90. Piatra Rotării

Măreţia acestei comori ar fi trebuit să mă determine să aştept până obţineam o poză pe măsură; graba se justifică prin aceia că persoane cu aparatură mai bună or să ajună într-un suflet pe acolo şi or să fotografieze fiecare treaptă, fiecare pietricică, fiecare umbră. Dacă cineva are platină îndeajuns şi o să poleiască minimasivul – bine ar face ! Treptele de aici – forma geometrică şi felul urmei de daltă sunt asemenea celor de la intrare în Bisericuţa Sf. Iosif – Nucu. Despre vechimea complexului de la Cătina nu s-a îndoit nimeni până acum: perioada timpurie a dacilor ( o părere ) , mai înainte ( alte păreri). Chiar dacă nu o fi lucrat aceiaşi echipă de cioplitori în ambele locuri, chiar dacă între ele sunt câteva zeci de ani, la Nucu – sfinţii călugări misionari au găsit lucrările începute. Că s-au făcut adaosuri sau s-a încercat a se face – este clar, însă nu aducem prejudiciu nici unei părţi dacă încercăm să dăm la o parte vălul!
Că e o treabă nu tocmai omenească aceea cu sacrificiile şi ne-ar coborî pe scara valorilor: nici vorbă ( aşa cred eu !), aşa vremuia vremea. Pe acest temei , la Aluniş , încetişor şi în timp mai lung, a fost eliminat un asemenea platou de sacrificiu: au rămas dăltuite şi Scaunul ( un fel de canapea în piatră ).
Motivul eliminării platoului: vecinătatea Bisericii din Piatră ( ortodoxă) nu face să existe o aşa apropiere. În inima-mi de ortodox asemenea ghimpe e-nfipt, dar …
Dar aceste platouri SUNT CELE MAI VECHI VESTIGII - DE TIP MONUMENT – PENTRU LOCURILE UNDE SE AFLA IN PREZENT ROMANII.
Sunt mai vechi decât cele din Dobrogea şi , evident ,decât cele de la Sarmisegetuza. Vechimea lor ar impune respectul oricărei alăturări. De la Odobescu mai încolo nimeni nu le-a studiat în ansamblu şi dacă au apărut elemente în plus …s-a impus tăcerea. De ce ? Alţii ar ţipa rău de tot să aibă aşa ceva !
Dispar pietrele mici , mobile, cu semne – cărate cu rucsacul, sunt denaturate semne – pe care este drept nu prea le putem interpreta – dar dacă pe cel de mâine îl apucă damful descifrării. Uite, eu am văzut – copil fiind – un vas de piatră pentru saramură – cu siguranţă ( procent mare ) nepoţii mei nu or mai avea acest noroc.
O masă de piatră susţinută de un singur pilon – din greşeală – a fost făcută praf; era o capodoperă – Brâncuşi ar fi invidiat lucrarea. Unele semne – cu extraordiar de bune intenţii – sunt răzuite de muşchiul de piatră , să dea bine prin Photo, iar pe şanţul unora se aplică cretă albă ( caz fericit) , se toarnă apă ( nu-i bai !) şi alte soluţii.
Îţi este frică a mai da în vileag ceva ce nu este ştiut în general ! Există un desen care ne spune ceva despre cultul Soarelui, cele patru elemente, acţiune - reacţiune, … mai vechi decât Tăbliţele de la Tărtăria. Este greu de găsit – la-a acoperit muşchiul. Muşchiul acesta de piatră o fi rezistând 10000 de ani ? Ar fi o metodă !
Vizitaţi Piatra Rotării ! Nu călcaţi pe treptele de acolo – sunt sfinte !
Să fie bine !

89 . Zeita de la Cuina Turcului ( 3 )

88. Prelungirea muntelui - şanţul ascuns

La Aluniş , La Cetăţeni şi La sf. Iosif – aceiaşi problemă: extinderea incintelor rupestre. Hotărârile de a fi extinse poate au fost luate mai de mult, extinderile propriu-zise au fost începute până în 1871.
Aceste însemnări repetă o problemă mai veche: dacă şanţul de la Sf. Iosif a fost făcut cu scopul de a colecta apa pentru uz, sau este şanţul în care ar fi intrat învelitoarea să facă legătura cu acoperişul extinderii.


