166. Vesica Piscis; semnul peştelui la Iosif ( 1 )

Vesica Piscis; semnul peştelui la Iosif ( 1 )

1) Etapele realizării desenului şi relaţii între elemente

– construim două cercuri cu centrele pe aceiaşi verticală , cu raze de lungimi egale; în fiecare cerc este înscris hexagonul regulat: vârful unui astfel de hexagon este centrul cercului circumscris celuilalt hexagon. Luat astfel în considerare - un arc din Vesica Piscis are 120 grade ( vezica mare ).

notăm punctele de intersecţie ale celor două cercuri cu A şi B ; cercurile cu centrele în A şi B şi cu razele de lungimi egale cât ale razelor cercurilor iniţiale intersectându-se formează „ vesica mică “ .

– seg. PQ este format din trei segmente congruente:

PO₁ = O₁O₂ = O₂Q.

– Celula de Apă este formată prin treime de romburi: AO₂BO₁; PO₁BC; PO₁AE; la fel a doua celulă. Vesica Piscis include un astfel de romb:.

– în rombul din Vesica Piscis AB este diagonala mare şi O₁O₂ este diagonala mică; punctele A şi B mai sunt numite „vârfurile“.

– în triunghiul ABC dacă BC = l, atunci AB = latura .radical din 3; raportul dintre diagonala mare şi diagonala mică este radical din 3.

– cei din vechime foloseau acest desen pentru determinarea unghiurilor de 30 grade şi 60 grade; această înlesnire provine din relaţiile de legătură între elementele hexagonului regulat. Unghiul O₁AB are măsura de 30 grade deoarece unghiul BAC ( înscris în cerc) corespunde arcului BC cu măsura de 60 grade.

– rombul tip Vesica Piscis este format prin participarea a două triunghiuri echilaterale identice sau îl putem considera format prin dublă participare: hexagonul PEAO₂BC ( de sus ) şi hexagonul QFAO₁BD ( de jos ).

– Vesica Piscis este formată prin suprapunerea a două suprafeţe.

– mai trebuie observate figurile geometrice: hexagonul PEFQDC, dreptunghiurile independente ABCE şi ABDF,în D3 cuburile PEO₁CO₁AO₂B şi O₁AO₂BO₂FQD cu faţa O₁AO₂B comună, triunghiurile echilaterale ( Yang – Yin ) ADC şi BEF , romburile independente O₁CPE, O₁AO₂B şi O₂FQD, triunghiurile alăturate rombului din Vesica Piscis AO₁E, BO₁C, AO₂F, DO₂B.

– în triunghiul O₁O₂S putem calcula rădăcina pătrată a lui 2.

– în triunghiul MTS putem calcula rădăcina pătrată a lui 5.

2. Semnificaţii:

– Vesica Piscis fiind formată prin intersecţia a două cercuri în D2 (sfere în D3 ) , cu raze de lungimi egale - conduce către simbolul terenului comun, al punctului de vedere comun ( rezultatul unei întrevederi în doi ) , viziune comună, empatie, înţelegere reciprocă,

– rombul înscris în Vezica Prices reprezintă a treia parte din Celula de Apă şi faptul că raportul axelor este rădăcina pătrată a lui 3 ( 265 împărţit la 153 ), sunt referinţe către natura Treimii; desenul exprimă profunzimea acestei noţiuni – limbajul raţional fiind completat.

de Grigore Rotaru Delacamboru

165. La Uluce

La Uluce

Ciuciur

– S-a auzit că aţi fost la pădure, pe unde aţi trecut ? – Pe La Uluce. Unul din vechii ciobani din Curbură avea o teorie: calitatea laptelui vine din iarbă, din apă şi din sare. – Mare filozofie ! – Nu-i mare , mai greu este să creezi aşa condiţii. Ulucele în cascadă erau aşezate pe un teren ân pantă: fiecare ocupa orizontala ( fireşte !) , dar descreşterea în cascadă ar ar fi făcut ca primele uluce , cele de lângă ciuciur să fie prea înalte, nai ales pentru turme; forma terenului rezolvă problema.

