miercuri, 15 decembrie 2010

162. Despre olanul pentru brăduţ



Despre olanul pentru brăduţ


Ce ironie ! . Ograda casei în care m-am născut este vecină în partea de nord cu dealul Vătraiul – aici exisă pini de plantaţie ; dincolo de Vătraiu există pădurea Samaru – unde găseşti şi molizi
, iar în pădurea Băleanca , spre Penteleu , creşte bradul brad. Împreună cu fraţii mei am hotărât să cerem voie să aducem în casă , de Anul Nou …un pui de brad …să-l împodobim, după cum auzeam şi noi că se face. Nu mai avem grâu în hambar ? – a răspuns tata. La aşa distanţă în timp, acum nu ştiu ce să fac: să mă bucur că am văzut brazi împodobiţi numai la nunţi, să mă întristez că n-am avut unul ( cel puţin ) de un An Nou ! Pentru munteni bradul era copac sfânt – cum să-l tai fără nici un rost !? Brazii din curtea bisericii nu erau tăiaţi cu nici o ocazie ( unul străvechi care a avut şi un beteşug a căzut, dar a fost lăsat să putrezească pe loc – ca lemnul din cruci), iar în ogradă să plantezi brazi nu era bine: bradul este fala muntelui .

În seara de Sfântul Andrei – bunica aducea olanul ( îl scotea din ladă) , iar noi aducem grâul şi pământul de flori ( gunoi din pădure – îl căutam numai în pădurea de fag, în văioagele în care frunza a putrezit ). Îl cerneam, îl amestecam cu nisip, cu apă şi cu boabele de grâu şi lipeam olanul cu această compoziţie sub un strat de vreo 2 cm. Pentru primele patru – cinci zile înfăşam acest gogoloi până când porneau rădăcinile; îl udam odată pe zi , aşa peste cârpă. Când apărea moţul primei frunzuliţe îndepărtam cârpa, ne bucuram că anul ce o să vină o să avem noroc ( întotdeauna era semn de noroc: încolţeau toate boabele ) şi aproape de sărbători brăduţul era adunat; în creştetul olanului orificiul era aşa conceput că intra o nuieluşă cât grosimea unui deget; acolo , pentru o singură zi puneam Steaua, în celelalte zile era aşezat un măr: al cunoaşterii – zicea tata şi noi nu înţelegeam nimic – (nici nu era nevoie ). Olanul era cam cât o sticlă de un litru şi de înalt şi de gros, cu forma de trunchi de con , gol în interior şi cu baza mare cu mult mai mare decât baza mică. Acest trunchi de con nu era neted ( bunica îl numea bărdaca pentru brăduţ – deşi era olan - olan), avea trepte, aşa era formula: în clisă de patru ori meşterul olar a rupt ritmul netezimii şi a adăugat inele , umeri– să nu o ia pământul la vale. Cel pe care îl ştiu eu era făcut la roată şi nu era dat cu smalţ, avea ploicică – grunjineii erau lăsaţi cu intenţie pentru stabilitatea mai bună a pământului. Ce vechime avea obiectul nu vom putea descoperi: Aşa l-am pomenit ! – zicea bunica. Când grâul ajungea la 4 -5 cm …brăduţul era o frumuseţe … ocupa un loc de cinste: fundul de lemn pe care era aşezat - era nou. Totuşi presăram pe acest postament ace de brad !

În această zonă de trecere de la deal spre munte nu se cultivă grâul: muntenii au pământ în Bărăgan şi de acolo aduc bucatele. Pădurea de brad nu lasă grâul să crească: bradul ţine rece ! olanul pentru brăduţ - un fel de titlu ca pentru o invenţie, vorbe mari ( şi nu tocmai !),să ocrotim pădurea … plămânul planetei, etc.

