marți, 13 octombrie 2009

duminică, 11 octombrie 2009

103. De ce nu trebuie schimbat locul pentru Crucea Manafului ( 5 )



La adăpostul pentru crucea din Curbură – făcut din lemn, piesa terminală „cobora“ aşa de mult în interior, spre cruce încât făcea corp comun cu stâlpul vertical al crucii, tot prin dăltuiala „moş în babă“. Prin ultimele două grinzi şi prin axul piesei terminale trecea un cui de lemn: greutatea acoperişului - ca forţă , prin acest cui era transmisă axului – apoi stâlpului vertical al crucii - în teică ( teica era făcută din două lemne de esenţă tare aşezate în X ). Baza adăpostului avea formă tot de pătrat.


Cu un prieten din copilărie, când adăpostul nu se prăbuşise, am măsurat piramida-acoperiş şi rezultatul a fost că exista acolo un model ce imita Marea Piramidă din Giseh. Meşterul dulgher nu auzise de efectul de piramidă însă a respectat nişte dimensiuni; când întrebi despre lucrurile acestea care sunt „respectate“ ( de ce ? ) – ţi se răspunde: „ aşa s-a pomenit ! “
Câmpul energetic deosebit din jurul complexului numit „Crucea Manafului“ este creat prin participarea mai multor factori: locul geografic, felul în care sunt dispuse piesele, respectarea unor dimensiuni ( latură pătrat –înălţime cruce sau diagonală pătrat şi înălţimea unui stâlp ), forma de piramidă a fostului acoperiş şi ideea că acolo este un templu străvechi – loc înnobilat de fapta celor ce au pus temelie. Nici vorbă: locul trebuie păstrat; cine are ideea să facă intervenţie ar fi bine să ajungă la faţa locului, să zăbovească în jurul perimetrului respectiv, dacă este posibil – în singurătate - şi, poate liniştea şi puterea acelui loc, prin inducţie o să potolească volbura pripelii ca evenimentul neales să nu se producă; nu ar folosi în nici un fel. Ceea ce este sigur monumentul va avea de suferit: nici nu se bănuieşte ce părţi componente există în subteran. Cât despre flăcările albastre care dansează pe acolo şi despre care se spune că au fost văzute – nu ne îndoim, dar traducem fenomenul ca pe o dovadă în plus în favoarea statorniciei.
Sub teica unei cruci se pun într-o cană de ceramică smirnă, miere şi lemn sfinţit în biserică. Aurul Manafului se află la 4 km distanţă de cruce.
Să fie bine !

sâmbătă, 10 octombrie 2009

102. De ce nu trebuie schimbat locul pentru Crucea Manafului ( 4 )


La biserica Mănăstirii Ciolanu se află icoana: „Maica Domnului cu Pruncul“; în urmă cu 30 – 40 ani s-a impus „o hotărâre“ ca icoana să fie mutată la nu ştiu care muzeu: tristeţe printre călugări, pe stareţ l-a apucat plânsul…Executantul … o doamnă „trimisă“ - nu ştia ce să facă, stareţul nu găsea motive zguduitoare…Minunea salvării a venit de la un călugăr tânăr care a invitat pe cei din echipă lângă icoană să citească „pisania“ de donaţie scrisă de pictor in partea de jos: „şi îmi este voia ca icoana să rămână în biserica mănăstirii Ciolanu“. „ Vedeţi – a zis călugărul – asta a fost voia pictorului “ şi a plecat la treaba lui. Minunea s-a produs că a ţâşnit cuvântul salvator, ideea. O idee face cât o zi ( un an, un secol …) de muncă.
Cel ce a plătit pentru ridicarea monumentului în plin câmp, poate că da , poate că nu a măsurat liniile de putere ale pământului în acel loc, dar aşa
i-a fost voia: în acel loc, şi nu în altul, să fie ridicat monumentul.

Este incredibil cum au rămas la distanţa cuvenită stâlpii verticali: solul este de deal-câmpie, nici vorbă de o stancă subterană, dacă ar fi înfipţi numai in pământ ( din poze se vede că stâlpii nu au teici , pe când teica de la cruce – este pe măsură mare ) nu rămâneau pe verticală atâţia ani !. Din grinzile pentru acoperiş „căzute“ a rămas una singură şi aceea fără un capăt. Dacă se confirmă că acoperişul era numai din grinzi de piatră – atunci stabilitatea stâlpilor este peste putinţă de explicat: să existe un platou comun şi pentru teica crucii şi pentru teica fiecărui stâlp ?!

