duminică, 2 noiembrie 2008

12. Străsihastrii – dictionar camborean ( 3)

Acest dicţionar camborean nu reprezintă vreo scorneală poeticească, în această zonă limba română trăieşte în cadrul ei firesc , însă există o samă de cuvintecare sunt folosite fie cu un sens uşor diferit decât pe ansamblu, fie că sunt numai ale locului, fie că unele nu au fost de găsit în dicţionare , atlase , etc.

Dacă , cel puţin un singur cuvânt am salvat , în sensul că este cuprins aici şi nicăieri în alt loc nu-i notat , atunci se cheamă că nu am alergat după vânt.

Dacă lipseşte explicaţia pentru un cuvânt înseamnă că este folosit în sensul indicat în DEX; a fost menţionat spre a se arăta preferinţa zonei către anumite cuvinte .

gârghiţă

Haidău –

Haidamac –

Haită

Haram – a îsuşi pe nedrept

Hardughie –

Hartan –

Handriţă –

Hanţă –

Hăbâdie

Hăgiş –

Hăituit – hărţuit , încolţit din multiple direcţii

Hălăciugă –

Hănie –

Hârjoabă –

Hârlav – ticălos , murdar

Hodineală ; a face ceva cu hodineli ( in reprize de respiraţie)

bei cu hodineli , maică !

Honcăială –

Holeajă –

Holejit – încropit

Holomosteală – coţopeneală , strudăneală , zbatere

Horjogos – aspru

Hoşmanlău –

Hudiţă –

Huimă –

Huidumă –

Huituit – alungat în mod repetat, bunica vitregă ce-şi huituie nepoţii

Hulpav

Hultan – vultan , viteaz

Iagmă ( iacmă) nec.

Iritic –

Izbelişte –

Izgojie –

Izgon –

Înfofolit –

Îmboborojit –

Îmbujorat – aprins la faţă, are temperatură

(a se ) închirfosi –

Împopoţonat –

Închipuit –

Înhăimurat – prea îmbrăcat ( fig. prea gras )

Înfolat – ( fig. prea gras, înfăşurat în cărnuri )

Înspicat –

Întinat - murdărit

Înţinat –

Japcă –

Jarcă –

Jigărai –

Jărăgai –

Jigârlău – şanţ natural pe o coastă, făcut de ape,

Jinduit –

Lălâu –

Leoarcă – sil. ciuciulete

Leşteavă – nec. plouat

Lişcută – cel care vrea de haram

Loloaţe –

Matahală –

Mătăhălos –

Mangă –

Mocirlit –

Mocofan –

(a se ) moşmoni –

Mozoleală – în zonă: mozgoleală ( forma folosită în zonă desemnează faptul că ţi-ai dat pe faţă cu o substanţă lipicioasă , cleioasă ; s-a mozgolit cu dulceţă. Haşdeu spune despre această formă că ar fi cuvânt dacic ). Expresia si i-au tras un mozol adică s-au sărutat – nu este folosită în zonă)

(a) Mâglisi –

(a) Mezdri –

(a) Mizdri –

Morfolit – ( în zonă: despre un obiect – încălţăminte sau de îmbrăcat – terfelit , uzat rapid şi fără noimă ; face aşa ceva un om neglijent , nespilcuit , aerian )

Moşdrean –

(a) Murui –

Muruială –

Muşiţă –

Năcăbui –

Năduf –

Năgârlău –

Nănac –

Nănău –

Năprasnă – din sl

Năprui –

Năsărâmb –

Năstavăr

Năzglob –

Neleapcă –

Noaten –

Noimă –

Nojiţe –

Obială – in loc de ciorap

Oblojeală –

(a ) obloji –

Obroc –

Obrintit –

Ogrinji –

Oplean – la sanie ( şi la jug ?)

(a se ) oploşi –

Orătanie –

Oropsit –

Otova –

Otreapă –

Oţărât – s-a înverşunat , răscolit

Paceaclie –

Paceaură –

Pachiaug –

Pacoste –

Palicar –

Pampă – fără dinţi

Panaramă –

Pandalii –

Paniu – stricat la minte

Panglicar –

Paporniţă –

Păienjeneală – afecţiune a vederii , omul mai vede ca prin pânza de păianjen; afecţiune uscată a ochiului

Pămâncior –

Pângarie –

Pârdalnic

Perdaf –

Pipernicit –

Pişoarcă – pentru zonă ( ţuică slabă )

Pişorniţă – ploaie de toamnă

Plămadă –

Plămădeală –

Pleava –

Plocon –

Ploconeală –

Pocliseală – cuvântul este aproape onomatopeic; diminuare a vederii însoţită de o secreţie lipicioasă a ochiului .