Acum în ogradă – în partea din spatele casei au răsărit şi brazi din sămânţa adusă de vânt şi i-am lăsat să crească: acolo în natură; fără să-l deranjăm din rădăcini, de Sărbători împodobim unul nu prea înalt – pentru bucuria şi luarea la cunoştinţă a nepoţilor. Dacă acele bradului sunt vii , prin vârfurile lor se transmite către tine putere, acele care se pălesc fură tăria din om. Cum să ţii în casă un brăduţ care se păleşte !? Tata bănuia că astfel de vorbe erau răspândite în vechime de către străsihaştrii, le repeta când se ivea ocazia şi ne lăsa să înţelegem că sunt de neclintit, că le-a respectat şi dumnealui , altfel cum să ai noroc !

Să fie numai bine !


Autor photos : R. G.


De Grigore Rotaru Delacamboru

duminică, 28 noiembrie 2010

161. Despre felul cum oboseau lemnul cei din vechime folosind olanele şi focul



Olane de apă - Brusturiş ; autor photo : C.C.I.

Până să înţeleg de ce ţine bunica olanul cel mare în ladă, înconjurat de bumbac şi înfăşat în pânză , trecerea timpului a făcut să nu mai fie bunica , dar a dispărut şi olanul. Când eram copil înmuiatul lemnului pentru cercuri se făcea deja în ţeavă de fier făcută dintr-un singur segment şi cu trei răsuflători; atât se mai folosea ca gest din vechime: la capătul pe unde se introducea firul de lemn de mesteacăn – se aplica dop de clisă roşie.Apa fiartă se introducea prin una din gurile de răsuflare şi se clocotea timp de o oră; sub ţeavă se făcea foc în mai multe puncte. Când era scos lemnul – se ridica ţeava cu o pârghie la capătul ce avea dopul de clisă. Foarte repede , cu mănuşi în mâini şi cu ajutorul unui cleşte de lemn , o bară de lemn cu crestătură, făceau din această jumătate de lemn fiert – un arc de cerc, mai mult decât un semicerc ( care era legat să răcească în această încordare ), apoi introduceau cealltă jumătate la fiert. Cleştele de lemn avea formă de talpă de sanie şi în curba acestei bare de lemn se găsea crestătura: acolo era aşezt firul de lemn pentru a fi curbat prin forţă de pârghie şi să devină cerc. Pentru că aveam obligaţia să întreţin cele patru puncte de foc, fără să vreau auzeam toată discuţia: cu olanele te chinuiai mai mult, pentru că foloseai 8 – 10 olane, pentru fiecare avei două puncte de sprijin şi sub fiecare o gură de foc. Aveai şi încheieturile moş în babă unde se folosea clisa , iar în aceea zonă să nu bată flacăra. Când timpul de fierbere s-a scurs se recupera apa fiartă pe la unul din capete fiind refolosită. Olanul avea spre 60 cm lungime şi 14 -16 cm în diametru,forma de trunchi de con cu diferenţa de mărime dintre baze nu tocmai mare, iar la jumătate, în T-eu, răsuflătoarea – un tub scurt dar la fel de gros. Răsuflătoarea era şi locul – tampon pentru apă când aceasta îşi mărea volumul pe timpul fierberii şi da peste. Un astfel de obiect ( olanul ) era făcut cu mâna ( nu cu roata ) prin inele de clisă adăugate pe un miez de lemn care avea această formă uşor trunchi-conică. Înainte de a fi adăugate inelele , miezul de lemn era dat cu grunjineală – un amestec de tip lutuială cu nisip şi pământ cu oxizi de fier şi seu de oaie în compoziţie; inelele erau împiedicate să adere la miezul de lemn. După uscare , olanul erau scos de pe acest calapod şi trecut printr-o baie tot de argilă ( aceiaşi compoziţie ca a lui) dar mult mai moale , de consistenţa smântânii … era botezat ( zâmbeau făuritorii şi îi dădeau în râs câte un nume fistichiu … fie porecla unuia din sat – vezi- Doamne, olanul avea onoarea de a fi asemuit cu respectiva persoană ! ) …legăturile dintre inele căpătau forţă; olanul era aşezat din nou pentru uscare , pe verticală, fără a se mai folosi miezul de lemn. După a doua uscare era ars. Când asamblam coloana ( coloană de olane la orizontală ?!) mă ajuta vreun coleg de şcolă de prin vecini: – Pe cine punem în vârf ? – Pe Jumară ! – Al doilea ? Maţ Gros ! … – Al şaselea ? Pe Jarcău ! …. fiecare olan avea un astfel de nume şi le deosebeam după formă sau unele semne căpătate odată la clisă şi a doua oară la copt“. O tocitoare cu capacitatea de 2000 litri primea şi 12 cercuri de lemn: capetele cercului formau o împletitură – unul pe sub celălalt de câteva ori – erau petrecute, preveştite … ( cuvinte folosite cu acest sens în zonă). În anii 1955, 1965 încă se mai confecţionau cercuri de lemn şi nu neapărat pentru a se păstra tradiţia … cercul de fier era păstrat pentru butoaie. Cleştele de lemn – o unealtă simplă – era făcut din ulm: buzele crestăturii să nu sară în aşchii; era numit Călcător sau Călăul – lemnul care schingiuea lemn, forma circulară amintind de trasul pe roată - probabil.

Dicţionar camborean

Zărzănios … nu a fost găsit în DEX; în zonă , despre un copil care face prostioare …permise !

Din DEX …. Zârzanie = zâzanie = intrigă


de Grigore Rotaru Delacamboru

sâmbătă, 20 noiembrie 2010

160. Pistornicul ( 5 )


160. Pistornicul ( 5 )


Cruce la Sibiciu

Imaginea înscrisă pe faţa unui pistornic imită crucea ( corp în D3 ) – aceiaşi imagine la scară mică ; de fapt , pecetea ( faţa pistornicului ) este faţa crucii ( partea principală a feţei ): axul vertical, axul orizontal şi centrul, iar însemnele celor patru cadrane răman aceleaşi prin care se consfinţeşte că Isus este biruitorul“. Pistornicul este un purtător de imagine de dinspre Cruce către Prescură şi elementul de legătură între cele patru tării. Cineva mă atenţioanează că există pistornic cu aceleaşi părţi componente ( trunchi, cilindru, acoperiş – teică ) numai că trunchiul ar fi secţionat şi pecetea ar avea formă de cruce cu braţele egale. Partea centrală a unei cruci – monument este de aceiaşi formă: echilibrul era asigurat de amplasarea celor patru discuri cu iniţialele pe braţele acestui dodecagon ( crucea ) iar central discul cel mare al rozetei cu şase petale. Aranjamentul feţei unei astfel de cruci stă sub influenţa considerării celor patru elemente primordiale, sub aceiaşi cuprindere: quintesenţia. Sistemul de axe a fost folosit iniţial din nevoia de a fi recunoscut un anume obiect sau ca motiv de înfrumuseţare; greutăţile de lut descoperite la Turdaş au incizate asemenea semne: paralele tăiate de o perpendiculară, unghiuri drepte, zvastică ce are axele în unghi drept, zvastică cu o axă oblică – fiind redate senzaţia de spaţialitate şi ideea de mişcare circulară. Semnul ataşat unui obiect cu scopul de a fi avertizaţi că posesorul aparţine unui grup pe o anumită îndeletnicire (pescuitul , ţesutul, creşterea animalelor,etc.) , într-un fel se tranzvazează la pistornic prin imaginea – ştampilă: sunt creştin ! Perpendicularitatea ( mai sofisticat : în virtual ) este descoperită la seria de unghiuri – poate romburi – autoincluse incizate pe falanga de cal de la Cuina Turcului: crucea virtuală a diagonalelelor ( bisectoare).

