165. La Uluce

La Uluce

Ciuciur

– S-a auzit că aţi fost la pădure, pe unde aţi trecut ? – Pe La Uluce. Unul din vechii ciobani din Curbură avea o teorie: calitatea laptelui vine din iarbă, din apă şi din sare. – Mare filozofie ! – Nu-i mare , mai greu este să creezi aşa condiţii. Ulucele în cascadă erau aşezate pe un teren ân pantă: fiecare ocupa orizontala ( fireşte !) , dar descreşterea în cascadă ar ar fi făcut ca primele uluce , cele de lângă ciuciur să fie prea înalte, nai ales pentru turme; forma terenului rezolvă problema.

Uluc de lemn

În aceiaşi cascadă erau aşezate 4 - 5 uluce: era evitată astfel îmbulzeala primului moment , când animalele ajungeau la apă. Ulucul de lemn ( perisabil !) oferea avantajul că fără prea mare efort era confecţionat cu uşurinţă: fără prea mare efort era găsit un anin de 10 metri şi suficient de gros. Ulucul de piatră ( obiect de pretenţie ) trebuia să fie în grija cuiva; cu timpul au rămas în ţarini şi în păduri numai ulucele fixe ( puţine la număr !). Ulucul mobil a ajuns lângă fântâna satului . Dacă sursa de apă a rămas la stadiul de bâlcă ( gropă amenajată sumar ) apa era adusă înspre uluce pe ciuciur; în cazul în careerau folosite olane ( îngropate !) , atunci la capătul şirului lor aştepta ulucul din piatră şi îngropat ( precauţie faţă de îngheţ ). Bâlca era amenajată cu un zid simplu , fără ghizduri sau era îngropat în bâlcă un trunchi de salcie scorburoasă: stând în apă , la buza de jos forma rădăcini; am găsit bâlcă amenajată astfel ,după 60 de ani lemnul din apă era verde şi am vrut să o scoatem pentru amenajare modernă , dar 6 boi nu au clintit-o. Trebuie scris şi despre bâlca zidită, în loc de ghizduri cu bordei ( acoperiş ) şi ieşire spre exterior fie prin ciuciur de lemn , fie prin jgheab de piatră. O enigmă uriaşă : în zona cu atâta piatră, bună pentru orice, a fost găsită o fântână cu zid din lemne; avea formă paralelipipedică şi îmbinări în ţincuri. La polul opus: o fântână zidită numai cu tuburi tip-ghizduri.

Bâlcă - bordei cu jgheab de piatră

De Grigore Rotaru Delacamboru

Autor photos : R. G.

164. Ulucul de piatră

Ulucul de piatră

Ulucul din imagine este fix; aici se adăpau animalele folosite de sfinţii călugări sau animalele păstorilor aflaţi în trecere. Poate fi considerat un sistem simplu, dar ingenios de a capta apa de ploaie.Şanţul de supraplin se află pe buza liberă a ulucului – prin faptul că există te îndeamnă să descoperi ce rost a avut. Acest şanţ este incizat până spre fundul ulucului. Prima bănuială: dacă ulucul găzduia apă, atunci pe timp de iarnă trebuia să rămână gol, iar şanţul de supraplin executa golirea – apa îngeţată pe timpul nopţii … Şanţul de pe buza dinspre minimasiv este „colector“ : apa de ploaie , apa de rouă a nopţii … ajungeau în uluc. Ulucul de piatră mobil era făcut aici lângă stâncă şi transportat în căruţă cu drugi şi fân – la beneficiar. Se ocupa de acestea echipa care făcea tuburile , colacele , sţâlpii de hotar, treptele şi stâlpii de întâmpinare pentru case, biserici, clopotniţe, etc. Rămân în stadiul de enigme acele uluce „ total fixe“ incizate în locuri total inaccesibile oricărui animal , fără şanţ de colectare , dar prevăzute cu şanţ de supraplin: la Aluniş – partea de nord - vest al Zidului Uriaşilor, la Piatra Rotării, aici la Nucu – în opoziţie cu minimasivul Dionisie, la Cetăţeni , la Şinca Veche. Este lansată ideea că ar fi jgheaburi de colectare ( pe timp liniştit) a sângeleui de ritual; alt element de susţinere decât memoria colectivă – nu-i. Sângele ar fi fost „înmulţit“ cu apă în timpul ritualului şi coborât prin şanţul de supraplin, apoi prin jgheburi temporare către cea mai apropiată apă curgătoare – prinos pentru belşugul unei perioade de timp. Animalul de sacrificiu era dus pe platou, deasupra căuşului, sau existau pe platou cavităţi semisferice ; sîngele rămânea în acele cavităţi până când erau parcurse fazele ritualului , mai ales incantaţii şi fumigaţii. La şfârşit sângele era înmulţit cu apă din firul curgător din apropiere . Atunci gropile colectoare formau un senin şi prin şanţul de supraplin dăltuit în aceiaşi stâncă lichidul cobora spre apa curgătoare – mesajul era determinat să umble; dacă stânca era „ lângă“ apa curgătoare trecerea se făcea direct, dacă stânca era mai departe , atunci sângele de scarificiu ajungea în apa curgătoare prin jgheaburi de lemn sau de piatră aşezate în cascadă. Cel mai simplu jgheab ( ciuciur ): mai mulţi ani era urmărită o ramură tânără de salcie ( ma rar: trunchiul tânăr al unui tei), în fiecare primăvară era curăţită de rămurele - „copiii“ ; când ajungea la lungimea de 5-6 metri ( după 4 ani ) – tot primăvara – când urca mâzga , ramura era tăiată şi pe firul ei se făceau două incizii diametral opuse şi paralele … prin decojire rezultau două piese. Succesul operaţiei consta în curăţirea la timp a copiilor, pe timp de un an tăietura de înlăturare se cicatriza şi viitorul ciuciur nu avea găuri. Acest utilaj a funcţionat mult timp chiar în secolul trecut , prin ţarini , la vreo bâlcă … apa devenea folositoare sub o oarecare igienă; de regulă – apa din ciuciur cădea în vreun uluc de lemn sau de piatră. Acesta era un mod rapid şi economic de a folosi apa vreunui loc – ziditul unei fântâni în ţarină era deja un lucru serios. Străsihaştrii , mai apoi sihaştrii, aveau grijă ca fiecare ochi de apă bună să aibă amjenajate ciuciurul şi ulucul; păstorii transhumanţi solicitau aceasta şi … nu rămâneau datori. Păstorii pelasgi considerau apa element sacru, practicau scrificiul animalier, aveau în tarhart cele patru sferturi ale platoului mic; urmaşii lor, de pe vremea dacilor – au trăit în această formulă de înţelegere cu străsihaştrii ; apariţia în zonă a călugărilor creştini a făcut ca imaginea sângelui înmulţit cu apă să dispară. Mai mult, când cei doi mioritici săvârşesc năprasnicul omor, spre a-şi răscumpăra o parte din vină – sunt îndemnaţi să intre în burta de piatră a muntelui cioplind – incinta să rămână de închinăciune. Balada nu mai cuprinde această parte a răscumpărării, însă cei din partea locului ştiu acestea: pe sub nouri se frământă o durere şi frunza paltinilor şi a plopilor se mişcă fără hodină.

De Grigore Rotaru Delacamboru

Autor photos : C. R. B.

163.Firida şi altarul audian ( 1 )

Firida şi altarul audian ( 1 )

Firidă în incintă

Autor photo: R. G.

Audienii au trăit în Zona de Curbură – o spun izvoarele scrise şi unele urme de la rupestre. Un element aparent minor – firida – poate oferi indicii nebănuite. Casele din zona deal - munte ( cel puţin cele din Curbură ), în ultimele două secole au fost construite ţinându-se cont de vorbele ce au venit din vechime: soclul faţadei are cel puţin 2 metri ( terenul în pantă obligă la aşa ceva ) , casa are beci ( sub una din camere sau două – mai rar), beciul are firidă şi ascunzătoare ( eventual).

Beciul are independenţă energetică totală; foarte rar în beci este săpată fântâna pentru apă sau pentru alimente; de obicei, dacă au fost condiţii financiare , acestea există în curte , independent de casă. Firida din beci apare odată ce zidul se înalţă, gospodarul insistent o „ încastrează“ în zid prin participarea a cinci lespezi şi realizează un cub sau un paralelipiped cu o faţă liberă, aceea care dă în beci şi este anexată sau nu o uşiţă. Ce se păstrează în firidă: a) substanţe benefice: vasele cu hrana de o zi, oale cu hrană conservată ( ex: carne în untură) şi , mai în spate … sticla cu agheazmă. Este simplu de înţeles că acest loc „ ţine rece “ şi străluce de curăţenie. Dacă în gospodărie există fântăna pentru alimente , atunci în firidă erau ţinute „ la loc curat “ pietroaiele pentru murături şi pisălogul pentru grîul de colivă ( făcut din piatră sticloasă). b) dacă adăpostea substanţe periculoase ( foarte rar ) , atunci firida avea fereastră şi încuietoare . Această anexă – firida din beci – are ca strămoş firida din grote. Toate incintele rupestre au firide: Cetăţeni, Corbii de piatră, Şinca Veche, Basarabi - Murfatlar, în Moldova şi de aici şi de dincolo, etc. La Aluniş – Colţi există firide şi în bisericuţă ( în naos şi în altar ) şi în chilii. În una din chilii există o „laviţă“ dăltuită în rocă, iar dedesubtul ei – un început de firidă. Dacă „Scaunul“ a fost parte componentă a unei „ construcţii“ ( multe prefixe „stră“ în faţa lui „ vechi “ ) , atunci şi acolo trebuie luate în considerare unele firide ( reper pentru vechimea Scaunului poate oferi Platoul cu semne – semne încă nedescifrate; acum foarte grabnic supuse trecerii !). Firida rupestrelor este făcută în perete şi nu peretele face firida precum în cazul zidirii. Peretele despărţitor ce izolează altarul fiind „ artificial“, putem bănui că incinta a fost iniţial o singură încăpere şi firidele – mici altare ale acelor momente. Înspre sud – firida cea mare – nu are aspectul de lucru început, suprafaţa peretelui din spatele firidei arată a produs final şi nu a obiectiv început şi părăsit pe timpul lucrului; poate o piatră a rotării închisă. Prezenţa firidelor - altar în aceiaşi grotă face posibilă aprecierea că momentul primelor dăltuieli în piatră coboară ca vechime spre secolul al IV-lea, în unele locuri, sau înainte de Hristos – în altele ( unde există mai multe indicii).

Firide în aer liber

Autor photo: P. R.

Dicţionar camborean:

răgălie= răgăţână, ratină, spleanţă , schirnoavă,baraidună,buduhală, lişcută.

de Grigore Rotaru Delacamboru