / Caval de paltin / Zice a suspin / Caval de alun / Că am fost om bun.“ Descrierea instrumentelor este a ciobănaşului, descriere făcută înainte de moarte ( în discuţie cu mioara).

„Cavălaş cu fire“ – Oaia năzdrăvană ( Gh.Dem.Teodorescu) – şi V.Z. - „Cavalul cu fire“ – şi la alte variante: ce semnificaţie - „ cu fire“?

Tot la Gh.Dem.Teodorescu: „Ei mi-l îngropa / La brâu de perdea/ ^,N strunga oilor / …“ „La brâu de perdea “ ……… Să fie bine !

55. Coincidenţă

Dacă plecăm dintr-un punct şi traiectoria deplasării noastre este desenul aflat mai jos, încheiem un ciclu prin revenirea în punctul iniţial: rombul din centrul imaginii (serafimul) este de neatins, şi,într-un fel, justifică deplasarea noastră ( de fapt - o reîntoarcere). Desenul ne transmite ideea acţiunii, echilibrarea prin contrarii,paralelism şi simetrii ; centrul - nedesemnat eliberează energia acumulată cândva, el este cel nevăzut dar fără de care nu se poate, el este virtual dar susţine în întregime realul, el este nenăscut dar şi nemuritor, nu poate fi cuprins cu mintea fiind fără sfârşit.

La Fundu^, Peşterii – Nucu : semnul a fost trasat fără instrumente, apar cele patru triunghiuri, desenul este mai simplu: mesajul câştigă ( nu neapărat !). Un alt fel de mesaj – nu tocmai diferit. La fel: la Basarabi , la Şinca Veche, la Broscari.

54. „La negru zăvoi“

Varianta „plânsă“ de nea Zăican are unele deosebiri faţă de varianta – Alecsandri ( cea mai cunoscută şi,poate,cea mai valoroasă; altele sunt nedumeririle):

1) V.A.: „ iată vin în cale / se cobor la vale“;

V.Z.: oile celor trei turme: „ multe sunt cornute / şi urcă la munte“.

1a₁) Plecatul oilor ( coborârea) începe cu Sfântă Măria mare ( 15 august) şi se termină la Sfântă Măria mică ( 8 septembrie); expresia „ negru zăvoi“ pentru această perioadă a călătoriei ( ca anotimp) se susţine: frunza nu a căzut, cel mult a ruginit, zăvoiul poate fi „negru“.

1a₂) Urcatul oilor la munte începe la 8 martie şi se termină pe la jumătatea lui mai: iarba a-ncolţit, frunza este crudă.

1b₁) Cei trei s-au înfrăţit şi asta este , cel puţin , pentru a doua oară când se întâmplă: plecarea spre baltă a trei turme de oi necesită organizare,reguli, utilaje,negocieri,hrană,oameni, etc.

1b₂) Dacă urcă la munte, atunci înfrăţirea s-a produs în baltă.

În ambele cazuri: turmele se află la cel puţin trei zile de mers , fie de locul din baltă, fie de stâna din munţi („ de trei zile-ncoace / gura nu-ţi mai tace “), năprasnicul omor a fost pus la cale după ce turmele au fost unite, aşa a fost posibil de i-a auzit oaia moldoveanului pe ceilalţi doi vorbind.

1c) motive de ceartă: a) nu sunt respectate anumite condiţii; cea mai disputată: muntele acesta cu păşunile lui este al meu şi acela al tău; dacă un animal s-a rătăcit trebuie întors proprietarului de drept, „să aibă necaz mare cel ce taie oaia altuia,să i se prăpădească turma întreagă!“ . Alt motiv: bulgării de sare aninaţi în ţepuşe - furaţi pe timp de noapte.

1d) Dar : „ Unu-i moldovean / Unu-i Ungurean / Si unu-i Vrâncean“, deci vecinătatea munţilor pentru păşunat ( cauza cea mai grea pentru duşmănie) nu se menţine, celelalte cauze enumerate mai sus sunt minore.