Uluc de lemn

În aceiaşi cascadă erau aşezate 4 - 5 uluce: era evitată astfel îmbulzeala primului moment , când animalele ajungeau la apă. Ulucul de lemn ( perisabil !) oferea avantajul că fără prea mare efort era confecţionat cu uşurinţă: fără prea mare efort era găsit un anin de 10 metri şi suficient de gros. Ulucul de piatră ( obiect de pretenţie ) trebuia să fie în grija cuiva; cu timpul au rămas în ţarini şi în păduri numai ulucele fixe ( puţine la număr !). Ulucul mobil a ajuns lângă fântâna satului . Dacă sursa de apă a rămas la stadiul de bâlcă ( gropă amenajată sumar ) apa era adusă înspre uluce pe ciuciur; în cazul în careerau folosite olane ( îngropate !) , atunci la capătul şirului lor aştepta ulucul din piatră şi îngropat ( precauţie faţă de îngheţ ). Bâlca era amenajată cu un zid simplu , fără ghizduri sau era îngropat în bâlcă un trunchi de salcie scorburoasă: stând în apă , la buza de jos forma rădăcini; am găsit bâlcă amenajată astfel ,după 60 de ani lemnul din apă era verde şi am vrut să o scoatem pentru amenajare modernă , dar 6 boi nu au clintit-o. Trebuie scris şi despre bâlca zidită, în loc de ghizduri cu bordei ( acoperiş ) şi ieşire spre exterior fie prin ciuciur de lemn , fie prin jgheab de piatră. O enigmă uriaşă : în zona cu atâta piatră, bună pentru orice, a fost găsită o fântână cu zid din lemne; avea formă paralelipipedică şi îmbinări în ţincuri. La polul opus: o fântână zidită numai cu tuburi tip-ghizduri.

Bâlcă - bordei cu jgheab de piatră

De Grigore Rotaru Delacamboru

Autor photos : R. G.