Unelte

Pieptenele din Curbură adună pe un singur desen ( tulburător ) foarte multe imagini-simbol înlănţuite pe un ax central – coloana fără sfârşit – cu un capăt fix – pământul (incizia ce sugerează coloana trebuie privită ca element suplimentar, un suport aflat în mişcare – înălţându-se, adăugarea de simboluri se poate face oricând fiind posibile oricât de multe variaţii pe tema aceluiaşi simbol; Coloana este axa de simetrie a ansamblului: diagonală în romb, ramura – nervură pentru acele bradului, perpendiculara ce taie paralele, . Felul cum alternează aceste simboluri pe Coloană are o anume logică şi este posibil a fi determinat un anume text ( mesaj). Imaginea de pe faţa pistornicului are multiple semnificaţii: se transmite un mesaj, este o verigă în lanţul unui ritual, are privilegiul de a fi negativul imaginii din oglindă : făuritorii unor astfel de obiecte au grijă să incizeze litera A în zonă tulbure , în oglindă să poată fi citit tot A; celelalte litere ale mesajului au avantajul simetriei fată de axa ce desparte realul de virtual.Coloana pistornicului se înalţă ( în invizibil) din originea creată de axe , prin axa de simetrie a trunchiului- purtător, apoi prin axa cilindrului, etc. Gestul concret al aplicării ştampilei determină şi înalţă , stabilizează şi se depune garanţie.

Pieptenele de Curbura

de Grigore Rotaru Delacamboru

vineri, 29 octombrie 2010

159. Pistornicul ( 4 )

Pistornicul ( 4 )




La Alunis - stanga

De la platoul mobil al pelasgului până la pistornicul creştinului , omenirea a făcut un singur pas: aburul sângelui ( vehicul de sacrificiu ) a fost înlocuit cu aburul pâinii coapte şi al vinului ( în formă primară – când răscolindu-se face bulboane ). Fiecare din cele două obiecte asigură pregătirea ofrandei.




Pietrele Broscaru: Axe rectangulare libere si
Axe rectangulare in patrat

Dintre Solidele Platon – cubul este etalonul stabilităţii; atunci trunchiul de piramidă are , faţă de un cub , un plus de stabilitate – când susţinerea se face pe baza mare. Dintr-un cub obţinem un trunchi de piramidă îndepărtând material, însă centrul de greutate coboară , stabilitatea creşte. Aici se află răspunsul la întrebarea de ce piesa principală a pistornicului să fie trunchi de piramidă şi nu cub: cei din vechime agreau simplitatea , doar un trunchi de piramidă se obţine mai greu , dar stabilitatea mai mare şi un plus de estetic ( forma trapezoidală conduce către supleţe – prin urcare a elementului feminin şi prin coborâre a elementului masculin ). O variantă a piesei prezentate aici are la partea de sus , în locul micului cub cu muchii atenuate – un fel de cupolă, chiar o semisferă cu cercul principal ( baza ) un pic mai mare decât al cilindului - coloană, dar nu depăşeşte , în proiecţie , baza mică a trunchiului. Centrul de greutate al acestui corp compus nu iese din interiorul trunchiului. Pistornicul fiind un obiect „ de lucru “ şi fără vârfuri emană un efect de formă mic,chiar dacă orientarea faţă de magnetismul pământului ar fi ideală.


Pistornic din os

Este interesant faptul că prelungită în virtual – piramida din care provine trunchiul are prin raportare proporţională dimensiunile Marei Piramide din Egipt , iar vârful ei se află pe axa de simetrie totală a corpului la mijlocul înălţimii cilindrului. Piramida din care ar proveni întregul obiect are înălţimea cât dublul înălţimii obiectului şi prin forma ce ar afişa acea piramidă - emisia de energie benefică ar fi spre maxim. Putem deduce că pistornicul nu este un obiect care să faciliteze captarea şi transferul energiilor;este posibil , odată făcut , datorită formei şi a raportării unor dimensiuni faţă de altele, să fie un sistem închis – dotat cu o formă de energie dar nemişcătoare ; şi de aici şi impresia de răceală , de distanţă ce inspiră celor ce văd pentru prima oară obiectul.

