Anumite detalii tehnice cât şi idei de interpretare găsim pe Net ( o sa ofer o listă). Nu le repet aici ( nici sub forma < personalizată >). Aduc numai explicaţii prin care se justifică apropierea acestui templu de vestigiile rupestre din Munţii Buzăului şi de pretutindeni.
Locul unde este amplasat obiectivul < are putere > , zic oamenii cinstiţi întru’ credinţa creştină, este un loc sacru, este un nod energetic: cei cu înaltă sensibilitate în a fi percepute unde indefinibile (de ce nu – inefabile) fac descrieri asemănătoare celor ce au fost în interiorul din Bisericuţa Sf. Iosif – Nucu: < parcă trece un înger prin aer ! >, < ai tendinţa să uiţi că exişti > ,
< ce este în jur nu te mai interesează >, < simţi că o vibraţie se produce pe verticală şi te încearcă în zona plexului > , etc. – sunt afirmaţiile celor ce au avut plăcerea să se exprime ( neştiind unii de alţii).
S-a lansat ideea ca întregul complex < Manafu > să fie mutat mai aproape de centrul comunei – să fie sub o ocrotire mai bună ! Întrebare: cine mută şi sacralitatea acelui loc ?! Cele de Nepătruns au manifestare în acel loc şi nu în altul – piatra templului s-a impregnat prin unduirea undelor cu ceea ce este benefic – să zicem, dar dacă o mutăm din loc nu se produce o degajare regretabilă ? Dacă în afară se estimează că ar fi greutate de peste 6 tone, atunci în interior nu este nimic – stâlpii şi crucea sunt înfipte-n nisip ?
Ideea ca să fie mutat acest complex mi se pare nefericită: este vorba de o piesă de patrimoniu, în acelaşi timp edificiu creştin ( creştinat ! ), cu intenţie iniţială străveche. O cruce – în tradiţia noastră creştin ortodoxă – nu poate fi mutată fără îngăduinţă de la preot ( şi cu participarea lui), dar situaţia este atât de specială încât ar trebui să-şi exprime părerea slujitori ai bisericii aflaţi pe treptele ierarhice următoare. Dacă au fost luate bârne de piatră – sunt bănuieli – ar fi o nelegiuire, cine să ia chiar şi un gram de pământ din locul unde se află aşa ceva ?!!! La fel de grav ar fi – tot din neştiinţă – cu cele mai bune intenţii – să fie făptuită o greşeală mai mare.
De pe NET: „ Crucea Manafului“ (loc de putere precreştin, templu al Soarelui, inscripţii nedescifrate, menţionat de Densuşianu în “Dacia preistorică”, creştinat prin resculptare parţială la 1857) – sat Greceanca, jud. Prahova, lângă Breaza.“
Cei patru stâlpi de piatră sunt amplasaţi în vârfurile unui pătrat: crucile de pe zăpodiile Carpaţilor de Curbură , dacă au „acoperiş“ , dispunerea stâlpilor în colţuri este identică. Asemănarea merge până acolo că îmbinarea dintre capătul liber al stâlpului şi prima cosoroabă este tot în sistemul „moş în babă“ – cel folosit la casa ţăranului român ( cel puţin până la folosirea masivă a betonului). La acţiunea din 1846 (?) – dacă au fost modificaţi şi stâlpii ( poate parţial ) se poate imagina o concluzie dacă este studiat modul cum este aşezată „pe cei doi stâlpi“ singura cosoroabă ce a mai rămas.
Acoperişul era format numai din grinzi , cepul stâlpului trecea numai prin prima cosoroabă şi îmbinarea dintre ele era făcută prin „tălpi în ţincuri“ aşezate în sus: următorul etaj de grinzi avea perimetrul mai mic decât precedentul şi forma întregului fiind de pătrat – se ajungea în final la o piatră din vârful unghiului. Există o cameră în Piramida cea Mare de la Gizeh ce are „acoperişul “ făcut din grinzi. Dacă toate aceste presupuneri – prin demonstraţie – vor deveni certitudini, atunci trebuie să admitem că în subsol există un platou serios.
Din lemn – exista un singur astfel de acoperiş în Munţii Buzăului – dar peste cosoroabele dispuse orizontal era aplicată şindrilă : o explicaţie pentru aceea soluţie de acoperiş ( curioasă !) era că dulgherul a făcut economie de „scândură de adaos“ – pentru fixarea „în pantă“ a şindrilelor ( se lucra cu 16 rânduri şi adaosul nu era o glumă) . Altă explicaţie: folosise pentru prinderea şindrilelor cuie de lemn ( cepi ) şi (evident) fixarea era prin stabilitate fără de reproş. La îmbinarea celor patru ape – meşterul fixase un „ţugui cu guler“ – din lemn ( un ax vertical cu cep de îmbinare şi cepul scufundat în golul creat de ultimele patru grinzi ) . Apa ce curgea pe cep se prelingea pe şindrilă.
Stâlpii au fost modificaţi „în minim“ - lăţimea secţiunii transversale a unui stâlp este cu puţin mai mică decât lăţimea unei grinzi: numai au fost „şterse “ o parte din „imagini“. Ceea ce a rămas împreună cu cele din partea superioară a crucii sunt deocamdată …impenetrabile – un motiv în plus ca abţinerea în privinţa mutatului să se producă: este posibil să se facă unele greşeli despre care nu-i posibil să ne dăm seama.
Pentru pozele din aceasta postare semneaza : Paul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu