111. Apel

Nu sunt împotriva turismului … civilizat ! Când a fost fărâmată Pieta lui Michelangelo – a oftat a părere de rău întreaga planetă şi am zis, uite – încă suntem oameni. Câte un călător ( nepoftit ) vine la rupestre cu levierul în rucsac şi de unde de neunde reuşeste ( de obicei reuşeste având puterea pârghiei la îndemână ) de rupe o bucată din rocă – dacă piesa are şi două , trei semne este excelent şi ajunge bucata preţioasă ( prin vechimea scrierii – poate mii de ani) la dumnealui pe birou. Dacă-i atragi atenţia în vreun fel se uită la tine cu o figură de viţel obosit şi mai îngaijmă cu oarecare ţâfnă ( totuşi ) : „ da ce am făcut !?“.
Acesta-i un caz fericit , din „Piatra în formă de inimă“ de pe culmea Broscari a mai rămas câte ceva, se aude că minimasivul Piatra Rotării a fost propus spre a fi dinamitat ( e nevoie de piatră !!!!????) ; am scris: platoul de sacrificiu de la Cătina este cel mai vechi obiectiv (de aşa nuanţă) din România. Scria la ziar că este propusă spre strămutare Crucea Manafului – cu toate formele legale pe masă – spre binele acelui templu, să fie mai aproape de civilizaţie ….
Poate cineva cu inimă priveşte poza postată mai sus şi dacă are capacitate mare în cutia toracică să strige alături de noi:
NU ESTE BINE !

Photo: Paul R.

110. Apa de ploaie, apa de rouă, bolta şi colţii

Roua - cât timp călătoreşte produce efect de formă; broboana de rouă călătoare seamănă cu lacrima – Lacrima Cerului.
În singurătatea ei lacrima nu exprimă durerea ci, în primul ei rost atenuează sau elimină durerea: prelungirea conică – adaos într-un trup la sfera lichidă – produce efectul conic de formă şi tulbură spaţiul, cheamă energia cea de pretutindeni şi … primeşte răspuns; răspunsul este măsurat prin efectul benefic; în al doilea rost aduce echilibru prin eliminare în momentul critic al unui anume surplus de anume lichid al interiorului. Aceasta ar fi calea:
„du-te !“: Oul Cosmic al Carpaţilor de Curbură , de obicei este sferic – mare acumulator de energie din spaţiu, dar având efect de formă nul; din întâmplare sunt descoperite forme interesante, îngemănări de forme în piatră care te fac să repeţi ca realitatea întrece închipuirea, dar Oul - lacrimă este de departe cel mai interesant: este copiată în piatră Lacrima Cerului.
Srăsihaştrii foloseau pentru vindecări apa de rouă colectată fie din buzunarele scaiului vânăt , fie din ulucele de piatră de la poala câte unui perete de piatră. Era la mare preţ roua recoltată în perioadele de aprigă secetă; despre acest produs de condens se zicea că „ nu se strică niciodată“; au fost oferite şi explicaţii: călătorind pe faţa de piatră spre uluc , această apă înmoaie muşchiul de piatră din cale şi din aşa ceva s-ar îmbogăţii cu anumite principii de tipul conservanţilor. Roua era ridicată din uluc în fiecare dimineaţă: cadavrele insectelor înecate accidental ar micşora proprietăţile benefice. În lume s-au făcut studii despre Apa vie – foarte interesante şi au fost scoase la iveală unele adevăruri . Este posibil ca apa de rouă să ofere o pistă paralelă. Dacă prin vibraţii subtile apa inoculează proprietăţi de-o anumită tărie, după cum în jur se întâmplă fenomene prielnice sau nu, atunci dondănitul apei nu este un simplu eres.
Grotele au tavanele sub formă de boltă – trebuie să bănuim: sunt mari acumulatore de energii blânde, aceasta înăuntru,; în afară – nu ici , dar dincolo sigur – se înalţă spre cer, măreţ ca o beldie de nuntă – colţul de piatră, înfipt acolo de când neodihna primordială, de nebănuit ordonator pentru efectul de formă; colţii de piatră captează energia cosmică pentru acele ţinuturi cu mai multă eficienţă decât Piramida Mare, după o rânduială încă nedescifrată, deşi pe la baza minimasivului, ori mai încolo în poiană ştrăluceşte în vechimea lui câte un înscris elegant şi tulburător. Aceasta ar fi calea „vino !“. Ascunsă în făget, la poalele Zboiului - piramida dintr-o piatră,iar o peşteră fără sfârşit ( cum alt fel !) s-ar ascunde prin zonă.
Dacă străsihaştrii căutau o aşa piesă alături de care prindeau momentul când puteau potoli gândul – nu ar însemna idolatrie – mai degrabă ar fi vorba de o însuşire subtilă prin care o parte din ceea ce este viu poate intra în echilibru cu energiile mari: de aici legendara lor stăpânire de sine.