Am notat acestea cu ideea împăcării că acel meseriaş nici vorbă să fi gândit aşa ceva, măestria lui o găsim în altă parte, în gestul de a reproduce exact ce s-a pomenit. Dacă a fost gândită o schemă de început , a cum să devină acest obiect , atunci numai tătânele şi cu cel mai priceput dintre lucrători se jucau cu această matematică. Am auzit obiecţie de genul că nu avea cine să gândească aşa ceva, oamenii aceia fiind simpli, doar cu talent în arta cioplitului. Că aveau talent este indubitabil , dar că nu se ocupau de încifrarea mesajului prin forme şi că acele forme ar fi fost rodul întâmplărilor – nu trebuie să fim atât de siguri: etruscii jucau la jocul de zar , cu mii de ani până în Hristos, iar zarurile erau nişte dodecaedre. Dodecaedru are douăsprezece feţe şi treizeci de muchii şi fiind zar în acel caz , ne imaginăm că era corp regulat … făcut din fildeş, deci nu turnat.




La Alunis - dreapta

Autor Photos : R.G.

De Grigore Rotaru Delacamboru



joi, 28 octombrie 2010

158. Pistornicul ( 3 )


Pistornicul ( 3 )


Este posibil să devină pistornic !

Corpul unui pistornic are formă de tip artizanat sau a unui monolit de corpuri geometrice. Forma platoului- ştampilă : rotundă ( spun specialiştii …existentă în Oltenia) şi pătrată ( şi în Zona de Curbură). Dacă obiectul este din piatră, cel care face incizii pe platou pentru delimitare ( buza ) şi pentru litere – combină talentul de miniaturist cu cel de bun cioplitor: dacă şanţurile de incizie nu sunt făcute în unghiuri drepte, atunci pistornicul nu taie şi semnul nu rămâne după ce pâinea se coace. Este important ca semnul să fie vizibil când pâinea este coaptă , preotul decupează într-un anume fel această parte.

Nu am văzut platouri – ştampilă fără buză; de obicei firul de buză are formă rectangulară, la fel ca şanţurile de incizie, dar am întâlnit ( pistornic din lemn ) şi fir de buză - fierăstrău. Explicaţia unei aşa inovaţii ar fi că platoul – ştampilă străpunge cu mai multă eficienţă pelicula netedă a aluatului şi acel vid necesar de a fi creat între aluat şi ştampilă este asigurat. Simbolismul împrejmuirii pe care o numim buză : aici este un spaţiu sacru , pâinicile cu formele lor rotunde amintesc de cultul străvechi al soarelui şi , în plus, buza, pe un aşa teren , cu forma ei de zid rectangular ( ne-am fi aşteptat să fie folosită dunga – funie ) , la fel ca zidul ce înconjoară în vechime o cetate sau ( în prezent ) unele gospodării - are rol apotropaic. Tăbliţa ştampilei este împărţită în patru cadrane prin două axe de simetrie – şanţuri de incizie. Amintim că păstorii pelasgi aveau pentru stâna ce se deplasa, printre tarharturi, patru sferturi – sectoare de cerc din piatră, care prin aşezare pe un teren plan formau platoul de sacrificiu cu două şanţuri ( virtuale ) perpendiculare pentru a dirija sângele să ajungă în pământ sub o imagine de cruce – ritual de mulţumire către pământul – mamă care a dat iarbă înaltă şi hrănitoare de au sporit turma. Creştinismul a zis nu sacrificiului sângeros, ofranda să fie de provenienţă vegetală. Zamolxis , fie că l-a învăţat pe Pitagora, fie că a preluat de la el îvăţătura – a zis : a) Douăzeci de ani eşti copil, douăzeci adolescent, douăzeci om tânăr şi douăzeci om bătrân , prin corespondenţă cu cele patru anotimpuri – crucea timpului.b) să nu faci vărsare de sânge“.