Popelga ( în dic. Popelca ) –

Pomosteală –

Posledie –

Poştoacă – bucată de blană de oaie sau figurativ despre o bundă foarte veche şi uzată.

Poşircă –

Povarnă –

Povârniş –

Prapori –

Praporniţă –

Prăjină –

Prăştină –

Pricăjit –

Pricină –

Pricinar –

Pripor –

Pristolnic ( în zonă pentru acelaşi obiect chistornic ) obiect preluat de Creştinism de la - Vechea Credinţă şi adaptat ?!

Pripas –

Pripăşit –

Puiandru –

Puleica – o femeie cu apucături de bărbat

Puzderie –

Razgaiat - alintat

Răpciugă –

Rătuţeală – nebuneală a vorbei ( fară violenţă)

Răsfug –

Rână –

Râncău – mascul care are un singur testicul

Rânză – ghem

Rebegit –

Rogodele –

(a) rogodi – a mânca fructe ( cam necoapte)

Sadină – în zonă: soi, neam , fel

Saramură –

Săltat

Scalişte – zângală , cu ciurda , adunătură

(a se) scovârda –

Scovârdat –

Slin –

Smuci –

Smucit –

Spălăcanie – apă chioară;

Sperlă –

Spirtoc – prună verde deviată genetic; în timp ce prunele normale sunt imposibil de consumat , spirtocii sunt dulci ( apar ca o anomalie , mai mari decât surorile lor şi după câteva săptămâni de la deviaţia respectivă – ei se stafidesc şi cad.

Spoiederă –

Spuzeala

Spuza

Storişte – loc umbrit , ferit şi răcoros

Stănoagă –

Suliman – fard

Sulimeneala - fardare

Sihlă

Sadină

(a) stereza –

Spilcuit – aranjat

Strudăneala

Sterpezeală – (nec.)

Sulican –

Şandrama –

Şopăcăială –

Şulearcă – ţuică crudă , făcută de curând

Ştirbină – adâncitură făcută la tăişul unui obiect de tăiat.

Ştucat – ( în zonă) o bucată de mămăligă ( prea mare , cuvânt ce-i folosit cu scopul de a ironiza pe cel aşa de înfometat care nu mai calculează anumite gesturi: ditamai ştucatul ! )

Şuet

Şuier

Şuer

Şurlicaie –

Talainiţă – o vită care se supraveghează greu la păscut; figurat – o femeie care umblă cu mai mulţi bărbaţi

Tanjă –

(a) Tânji – a dori

Trânci –

Tăfălogă –

Târş –

Târşă -

Târâş –

Tercălău –

Teleleică –

Teleleu –

Tizic –

Toiaş – ( nec) egoist , ascuns şi prefăcut ,

Tolomac –

Toporaş – în zonă se foloseşte numai ca diminutiv al lui topor ; pentru plantă se foloseşte denumirea de călţunaşi sau călţunei.

Toporişcă –

Toptan –

Trăgoi –

Trencău –

Troană –

Ţanc – pisc

Ţandără –

Ţapcă

Ţâfloi – cineva care s-a umflat în burtă fie mâncând, fie bând

Ţâmpănă - cineva care s-a umflat în burtă mâncând şi ciorba a fost acrită cu sirop de fructe verzi; se înţelege că respectivul are o colită de fermentaţie.

Ţâmburuş –

Ţâţână – balama , rădăcină

Ţepuşă – la drugi (pe margini sunt ţepuşe – pentru stabilitate când fânul este transporatat în car ); pe mirişte, cioturile din tulpinile de grâu după ce a fost secerat )

Ţepoi

Ţiu – a doua daltă ( cea subţire ) de la târnăcop

Ţugui –

Ţuluc – (în zonă: parte a organului genital al unui băiat)

Ţurlan ( nec)

Tuturuş

Zâzanie – ( in zonă – zânzanie )