Invidia: cauză ce există în aproape toate variantele; „ după aceea dăm totul pe din două: oi , câini, cai, obiecte, etc.“

1e) Dacă în timp ce parcurgi drumul spre baltă se întâmplă acestea: azi ai o turmă de oi şi mâine ai o turmă şi jumătate…

2a) V. A.: „ Drăguţule bace! / Dă-ţi oile-ncoace / La negru zăvoi / Că-i iarbă de noi / Si-i umbră de voi“

Mioara deja se afla în zăvoi,posibil că se afla înaintea baciului, cel deschizător de drum; incongruenţa apare când este rostit pluralul „voi“; nu are nici o noimă să intre în zăvoi şi ceilalţi doi ciobani .Dacă celui tânăr i se spune o taină, atunci completarea („si-i umbră de voi “) nu se justifică decât prin „apăsare“ : repetată fiind încă o rimă.

V.Z.: „ Drăguţule bace! / vezi de te întoarce / în negru zăvoi / că-i iarbă de noi / şi umbră de foi“.

Aici deducem că turmele au trecut prin zăvoi, „umbra de foi“ ar fi metoda la îndemână (a momentului fierbinte) de a-l ascunde pe baciul cel tânăr.

Să fugi din faţa primejdiei – o neruşinată laşitate !? Numai Socrate a mai gândit aşa despre moarte. După: Eminescu – cel cu sufletul cât ceţurile de lumină albă ale munţilor mioritici.

Cuvântul zăvoi primeşte o tuşă peste înţelesul obişnuit: o pădurice de sălcii la marginea unei ape nu poate „produce“ întuneric aşa de mare încât zăvoiul să fie negru!

În discuţii particulare s-au tot pus întrebări: ce să însemne „ umbră de foi“!

- salcia şi răchita – nici vorbă , nu au frunza ca să producă întunecime;

- pădurile de paltin şi fag produc cea mai „ neagră“ umbră; asta înseamnă inimă de pădure ( nu zăvoi !) ;

- probabil că în timpul confesiunii se aflau pe malul unei ape curgătoare şi pădurile erau aproape.

- la marginea pădurilor de arini creşte lipanul ( în locurile cu sol gras creşte înalt cât omul) cu frunza lui într-adevăr lată;această umbră este preferată de oi când se îmbulzesc pe timpul căldurii de la jumătatea zilei!

2b) V.A.: Personajele vorbitoare sunt în număr de trei: povestitorul ( iată vin în cale …) , mioara ( stăpâne , stăpâne / mai cheamă şi-un câine) şi baciul moldovean ( că la nunta mea / a căzut o stea ..).

Mioriţa se adresează stăpânului cu un cuvânt de taină, dintre toate oile – fiind „năzdrăvană“, doar ea a înţeles limba celorlalţi doi ciobani, fiind în preajma lor ( aceştia neştiind că-i năzdrăvană) .

V.Z.: Mai multe oi ( dacă nu – toate) înţeleg discuţia celor doi şi acele surate se roagă de reprezentanta lor: „ Laie mioriţă, / spune-i lui Gheorghiţă“.

Darul înţelegerii vorbirii omeneşti îl aveau toate, însă pe cel al rostirii – numai una, sau nu îndrăzneau să discute cu stăpânul.

2c) În mai toate variantele - mioriţa consideră fapt esenţial ca stăpânul să-şi salveze viaţa ( atenţie: însă numai odată cu turma; de ţinut în minte: degeaba mai trăieşti dacă-ţi pierzi oile !), să se ascundă, confruntarea cu cei doi nu ar avea nici un temei - ciobănaşul fiind stingher şi mult mai tânăr.

2d) Raiul se află acolo unde-l aşează gândul omului; „gura de rai“ este un loc cu mult mai blagoslovit decât Raiul sau este o parte din Rai. Expresia „zâmbetul Raiului“: „şi l-a cuprins zâmbetul Raiului“ – (probabil) fericirea continuă. Pe-o gură de rai nu poţi surprinde decât zâmbetul.

Toate acestea pentru antiteză: în asemenea locuri –uite ce se întâmplă!