Această poză trimisă de M. lămureşte situaţia: incinta este de la Cetăţeni şi este observabil cum se îmbină creasta cu muntele. Şanţul făcut în piatră are forma unui V întors şi primeşte ultima parte a învelitorii.
În acelaşi mod este făcut şanţul la Bisericuţa lui Iosif: V-ul este cu unghiul în sus. Rămâne de stabilit dacă La Sf. Iosif a fost amenajată faţada pentru ca anexa să fie construită şi din anumite motive lucrul a fost întrerupt, sau anexa a fost construită şi timpul şi neîngrijirea au făcut să rămână numai ceea ce este din piatră. Umblă vorbă că în faţa acestei grote, sub pământ ar fi lespezi, cum au fost cândva la Vârful Goţilor, mai sunt în biserică la Aluniş, iar urme pentru încastrat grinzi şi căpriori – şi în alte părţi.
Această metodă a şanţului cu V-ul în jos, că a fost aplicată şi în vechime, că este mai nouă ( în jurul anului 1850 ) este ingenioasă şi din cele expuse - universală: era aplicată asemănător şi la Cetăţeni , şi în Munţii Buzăului , şi la Şinca Veche ( ? ). Pentru acele vremuri – distanţele dintre aceste locaţii sunt mari. Un sistem de transmiterea informaţiei funcţiona.
Biserica de la Aluniş – formată şi ea din grotă şi anexă – are acelaşi sistem de legătură dintre masiv şi lucrarea omului, în plus, cu dezlegare, dacă ajungi în pod găseşti un sistem ingenios de a înţepeni capătul grinzilor în lăcaşurile dăltuite în piatră.
La Bisericuţa Sf. Iosif era proiectată o lucrare de mari dimensiuni.



În locul ferestrei ( partea stângă din photo) , deasupra cu arc frânt, urma a fi tăiată o uşă, grota iniţială ar fi rămas ca altar , iar anexa ce s-ar fi întins pe platoul din faţa grotei ar fi fost corpul bisericii – toate astea în varianta că a existat numai un început de lucrare. După elementele descrise ….
Am ales imaginea de mai sus pentru că sunt ...prinse ... convenabil şanţul şi dăltuielile pentru capătul grinzilor şi căpriorilor.
În nici un loc din ţară şi din lume (cu locaţii de genul acesta) nu există un masiv de piatră aşa de darnic ( pentru pietrari) ca la Sf. Iosif ! Totuşi lucrarea a fost întreruptă . Cauza posibilă o descoperim dacă intrăm în incintă: o fisură în tavan se pare că urcă şi taie muntele în două.
Muntele ce include Bisericuţa Sf. Iosif - sub acţiunea sunetului - vibrează. Legenda spune că Sfântul vindeca şi cu ajutorul sunetului.
Să fie bine !