Acoperişul acesta din grinzi în ţincuri aşezate-n scară , făcut din piatră are o greutate foarte mare: iniţial stâlpii aveau dimensiunii puţin mai mari ( lăţime – lungime). Pentru cel din Carpaţii de Curbură – în loc de piatra din vârful unghiului exista un stâlp-clucă ( desigur cu semnificaţiile lui: ax vertical, locul unde se întâlnesc sau de unde pleacă liniile de putere, ori numai o aluzie că ele sunt prezente intens în acel loc). Dar în acel loc se anulau în perechi şi liniile de forţă ale ansamblului.

Numai acoperişul – construit astfel – ar avea greutatea de 1,5 tone: dacă ar fi cedat sub intemperii, atunci grinzile ar fi zdrobit crucea; deci grinzile au fost demontate bucată cu bucată – fie cu bună intenţie ( cine ştie ce altă mutare o fi fost plănuită şi în alte vremuri !) , fie prin rea-voinţă (vreun interes meschin – nemernicie!).

Crucea nu trebuie mutată; mai mult: nici o linguriţă de pământ nu trebuie să plece din acel loc. Eventualele prospectări ale subsolului să fie nedistructive: „sondaj orb“.
Imaginile photo sunt semnate:Paul R.
Sa fie bine !

101. Urme de pasi ( 1 )


Pârscovelul este o apă curgătoare, o gârlă – aproape un izvor – izvorăşte din inima zonei rupestrelor, trece pe la Policiori şi se varsă în Bălăneasa – la Brăieşti. Coborând dinspre Culmea Pietrei spre apa Parscovelului trebuie să treci peste un minimasiv numai rocă unde înclinaţia este de 40 grade ( fată de orizontală). Probabil pentru deplasarea pe timp de iarnă au fost incizate aşa – numitele „urme pentru picior“.
La Aluniş – astfel de dăltuieli se găsesc în minimasivul de lângă biserica de piatră – nu mai sunt urme pentru picior – fiind prea mari au fost numite „trepte pentru picior“. O altă idee lansată spune că numărul lor ar avea legătură cu zilele săptămânii.
Am susţinut dintotdeauna că acolo a fost un platou de sacrificiu – treabă străveche, poate de când tracii , poate de când pelasgii; sfinţii călugări misionari au locuit în aceste grote, pe unele poate că le-au mărit prin adaos de dăltuială în piatra muntelui, pe altele le-au mărit prin adaos de anexe în afara muntelui – prin construcţie externă lipită de unul din pereţii grotei.
„Urmele pentru paşi“ de la Aluniş sunt destul de mari şi mai mult decât trebuie de adânci ( chiar dacă au fost făcute pentru a se merge pe acolo – pe timp de iarnă - zăpadă, gheaţă). Confuzia a fost posibilă făcându-se comparaţie cu cele de la Stânca Pârcovelului – unde ,într-adevăr aveau o aşa destinaţie: să folosească pentru mers.
La Aluniş terenul pe unde „calcă“ urmele este plat – pentru mers nu se justifică – în plus trebuie studiat la faţa locului – această cărare de paşi către ce se îndrepta ?! La piatra Pârscovelului se poate deduce un scop,topografia locului este grăitoare – nu trebuie să fi specialist ca să observi acestea, dar pentru la Aluniş nu se poate emite nici o idee de acest fel: „urmele“ sunt la marginea unui platou – acoperit cu pământ şi pietre. Pietrele nu provin din ordinea geologică a creaţiei: au înţepenit în poziţii stârnite de furia unei demolări şi poziţiile în care au înţepenit sunt asemănătoare celor din urma unei îmbulzeli , dacă în acele urme nu or fi călcat nişte uriaşi - dar de ce făceau pasul atât de mic. Sub o autoritate ştiinţifică – platoul ar trebui degajat: acolo, peste platou (cândva) s-a făptuit lucrare artificială. Inducerea în eroare este desăvârşită: printre pietrele aduse şi pământul suprapus cândva - au crescut falnici stejari ( la fel ca în Prunii Mutului ), ajunge omul acolo si privind poate să zâmbească, dar dacă încă un „semn“ , de valoarea urmelor o să fie la îndemână, atunci … Tradiţia vorbelor zice: acolo a fost platou de sacrificiu; ce s-a urmărit: dacă nu ascundem aşa ceva, atunci compromitem sfânta bisericuţă de piatră. Cum să coexiste în aceiaşi curte cu o biserică aşa grozăvie?!!! Evident: eroarea este imensă. Creştinismul a înlocuit religia dacilor fără să se producă nici o convulsie – punctele lor comune sunt în procent de 90 la sută. Creştinismul , la fel ca Pitagora, la fel ca străsihaştrii ( care au primit perceptele direct de la Zamolxis) a fost împotriva sacrificiului uman – cine ar ascunde ? Creştinismul era mai departe decât religia dacilor cu două procente, iar faţă de cea a străsihaştrilor cu un singur procent. Mai întâi au zis nu sacrificiului uman - străsihaştrii.
Despre Platoul de la Aluniş am putea spune: de ce să acoperim cu dezordinea stânjenelii o vechime ce bate peste trei milenii?!!
Dacă ,or fi locurile unde rădăcina stâlpilor de sanctuar trebuia a fi înfipte? Adâncitura pentru un asemenea stâlp ar fi prea puţin adâncă şi se foloseau stâlpi de formă rotundă – nu forma rectangulară.
Oricum ar fi: un răspuns corect îl poate da numai descongestionarea locului: poate descoperirea altui semn poate conduce mintea spre ipoteze corecte. Dacă nu ar fi şi alte exemple pe glob – formele bârnelor de piatră – aproape nefinisate – (cine ştie ce cult străvechi îi îndemna să se folosească de forma primordială a acestui fel de materie ) – ipoteza ar fi mai mult decât îndrăzneaţă: un sanctuar , fie şi stră - străvechi ar avea piesele desfăşurate şi concepute după o anumită logică: după aceste „transformări“ sigura piesă ce ar mai avea o logică este faţa platoului. Pământul ce acoperă acest platou – acoperă istorie nu glumă !
Sa fie bine !