3a) În multe comentarii se vorbeşte de fluier ca instrument ce acompaniază zicerea Mioriţei. Nea Zăican – la o aşa ocazie – folosea numai cavalul. Avea şapte cavale: cel folosit când „plângea“ Mioriţa, ştiu sigur – era din lemn de paltin. „ Neică, lemnul pentru caval – care să tremure răguşit – se află numai în paltinii de lângă Paltin“ ( Paltin – a fost un sat !).

Cei care , în copilărie am auzit acel sunet , de-a lungul timpului am încercat să găsim cuvinte pentru a-l descrie şi să ne apropiem cât de cât de momentul acela fermecat când văzduhul , apele , frunza şi lumina încremeneau.

Ciobanul acela alb ca zăpada era un om obişnuit până în clipa când trimetea în nesfârşire primul sunet: cele cinci găuri ale instrumentului, pe care le astupa şi le slobozea după un ritm al momentului, sub privirile noastre înţepenite căpătau dimensiuni cosmice , se năştea un vârtej tărăgănat de sunete, totul în jur devenea mic şi neînsemnat; despre el am fi putut zice că a devenit stăpânul lumii , aşa cu faţa întoarsă spre cer , cu ochii fără să clipească, dacă lacrimile nu i-ar fi curs în două pârâiaşe pe obraji. Nimeni nu l-a întrebat de ce plânge când foloseşte cavalul de paltin! Să fie bine !

53. „L - a făcut bine cu apă chioară“

Dacă pământenii vor redescoperi modul de a fi nemuritor,medicamentul - minune va fi apa vie; înseamnă că zeii ştiu rădăcina izvorului.

Aruncăm o piatră-n lac şi tot lacul vibrează: apa ar schimba forma.

Apa ce urcă din străfunduri prin ţevile pământului îşi schimbă permanent forma: bea apă numai din cascadă si vei deveni nemuritor! Apa care stă nu are informaţie de transmis. Apa de rouă călătoreşte, apa în fructe forfăie.

Apa care primeşte duh ... prin vibraţia creată de rostirea cuvântului

( care la început a fost ), cuvântul rostit peste ape ( „noian de apă“ ).

Cuvântul „trimis în apă“: descântecul de diochi; nea Zăican folosea „apă bună“ şi cuţit de argint mic, îl purta în chimir, avea compartiment special. Titlul face referire la un berbecuţ care „ a luat uitătură“: „aleargă flăcăule şi adu^’ apă din Bâlcă“, „şi tu aprinde un foc!“ se adresa ajutoarelor.

„Să nu blestemi: trimite-l în buturugi care putrezesc şi e de-ajuns; puterea cea mare stă în rugăciune: să zici Tatăl Nostru de trei ori“.

Se întorcea cu faţa spre răsărit, se ruga şi făcea trei cruci.

Totuşi ce bombănea nu a putut descifra nimeni niciodată: cuţitaşul făcea cruci pe oglinda apei; rostea descântecul de trei ori şi , la sfârşit , adăuga trei cărbuni şi , tot de trei ori sufla peste apă.

„ Să-i faceţi cruce pe frunte cu apă, puneţi-i şi pe limbă şi să-l stropiţi de la cap spre coadă; dacă ^,om trăi vom vedea urmaşii dumnealui - adăuga zâmbind“. „ Opriţi ceva apă şi stropiţi câinele ăl bătrân“.

Dacă ultimele descoperiri ce se referă la celula de apă nu au produs uimire, atunci aceste cuvinte au descris un eres. Berbecuţul s-a ridicat din iarbă, informaţia a fost primită de apă. Să ne grăbim încet!

Să fie bine!

52. Spune-i lui Gheorghiţă

Nimeni nu îndrăznea sa-l roage pe nea Zăican sa cânte - nici din fluier, nici din caval; eu aşa l-am pomenit: alb, deci mai in vârstă decât oricare din jur. Cum sa - i zici să cânte, ca doar se ştia că dezlegă sunetele numai la un anumit moment şi momentul acela venea cu greu ( sau aşa ni se părea noua)! La caval cânta trei feluri de melodii: de linişte ( - sa pască oile - ), de tristeţe ( când se-ntâmpla vreun necaz mic) si sfâşietoare ( când âşi amintea de Baladă) - pentru noi era un fel de sărbătoare: urma să cântăm plângând!