164. Ulucul de piatră

Ulucul de piatră

Ulucul din imagine este fix; aici se adăpau animalele folosite de sfinţii călugări sau animalele păstorilor aflaţi în trecere. Poate fi considerat un sistem simplu, dar ingenios de a capta apa de ploaie.Şanţul de supraplin se află pe buza liberă a ulucului – prin faptul că există te îndeamnă să descoperi ce rost a avut. Acest şanţ este incizat până spre fundul ulucului. Prima bănuială: dacă ulucul găzduia apă, atunci pe timp de iarnă trebuia să rămână gol, iar şanţul de supraplin executa golirea – apa îngeţată pe timpul nopţii … Şanţul de pe buza dinspre minimasiv este „colector“ : apa de ploaie , apa de rouă a nopţii … ajungeau în uluc. Ulucul de piatră mobil era făcut aici lângă stâncă şi transportat în căruţă cu drugi şi fân – la beneficiar. Se ocupa de acestea echipa care făcea tuburile , colacele , sţâlpii de hotar, treptele şi stâlpii de întâmpinare pentru case, biserici, clopotniţe, etc. Rămân în stadiul de enigme acele uluce „ total fixe“ incizate în locuri total inaccesibile oricărui animal , fără şanţ de colectare , dar prevăzute cu şanţ de supraplin: la Aluniş – partea de nord - vest al Zidului Uriaşilor, la Piatra Rotării, aici la Nucu – în opoziţie cu minimasivul Dionisie, la Cetăţeni , la Şinca Veche. Este lansată ideea că ar fi jgheaburi de colectare ( pe timp liniştit) a sângeleui de ritual; alt element de susţinere decât memoria colectivă – nu-i. Sângele ar fi fost „înmulţit“ cu apă în timpul ritualului şi coborât prin şanţul de supraplin, apoi prin jgheburi temporare către cea mai apropiată apă curgătoare – prinos pentru belşugul unei perioade de timp. Animalul de sacrificiu era dus pe platou, deasupra căuşului, sau existau pe platou cavităţi semisferice ; sîngele rămânea în acele cavităţi până când erau parcurse fazele ritualului , mai ales incantaţii şi fumigaţii. La şfârşit sângele era înmulţit cu apă din firul curgător din apropiere . Atunci gropile colectoare formau un senin şi prin şanţul de supraplin dăltuit în aceiaşi stâncă lichidul cobora spre apa curgătoare – mesajul era determinat să umble; dacă stânca era „ lângă“ apa curgătoare trecerea se făcea direct, dacă stânca era mai departe , atunci sângele de scarificiu ajungea în apa curgătoare prin jgheaburi de lemn sau de piatră aşezate în cascadă. Cel mai simplu jgheab ( ciuciur ): mai mulţi ani era urmărită o ramură tânără de salcie ( ma rar: trunchiul tânăr al unui tei), în fiecare primăvară era curăţită de rămurele - „copiii“ ; când ajungea la lungimea de 5-6 metri ( după 4 ani ) – tot primăvara – când urca mâzga , ramura era tăiată şi pe firul ei se făceau două incizii diametral opuse şi paralele … prin decojire rezultau două piese. Succesul operaţiei consta în curăţirea la timp a copiilor, pe timp de un an tăietura de înlăturare se cicatriza şi viitorul ciuciur nu avea găuri. Acest utilaj a funcţionat mult timp chiar în secolul trecut , prin ţarini , la vreo bâlcă … apa devenea folositoare sub o oarecare igienă; de regulă – apa din ciuciur cădea în vreun uluc de lemn sau de piatră. Acesta era un mod rapid şi economic de a folosi apa vreunui loc – ziditul unei fântâni în ţarină era deja un lucru serios. Străsihaştrii , mai apoi sihaştrii, aveau grijă ca fiecare ochi de apă bună să aibă amjenajate ciuciurul şi ulucul; păstorii transhumanţi solicitau aceasta şi … nu rămâneau datori. Păstorii pelasgi considerau apa element sacru, practicau scrificiul animalier, aveau în tarhart cele patru sferturi ale platoului mic; urmaşii lor, de pe vremea dacilor – au trăit în această formulă de înţelegere cu străsihaştrii ; apariţia în zonă a călugărilor creştini a făcut ca imaginea sângelui înmulţit cu apă să dispară. Mai mult, când cei doi mioritici săvârşesc năprasnicul omor, spre a-şi răscumpăra o parte din vină – sunt îndemnaţi să intre în burta de piatră a muntelui cioplind – incinta să rămână de închinăciune. Balada nu mai cuprinde această parte a răscumpărării, însă cei din partea locului ştiu acestea: pe sub nouri se frământă o durere şi frunza paltinilor şi a plopilor se mişcă fără hodină.

De Grigore Rotaru Delacamboru

Autor photos : C. R. B.

163.Firida şi altarul audian ( 1 )

Firida şi altarul audian ( 1 )

Firidă în incintă

Autor photo: R. G.

Audienii au trăit în Zona de Curbură – o spun izvoarele scrise şi unele urme de la rupestre. Un element aparent minor – firida – poate oferi indicii nebănuite. Casele din zona deal - munte ( cel puţin cele din Curbură ), în ultimele două secole au fost construite ţinându-se cont de vorbele ce au venit din vechime: soclul faţadei are cel puţin 2 metri ( terenul în pantă obligă la aşa ceva ) , casa are beci ( sub una din camere sau două – mai rar), beciul are firidă şi ascunzătoare ( eventual).