sâmbătă, 3 octombrie 2009

100 Cetăţeni, Aluniş - Nucu,Crucea Manafului ( 3 )




Propoziţie preluată de pe NET: „Radiesteziştii care au măsurat energiile telurice din jurul monumentului spun ca ansamblul s-ar afla pe un nod energetic şi ca liniile de forţă de acolo nu permit o măsurare standard a acestora.“
Este posibil ca încărcătura energetică să apară prin întâlnirea fericită a două componente: locul ales să facă parte dintr-o schemă energetică a pământului – cei care au pus temelia nu au ales la întâmplare locul, poate că aveau tehnici atât de simple de a fi depistate astfel de noduri favorabile – tehnici pe lângă care noi trecem, sau avem altele de mai mică eficienţă ( chiar dacă mai sofisticate) şi faptul că întregul complex având această formă întregeşte energetica locului . Un lucru este sigur: străsihaştrii nu alegeau la întâmplare găoacea naturală care să fie mărită spre a deveni folositoare; sau: nu alegeau la întâmplare locul din burta unui minimasiv unde să înceapă a fi dăltuită intrarea. Există locuri unde – de la un anumit moment – lucrările au fost abandonate, fie din motive tehnice , fie din motive mai subtile.

În satul Muscelul Cărămăneşti exista o masă în curtea bisericii , avea 2 tone şi se sprijinea pe un singur pilon; masa avea înspre pilon - sus o teică, iar pilonul era înfipt într-o altă teică ce făcea corp comun cu platoul din subteran – era o bijuterie, o minune în piatră. Au spart-o unii din neglijenţă şi au pus în loc una mai bună ……din mozaic şi fier - beton. Şi să fie opera măreaţă au turnat beton peste platou şi au înămolit în beton şi stâlpul vertical – toate acestea făcută cu cea mai curată bună-intenţie.
Felul acesta de a îmbina două grinzi de piatră acum ni se pare neobişnuit; grinda de la Cetăţeni are două astfel de orificii: unul pentru cep de piatră şi celălalt (probabil) suporta un cui de lemn.
La Aluniş şi la Sf. Iosif au fost executate orificii în stânca stabilă pentru încastrat grinzi şi căpriori; erau adăugate prin continuitate - anexe.
Materialul iniţial din care a fost dăltuită Crucea Manafului ( crucea şi nu stâlpii) , probabil că nu a permis ca segmentul terminal ( orizontal) al crucii să fie în bloc - masiv şi s-a adoptat soluţia de „teică răsturnată“.
Această metodă a funcţionat pentru crucile ( de patrimoniu ) din Sibiciul de Jos – Pănătău ( făcute mai înspre noi – 1652 ).
Rezistenţa pe verticală a întregului are ca susţinere platoul din subteran. Ar trebui executate lucrări de fixare a platoului şi nu mutarea întregului: o singură piesă dacă ar fi mutilată ar dovedi inutilitatea unui asemenea efort . În plus: traseele energetice nu pot fi mutate o dată cu obiectivul.
Pentru imaginile photo din aceasta postare semneaza: Paul R.

99. Crucea Manafului şi Fundătura ( 2 )


