sâmbătă, 10 octombrie 2009

101. Urme de pasi ( 1 )


Pârscovelul este o apă curgătoare, o gârlă – aproape un izvor – izvorăşte din inima zonei rupestrelor, trece pe la Policiori şi se varsă în Bălăneasa – la Brăieşti. Coborând dinspre Culmea Pietrei spre apa Parscovelului trebuie să treci peste un minimasiv numai rocă unde înclinaţia este de 40 grade ( fată de orizontală). Probabil pentru deplasarea pe timp de iarnă au fost incizate aşa – numitele „urme pentru picior“.
La Aluniş – astfel de dăltuieli se găsesc în minimasivul de lângă biserica de piatră – nu mai sunt urme pentru picior – fiind prea mari au fost numite „trepte pentru picior“. O altă idee lansată spune că numărul lor ar avea legătură cu zilele săptămânii.
Am susţinut dintotdeauna că acolo a fost un platou de sacrificiu – treabă străveche, poate de când tracii , poate de când pelasgii; sfinţii călugări misionari au locuit în aceste grote, pe unele poate că le-au mărit prin adaos de dăltuială în piatra muntelui, pe altele le-au mărit prin adaos de anexe în afara muntelui – prin construcţie externă lipită de unul din pereţii grotei.
„Urmele pentru paşi“ de la Aluniş sunt destul de mari şi mai mult decât trebuie de adânci ( chiar dacă au fost făcute pentru a se merge pe acolo – pe timp de iarnă - zăpadă, gheaţă). Confuzia a fost posibilă făcându-se comparaţie cu cele de la Stânca Pârcovelului – unde ,într-adevăr aveau o aşa destinaţie: să folosească pentru mers.
La Aluniş terenul pe unde „calcă“ urmele este plat – pentru mers nu se justifică – în plus trebuie studiat la faţa locului – această cărare de paşi către ce se îndrepta ?! La piatra Pârscovelului se poate deduce un scop,topografia locului este grăitoare – nu trebuie să fi specialist ca să observi acestea, dar pentru la Aluniş nu se poate emite nici o idee de acest fel: „urmele“ sunt la marginea unui platou – acoperit cu pământ şi pietre. Pietrele nu provin din ordinea geologică a creaţiei: au înţepenit în poziţii stârnite de furia unei demolări şi poziţiile în care au înţepenit sunt asemănătoare celor din urma unei îmbulzeli , dacă în acele urme nu or fi călcat nişte uriaşi - dar de ce făceau pasul atât de mic. Sub o autoritate ştiinţifică – platoul ar trebui degajat: acolo, peste platou (cândva) s-a făptuit lucrare artificială. Inducerea în eroare este desăvârşită: printre pietrele aduse şi pământul suprapus cândva - au crescut falnici stejari ( la fel ca în Prunii Mutului ), ajunge omul acolo si privind poate să zâmbească, dar dacă încă un „semn“ , de valoarea urmelor o să fie la îndemână, atunci … Tradiţia vorbelor zice: acolo a fost platou de sacrificiu; ce s-a urmărit: dacă nu ascundem aşa ceva, atunci compromitem sfânta bisericuţă de piatră. Cum să coexiste în aceiaşi curte cu o biserică aşa grozăvie?!!! Evident: eroarea este imensă. Creştinismul a înlocuit religia dacilor fără să se producă nici o convulsie – punctele lor comune sunt în procent de 90 la sută. Creştinismul , la fel ca Pitagora, la fel ca străsihaştrii ( care au primit perceptele direct de la Zamolxis) a fost împotriva sacrificiului uman – cine ar ascunde ? Creştinismul era mai departe decât religia dacilor cu două procente, iar faţă de cea a străsihaştrilor cu un singur procent. Mai întâi au zis nu sacrificiului uman - străsihaştrii.
Despre Platoul de la Aluniş am putea spune: de ce să acoperim cu dezordinea stânjenelii o vechime ce bate peste trei milenii?!!
Dacă ,or fi locurile unde rădăcina stâlpilor de sanctuar trebuia a fi înfipte? Adâncitura pentru un asemenea stâlp ar fi prea puţin adâncă şi se foloseau stâlpi de formă rotundă – nu forma rectangulară.
Oricum ar fi: un răspuns corect îl poate da numai descongestionarea locului: poate descoperirea altui semn poate conduce mintea spre ipoteze corecte. Dacă nu ar fi şi alte exemple pe glob – formele bârnelor de piatră – aproape nefinisate – (cine ştie ce cult străvechi îi îndemna să se folosească de forma primordială a acestui fel de materie ) – ipoteza ar fi mai mult decât îndrăzneaţă: un sanctuar , fie şi stră - străvechi ar avea piesele desfăşurate şi concepute după o anumită logică: după aceste „transformări“ sigura piesă ce ar mai avea o logică este faţa platoului. Pământul ce acoperă acest platou – acoperă istorie nu glumă !
Sa fie bine !

2 comentarii:

elena marin-alexe spunea...

Felicitari d-le Rotaru! Din cate vad, condeiul nu va e strain.
Imi place stilul pe care-l abordati in descrierea tinutului de pe langa apa Parscovelului.
O seara senina sa aveti si binecuvantarea lui Dumnezeu!

GRIGORE ROTARU spunea...

Acele locuri au doza lor de fantastic ! Inca nu a aparut condeiul care sa descrie maretia lor infigurata !
Incerc numai sa atrag atentia ca stam cu aur in maini si cautam comori.
Multumesc: pentru cuvintele de aici si pentru ceea ce expuneti in blogurile dv. Sa fie bine !