Împărţit în cadrane , platoul – sigiliu face trimitere şi la cele patru stihii din care s-a ridicat Omul ( stihii ţinute-n ascultare de suflet ). Prescura este făcută cu patru cornuri, în cruce , două diametre într-un cerc , cornurile sunt cele patru raze şi la locul de intersecţie al diametrelor se acţionează cu pistornicul, este pecetluită legătura omului cu toată puterea Cosmosului, prin credinţă în rânduiala celor dintâi făcute. Forma de pătrat a bazei ( faţa aşternută pământului ) , ca simbol reprezintă acest element - pământul, în opoziţie cu cerul simbolizat de cerc ( baza mică a trunchiului de piramidă devine , prin ajustare un pătrat fără colţuri, apoi suie coloana cilindrică).

Cele şase pătrate – feţe ale unui cub ( Solid Platon căruia i s-a asociat elementul pământ, tocmai pentru puternica-i stabilitate ) ridică în D3 puterea acestui simbol, al permanenţei, al dăinuirii în timp, al neclintirii celor deja descoperite. Axele de simetrie ale pătratului ( care nu conţin diagonalele ) – crucea ( cu braţe egale ) înscrisă în pătrat ne dă o măsură ( dinamică ) a stabilităţii . Una din tăbliţele de la Tărtăria are incizate cele două axe înscrise în cerc , legătura pământ - cer, întuneric şi lumină … pătratul este întunecat , iar cercul este luminos , într-un pătrat putem pune în evidenţă opt ( numărul echilibrului ) raze, într-un cerc – oricât de multe. Baza pistornicului , fiind baza piramidei ( simbolul perfecţiunii ) din care provine trunchiul de piramidă , dar în prelungire fiind cilindrul – un tunel vertical întâlnit la Şinca – Veche şi la o chilie – Aluniş , simbolizează culoarul către cer sau columna , prin această formă pistornicul ar reproduce în miniatură partea centrală a unei biserici .



Printre semne la Policiori : axe rectangulare libere
si axe rectangulare in pătrat

Photos : R. G. si R.P.

De Grigore Rotaru Delacamboru

miercuri, 27 octombrie 2010

157. Pristolnicul ( 2 )

Pristolnicul( 2 )




Definiţia pentru prescură : pâinişoară rotundă făcută din aluat dospit din care se prgăteşte la Sfânta Liturghie cuminecătura; în centru se aplică o pecete . Sunt zone geografice unde se aplică mai multe peceţi “.

Prescura este ofrandă iar pecetea este ştampila ce se aplică spre a deosebi această pâine specială de o pâine comună. Pecetea ar fi desenul în sine şi se imprimă automat cu instrumentul numit pristornic; pentru rapiditatea comunicării numele de pecete a primit şi obiectul ( uneori ) şi desenul . În Zona de Curbură distincţia se păstrează: pistornicul este obiectul , iar desenul este semn , cuvântul pecete nu este folosit. În general , pristolnicul este confecţionat din : lemn , metal , piatră , os. În Zona de Curbură prezenţă numeroasă se înregistrează pentru cele din piatră şi pentru cele din os.


Pristolnicul este considerat obiect de preţ, de artă , curat ; nu este considerat obiect sfânt. Sunt puţine cazurile când se ştie că imediat după ce a fost confecţionat să fie ţinut 40 zile în biserică ( asemănător sfinţirii icoanelor ). În gospodărie locul de păstrare – chichiţa lăzii. Textul ştampilei este universal acceptat : NI KA IC XC …. Isus Hristos - biruitorul.



Forma ştampilei este rotundă ( cerc ) sau de pătrat şi este impusă de forma de ansamblu a obiectului. Pristolnicul din Zona de Curcură are formă gerometrică ( spaţială ) destul de complexă şi cuprinde monolit ( nu asamblate ) corpuri geometrice definite clar : trunchi de piramidă ( pe baza mare este incizată pecetea ) , zona de actiune a forţei în timpul lucrului ( un cilindru ) şi teica din vârf – un paralelipiped cu baza pătrat si puţin înalt unde vârfurile şi muchiile nu mai sunt tăioase.



