106. Rupestrele şi oul cosmic ( Această postare se doreşte a fi în prelungirea şi în completarea celei de la numărul 34 – din acest blog)

Forma ovoidală nu produce efect de formă; atunci cum se nasc anumite energii ( speciale) în unele locuri de acolo ? Unul simte vibraţia stâncilor, altul percepe clocotul din capilare şi pleacă pe apă dacă-şi lipeşte urechea de un brad, al treilea jură cu fulger în mână că a trecut peste nu ştiu care maidan (sau piatră) şi a simţit că pluteşte, al patrulea pretinde că a văzut aburul albastru, etc. Oamenii acelor locuri sunt sănătoşi, în grup nu vorbesc despre aşa ceva, cel mult zâmbesc, sau mai spun câte ceva în grupul cel mai mic ( de două persoane ).
Reţinerea lor nu-i clădită pe temeiul laşităţii, ci pentru că aceste întâmplări nu trebuie amestecate cu cele ce ţin de nevoile zilnice.
Tezaurul de la Pietroasa, în primele momente după aflarea lui, a zăcut sub un şopron. La Strâmba ( un sat din zona Rupestre ) teica de piatră a unei râşniţe de cereale a folosit mulţi ani în alte scopuri – s-a dovedit a fi străveche.
Fie în urma unui potop, fie cu ocazia vreunei lucrări – apar ovoizii de piatră. De cum apar sunt înconjuraţi cu respect: dacă omul are de-a lungul gardului din faţa gospodăriei şase asemenea obiecte şi îl găseşte pe al şaptelea – nu îl abandonează şi < nici nu-l vinde ! >, adică: „ l-am găsit , este norocul meu; norocul nu se dă ! “.
Mitul oului sferic ( ovoid, mai puţin sferă ) este primordial: stă la baza credinţei multor popoare. De aici aceste reguli: când îl găseşti devine piesă a gospodăriei tale, nu se vinde, nu se cumpără, nu se fură, nu se
< îmbunătăţeşte > prin cioplire, în nici un caz nu trebuie distrus, el este „sâmburele “ ce include misterul Creaţiei şi este modelul ( imaginea ) celui care s-a autodistrus încât Universul acesta real să apară .
Goţii aveau în graţii formele rotunde naturale - în echilibru cu preferinţa pentru formele în unghi când era vorba de prelucrare: idolul pe care-l purtau în căruţă prin satele Carpaţilor de Curbură nu era cioplit, piatra reprezenta zeul în felul în care a fost găsită – cizelată de vremuri – primea numai numele cel nou şi o considerare aiuritoare. În minimasivul Dionisie există o astfel de „piesă“ , ar fi reprezentarea unei femei ( zeiţă) , dar a primit un alt nume
( tot celebru): Nefertiti. Se credea că ar fi o „ babă “ . Ultimele investigaţii vor să arate că idolul a fost aşezat acolo; semnele de pe faţă nu ar fi o hartă, ci rămăşiţe de litere ( alfabet Wulfila ).
Nu prea îţi vine la îndemână să crezi că numai din întâmplare s-a obţinut în piatră asemenea minuni ale formei. Să mai găseşti un ovoid ce îşi prelungeşte un capăt în codiţă de picătură este o întâmplare ce te determină să repeţi că realitatea întrece închipuirea.
Să fie bine !

105. Ninge peste Carpaţii de Curbură

Imaginea din această postare,uşor deformată ca tehnică photo, produce înfrigurare: este chilia Sfântului Iosif de dinsus de Nucu şi suntem în noiembrie; am ajuns pe platoul din faţa intrării şi trebuie să aşteptăm pentru că prin ochiul săpat în stâncă şi neacoperit şi numit fereastră iese în afară un fum albăstrui, miros şi cântec zis pe mai multe voci. Familia vreunui bătut de soarte, împreună cu sfântul, înalţă rugă de împiciorogare. Această rugă cântată trebuie să pună muntele în vibraţie de şapte ori: se zice că cei din interior simt efectiv că le tremură lumânarea în mână; printr-un fenomen deosebit ( nestudiat) sunetul urcă din interior prin munte spre vârf - acţiune, apoi coboară şi se < sparge > în cameră – reacţiune… şi tot aşa.
Acest fenomen de acustică (nu este ecou!) pe murmurul dat de cântare, în combinaţie cu efectul de grup şi , vârf al piramidei fiind sfântul călugăr , care prin smerenie şi rugă sinceră ( în timp ce se roagă cântând – plânge !) atrage spre cel în cauză unda vindecătoare. Suntem afară şi ninge: vocea sfântului iese în evidenţă, are distincţie, este fermă şi atrage ca un magnet în acest vârtej acustic celelalte voci. Suntem afară şi ninge: ori melodia produce aşa emoţie , ori faptul că te afli în asemenea loc, ori în du-te …vino sunetele mişcă întreaga materie, ori din adâncimile de nebănuit ale cerurilor coboară în plutire de nesesizat - îngerii. Îmi privesc vecinul şi din priviri îl întreb dacă a simţit ceva şi mă pune la punct lăsând capul în jos, adică da, mă aşteptam la altceva, de ce mai întreb. Se repetă a şaptea oară cântecul - rugăciune, aerul din jur tremură în neclintire , minimasivul de piatră o să intre în linişte, Sfântul o să rostească singur cuvântul de mulţumire către Cel Care a trimis îngerii: cel bătut de soartă îşi însemnează în minte ziua când s-a născut a doua oară.
Ninge, este noiembrie şi elementele cad în aşezare!

