luni, 9 martie 2009

63. Despre nişte legi nescrise

Pe traseul: Pătârlagele – Colţi – Brusturiş – Camboru – Scăieni – Nucu trebuie să treci şi prin satul Văvălugile (zic localnicii; indicatorul : Văvălucile). Crucea din imaginea următoare este din acel sat; chiar dacă cel ce a ridicat crucea este mort de un secol ( să zicem!) , crucea rămâne în neam , este a cuiva, cruce fără stăpân – nu există; pentru cele acoperite – regula este esenţială. Neajunsul: nu poţi desface un perete împrejmuitor ( Doamne, fereşte!) ca să fotografiezi nu ştiu ce scris ascuns după scândurile împrejmuirii. Te duci la faţa locului cu unelte, cuie , scânduri de rezervă, îl asiguri pe proprietar că totul o să fie ca înaintea intervenţiei , că de obiectul cruce nu te atingi, şi degeaba: fără preot nu se poate“. Pleci de la faţa locului cu o oarecare insatisfacţie, însă peste câteva momente îţi dai seama că aşa este normal: nici o lege scrisă nu a protejat nici grotele, nici crucile de la răspântii , nici cele de pe zăpodii, le-a protejat legea lui nu se poate, aşa s-a pomenit ! Straşnică lege: şi nu are excepţii !

Photo 16 of 18 View All


În viitor aceste obiecte sfinte poate vor oferi indicii preţioase - noi fie că nu vrem , fie că nu suntem în stare să le descifrăm. Te uiţi la piatră: nu-i ca cea de la grote, nu-i nici de Ciuta, este cu mult mai dură: un om a avut talentul şi , mai ales răbdarea să dăltuiască chenare, litere , rozete, grupuri de segmente, etc. Mesajul scriiturii, dar şi mesajul ansamblului. De când este preferată imaginea răstignirii ? Străsihaştrii cunoşteau rozeta: există pereţi de stâncă unde cercul limpedeeste incizat, cercul cu inimă ( cu centru), roata cu patru spiţe, altele cu zece,brăduţul. Rozetele au trei , patru , şase, şapte - petale. Rozeta cu şase petale se află, de regulă, pe o cruce unde scrisul ce acompaniază este lizibil. Aceasta-i problema: trebuie făcut un inventar şi sub o aproximaţie bună să se poată afirma că există atâtea cruci ce poartă cuvinte ( semne) încă nedescifrate“. S-a prăbuşit - economic - nu ştiu care fabrică de mobilă şi dumneata vrei să numărăm incizii în piatră !? Părerea de rău se dublează în intensitate, dar grotele nu au două zile ! Cineva îmi spunea că muzeele o duc greu, dar să mai avem grijă de lucrurile auxiliare ! Dar obiectul ce are o vechime mai mare de 200 ani - nu mai este auxiliar. Brăzdarul unui plug din secolul IX – ar trebui să intereseze. Câte zăbale dacice ,or mai fi în România ?

Photo 4 of 18 View All



Îmi pare nespus de rău că nu am reuşit să fotografiez partea cu scrisul a unei cruci din satul Văvălugile: aş fi vrut să arăt comoara de litere unor oameni de specialitate. Există şi o bucurie a momentului, la fel de intensă: nepoţii mei vor avea privilegiul să admire o asemenea bijuterie – nepăzită , dar de neatins - tocmai prin faptul că fiecare cruce are un proprietar. Legea e lege.

Să fie bine !