Zălud –

Zăltat

Zărăghit –

Zavistie

Zăcătoare

Zălud

Zăltat

Zăpodie – platou , podiş

Zărzanie – prostioară

Zărzănios – ( despre un puşti ) care face prostioare

Zâmblâc –

Zâmbre –

Zângală –

Zbanghiu – care se uită cruciş

Zdramiţă – ( dramiţă )

Zdrângă –

Zemârcă –

Zgaimă – ( dic. Zgaibă)

Zgâtie –

Zoană –

(a se ) zmiorcăni –

Zmiorcăit – care plânge din orice; glasul pisicii când se roagă pentru mâncare

Znagă –

Zurbagiu – scandalagiu , rebel

Zurba –

Zurbagiu –

Zurbalâc –

Zuza - băieţoasă, care nu-i feminină

Zvârlugă –

Vârzog –

Văioagă –

Vârtelniţă –

Vâlgarie –

Venetic –

Veleat – i-a ieşit ( trecut) veleatul , în afara legii nu neapărat cu fapte grave şi de neiertat, nu-i convine nimic, i-a trecut timpul, nu-i intri in voie cu nimic ,

Vlaştină – ( necunoscut) – veleat , durata , dambla , în expresie: să-şi facă vlaştina

Vraişte –

Vrască – nuia pentru pedeapsă

Usuc –

11. Strasihastrii

Piatra insemnata – Colti , judetul Buzau

O ştire :

Arheologii de la Muzeul judetean Buzau au descoperit in zona asezarilor rupestre din Muntii Buzaului o piatra gigantica inscriptionata cu semne apartinand unei civilizatii necunoscute. "Piatra insemnata", cum a fost supranumita, este in forma de ciuperca si se afla la Brotari, comuna Colti, locul altor celebrele asezari rupestre, Aghaton si Fundul Pesterii, care cuprind simboluri incepand din Epoca Bronzului si pana in perioada crestinismului timpuriu.
Directorul Muzeului judetean Buzau, Doina Ciobanu, a spus ca "sunt semne absolut ciudate, in forma de triunghi, steluta sau patrat, cu certitudine facute de o fiinta umana, care nu se regasesc in nici o scriere cunoscuta pana la aceasta ora". Piatra insemnata a fost ingropata de arheologi pentru a nu fi distrusa de turisti sau de alti amatori de senzational. Scrierea va fi prezentata in luna septembrie istoricilor din intreaga lume cu prilejul Simpozionului international de la Sinferopol, Crimeea, unde sunt invitati si istoricii buzoieni
.