La Crucea Manafului soluţia asamblării grinzilor este ideală: roca din care provin grinzile este casantă şi repartiţia acţiunii forţelor este determinantă. Prin acest mod - „ etaje cu goluri“ - de a aşeza grinzile – este înlăturat pericolul acţiunii haotice a forţelor ce se nasc prin adaosul permanent de greutate. În primul rând: cepii stâlpilor şi primele grinzi aşezate asigură verticalitate ansamblului; forţa ce rezultă în locul unde este un cep produce întindere grinzilor şi nu apăsare pe mijlocul lor. La întindere această rocă rezistă oricât , la apăsare trăsneşte. Asta însemnă că în subteran există teici masive în care sunt înfipţi stâlpii, poate un cadrilater de bârne ascuns. În poza care urmează, stâlpul din dreapta - spate, la 60 cm de sol are o încastrare nepătrunsă – scopul este că acolo intră cepul unei bârne de contră – un fel de balustradă cu rol precis pentru echilibrarea forţelor – amănunt care sugerează că în subteran cineva trebuie să acţioneze invers.

Aici , ca şi la rupestre nu este folosit nici un fel de liant: această lipsă a condus către soluţii nu tocmai primitive. Meşterul - dirijor a lăsat prin opera sa pretenţia să fie aşezat alături de marii fizicieni dintotdeauna. Soluţia lui este genială; nu execuţia practică, ci ideea de a pune forţele să se anuleze între ele. E un fel de: „ nu face rău duşmanului tău; dacă tot insistă – determină-l să alerge după vânt“.
„Fundătura“ – un alt templu – ne oferă un alt fel de spectacol: acţiunea prin gravitaţie a unei cupole masive asupra complexului de susţinere, tot bloc-masiv. Aici , ca la toate grotele , măreţia meşterului creator constă în aceea că tot timpul execuţiei se află în inima creaţiei – sculptură de interior.
Pentru imaginile photo din aceasta postare semneaza: Paul R.
Să fie bine !

98. Crucea Manafului ( 1 )


Anumite detalii tehnice cât şi idei de interpretare găsim pe Net ( o sa ofer o listă). Nu le repet aici ( nici sub forma < personalizată >). Aduc numai explicaţii prin care se justifică apropierea acestui templu de vestigiile rupestre din Munţii Buzăului şi de pretutindeni.
Locul unde este amplasat obiectivul < are putere > , zic oamenii cinstiţi întru’ credinţa creştină, este un loc sacru, este un nod energetic: cei cu înaltă sensibilitate în a fi percepute unde indefinibile (de ce nu – inefabile) fac descrieri asemănătoare celor ce au fost în interiorul din Bisericuţa Sf. Iosif – Nucu: < parcă trece un înger prin aer ! >, < ai tendinţa să uiţi că exişti > ,
< ce este în jur nu te mai interesează >, < simţi că o vibraţie se produce pe verticală şi te încearcă în zona plexului > , etc. – sunt afirmaţiile celor ce au avut plăcerea să se exprime ( neştiind unii de alţii).
S-a lansat ideea ca întregul complex < Manafu > să fie mutat mai aproape de centrul comunei – să fie sub o ocrotire mai bună ! Întrebare: cine mută şi sacralitatea acelui loc ?! Cele de Nepătruns au manifestare în acel loc şi nu în altul – piatra templului s-a impregnat prin unduirea undelor cu ceea ce este benefic – să zicem, dar dacă o mutăm din loc nu se produce o degajare regretabilă ? Dacă în afară se estimează că ar fi greutate de peste 6 tone, atunci în interior nu este nimic – stâlpii şi crucea sunt înfipte-n nisip ?

Ideea ca să fie mutat acest complex mi se pare nefericită: este vorba de o piesă de patrimoniu, în acelaşi timp edificiu creştin ( creştinat ! ), cu intenţie iniţială străveche. O cruce – în tradiţia noastră creştin ortodoxă – nu poate fi mutată fără îngăduinţă de la preot ( şi cu participarea lui), dar situaţia este atât de specială încât ar trebui să-şi exprime părerea slujitori ai bisericii aflaţi pe treptele ierarhice următoare. Dacă au fost luate bârne de piatră – sunt bănuieli – ar fi o nelegiuire, cine să ia chiar şi un gram de pământ din locul unde se află aşa ceva ?!!! La fel de grav ar fi – tot din neştiinţă – cu cele mai bune intenţii – să fie făptuită o greşeală mai mare.

De pe NET: „ Crucea Manafului“ (loc de putere precreştin, templu al Soarelui, inscripţii nedescifrate, menţionat de Densuşianu în “Dacia preistorică”, creştinat prin resculptare parţială la 1857) – sat Greceanca, jud. Prahova, lângă Breaza.“
Cei patru stâlpi de piatră sunt amplasaţi în vârfurile unui pătrat: crucile de pe zăpodiile Carpaţilor de Curbură , dacă au „acoperiş“ , dispunerea stâlpilor în colţuri este identică. Asemănarea merge până acolo că îmbinarea dintre capătul liber al stâlpului şi prima cosoroabă este tot în sistemul „moş în babă“ – cel folosit la casa ţăranului român ( cel puţin până la folosirea masivă a betonului). La acţiunea din 1846 (?) – dacă au fost modificaţi şi stâlpii ( poate parţial ) se poate imagina o concluzie dacă este studiat modul cum este aşezată „pe cei doi stâlpi“ singura cosoroabă ce a mai rămas.

Acoperişul era format numai din grinzi , cepul stâlpului trecea numai prin prima cosoroabă şi îmbinarea dintre ele era făcută prin „tălpi în ţincuri“ aşezate în sus: următorul etaj de grinzi avea perimetrul mai mic decât precedentul şi forma întregului fiind de pătrat – se ajungea în final la o piatră din vârful unghiului. Există o cameră în Piramida cea Mare de la Gizeh ce are „acoperişul “ făcut din grinzi. Dacă toate aceste presupuneri – prin demonstraţie – vor deveni certitudini, atunci trebuie să admitem că în subsol există un platou serios.

Din lemn – exista un singur astfel de acoperiş în Munţii Buzăului – dar peste cosoroabele dispuse orizontal era aplicată şindrilă : o explicaţie pentru aceea soluţie de acoperiş ( curioasă !) era că dulgherul a făcut economie de „scândură de adaos“ – pentru fixarea „în pantă“ a şindrilelor ( se lucra cu 16 rânduri şi adaosul nu era o glumă) . Altă explicaţie: folosise pentru prinderea şindrilelor cuie de lemn ( cepi ) şi (evident) fixarea era prin stabilitate fără de reproş. La îmbinarea celor patru ape – meşterul fixase un „ţugui cu guler“ – din lemn ( un ax vertical cu cep de îmbinare şi cepul scufundat în golul creat de ultimele patru grinzi ) . Apa ce curgea pe cep se prelingea pe şindrilă.

Stâlpii au fost modificaţi „în minim“ - lăţimea secţiunii transversale a unui stâlp este cu puţin mai mică decât lăţimea unei grinzi: numai au fost „şterse “ o parte din „imagini“. Ceea ce a rămas împreună cu cele din partea superioară a crucii sunt deocamdată …impenetrabile – un motiv în plus ca abţinerea în privinţa mutatului să se producă: este posibil să se facă unele greşeli despre care nu-i posibil să ne dăm seama.
Pentru pozele din aceasta postare semneaza : Paul.