Photos: Paul R. 1) Colţi de piatră la Cetăţeni 2) Colţ de piatră la Brăieşti.

Să fie bine !

109. Despre pietre şi semne - coloane ( 3 )

Legătura dintre cer şi pământ realizată prin „arborele cosmic“ – este o idee complicată , cu reprezentări pe bază de algoritmi abia în matematicile moderne – teoria fractalilor. Imaginea mai simplă – a bradului pleacă tot de la coloană – I-ul, verticala.
„ COLOANA, cel mai vechi edificiu spiritual, asigură legătura între Pământ şi Cer, între material şi spiritual, între om şi forţele care-l tutelează.“ - Florin M.
Pietrele însemnate, evident - au semne (dacă numim litere „piesele“ alfabetelor despre care se ştie).
Majoritatea semnelor au relaţie de legătură cu: I,O,K,M şi H,însă tot atât de uşor se poate face comparaţie cu imaginile simple ale geometriei în D2 ( obiecte ale descoperirilor arheologice vechi de mii de ani au elemente de „geometrie sacră“). Desenul incizat pe un os a avut norocul că a apărut tehnologia prin care a fost posibil a i se stabili vârsta. Unele desene ale pietrelor „par“ a avea autori la fel de pregătiţi. „ Imaginile“ străvechi ale pietrelor sunt compuse pe baza aceluiaşi element: segmentul; cel mai simplu dar şi cel mai încărcat de greutate simbolică este I-ul.
I-ul vertical, numit aşa faţă de suprafaţa de lucru sau faţă de structura desenului este element de legătură: pământ - cer, subteran – terestru, pământ - lună, masculin - feminin,etc.
Iniţial I-ul a – în concret, ca obiect – avut rol de apărare şi rol apotropaic. Un mic inventar: băţul de sprijin ( bastonul ), de apărare şi la nevoie pârghie sau cumpănă – bâta , ghioaga. Stâlpul de la gardul împrejmuitor pentru curte, stâlpul casei, stâlpul casei la prispă, stâlpul – ax pentru stabilitatea unei clăi de fân, beldia la nuntă ( prăjina ), stâlpul central pentru a susţine acoperişul unei case de formă piramidală, I-ul la acoperişul de lemn ce înlocuieşte piatra unghiulară.
Se construia o casă nouă: la început şeful echipei de meşteri chema pe mai marii bărbaţi ai satului, cel puţin pentru a se fixa locul celor patru stâlpi: de fixarea lor depinde totul - pe urmă: configuraţie,temelie, orientarea faţă de soare, faţă de vânturi,se ţinea cont dacă locul este benefic, etc. Se obţinea forma rectangulară folosită fiind funia cu douăsprezece noduri; când se dorea ca apele acoperişului să finalizeze „în punct şi nu pe iapă“ atunci temelia avea forma pătratului. Cei vechi nu ştiau de efectul de piramidă, insă pentru unele temple ( vezi Crucea Manafului ) şi mai târziu , primele acoperişuri pentru troiţe, chiar pentru biserici aveau această configuraţie de piramidă - Ghiseh, despre care se ştie în prezent că produce un puternic efect de formă. În punctul unde se uneau muchiile celor patru ape era instalat un „ I “ real, piesă ce încheia scheletul construcţiei. În unele cazuri rămânea acolo numai partea terminală, probabil de aici denumirea: „ din capul unghiului“. O troiţă din Carpaţii de Curbură avea amplasat acest ax ( în loc de piatră ) din capul unghiului în sprijin direct pe axul vertical al crucii; crucea se sprijinea pe un postament de lemn în X ( în loc de teică ) prin coloană ( stâlpul – evident vertical ), apoi întregul acoperiş – prin axul unghiular – se sprijinea pe cruce şi prea puţin pe cei patru stâlpi ai acoperământului. Pentru Crucea Manafului , încastraţiile celor patru stâlpi verticali şi a celor două grinzi care au mai rămas din acoperiş , acesta fiind realizat numai din grinzi şi îmbinate prin tălpi în piramidă scară, rezulta în final un veritabil loc pentru veritabila piatra unghiulară.
O coloană ascunsă prin propria compoziţie: cruce prelungită cu un ax unghiular – piesă pentru acoperiş: înălţimea în piramidă.
Această construcţie imită ceea ce se întâmplă in macrocosm: Cerul este susţinut de coloane,iar vârful unghiului din bolta cerului – punct permanent al străfundului cosmic – Steaua Polară; axul ce trece prin această stea - punct are ca sprijin centru locului în care se află privitorul , trece prin această suprafaţă şi călătoreşte spre Centrul Lumii. Coloana cea Mare are , mai întâi , rol de legătură: trece , uneşte şi pe locul doi se află rolul ei de element de sprijin. O astfel de coloană ( unde simbolul capătă înzestrări pretenţioase) poate fi considerată a infinitului: nesfârşirea fiind a timpului iar elementele constituente sa aibă posibilitatea să renască perpetuu.
Lumea este rotundă, precum soarele, precum luna , precum bolta cerului şi în centru se instalează coloana – Coloana cea Mare.
Un ritual cât de simplu nu este de imaginat în afara cercului; lumea este cercul şi strigătul către cer este trimis prin coloana instalată în centru: poate o piatră lungă - stâlp, un arbore curăţat şi decojit, apoi stâlpul ce susţinea un vas ( cu saramură , de exemplu ), stâlpul ce susţinea o masă,masa cu un singur picior = colana ce susţine discul.
I-ul este un semn al evenimentelor importante: naştere, căsătorie, moarte.
Urmele de paşi de la Aluniş – lăcaşurile unde s-au sprijinit nişte coloane ??!!
Bâta – cea dintâi armă, cea dintâi pârghie.
Cumpăna fântânii cu I-ul ei – verticala şi braţul orizontal; orizontalitate variabila: dreptatea si nedreptatea în cumpănă. Aşa s-a născut balanţa , mai apoi catapulta.
Masa, cumpăna, beldia de nuntă, crucea şi arborele ( bradul ) sunt atinse de sacralitate.
Să fie bine !