În multe zone, partea ce nu conţine ştampila are grosime foarte mică în raport cu lăţimea şi înălţimea, formă aplatizată , tinde spre D2, obiectul poate fi agăţat în perete ( de artizanat ). Pristolnicul confeţionat din lemn ( de obicei esenţă moale : plop, plută, loză, tei - mai rar ) emană căldură, căldura intimităţii, de obiect gingaş.



Pristolnicul din Curbură confecţionat din piatră sticolasă , os sau chihlimbar emană răceală de obiect geometric, este impusă o anumită atitudine din primul moment, nu sunt bibelou şi nici jucărioară“.

În momentul aplicării ştampilei obiectul este manevrat cu cele patru degete ale mâinii ( nu participă degetul mic ) , partea opusă ştampilei este împinsă de podul degetelor şi nu de podul palmei , buricele celor patru degete se sprijină pe câte o treaptă de aşteptare – un intrând la partea de sus a trunchiului de piramidă, pe fiecare muchie. Acţiunea de apăsare trebuie făcută cu un oarecare meşterşug, între aluat şi şanţurile ştampilei trebuie creat vid – altfel , prin coacere ştampila se estompează. Pristolnicul din Curbură ne determină să ne amintim de răceala statuilor antice – pline de măreţie în perfecţiunea lor : baza – trunchiul de piarmidă – teica de jos – locaşul – pământul ; din baza mică a trunchiului se înalţă cilindrul – coloana , I-ul , Legătura, Tunelul, iar pe baza de sus a cilindrului se sprijină Teica dfe sus , Teica întoarsă – Coroana – Acoperişu – Cerul. Această schemă de structură aminteşte de monumentalitatea unei cruci,de părţile ei componente , de semnificaţiile acelor părţi. Cu sau pe fiecare pristornic este sugerată crucea, fie prin părţile lui componente ( când este confecţionat din lemn ) , fie printr-o simplă incizie ( metal, piatră, os ). Baza mare a trunchiului – ştampila – este un pătrat cu latura de 35 mm. De ce trunchiul de piramidă ? Nu este un corp geometric tocmai simplu; Brâncuşi a dat un fel de răspuns: a folosit aşa ceva ca semielement la Coloană. În Zonă , la Bisericuţa dintr-o piatră din Aluniş, la stânga şi la dreapta intrării există câte un semielement din piatră la dimensiunile gândite pentru Coloană; este greu de spus în ce perioadă au fost cioplite, dar indiferent când, prin forma pristolnicelor de aici există o legătură cu perioada veche, iar un trunchi de piramidă mai mare , tot din piatră se află la Agatoane – Nucu ( puţin enigmatic !).

Ce spun legendele ? Două !

Prima vine dinspre străsihaştrii: călugării albi , ai dacilor , dacă ajungeau într-o zonă pentru prima dată, scoteau din sân , din bocceluţă sigiliul şi aplicau ştampilă pe un suport adecvat, căpetenia locului recunoştea semnul şi acţiona într-un anume fel, după anumite reguli.

Sigiliul de sihastru s-a păstrat până târziu; în perioada de început a comunităţilor monastice căpetenia ( stareţul ) avea un astfel de sigiliu, un peşte stilizat fiind partea comună a tuturor sigiliilor de atunci, iar părţile distincte, colaterale fiind onduleuri din funia încolăcită , cea pregătită pentru noduri de labirint în D3; oricum – greu de făcut pastişă. Cu timpul acel desen a fost simplificat ajungându-se la forma puternic stilizată a peştelui de la Iosif - Nucu.

A doua legendă:

Când a venit Cuza în zonă de i-au citit în aură cu lentila de chihlimbar i s-a explicat că lentila nu o pot păstra domnii, domniile fiind trecătoare, în schimb , ca semn de cinste din partea casei i-a fost dăruit un pristolnic de chihlimbar cu tunel pe axul cilindrului că se clătinau ape în zarea privirii dacă-l mişcai; forma şi dimensiunile: cât ale celui prezent în imaginile din această postare.

Autor Photos: R.G.

de Grigore Rotaru Delacamboru