87. Tuburile pentru ghizde din arealul Nucu - Aluniş, Vasul pentru saramură, Vasul virtual de la Cetăţeni

La Dobrota,la Cetăţeni şi în arealul Carptilor de Curbură – piatra are aceleaşi caracteristici ( punctul de vedere al pietrarilor ). Tot ei zic: nu este simplu să faci un tub, există pericole( riscuri). Cel mai mare este să nu alegi bine locul: blocul de piatră sa aibă fisuri. Cei din vechime alegeau câte un minimasiv răzleţ – bolovan imens parcă dat de-a dura de vreun uriaş până aici în poiană. Aşa a fost cioplit Templul de la Fundătură: bolovanul a fost scobit şi a rămas carcasa. Este un lucru teribil: să sculptezi în interiorul operei ! Construieşti luând. Când se lucrează un vas de ceramică – creezi adăugând material. Un vas din piatră, precum sunt tuburile şi ( mai pretenţioase – vasele mobile) trebuie gândit pentru stabilitate. Cupa pentru saramură ce se aşeza pe Masa Rotundă în Sanctuar avea dimensiuni mici comparativ cu vasul ovoidal în care păstrau străsihaştrii saramura.
Pentru tuburi prima grijă era să alegi materialul brut ca produsul finit să nu aibă fisuri – un tub din două coji ar fi un fleac – nici nu s-au păstrat.
Grosimea coroanei – convenabilă: buzele trebuiau scrise. Şi se făcea semnul prin incizie – nu precum în prezent cu ţepuşa în ciment.
Ce spune legenda: după ce toţi membrii grupei de pietrari îşi dădeau cu părerea cum că nu ar avea fisuri parşive – se începea lucrul.
Prin cioplire se da o faţă ( baza de sus a cilindrului), se trasa cercul de interior al coroanei, se făcea o adâncitură ( mare cât capul unui adult) pe axul cilindrului în îngrădirea cercului şi în scobitură se făcea foc. Cu focul te puteai frige: prea mult – stricai totul – bolovanul trăsnea – făcea fisuri, prea puţin – la-ai făcut degeaba. Piatra astfel tratată se mălăieţa ( devenea mălăiaţă) dar numai în miezul cilindrului – miez ce trebuia înlăturat. Spre peretele de interior al coroanei nu se mai lucra cu foc – tubul să rămână rezistent. Din exterior lucrau începătorii: până lângă peretele exterior al coroanei era necesară munca brută – mai puţină atenţie. Şi tot aşa.
La Cetăţeni există groapa de început făcută în bolovan. Ori ideile se potrivesc, ori lucrul a fost oprit din anumite motive, ori opera nu este prea veche, ori acest vas ( care nu există – haios !) , îl privim şi nu există, avea o altă destinaţie. Nici pentru vite ( uluc – precum la Nucu), nici pentru apa de ploaie – cum se credea la Iosif, nici pentru apa de rouă – după cum spun poeţii; motivul : pentru toate aceste ape era necesar un masiv ca la Iosif unde prin condensare sau colectare apa ….dar NU!
O idee: dacă vasul o fi fost cioplit în vremuri vechi ( şi nu-i o farsă) lansez ideea vasului pentru saramură ( una), sau un vas în care era pus un anume combustibil pentru ardere ( a doua ). Spaţiul din jurul bolovanului ar permite efectuarea unui ritual ( de exemplu cel de dinaintea folosirii celor trei suliţi când se ardea seu de bursuc, nişte seminţe, ceară şi propolis sau , în cel mai rău caz – boştină + răşină. Fumul euforiza niţel. Încurcă toate teoriile şanţul făcut pentru pre-plin: ce se scurgea pe acolo ?
Oricare ar fi adevărul despre vasul virtual de la Cetăţeni,alături de unele lucrări din Curbură ( tuburi,uluce, jgheaburi, tuburi - olane, etc.) sau din masivul Ceahlău, este posibil să enunţăm alte propoziţii despre cei vechi.
Privind un tub de piatra ai crede că este lucru simplu: nu prea !
Dacă nu aveau acel bolovan mare la îndemână, atunci munca devenea aspră, riscurile mai mari: tubul era scos din burta masivului pietros; la Nucu există un început al unei astfel de lucrări: cercul trasat şi dăltuială în interior.

86. Dreptunghiul de Aur si Romburi de Aur

4) Cum construim Rombul de Aur (d ) ?
Definiţia nr. 4 : Un romb este Romb de Aur ( d ) dacă raportul diagonalelor sale este Phi.
P1: Pe structura Dreptunghiului de Aur din figura precedentă îi construim axele de simetrie: aceste axe intersectează laturile dreptunghiului şi este determinat rombul ABCD, unde A apartine OM ( OA = AM ), B apartine OP ( OB = BP), C apartine PN ( PC = CN ) şi D apartine MN ( MD = DN).

85. Zeiţa de la Cuina Turcului şi Armonia de Aur ( 2 )

a) Dacă Cerul ( element masculin) trimite ( acţiune), Pământul ( element feminin) primeşte ( reacţiune), atunci elementul vehicul este apa ( Oceanul din romb).Prezenţa focului (imaginea tetraedrului) necesită combustibil (terestru) şi vectorul - forţă are săgeata spre în sus, flacăra urcă iar mişcarea ei este sugerată de prezenţa celor două meandre ( în această mişcare este antrenat şi aerul); focul nu se combină cu apa, aerul protejează rombul.
Rădăcinile se împlântă-n pământ, flăcările dispar în lumea de sus; acest Pom al Vieţii, în prezenţa focului ( lumină şi căldură) şi a aerului ridică prin intermediul apei tăriile în Eterul Universal . Eterul nu diferenţiază – este omniprezent (semnul pentru quintesenţia este incizat pe ambele feţe).
Mişcarea este sugerată în multe feluri: poziţiile rădăcinilor indică vitalitate (cresc), sevele suie-coboară, agerimea flăcărilor, onduleurile aerului, punctul ce parcurge traseul labirintic – totul se mişcă; fiinţa reprezentată e-n punctul înalt, al plenitudinii: nici nehotărârea neîmplinirii ( biologice), nici ambiţii potolite prin rutină. Zeiţa a stârnit elementele întru’ armonie: ceea ce este etern , prin opoziţie se aşează ( se clatină) în armonie; fiinţa şi nefiinţa.