Photos: Paul R.

108. Despre pietre şi semne ( 2 )

Dacă cioplitorii în piatră au fost nepricepuţi – nici vorbă : segmentele ce alcătuiesc semnele la Piatra Broscari par trase cu un diamant special , de-o siguranţă a lucrului care aduce plusul de frumuseţe despre care am scris ca te lasă mut. Masa Cinei de Taina din curtea bisericii Muscelul Căramăneşti era o bijuterie, dacă ar fi văzut-o Brîncuşi, altfel ar fi arătat complexul de la Tg. Jiu. Treptele de la intrarea în toate clopotniţele bisericilor din zonă, treptele de la intrarea în oricare biserică, stîlpii de întâmpinare ai treptelor, balustradele treptelor , pardoseala din primul compartiment - sunt opere de artă.
În zonă circulă o vorba : < Cine nu are treptele casei cioplite din piatră, împrejurul locuinţei din zid cu doua fete ( legătură fără liant) şi poarta cu acoperiş de şindrilă , acela nu-i gospodar >.
Ce mozaic, ce marmura, ce gresii …Pe scurt : cioplitorii în piatră din zonă au executat opere de arta; Masa.. de care am amintit , ca piatra bruta a fost adusa pe trăgoi de la 10 km. cu 6 perechi de boi , avea 2 tone cu teica in centrul de greutate si se sprijinea pe un singur pilon. Scriu aici cu toata durerea pe care o poate pune un om in scris : a fost distrusa o opera de arta demna de patrimoniul mondial si … grozăvia s-a petrecut in curtea unei Sfinte Biserici , in secolul XXI. Ar trebui căutate bucăţile ce au rezultat in urma prăpădului şi reconstituit monumentul ( aici este mult de scris !).
Să revenim : excludem ipoteza nepricepere atât la Piatra Broscari şi, mai ales la grote : cine a dăltuit intrarea la Bisericuţa lui Iosif a avut calea neîngradită spre a pricepe D3 . Celelalte semne de pe fata masivului unde se află grota sunt la fel de importante ca şi literele , dar acestea nici vorbă sa fie luate in seamă … dar interpretate. Pentru adevărul unui popor trebuie luate in calcul toate variantele ( şi lăsată uşa deschisă !). Nu este reclamă, ştie toata lumea : tabăra de sculptura de la Magura are prin apropiere vestiţii cioplitori de la Ciuta ( care , evident – au avut strămoşi !) . Piatra de ciuta se ciopleşte cu mult mai uşor si mai sigur decât piatra grotelor. Familii de cioplitori in piatră ca a grotelor erau şi au urmaşi ( din ce in ce mai puţini !) la Valea Sibiciului, Magădani şi fostul sat Paltin ; foarte pricepuţi în a da forme paralelipipedice , scrierea in relief cu chenar , efect de scara < în intrând > la streaşina fiecărei trepte şi la a pune in evidentă partea de sus a stâlpişorului. La tehnica de îmbinare cu sau fără liant erau de neegalat : exista lucrări ce stau sub intemperii de secole. . Aveau ştiinţa construcţiei temeliilor : pilonul Mesei de la Muscel susţinea singur , prin teică , 2 tone ; el era înfipt tot intr-o teica subterană care se afla, probabil pe o alta placa cu o suprafaţă pe măsura greutăţii de suportat. Au trecut atâtea cutremure si nu au fost observate urme; la cutremurul din 4 martie 1977 mă aflam in zonă si am văzut cum ,sub undă , arborii atingeau pământul cu vârful ; a doua zi am mers in curtea bisericii sa văd masa : teribilul cutremur nu a reuşit sa o doboare ! Urarea mea dintotdeauna : Sa fie bine ! Îmi pare nespus de rău - am început să mă îndoiesc de clipa când va avea loc acest miracol … dacă nu avem cât bobul de mac mai multă înţelepciune decât cei din vechime , dacă cel puţin nu putem păstra < acel ceva > pe care ei ni l-au dăruit însufleţind piatra , atunci …Piatra de lângă scaunele lui Negru - vodă ( foto de sus) a fost răzuită de semne şi muşchiul a acoperit fapta. Nu cred că exista acolo un text nemaipomenit de filozofie – dar pentru cei de mâine , poate cu mai mult noroc în posibilitatea de a descifra unele incizii – ar fi fost un reper preţios.
Să fie bine !


Photo: Paul R.