Beciul are independenţă energetică totală; foarte rar în beci este săpată fântâna pentru apă sau pentru alimente; de obicei, dacă au fost condiţii financiare , acestea există în curte , independent de casă. Firida din beci apare odată ce zidul se înalţă, gospodarul insistent o „ încastrează“ în zid prin participarea a cinci lespezi şi realizează un cub sau un paralelipiped cu o faţă liberă, aceea care dă în beci şi este anexată sau nu o uşiţă. Ce se păstrează în firidă: a) substanţe benefice: vasele cu hrana de o zi, oale cu hrană conservată ( ex: carne în untură) şi , mai în spate … sticla cu agheazmă. Este simplu de înţeles că acest loc „ ţine rece “ şi străluce de curăţenie. Dacă în gospodărie există fântăna pentru alimente , atunci în firidă erau ţinute „ la loc curat “ pietroaiele pentru murături şi pisălogul pentru grîul de colivă ( făcut din piatră sticloasă). b) dacă adăpostea substanţe periculoase ( foarte rar ) , atunci firida avea fereastră şi încuietoare . Această anexă – firida din beci – are ca strămoş firida din grote. Toate incintele rupestre au firide: Cetăţeni, Corbii de piatră, Şinca Veche, Basarabi - Murfatlar, în Moldova şi de aici şi de dincolo, etc. La Aluniş – Colţi există firide şi în bisericuţă ( în naos şi în altar ) şi în chilii. În una din chilii există o „laviţă“ dăltuită în rocă, iar dedesubtul ei – un început de firidă. Dacă „Scaunul“ a fost parte componentă a unei „ construcţii“ ( multe prefixe „stră“ în faţa lui „ vechi “ ) , atunci şi acolo trebuie luate în considerare unele firide ( reper pentru vechimea Scaunului poate oferi Platoul cu semne – semne încă nedescifrate; acum foarte grabnic supuse trecerii !). Firida rupestrelor este făcută în perete şi nu peretele face firida precum în cazul zidirii. Peretele despărţitor ce izolează altarul fiind „ artificial“, putem bănui că incinta a fost iniţial o singură încăpere şi firidele – mici altare ale acelor momente. Înspre sud – firida cea mare – nu are aspectul de lucru început, suprafaţa peretelui din spatele firidei arată a produs final şi nu a obiectiv început şi părăsit pe timpul lucrului; poate o piatră a rotării închisă. Prezenţa firidelor - altar în aceiaşi grotă face posibilă aprecierea că momentul primelor dăltuieli în piatră coboară ca vechime spre secolul al IV-lea, în unele locuri, sau înainte de Hristos – în altele ( unde există mai multe indicii).

Firide în aer liber

Autor photo: P. R.

Dicţionar camborean:

răgălie= răgăţână, ratină, spleanţă , schirnoavă,baraidună,buduhală, lişcută.

de Grigore Rotaru Delacamboru

162. Despre olanul pentru brăduţ

Despre olanul pentru brăduţ

Ce ironie ! . Ograda casei în care m-am născut este vecină în partea de nord cu dealul Vătraiul – aici exisă pini de plantaţie ; dincolo de Vătraiu există pădurea Samaru – unde găseşti şi molizi, iar în pădurea Băleanca , spre Penteleu , creşte bradul brad. Împreună cu fraţii mei am hotărât să cerem voie să aducem în casă , de Anul Nou …un pui de brad …să-l împodobim, după cum auzeam şi noi că se face. „ Nu mai avem grâu în hambar ? “ – a răspuns tata. La aşa distanţă în timp, acum nu ştiu ce să fac: să mă bucur că am văzut brazi împodobiţi numai la nunţi, să mă întristez că n-am avut unul ( cel puţin ) de un An Nou ! Pentru munteni bradul era copac sfânt – cum să-l tai fără nici un rost !? Brazii din curtea bisericii nu erau tăiaţi cu nici o ocazie ( unul străvechi care a avut şi un beteşug a căzut, dar a fost lăsat să putrezească pe loc – ca lemnul din cruci), iar în ogradă să plantezi brazi nu era bine: „bradul este fala muntelui“ .