Exista in Biserica dintr-o piatra din Aluniş semene cu onduleuri de literă , semene nedescifrate , pe langă cele chirilice , sau semene – desen , ca la Fundu Pesterii – Nucu : sabii akinakes.
Se stie despre această piatră de cand mă ştiu , cineva a redescoperit-o din întamplare şi a lasat puţin uşa deschisa. Savanţi din Iasi şi din Bucuresti , oameni pricepuţi în semne , au facut apropieri , comparaţii, alfabetul runic, Wulfila , scriere pelasgică, alfabet local, etc. nimic sigur.
Semnele din rupestrele de la Nucu ar trebui turnate în plumb : sunt în pericol şi mai sunt tot atat de valoroase. Cel putin piatra este acoperita cu frunze … adica ne miscăm greu !
M-am nascut in com Colti şi am copilarit şi am trait acolo cei dintai 32 de ani ai vieţii mele : toponimul Brotari ( B + rotari) nu există , piatra se afla in alt loc , departe de rupestre . Misterul ( incă unul !) este că semne ale pietrei se află, se pare , şi pe una din Stancile lui Leonardo şi, în mod sigur ,la Nucu
.
Am gasit pe NET alfabetul lui Wuilfila : semnele pietrei aduc a raboj , te fac să te gândesti la abac.
Ar trebui cercetată Culmea Spatarului fir cu fir : oamenii se urca in a.t.v.-uri., ajung la Dionisie , se urcă pe scară
, fotografiază şi se intorc la oras unde scriu articole , sau se laudă, sau dau indicaţii pe vreun forum.
Grotele cer să fie studiate de o echipa complexă ( nu am nimic cu ziariştii-chiar mi se pare incitant felul cum manuiesc senzaţia); in orice caz ceva trebuie sa se urnească !
Cu ipotezele trebuie mers pană in pânzele albe : această reţinere o dă surplusul de bun-simţ specific şi romanului , însă
, cateodată este necesar sa treci peste , altfel templele din Egipt ar fi şi astazi mute . Iaraşi sunt de acord : unde nu şti , unde nu eşti sigur , cel putin trebuie să taci , inventezi nume de locuri ( satul Brotari !?). La Peştera lui Agaton există un – desen- o harta , cu alte semne şi litere alături : ar trebui catalogate , poate cei de mâine nu au chef să tacă. Pentru subiectul – rupestre – trebuie luat în seama Odobescu : le-a vizitat în 1871, a fost însotit de cineva talentat în a face desene , aeste desene există; de exemplu : spune Odobescu că la acel an nu mai exista schitul de maici de la Coltii de Sus şi că a ramas numai satul care de atunci şi pană mai acum 10 ani s-a numit Calugarite ( subsemnastul a invăţat carte cu 7 copii din Calugarite !) . Au ramas casele , unele acareturi şi curtile îngradite. La fel şi satul Lupoaia. În această zonă exista piatra cu pricina; tot acolo Peştera Tartarului. Acele locuri au acelaşi fel de piatră ca la Aluniş sau Nucu , însa distanţele sunt mari.
Ce se arată prin poze este Bisericuţa lui Iosif; cine scrie aceste rânduri nu este specialist nici cel puţin în vreun domeniu apropiat , totuşi se poate observa că semnele de pe piatră ( simple de altfel : drepte si semidrepte – cu sagţi ) nu sunt litere, câte un conglomerat de semne este prea complicat să fie literă.
Cele patru axe de simetrie ale unui dreptunghi – toate in acelaşi desen – dau o literă complicată.
Faptul ca acelaşi conglomerat se repetă – te face să taci.
În zonă sunt cruci din piatra de Ciuta care conţin texte nedescifrate. Se cuvine a fi luate unele masuri de protecţie demne de secolul acesta : aceste vestigii ar trebui acoperite în cupole de sticla incasabilă şi nu îngropate, iar pană la ele ar trebui drum de platină şi nu de asfalt.
Propozitia care spune ca au fost ingropate ca să nu le strice vreun om – mi se pare incredibilă.
Aceste vestigii sunt multimilenare, le-a deteriorat timpul , pe unele, şi turiştii – pe altele.
Ar trebui îndreptata confuzia de locuri : Agatonul şi Fundu Peşterii sunt la Nucu, com Bozioru, Aluniş este un sat din com Colţi , rupestre sunt şi colo şi colo , chihlimbar şi Scorpionul de Camboru ( carpaticus) numai la Colţi, Brotari nu există.

Piatra însemnată se află pe valea Colţilor de Sus , în arealul fostelor sate: Călugăriţe şi Lupoaia – locul se numeşte BROSCARI.

A trecut luna septembrie !
Adresa nr 1 : http://www.octogonul.myforum.ro/5-vt67.html?postdays=0&postorder=asc&start=120

Adresa nr 2: http://picasaweb.google.com/rot.grigore/RupesteAlunisNucu#

Găsiţi fotografii şi in alte locuri de pe Net. Ce părere aveţi ?

Piatra are 20 tone . Semnele de la Colţi se aseamănă cu cele prezentate din Munţii Neamţului. Adresa nr 3: http://www.gardianul.ro/2008/05/25/societate-c12/mistere_in_muntii_neamtului_tablite_imprimate_cu_cele_mai_vechi_scrieri_din_lume-s114482.html

Sa fie bine !

Strasihastrii (1 )