107. Despre pietre şi semne

Se zice că osemintele de uriaşi au fost scoase la iveala din întâmplare, în prezent să vină cineva şi să sape ( e o necropolă !) nu este corect ( nici moral , nici legal).
Există scaunele enigmaticului Negru - vodă in zonă; numele lui si mărimea acelor scaune de piatră te fac sa-ti imaginezi ca era destul de mare . Ostenii lui nu puteau sa fie scunzi – dar acestea nu sunt dovezi .
La Biserica dintr-o piatră de la Aluniş este incizat un an: 1247 ( când cei doi mioritici au săpat incinta).
Spaţiul aparţine legendei, un culegător de folclor blând ( care ar şti să realizeze empatie cu aceşti munteni ... aspri) ar avea de lucru pentru mulţi ani.
Grotele de la Nucu au vechime foarte mare şi când afirmi aceasta nu rezolvi nimic: dacă se ajunge la concluzia ca au fost locuite mai întâi de anahoreţii dacilor, atunci ideile lui Sadoveanu despre vechea credinţă (expuse in Creanga de aur) nu provin numai din închipuire. Grotele au fost locuite de sfinţii călugări in sec. XIII, XIV XV ( există dovezi), dar Scrisoarea Bisericii din Goţia ... ne vorbeşte despre martiriul lui Sava Gotul din sec IV, înecat in Musaios.
Legendă: a trăit la Scăieni - Muscelul Carămănesti, două sate care pe vremea aceea formau un singur sat ( Plaiul Bourului) . Problema urgentă nu este a legendelor, legendele mai pot fi scoase la iveală mai încolo, ci a inscripţiilor din grote şi de pe cruci ( pe care nu le putem descifra acum), încep să dispară şi fără şi cu bună - ştiinţă. Crucea Spătarului a suferit grozavii, Masa Cinei de Taina ( o bijuterie!) de la biserica din Muscelul Caramanesti nu mai există începând cu secolul XXI ( suna a gol !). Si tot aşa. Acestea şi nenumărate altele ţin de domeniul - comori.
Inestimabilă este şi Piatra de la Broscari. Pentru semnele ei încerc descrierile care urmează şi specific: lansez variante, posibile trepte pentru interpretări viitoare când specialistul vine cu metode sigure pentru a lansa judecăţi definitive ( ! ) . Semnele pietrei , prin simplitatea lor fac trimitere si la simbolistica triburilor turcice medievale : puterea de cuprindere si încifrare a informaţiei nu este de neglijat; să foloseşti numai trei segmente şi să dai la iveală < unghiuri neadiacente care au totuşi latura comună, amplasare - de o parte şi de alta, vârfuri diferite >, adică simbolul Afshar. Şi simbolul este aşa de simplu ca te uimeşte : trei segmente - dar măreţia lui constă în puterea de a transmite şi aceasta datorită fluxului alternant creat prin consecutivitate: . Cea dintâi valoare a semnului constă în multitudinea posibilităţilor de interpretare. Dacă ridicăm imaginea în D3 : Omul care priveşte Steaua Polara, Ciobanul, Femeia luata de vânt, Spânzurătoarea , Cele trei Stadii ale Sângelui , etc. Faptul că uneori este folosit chenarul ( dreptunghi sau pătrat; niciodată forme curbilinii) trebuie interpretat : neexistând onduleuri ( nici la piatra - Lupoaia, nici la piatra – Neamt ) te duce gândul la încrustarea răbojului; numai lemnul anumitor esenţe suporta linii curbe; piatra este mai ascultătoare şi, să ţinem cont ca se lucrează la alta scară.