84. Zeiţa de la Cuina Turcului şi Armonia de Aur

1) La prima întâlnire cu desenul am exclamat: „ o misterioasă operă de artă în care geometria vrea să ridice spre puncte înalte frumosul“, apoi am privit minunea de sute de ori, în multe feluri din partea mea şi la diferite scări de proporţie ale operei transpusă pe suport plan. Este genul de imagine despre care nu poţi spune nimic de rău,mai mult privind-o primeşti satisfacţia că privind te îmbogăţeşti şi,în plus,are magnet: de ce priveşti tot ai mai privi.
„S-ar putea ca acest construct romanellian de la Portile de Fier sa reprezinte simbolic misterul nasterii omului. Sau relatia omului cu Divinitatea Suprema. Sau puterea omului de a calcula posibilitatile de fiintare din probabilitatile de fiintare“ – Andrei Vartic.
„Printre cele mai frumoase piese se numara o falanga de cal salbatic care are ca ornament o silueta umana schematizata.“ – la adresa
http://www.enciclopedia-dacica.ro/webring/luana/ist/cladova/cladova.html
Care-i secretul acestei lucrări făcută de om, mai ales că vechimea ei a crescut de la 11000 de ani la 26000 – 32000 ani ( probabil au fost aplicate metode de ultimă oră pentru determinarea vârstei unor asemenea vestigii sau procedându-se prin comparaţie …).
Am imprimat desenele pe cartoane şi , fără explicaţii le-am arătat unui creator de modele feminine: „ Da, un model de rochie mai puţin obişnuit, dar pentru o tânără zeiţă – este posibil ! “

2) Despre felul cum au fost alese feţele spre a fi incizate
Alegerea a fost ideală: concavitate – convexitate şi intenţia mesajului.

3) Despre semnele incizate pe faţa A.
Evident – sunt elemente geometrice. Să notăm: în acele vremuri artistul ce a incizat osul stăpânea bine următoarele noţiuni: verticală, orizontală, segment,unghi,romb,triunghi de Aur (exagerare,coincidenţă sau adevăr !), labirint,axă de simetrie, contur,elemente de perspectivă, punerea în evidenţă a fundalului,relaţia element (segment) -- număr, s.a.