În seara de Sfântul Andrei – bunica aducea olanul ( îl scotea din ladă) , iar noi aducem grâul şi pământul de flori ( gunoi din pădure – îl căutam numai în pădurea de fag, în văioagele în care frunza a putrezit ). Îl cerneam, îl amestecam cu nisip, cu apă şi cu boabele de grâu şi lipeam olanul cu această compoziţie sub un strat de vreo 2 cm. Pentru primele patru – cinci zile înfăşam acest gogoloi până când porneau rădăcinile; îl udam odată pe zi , aşa peste cârpă. Când apărea moţul primei frunzuliţe îndepărtam cârpa, ne bucuram că anul ce o să vină o să avem noroc ( întotdeauna era semn de noroc: încolţeau toate boabele ) şi aproape de sărbători brăduţul era adunat; în creştetul olanului orificiul era aşa conceput că intra o nuieluşă cât grosimea unui deget; acolo , pentru o singură zi puneam Steaua, în celelalte zile era aşezat un măr: „ al cunoaşterii “ – zicea tata şi noi nu înţelegeam nimic – (nici nu era nevoie ). Olanul era cam cât o sticlă de un litru şi de înalt şi de gros, cu forma de trunchi de con , gol în interior şi cu baza mare cu mult mai mare decât baza mică. Acest trunchi de con nu era neted ( bunica îl numea bărdaca pentru brăduţ – deşi era olan - olan), avea trepte, aşa era formula: „ în clisă“ de patru ori meşterul olar a rupt ritmul netezimii şi a adăugat inele , „umeri“– să nu o ia pământul la vale. Cel pe care îl ştiu eu era făcut la roată şi nu era dat cu smalţ, avea „ ploicică“ – grunjineii erau lăsaţi cu intenţie pentru stabilitatea mai bună a pământului. Ce vechime avea obiectul nu vom putea descoperi: „ Aşa l-am pomenit !“ – zicea bunica. Când grâul ajungea la 4 -5 cm …„brăduţul“ era o frumuseţe … ocupa un loc de cinste: fundul de lemn pe care era aşezat - era nou. Totuşi presăram pe acest postament ace de brad !

În această zonă „ de trecere “ de la deal spre munte nu se cultivă grâul: muntenii au pământ în Bărăgan şi de acolo aduc bucatele. Pădurea de brad nu lasă grâul să crească: bradul ţine rece ! olanul pentru brăduţ - un fel de titlu ca pentru o invenţie, vorbe mari ( şi nu tocmai !),să ocrotim pădurea … plămânul planetei, etc.

Acum în ogradă – în partea din spatele casei au răsărit şi brazi din sămânţa adusă de vânt şi i-am lăsat să crească: acolo în natură; fără să-l deranjăm din rădăcini, de Sărbători împodobim unul nu prea înalt – pentru bucuria şi luarea la cunoştinţă a nepoţilor. „ Dacă acele bradului sunt vii , prin vârfurile lor se transmite către tine putere, acele care se pălesc fură tăria din om. Cum să ţii în casă un brăduţ care se păleşte !? “ Tata bănuia că astfel de vorbe erau răspândite în vechime de către străsihaştrii, le repeta când se ivea ocazia şi ne lăsa să înţelegem că sunt de neclintit, că le-a respectat şi dumnealui , altfel cum să ai noroc !

Să fie numai bine !

Autor photos : R. G.

De Grigore Rotaru Delacamboru

161. Despre felul cum oboseau lemnul cei din vechime folosind olanele şi focul

Olane de apă - Brusturiş ; autor photo : C.C.I.