Daca aducem < afshar-ul > în D2 , unde a fost creat, prin măsurători descoperim mai toata geometria unghiului, iar relaţiile dintre aceste unghiuri ( patru) realizează codificarea – sau ceea ce ni se pare nouă – în prezent - încifrat; concluzia oricărei interpretări : mesajul este ameţitor prin ameninţarea ce o conţine.
Este greu de apreciat cum a fost posibil sa influenţeze acest < limbaj > o populaţie care , pentru < acele > timpuri , drept ultima soluţie, a acceptat recluziunea. Semnele de la Colţi parcă respecta toate legile economisirii : cu acelaşi element ( segmentul ) să realizezi peste 20 de semne , uşor de a fi diferenţiate, uşor de memorat, elegante ( unele chiar frumoase).
Lipsa oricărei curburi induce oarecare temperatura scăzută , însă legile simetriei, asimetria prin completare , trimit si către alfabetul runic - idee respinsă de cunoscători.
Daca litera K apare incizata ( nu în relief ) se ia în considerare baza emitentă şi, prin expansiune, jumătatea Cosmosului, in D2. Dacă desenul este completat prin simetrie - tot Cosmosul şi de acolo axele de simetrie ale pătratului – roata solară. Indubitabil că roata cu patru spiţe are o vechime mai mare; crucea cu braţe egale de acolo se inspiră – este dăltuită şi la Nucu şi la Aluniş. Rotaţia literei K cu 90 de grade în zarea privirii motivează imaginea orizontului : unghiul plin cu cele două trisectoare – împărţirea Energiei Totale la trei si menţinerea ansamblului deasupra contingentului. Este aproape geniala ideea celui ce a conceput acest ansamblu al Pietrei necunoscute : cu un singur element ( destul de simplu : segmentul de dr.) sa alcătuieşti semne ( tot simple) dar cu putere simbolică nemăsurat mai mare. Nu este de neglijat nici frumuseţea acestor semne : simetria cântă în fiecare, descreşterea prin proporţie, anularea efectului prin deviaţie, punerea în evidenţă prin retragere controlată, eliminarea preponderentului prin deschiderea unui nou unghi, închiderea simplă, închiderea dublă, etc.
După felul cum sunt ordonate pe suprafaţa de lucru , încă nu s-a găsit o logică , au fost lansate unele idei sub regimul de a fi aproximative; un cercetător consacrat nu poate lua avânt , iar un privitor de duminică (precum subsemnatul ) nu se pricepe. Ziariştii şi-au făcut datoria : cu surle si mici erori au scos piatra din frunze. Dacă nu avem metode să stabilim vechimea urmei de daltă ( asta ne-ar mai trebui – s-ar lamuri totul !) , atunci semnele akinakes spun ceva – calugarii misionari timisi din Capadochia prin Scitia Minor erau formaţi să lupte cu altfel de arme.
Specialistul in arheologie ar face comparaţii de care un turist nu este capabil. Comentariile lui Odobescu ( plus desenele lui Henry Trenk – de la grote) sunt de mare valoare: putem afla cat s-a distus de la vizita lui din 1871 pana azi : forma iniţiala a Crucii Spătarului era o minunăţie.
Arealul grotelor este un imens şantier arheologic care nu mai trebuie organizat ştiinţific. Pana la urma trebuie sa dorim a profita. Ce spun legendele : mult mai multe grote sunt nedescoperite :cel puţin una ar fi plina cu chilimbarul geto-dacilor. < Gedi, o piatra scumpa a geţilor >.
Deci : trebuie comparate semnele de la Broscari, cu cele de la grote, cu cele de la Policiori, etc.