Am mărit desenul prin copie la scară: erorile de măsurare a unghiurilor ( evident prin tehnologia oferită de un calculator) sunt mici ( sub un grad).
Triunghiurile notate sunt Triunghiuri de Aur ( I I ) unghiul AKB are măsura de 108 grade şi , evident, ABK are măsura de 36 grade. Din punctul de vedere al relaţiilor dintre elementele unei figuri geometrice aceste triunghiuri sunt cele mai „ corect“ desenate; am ales ca verticală axa de simetrie a figurinei şi orizontala faţă de care raportăm măsurile unghiurilor este tot a figurinei. Laturile triunghiurilor ABK se prezintă astfel: doar latura de mijloc BK are o eroare de o jumătate de grad ( aceste propoziţii sunt afirmaţii şi nu imputaţii; genialul artist nu a lucrat cu laserul !). Laturile AK au erori prin adaos de 2-3 grade . Nici un triunghi ABK nu are incizată baza pentru că , din cele ce se pot observa, laturile ce compun unghiul de 108 grade comunică , bazele acestor triunghiuri sunt lăsate pentru imaginaţie, şi este realizată linia continuă a unui labirint care înconjoară piesa independentă – rombul – care la rândul ei ne prezintă , într-o perspectivă halucinantă a simplităţii – Oceanul Primordial – (Că am venit ca apa si-o să plecăm ca vântul - OMAR KHAYYAM ) – simbol pentru locul din care toate
s-au născut ( acţiunea vine de Sus – cele cinci V-uri).
Autorul percepea D2-ul: sus - jos, stânga - dreapta,cunoştea simetria plană geometrică – axa de simetrie a figurii, ne îndeamnă să gândim simetria lumilor , iar graniţa dintre ele are dualitate ( diagonala mică a rombului) - Naşterea înseamnă primul act care uneşte prin acţiune.
Autorul percepe D3-ul: pe lângă cele două axe din plan alătură pe a treia: faţă - spate, centrul sistemului ( Buricul Lumii) – centrul rombului.
Simţul spaţialităţii se deduce şi din aceea că nu lasă desenul pur şi simplu pe suprafaţa de lucru: prin apele din romb asigură perspectivă, iar prin acele linioare pereche – creează fundalul. Prin uşoara curbură pe care o are osul imită arhitectura corpului uman, curburile te îndeamnă să identifici ondulaţiile trupului feminin – statueta este un tors.
Simţul simetriei este evident şi în felul în care aranjează complexul inciziilor pe fiecare faţă, orientarea dată suportului faţă de lucrare, împărţirea suportului în regiuni ajută la constituirea altor propoziţii ale mesajului.
Autorul nu a cunoscut Numărul de Aur,avea îndemânare la lucru,ştia geometrie şi uimeşte felul cum a combinat părţile încât să rezulte acest întreg -operă de artă ce poate fi pusă alături de marile realizări artistice ale omenirii.
Nu-i posibil să măsori frumuseţea. Frumuseţea există şi se pune punct.
Prezentul demers încearcă să lanseze încă o idee sau două despre cum a fost posibil cu elemente şi materiale mai mult decât simple să iasă în lumină o capodoperă a cărui măreţie urcă în inefabil. Ce lecţie ( aproape usturătoare !) pentru omenire! Cât clocot cosmic adus la calmitate prin câteva segmente !
Laturile rombului formează cu orizontala unghiuri cu măsura de 56 de grade, deci rombul nu este de aur şi nu este nici romb format din două triunghiuri echilaterale, măsura unui unghi ascuţit al rombului fiind de 68 grade – îl apropie mai mult de Rombul de Aur. Faţă de aceste valori găsite se constată o deviaţie de un grad al vârfului de sus al rombului faţă de verticală.
Rombul este înconjurat de Drumul fără Sfârşit al Labirintului, diagonala mică nu este trasată ( imaginară ) , cele două linii imediat paralele fac parte din zone diferite: lumea de sus sau de din sus de orizont şi lumea terestră; opoziţia în complementaritate şi Naşterea ( Labirintul are cel puţin un sens), doi se contopeşte în Unul până la o oarecare uniformizare prin dizolvare în interior. Hotarul aici nu este o linie – toate astea ca registru de interior al întregului şi revelate prin această piesă centrală şi de tranziţie - rombul.
Pentru registrul de exterior rombul este o poartă protejată de Labirint dar nu este a Labirintului, numai trecând prin ea cele două lumi comunică , Naşterea uneşte cerul cu pământul, iar Moartea uneşte pământul cu cerul; acestea se întâmplă după sensul vectorului de mişcare pe verticală, iar sensul este dat prin deplasarea punctului ce parcurge Labirintul.Punctul se deplasează pe zig – zag -ul verticalei, chiar trecerea pentru du-te – vino se face pe laturile oblice ale triunghiurilor de aur, de aceea triunghiurile nu au bazele în desen ( să fie asigurată „nesfârşirea“ conturului labirintic – ca drum ce trebuie parcurs,apoi să oblige punctul de deplasare să evite orizontala.
Comunicarea dintre lumi se face pe verticală,Axa ( Coloana) le uneşte.
Naşterea şi Moartea sunt trimise, intermediate şi primite – acest şuvoi formează Curgerea fără sfârşit – timpul nu are margini – se spune prin Labirint. Prin naştere cerul coboară spre noi, prin moarte urcăm spre tăriile cerului – aceasta e curgerea; un mic discurs filozofic care vorbeşte despre mirajul ca perpetuum – mobile al perindării: naşterea întreţine, moartea înnoieşte. Rombul este piesa de legătură într-o clepsidră dublă – care nu va fi întoarsă niciodată. Rombul este piesa de legătură între două puteri – vehiculul – deci piesă a Trinităţii; rombul este piesa de legătură la coloana veşniciei. Toată acţiunea operei se întâmplă pe verticală. Zenitul şi Nadirul au fost trimise în ceaţa albastră a imaginaţiei, îndemnul autorului este unic: „opera mea este neterminată,creaţia este fără sfârşit,privitorule ia seama ! “
Pe toate acestea străsihaştrii le-au preluat şi au creat Rombul de Aur la Fundu Peşterii de la Nucu sau pe cel de la Basarabi - Murfatlar.
( va urma) Să fie bine !