Pe aceste trei căi făcea variaţiuni: melodia de azi aducea dar nu era identica cu - aceiaşi- de acum o săptamană. Nea Zăican a plecat langă străsihaştrii, însa de acolo, din eterul care nu poate fi prins in cuvinte - trimite câte o undă şi,oamenii mari de acum - care mai suntem, ne aducem aminte că - am cantat o Miorită - înainte să mergem la şcoala. Majoritatea versurilor sunt identice; doua deosebiri: 1) in varianta pe care o ştia nea Zăican, ciobanii veneau din baltă şi urcau spre munte; 2) ciobănaşul (cel tanar), cel care a paţit necazul se numea Gheorghită. Nu se ştia de Sadoveanu; coincidenţa ( ? ) ne-a uimit mai apoi. Toate oile din turma lui Gheorghiţa aveau presimţiri, însa nu îndrazneau să se adreseze stăpânului şi se rugau de surata lor: - Laie mioriţă / Spune-i lui Gheorghită -.

O fi întalnit Sadoveanu o variantă care să amintească acest nume ?

Călătorind pe Net ( ca toţi contemporanii !) am găsit încă ( pentru mine!) o variantă ce aminteşte numele lui Gheorghita:

- Voi acasă daca-ţi mere / Mămuca v-a d-intreba: / Gheorghită unde-a rămas ? / Gheorghită o rămas înapoi / Cu cele sterpe de oi. -

Să fie bine !

51. Algoritmi de rezerva

Cand a stabilit corespondenta element - corp, Platon a realizat o uriasa metafora: perfectiunea unui astfel de corp geometric este rezultatul actiunii Legilor Creatiei , la un asa rezultat felul actiunii nu suporta comentariu. La fel - cand descompunem un corp în parti oricat de mici descoperim legi neobisnuite in comparatie cu legile Universului nostru: fizicienii prezentului vorbesc despre unde, despre particule , despre vibratii , etc.

Alunecarea blanda peste aluni a lunii ...

Evident , nea Zaican nu stia ca celula de apa poate primi impresii prin sunet (şi prin aceasta sufera modificari) , dar avea principii care atingeau hotare apropiate: lasa oile sa bea numai -apa buna-, de obicei balca era sapata de el, deci apa era verificata; daca vor bea -apa rea- se strica laptele , zicea si noi zambeam pe furis, nu prea stiam de nici unele. Inainte sa bea prima oaie, el inchina apa: facea trei cruci deasupra oglinzii, apoi se aseza deoparte, ne asezam si noi -aia micii- , pentru ascultare: cu un anume caval infiora poienile şi forfaiala blanda trecea prin frunza de paltin; cand erau la pascut folosea o alta melodie. Acele mioare se hraneau cu iarba, cu apa , cu sunet. Stiinta zilelor noastre afirma ca sunetul impresioneaza celula de apa ; nea Zaican marea procentul de bunatate al laptelui folosind sunetul, sunetul ce iesea din lemn, din buricele degetelor, din buzele lui, din suflul si sufletul lui. Se zice ca nu a certat pe nimeni si ca nu a injurat niciodata:

-daca sfintii calugari au avut rabdare stand in gaoacele lor de piatra, eu ce graba sa am cand deasupra este atata cer !? -Se mai zice ca nimeni nu a indraznit sa-l contrazica: -Nene, oilor sa le vorbesti cu blandete - ca pricep!-

Mierla se leagana-n aluni ...

Dorul romanilor s-a nascut din sunetul cavalului si din fosnetul abia perceptibil cand albinele muta mierea din celula-n celula, de jos in sus.

Hexagonul celulei de apa, hexagonul celulei de ceara, solidele perfecte, unda inexprimabila a dorului - sunt randurile unei scrisori trimisa noua din necuprindere si pe care ar trebui sa o descifram in intregime.