Photo: Paul R.

Să fie bine !

106. Rupestrele şi oul cosmic ( Această postare se doreşte a fi în prelungirea şi în completarea celei de la numărul 34 – din acest blog)

Forma ovoidală nu produce efect de formă; atunci cum se nasc anumite energii ( speciale) în unele locuri de acolo ? Unul simte vibraţia stâncilor, altul percepe clocotul din capilare şi pleacă pe apă dacă-şi lipeşte urechea de un brad, al treilea jură cu fulger în mână că a trecut peste nu ştiu care maidan (sau piatră) şi a simţit că pluteşte, al patrulea pretinde că a văzut aburul albastru, etc. Oamenii acelor locuri sunt sănătoşi, în grup nu vorbesc despre aşa ceva, cel mult zâmbesc, sau mai spun câte ceva în grupul cel mai mic ( de două persoane ).
Reţinerea lor nu-i clădită pe temeiul laşităţii, ci pentru că aceste întâmplări nu trebuie amestecate cu cele ce ţin de nevoile zilnice.
Tezaurul de la Pietroasa, în primele momente după aflarea lui, a zăcut sub un şopron. La Strâmba ( un sat din zona Rupestre ) teica de piatră a unei râşniţe de cereale a folosit mulţi ani în alte scopuri – s-a dovedit a fi străveche.
Fie în urma unui potop, fie cu ocazia vreunei lucrări – apar ovoizii de piatră. De cum apar sunt înconjuraţi cu respect: dacă omul are de-a lungul gardului din faţa gospodăriei şase asemenea obiecte şi îl găseşte pe al şaptelea – nu îl abandonează şi < nici nu-l vinde ! >, adică: „ l-am găsit , este norocul meu; norocul nu se dă ! “.
Mitul oului sferic ( ovoid, mai puţin sferă ) este primordial: stă la baza credinţei multor popoare. De aici aceste reguli: când îl găseşti devine piesă a gospodăriei tale, nu se vinde, nu se cumpără, nu se fură, nu se
< îmbunătăţeşte > prin cioplire, în nici un caz nu trebuie distrus, el este „sâmburele “ ce include misterul Creaţiei şi este modelul ( imaginea ) celui care s-a autodistrus încât Universul acesta real să apară .
Goţii aveau în graţii formele rotunde naturale - în echilibru cu preferinţa pentru formele în unghi când era vorba de prelucrare: idolul pe care-l purtau în căruţă prin satele Carpaţilor de Curbură nu era cioplit, piatra reprezenta zeul în felul în care a fost găsită – cizelată de vremuri – primea numai numele cel nou şi o considerare aiuritoare. În minimasivul Dionisie există o astfel de „piesă“ , ar fi reprezentarea unei femei ( zeiţă) , dar a primit un alt nume
( tot celebru): Nefertiti. Se credea că ar fi o „ babă “ . Ultimele investigaţii vor să arate că idolul a fost aşezat acolo; semnele de pe faţă nu ar fi o hartă, ci rămăşiţe de litere ( alfabet Wulfila ).
Nu prea îţi vine la îndemână să crezi că numai din întâmplare s-a obţinut în piatră asemenea minuni ale formei. Să mai găseşti un ovoid ce îşi prelungeşte un capăt în codiţă de picătură este o întâmplare ce te determină să repeţi că realitatea întrece închipuirea.
Să fie bine !

105. Ninge peste Carpaţii de Curbură

Imaginea din această postare,uşor deformată ca tehnică photo, produce înfrigurare: este chilia Sfântului Iosif de dinsus de Nucu şi suntem în noiembrie; am ajuns pe platoul din faţa intrării şi trebuie să aşteptăm pentru că prin ochiul săpat în stâncă şi neacoperit şi numit fereastră iese în afară un fum albăstrui, miros şi cântec zis pe mai multe voci. Familia vreunui bătut de soarte, împreună cu sfântul, înalţă rugă de împiciorogare. Această rugă cântată trebuie să pună muntele în vibraţie de şapte ori: se zice că cei din interior simt efectiv că le tremură lumânarea în mână; printr-un fenomen deosebit ( nestudiat) sunetul urcă din interior prin munte spre vârf - acţiune, apoi coboară şi se < sparge > în cameră – reacţiune… şi tot aşa.
Acest fenomen de acustică (nu este ecou!) pe murmurul dat de cântare, în combinaţie cu efectul de grup şi , vârf al piramidei fiind sfântul călugăr , care prin smerenie şi rugă sinceră ( în timp ce se roagă cântând – plânge !) atrage spre cel în cauză unda vindecătoare. Suntem afară şi ninge: vocea sfântului iese în evidenţă, are distincţie, este fermă şi atrage ca un magnet în acest vârtej acustic celelalte voci. Suntem afară şi ninge: ori melodia produce aşa emoţie , ori faptul că te afli în asemenea loc, ori în du-te …vino sunetele mişcă întreaga materie, ori din adâncimile de nebănuit ale cerurilor coboară în plutire de nesesizat - îngerii. Îmi privesc vecinul şi din priviri îl întreb dacă a simţit ceva şi mă pune la punct lăsând capul în jos, adică da, mă aşteptam la altceva, de ce mai întreb. Se repetă a şaptea oară cântecul - rugăciune, aerul din jur tremură în neclintire , minimasivul de piatră o să intre în linişte, Sfântul o să rostească singur cuvântul de mulţumire către Cel Care a trimis îngerii: cel bătut de soartă îşi însemnează în minte ziua când s-a născut a doua oară.
Ninge, este noiembrie şi elementele cad în aşezare!

Photo: Paul R.