Până să înţeleg de ce ţine bunica olanul cel mare în ladă, înconjurat de bumbac şi înfăşat în pânză , trecerea timpului a făcut să nu mai fie bunica , dar a dispărut şi olanul. Când eram copil „înmuiatul lemnului pentru cercuri “ se făcea deja în ţeavă de fier făcută dintr-un singur segment şi cu trei răsuflători; atât se mai folosea ca gest din vechime: la capătul pe unde se introducea firul de lemn de mesteacăn – se aplica dop de clisă roşie.Apa fiartă se introducea prin una din gurile de răsuflare şi se clocotea timp de o oră; sub ţeavă se făcea foc în mai multe puncte. Când era scos lemnul – se ridica ţeava cu o pârghie la capătul ce avea dopul de clisă. Foarte repede , cu mănuşi în mâini şi cu ajutorul unui cleşte de lemn , o bară de lemn cu crestătură, făceau din această jumătate de lemn fiert – un arc de cerc, mai mult decât un semicerc ( care era legat să răcească în această încordare ), apoi introduceau cealltă jumătate la fiert. Cleştele de lemn avea formă de talpă de sanie şi în curba acestei bare de lemn se găsea crestătura: acolo era aşezt firul de lemn pentru a fi curbat prin forţă de pârghie şi să devină cerc. Pentru că aveam obligaţia să întreţin cele patru puncte de foc, fără să vreau auzeam toată discuţia: cu olanele te chinuiai mai mult, pentru că foloseai 8 – 10 olane, pentru fiecare avei două puncte de sprijin şi sub fiecare o gură de foc. Aveai şi încheieturile moş în babă unde se folosea clisa , iar în aceea zonă să nu bată flacăra. Când timpul de fierbere s-a scurs se recupera apa fiartă pe la unul din capete fiind refolosită. Olanul avea spre 60 cm lungime şi 14 -16 cm în diametru,forma de trunchi de con cu diferenţa de mărime dintre baze nu tocmai mare, iar la jumătate, în T-eu, răsuflătoarea – un tub scurt dar la fel de gros. Răsuflătoarea era şi locul – tampon pentru apă când aceasta îşi mărea volumul pe timpul fierberii şi da peste. Un astfel de obiect ( olanul ) era făcut cu mâna ( nu cu roata ) prin inele de clisă adăugate pe un miez de lemn care avea această formă uşor trunchi-conică. Înainte de a fi adăugate inelele , miezul de lemn era dat cu grunjineală – un amestec de tip lutuială cu nisip şi pământ cu oxizi de fier şi seu de oaie în compoziţie; inelele erau împiedicate să adere la miezul de lemn. După uscare , olanul erau scos de pe acest calapod şi trecut printr-o baie tot de argilă ( aceiaşi compoziţie ca a lui) dar mult mai moale , de consistenţa smântânii … era botezat ( zâmbeau făuritorii şi îi dădeau în râs câte un nume fistichiu … fie porecla unuia din sat – vezi- Doamne, olanul avea onoarea de a fi asemuit cu respectiva persoană ! ) …legăturile dintre inele căpătau forţă; olanul era aşezat din nou pentru uscare , pe verticală, fără a se mai folosi miezul de lemn. După a doua uscare era ars. Când asamblam „coloana“ ( coloană de olane la orizontală ?!) mă ajuta vreun coleg de şcolă de prin vecini: – Pe cine punem în vârf ? – Pe Jumară ! – Al doilea ? – Maţ Gros ! … – Al şaselea ? – Pe Jarcău ! …. fiecare olan avea un astfel de nume şi le deosebeam după formă sau unele semne căpătate odată „ la clisă “ şi a doua oară la „ copt“. O tocitoare cu capacitatea de 2000 litri primea şi 12 cercuri de lemn: capetele cercului formau o împletitură – unul pe sub celălalt de câteva ori – erau petrecute, preveştite … ( cuvinte folosite cu acest sens în zonă). În anii 1955, 1965 încă se mai confecţionau cercuri de lemn şi nu neapărat pentru a se păstra tradiţia … cercul de fier era păstrat pentru butoaie. Cleştele de lemn – o unealtă simplă – era făcut din ulm: buzele crestăturii să nu sară în aşchii; era numit Călcător sau Călăul – lemnul care schingiuea lemn, forma circulară amintind de trasul pe roată - probabil.

Dicţionar camborean

Zărzănios … nu a fost găsit în DEX; în zonă , despre un copil care face prostioare …permise !

Din DEX …. Zârzanie = zâzanie = intrigă

de Grigore Rotaru Delacamboru

160. Pistornicul ( 5 )

160. Pistornicul ( 5 )

Cruce la Sibiciu

Imaginea înscrisă pe faţa unui pistornic imită crucea ( corp în D3 ) – aceiaşi imagine la scară mică ; de fapt , pecetea ( faţa pistornicului ) este faţa crucii ( partea principală a feţei ): axul vertical, axul orizontal şi centrul, iar însemnele celor patru cadrane răman aceleaşi prin care se consfinţeşte că „Isus este biruitorul“. Pistornicul este un purtător de imagine de dinspre Cruce către Prescură şi elementul de legătură între cele patru tării. Cineva mă atenţioanează că există pistornic cu aceleaşi părţi componente ( trunchi, cilindru, acoperiş – teică ) numai că trunchiul ar fi secţionat şi pecetea ar avea formă de cruce cu braţele egale. Partea centrală a unei cruci – monument este de aceiaşi formă: echilibrul era asigurat de amplasarea celor patru discuri cu iniţialele „ pe braţele “ acestui dodecagon ( crucea ) iar central discul cel mare al rozetei cu şase petale. „Aranjamentul “ feţei unei astfel de cruci stă sub influenţa considerării celor patru elemente primordiale, sub aceiaşi cuprindere: quintesenţia. Sistemul de axe a fost folosit iniţial din nevoia de a fi recunoscut un anume obiect sau ca motiv de înfrumuseţare; greutăţile de lut descoperite la Turdaş au incizate asemenea semne: paralele tăiate de o perpendiculară, unghiuri drepte, zvastică ce are axele în unghi drept, zvastică cu o axă oblică – fiind redate senzaţia de spaţialitate şi ideea de mişcare circulară. Semnul ataşat unui obiect cu scopul de a fi avertizaţi că posesorul aparţine unui grup pe o anumită îndeletnicire (pescuitul , ţesutul, creşterea animalelor,etc.) , într-un fel se tranzvazează la pistornic prin imaginea – ştampilă: sunt creştin ! Perpendicularitatea ( mai sofisticat : în virtual ) este descoperită la seria de unghiuri – poate romburi – autoincluse incizate pe falanga de cal de la Cuina Turcului: crucea virtuală a diagonalelelor ( bisectoare).

Unelte

Pieptenele din Curbură adună pe un singur desen ( tulburător ) foarte multe imagini-simbol înlănţuite pe un ax central – coloana fără sfârşit – cu un capăt fix – pământul (incizia ce sugerează coloana trebuie privită ca element suplimentar, un suport aflat în mişcare – înălţându-se, adăugarea de simboluri se poate face oricând fiind posibile oricât de multe variaţii pe tema aceluiaşi simbol; Coloana este axa de simetrie a ansamblului: diagonală în romb, ramura – nervură pentru acele bradului, perpendiculara ce taie paralele, . Felul cum alternează aceste simboluri pe Coloană are o anume logică şi este posibil a fi determinat un anume text ( mesaj). Imaginea de pe faţa pistornicului are multiple semnificaţii: se transmite un mesaj, este o verigă în lanţul unui ritual, are privilegiul de a fi negativul imaginii din oglindă : făuritorii unor astfel de obiecte au grijă să incizeze litera A „în zonă tulbure “ , în oglindă să poată fi citit tot A; celelalte litere ale mesajului au avantajul simetriei fată de axa ce desparte realul de virtual.Coloana pistornicului se înalţă ( în invizibil) din originea creată de axe , prin axa de simetrie a trunchiului- purtător, apoi prin axa cilindrului, etc. Gestul concret al aplicării ştampilei determină şi înalţă , stabilizează şi se depune garanţie.

Pieptenele de Curbura

de Grigore Rotaru Delacamboru