62. Balca cea noua

Se ştia ca la Poalele Goşei, in Seciu, spre Gura Şanţului, de la cei de dinainte, ca acolo a fost Bâlca ( veche ). Cât a existat satul Seciu oamenii s-au folosit de această sursă de apă ( veche de când lumea !). Satul a dispărut, locul cu apă s-a prăbuşit, a crescut iarba de mlaştină şi numai câte un bătrân mai zicea: aici a fost fântâniţa de bea apă un sat întreg, apa curgea in tub de piatră, venea pe olane“; si atât!). Când s-a hotărât Nea Zăican sa adâncească locul unde zemuia apa - a fost mai încoace, acum vreo cincizeci de ani. Pe noi,„ăi mici“, ne-a cuprins bucuria: îl avem la mană,diseară o sa ne cânte“. Ne mai aducem aminte că în timp ce lucra în clisă, în loc de cioareci avea un fel de salopetă, nişte cârpe cusute, cu picioarele gole şi scotea câte un olan din străfundul noroiului si-l aducea pe braţe ca pe un miel abia fătat, lângă noi, pe iarbă şi zicea: încă un peşte !“,„să lucraţi cu grijă ca nu are coajă!“, adică asemăna olanul cu oul crud şi înţelegeam şi noi ca se referea la valoarea lui. Astea s-au întâmplat vara, cunoşteam literele şi unele desene simple; semnele de pe olane vorbeau despre alte vremuri, pe limba lor: nu am fi putut grăi în acel alfabet! Despre olane am zis: al lui Jumară“, Cîrligelul“,„Jarcău ,„Cilindru suleget“, Butoi borţos“, Ciurciupală“, Maţ beteag - adică nu se asemăna unul cu altul, nu au fost făcute in serie. Le spălam folosindu-ne şi de nişte măturici din paie, dar noi nu ziceam că le spălăm, ci le potriveam acele nume - după arătarea lor - întru, botez. Am auzit că au fost duse la Muzeu ( al chihlimbarului nu exista atunci). Aşa prin timp mai apărea câte o legendă: Pană sa plece dintre noi , Nea Zăican ar fi zis că i s-a spus că pe unul din olane era scris drumul de la Bâlcă până la un lac, und…“. Astfel de ziceri sunt de neluat în seamă - dacă sunt puţine; dacă sunt multe şi vin din diferite direcţii care îndeamnă la aceiaşi concluzie - te pun pe gânduri .

Seara a făcut plângere“; ori adăuga de la el , ori ştia nişte variante şi ne prezenta câte ceva: Pe zăpodii linse / De drumuri întinse…, …Au tot dondănit / Si s-au sfătuit… , Încă de la şes / Ei s-au înţeles …Ori îţi face rău / Apa de pârău ? / Nu mai este bună / Apa de fântană ? / Nu mai e adâncă Apa de la Bâlcă ? … Mioriţa mea / Nu te întrista / Nu mai lacrima / Nu mai suspina / Inima mi-e grea / Să te văd aşa.)


Apa-i răcoroasă, / Iarba e pletoasa, / Nu-i nici o fântână / Fără apă bună / Şi lucesc în soare / Bulgării de sare. / Nu-mi e a manca / Nici apă a bea / Nici sare a linge / Obida mă-nvinge“.

Frânturi de astfel de versuri am găsit prin diferitele variante - nu aceasta-i treaba: ne impresiona faptul că ştia atâtea vorbe pe de rost , scotea din caval mereu alte sunete despre acelaşi eveniment şi muzica aceea combinată cu vorbele lui potolea ascultătorul - mare sau mic - până la încremenire,se întrista şi iarba şi ne despărţeam unii de alţii fără salut, fie că nu ar mai fi fost nimic de zis, fie că nimeni nu mai era în stare să zică ceva. Nea Zaican a lăsat in urmă plângerea cavalului de paltin şi, acel sunet, ce nu poate fi descris, umblă din munte în munte ca ecou ce nu se înmoaie şi povesteşte în multe feluri despre o durere fără sfârşit. Nea Zăican nu bocea - ca tremura o incordare in tarii - plângea!

Sa fie bine !

duminică, 1 martie 2009

61. Fără sfârşit

Ne întrebăm şi acum , tot nedumeriţi, cum devenea momentul acela atât de fermecat de intra în vibraţia tânguirii fiecare celulă vie!? Să cânţi plângând – o misterioasă realitate ! Nu impresiona faţa lui ridicată spre cer şi umezită cu lacrimi , ( asta povesteau ciobanii cei tineri când el le asculta poveştile din zările de dincolo) pentru că noi - ăi mici - nu aveam curajul să-l privim în acele momente. La sfârşit îl auzeam: adu, nişte apă caldă şi un ştergar , flăcăule !Noi plecam spre locuinţele noastre muţi şi abia ţinându-ne pe picioare.


Iar aţi fost pe capul omului ! auzeai o voce de mamă dojenind blând în răcoarea jilavă a amurgului. Doar atât, pentru că şi dumneaei, de la o oarecare depărtare, a ascultat , a câta oară, sunetul acela, şi totuşi altul, de fiecare dată altul, spunând brazilor, şi munţilor, şi apelor aceiaşi poveste despre care gândeam că nu are sfârşit. Pe zăpodii linse / De drumuri întinse“. Să fie bine !