Photo: Paul R.

104. La Cetăţeni

103. De ce nu trebuie schimbat locul pentru Crucea Manafului ( 5 )

La adăpostul pentru crucea din Curbură – făcut din lemn, piesa terminală „cobora“ aşa de mult în interior, spre cruce încât făcea corp comun cu stâlpul vertical al crucii, tot prin dăltuiala „moş în babă“. Prin ultimele două grinzi şi prin axul piesei terminale trecea un cui de lemn: greutatea acoperişului - ca forţă , prin acest cui era transmisă axului – apoi stâlpului vertical al crucii - în teică ( teica era făcută din două lemne de esenţă tare aşezate în X ). Baza adăpostului avea formă tot de pătrat.


Cu un prieten din copilărie, când adăpostul nu se prăbuşise, am măsurat piramida-acoperiş şi rezultatul a fost că exista acolo un model ce imita Marea Piramidă din Giseh. Meşterul dulgher nu auzise de efectul de piramidă însă a respectat nişte dimensiuni; când întrebi despre lucrurile acestea care sunt „respectate“ ( de ce ? ) – ţi se răspunde: „ aşa s-a pomenit ! “
Câmpul energetic deosebit din jurul complexului numit „Crucea Manafului“ este creat prin participarea mai multor factori: locul geografic, felul în care sunt dispuse piesele, respectarea unor dimensiuni ( latură pătrat –înălţime cruce sau diagonală pătrat şi înălţimea unui stâlp ), forma de piramidă a fostului acoperiş şi ideea că acolo este un templu străvechi – loc înnobilat de fapta celor ce au pus temelie. Nici vorbă: locul trebuie păstrat; cine are ideea să facă intervenţie ar fi bine să ajungă la faţa locului, să zăbovească în jurul perimetrului respectiv, dacă este posibil – în singurătate - şi, poate liniştea şi puterea acelui loc, prin inducţie o să potolească volbura pripelii ca evenimentul neales să nu se producă; nu ar folosi în nici un fel. Ceea ce este sigur monumentul va avea de suferit: nici nu se bănuieşte ce părţi componente există în subteran. Cât despre flăcările albastre care dansează pe acolo şi despre care se spune că au fost văzute – nu ne îndoim, dar traducem fenomenul ca pe o dovadă în plus în favoarea statorniciei.
Sub teica unei cruci se pun într-o cană de ceramică smirnă, miere şi lemn sfinţit în biserică. Aurul Manafului se află la 4 km distanţă de cruce.
Să fie bine !

102. De ce nu trebuie schimbat locul pentru Crucea Manafului ( 4 )

La biserica Mănăstirii Ciolanu se află icoana: „Maica Domnului cu Pruncul“; în urmă cu 30 – 40 ani s-a impus „o hotărâre“ ca icoana să fie mutată la nu ştiu care muzeu: tristeţe printre călugări, pe stareţ l-a apucat plânsul…Executantul … o doamnă „trimisă“ - nu ştia ce să facă, stareţul nu găsea motive zguduitoare…Minunea salvării a venit de la un călugăr tânăr care a invitat pe cei din echipă lângă icoană să citească „pisania“ de donaţie scrisă de pictor in partea de jos: „şi îmi este voia ca icoana să rămână în biserica mănăstirii Ciolanu“. „ Vedeţi – a zis călugărul – asta a fost voia pictorului “ şi a plecat la treaba lui. Minunea s-a produs că a ţâşnit cuvântul salvator, ideea. O idee face cât o zi ( un an, un secol …) de muncă.
Cel ce a plătit pentru ridicarea monumentului în plin câmp, poate că da , poate că nu a măsurat liniile de putere ale pământului în acel loc, dar aşa
i-a fost voia: în acel loc, şi nu în altul, să fie ridicat monumentul.

Este incredibil cum au rămas la distanţa cuvenită stâlpii verticali: solul este de deal-câmpie, nici vorbă de o stancă subterană, dacă ar fi înfipţi numai in pământ ( din poze se vede că stâlpii nu au teici , pe când teica de la cruce – este pe măsură mare ) nu rămâneau pe verticală atâţia ani !. Din grinzile pentru acoperiş „căzute“ a rămas una singură şi aceea fără un capăt. Dacă se confirmă că acoperişul era numai din grinzi de piatră – atunci stabilitatea stâlpilor este peste putinţă de explicat: să existe un platou comun şi pentru teica crucii şi pentru teica fiecărui stâlp ?!

Acoperişul acesta din grinzi în ţincuri aşezate-n scară , făcut din piatră are o greutate foarte mare: iniţial stâlpii aveau dimensiunii puţin mai mari ( lăţime – lungime). Pentru cel din Carpaţii de Curbură – în loc de piatra din vârful unghiului exista un stâlp-clucă ( desigur cu semnificaţiile lui: ax vertical, locul unde se întâlnesc sau de unde pleacă liniile de putere, ori numai o aluzie că ele sunt prezente intens în acel loc). Dar în acel loc se anulau în perechi şi liniile de forţă ale ansamblului.

Numai acoperişul – construit astfel – ar avea greutatea de 1,5 tone: dacă ar fi cedat sub intemperii, atunci grinzile ar fi zdrobit crucea; deci grinzile au fost demontate bucată cu bucată – fie cu bună intenţie ( cine ştie ce altă mutare o fi fost plănuită şi în alte vremuri !) , fie prin rea-voinţă (vreun interes meschin – nemernicie!).

Crucea nu trebuie mutată; mai mult: nici o linguriţă de pământ nu trebuie să plece din acel loc. Eventualele prospectări ale subsolului să fie nedistructive: „sondaj orb“.
Imaginile photo sunt semnate:Paul R.
Sa fie bine !

101. Urme de pasi ( 1 )

Pârscovelul este o apă curgătoare, o gârlă – aproape un izvor – izvorăşte din inima zonei rupestrelor, trece pe la Policiori şi se varsă în Bălăneasa – la Brăieşti. Coborând dinspre Culmea Pietrei spre apa Parscovelului trebuie să treci peste un minimasiv numai rocă unde înclinaţia este de 40 grade ( fată de orizontală). Probabil pentru deplasarea pe timp de iarnă au fost incizate aşa – numitele „urme pentru picior“.
La Aluniş – astfel de dăltuieli se găsesc în minimasivul de lângă biserica de piatră – nu mai sunt urme pentru picior – fiind prea mari au fost numite „trepte pentru picior“. O altă idee lansată spune că numărul lor ar avea legătură cu zilele săptămânii.
Am susţinut dintotdeauna că acolo a fost un platou de sacrificiu – treabă străveche, poate de când tracii , poate de când pelasgii; sfinţii călugări misionari au locuit în aceste grote, pe unele poate că le-au mărit prin adaos de dăltuială în piatra muntelui, pe altele le-au mărit prin adaos de anexe în afara muntelui – prin construcţie externă lipită de unul din pereţii grotei.
„Urmele pentru paşi“ de la Aluniş sunt destul de mari şi mai mult decât trebuie de adânci ( chiar dacă au fost făcute pentru a se merge pe acolo – pe timp de iarnă - zăpadă, gheaţă). Confuzia a fost posibilă făcându-se comparaţie cu cele de la Stânca Pârcovelului – unde ,într-adevăr aveau o aşa destinaţie: să folosească pentru mers.
La Aluniş terenul pe unde „calcă“ urmele este plat – pentru mers nu se justifică – în plus trebuie studiat la faţa locului – această cărare de paşi către ce se îndrepta ?! La piatra Pârscovelului se poate deduce un scop,topografia locului este grăitoare – nu trebuie să fi specialist ca să observi acestea, dar pentru la Aluniş nu se poate emite nici o idee de acest fel: „urmele“ sunt la marginea unui platou – acoperit cu pământ şi pietre. Pietrele nu provin din ordinea geologică a creaţiei: au înţepenit în poziţii stârnite de furia unei demolări şi poziţiile în care au înţepenit sunt asemănătoare celor din urma unei îmbulzeli , dacă în acele urme nu or fi călcat nişte uriaşi - dar de ce făceau pasul atât de mic. Sub o autoritate ştiinţifică – platoul ar trebui degajat: acolo, peste platou (cândva) s-a făptuit lucrare artificială. Inducerea în eroare este desăvârşită: printre pietrele aduse şi pământul suprapus cândva - au crescut falnici stejari ( la fel ca în Prunii Mutului ), ajunge omul acolo si privind poate să zâmbească, dar dacă încă un „semn“ , de valoarea urmelor o să fie la îndemână, atunci … Tradiţia vorbelor zice: acolo a fost platou de sacrificiu; ce s-a urmărit: dacă nu ascundem aşa ceva, atunci compromitem sfânta bisericuţă de piatră. Cum să coexiste în aceiaşi curte cu o biserică aşa grozăvie?!!! Evident: eroarea este imensă. Creştinismul a înlocuit religia dacilor fără să se producă nici o convulsie – punctele lor comune sunt în procent de 90 la sută. Creştinismul , la fel ca Pitagora, la fel ca străsihaştrii ( care au primit perceptele direct de la Zamolxis) a fost împotriva sacrificiului uman – cine ar ascunde ? Creştinismul era mai departe decât religia dacilor cu două procente, iar faţă de cea a străsihaştrilor cu un singur procent. Mai întâi au zis nu sacrificiului uman - străsihaştrii.
Despre Platoul de la Aluniş am putea spune: de ce să acoperim cu dezordinea stânjenelii o vechime ce bate peste trei milenii?!!
Dacă ,or fi locurile unde rădăcina stâlpilor de sanctuar trebuia a fi înfipte? Adâncitura pentru un asemenea stâlp ar fi prea puţin adâncă şi se foloseau stâlpi de formă rotundă – nu forma rectangulară.
Oricum ar fi: un răspuns corect îl poate da numai descongestionarea locului: poate descoperirea altui semn poate conduce mintea spre ipoteze corecte. Dacă nu ar fi şi alte exemple pe glob – formele bârnelor de piatră – aproape nefinisate – (cine ştie ce cult străvechi îi îndemna să se folosească de forma primordială a acestui fel de materie ) – ipoteza ar fi mai mult decât îndrăzneaţă: un sanctuar , fie şi stră - străvechi ar avea piesele desfăşurate şi concepute după o anumită logică: după aceste „transformări“ sigura piesă ce ar mai avea o logică este faţa platoului. Pământul ce acoperă acest platou – acoperă istorie nu glumă !
Sa fie bine !

100 Cetăţeni, Aluniş - Nucu,Crucea Manafului ( 3 )

Propoziţie preluată de pe NET: „Radiesteziştii care au măsurat energiile telurice din jurul monumentului spun ca ansamblul s-ar afla pe un nod energetic şi ca liniile de forţă de acolo nu permit o măsurare standard a acestora.“
Este posibil ca încărcătura energetică să apară prin întâlnirea fericită a două componente: locul ales să facă parte dintr-o schemă energetică a pământului – cei care au pus temelia nu au ales la întâmplare locul, poate că aveau tehnici atât de simple de a fi depistate astfel de noduri favorabile – tehnici pe lângă care noi trecem, sau avem altele de mai mică eficienţă ( chiar dacă mai sofisticate) şi faptul că întregul complex având această formă întregeşte energetica locului . Un lucru este sigur: străsihaştrii nu alegeau la întâmplare găoacea naturală care să fie mărită spre a deveni folositoare; sau: nu alegeau la întâmplare locul din burta unui minimasiv unde să înceapă a fi dăltuită intrarea. Există locuri unde – de la un anumit moment – lucrările au fost abandonate, fie din motive tehnice , fie din motive mai subtile.

În satul Muscelul Cărămăneşti exista o masă în curtea bisericii , avea 2 tone şi se sprijinea pe un singur pilon; masa avea înspre pilon - sus o teică, iar pilonul era înfipt într-o altă teică ce făcea corp comun cu platoul din subteran – era o bijuterie, o minune în piatră. Au spart-o unii din neglijenţă şi au pus în loc una mai bună ……din mozaic şi fier - beton. Şi să fie opera măreaţă au turnat beton peste platou şi au înămolit în beton şi stâlpul vertical – toate acestea făcută cu cea mai curată bună-intenţie.
Felul acesta de a îmbina două grinzi de piatră acum ni se pare neobişnuit; grinda de la Cetăţeni are două astfel de orificii: unul pentru cep de piatră şi celălalt (probabil) suporta un cui de lemn.
La Aluniş şi la Sf. Iosif au fost executate orificii în stânca stabilă pentru încastrat grinzi şi căpriori; erau adăugate prin continuitate - anexe.
Materialul iniţial din care a fost dăltuită Crucea Manafului ( crucea şi nu stâlpii) , probabil că nu a permis ca segmentul terminal ( orizontal) al crucii să fie în bloc - masiv şi s-a adoptat soluţia de „teică răsturnată“.
Această metodă a funcţionat pentru crucile ( de patrimoniu ) din Sibiciul de Jos – Pănătău ( făcute mai înspre noi – 1652 ).
Rezistenţa pe verticală a întregului are ca susţinere platoul din subteran. Ar trebui executate lucrări de fixare a platoului şi nu mutarea întregului: o singură piesă dacă ar fi mutilată ar dovedi inutilitatea unui asemenea efort . În plus: traseele energetice nu pot fi mutate o dată cu obiectivul.
Pentru imaginile photo din aceasta postare semneaza: Paul R.