http://www.capella.ro/enciclopedia/ - la spiritualitate

1. Străsihastrii

June 20th, 2008 Grigore Posted in spiritualitate | Edit |

Cei dintai misionari crestini au ajuns in muntii Buzaului imediat dupa retragerea aureliana; riscul de a fi prigoniti începe sa scada. Calugarii misionari ajungand pe pamantul geto-dacilor au gasit pe acei sihastrii ai locului, oameni ale căror idei religioase aveau aceeasi finalitate.
Dupa ce au făcut comparatie a ceea ce vor unii cu ceea ce vor ceilalti - au ajuns la concluzia ca nu au de ce a se respinge; crestinarea a insotit formarea poporului roman, fenomen ce a evoluat fara convulsii.
Strasihastrii au înteles si apreciat noile idei, insa cinul zilnic al monahismului crestin nu a fost imbratisat: asceza presupune atata liniste ca sa poti cadea în strafundurile interiorului tau , comportament admis (partial) pentru viata in chilie a monahului creştin. Monahii crestini au considerat ca trebuie sa traiasca departe de cele lumesti, dar instrainarea se facea în grup, formau o comunitate. Pot fi descoperite multiple motive: respectarea unor reguli, formarea unui sistem inchis pentru dobandirea celor necesare traiului zilnic, si , nu este de neglijat pentru acele timpuri , putea fi creat un sistem de aparare fată de urmaritori, etc.
Despre ceea ce face monahul crestin ( partial si ceea ce gandeste !) trebuie sa stie toata comunitatea, pentru eventualele greseli de nespus are un refugiu: spovedania.
Strasihastrul avea libertate mai mare si, de aceea grijile mai numeroase;în acest caz neoboseala trebuia sa fie permanenta: cand te complaci in a-ti purta altul de grija incepi sa involuezi( cand iti porti singur de grija te otelesti).
Felul cum este impartit interiorul in Pestera lui Iosif - sugereaza ca aceasta a folosit , la început , ca locas pentru ritualuri: o arcada ce sprijina bolta a folosit pentru a imparti in două interiorul (dar si locul pentru evacuarea fumului), iar în peretele nord-est o firida simbolizeaza altarul. Poate ca sfintii calugari misionari au găsit daltuita in mare parte aceasta grota ( treptele de la intrare în bloc masiv cu ceea ce am putea numi balustrada - aparatoare si cu tot masivul de piatra - te fac sa te gandesti fara sa vrei la pietrele Sarmisegetuzei!), insa au făcut unele transformari,poate chiar au marit interiorul, oricum au încercat a sugera interiorul unei biserici.
Pestera lui Iosif a fost la inceputuri locuinta unui strasihastru si transformata pentru a folosi ca biserica dupa ce au sosit calugarii misionari.
Argumentele ce sustin aceasta idee: locul ales pentru gaoacea initiala este situat în partea de nord a masivului , loc ferit , privind din interior vezi nordul,are doua strapungeri pentru evacuarea fumului, piatra pastreaza daltuit un sistem ingenios pentru ceea ce a fost ( din lemn ) usa,apa de ploaie ce cade pe intreaga suprafaţă a masivului de deasupra ( si nu este mica !) este colectată de un jgheab daltuit longitudinal în piatra cat este lungimea chiliei, apoi din acest jgheab , printr-un orificiu apa ajungea in interior ( este posibil ca sistemul să fie premiera mondiala, oricum se inscrie cu usurinta la capitolul - imaginatie de tip dacic!) .
Simbolul paleocrestin al pestelui daltuit în stanca la intrare ne determina sa consideram ca incinta a folosit si primilor crestini care s-au retras in aceste locuri în secolele al IV-lea si al V-lea din cauza persecutiilor.
Biserica lui Iosif a folosit ca loc de închinăciune pentru sfintii calugari din arealul ( sihastria) Nucu - cu siguranţa începand cu secolul al XV când sfantul Iosif se muta de la sihastria Fundatura ( din apropiere) aici , Pe Valea Bordeiului si mareste inca incinta si ii adaugă doua ferestre în forma de arc frant. Valea Bordeiului era gazda locuintelor si ale altor calugari; acelea erau sub formă de bordeie de lemn; locuinţa lui Iosif ( mai apoi - bisericuţa) era locul unde sfintii calugari se adunau de sarbatori, apoi se retrageau in munti pentru post si rugaciune. Sfantul Iosif era renumit ca mare impaciuitor, manuitor de vorbă dulce pentru indreptarea sufletelor si drept vindecator prin rugaciune.
Ca forma de respect ii este ingaduit a folosi locasul reprezentativ al comunitatii: si celelalte sihastrii ascultau de cuvantul lui plin de lumina: cea de pe culmea Martire, cea de la Gavane , cea de La Varful Cecilei.
Un alt argument: daca grota numita Fundul Pesterii este datata corect
( sec IV- inainte de Hristos), atunci se impune o concluzie în favoarea strasihastrilor; folosirea unor astfel de incinte si in acele timpuri avea o noima: retragerea lui Zalmoxis pentru trei ani într-o peştera,misterele de initiere, etc.
Pentru a taia piatra era folosita ghionoaia ( reg, gheunoaia) - un tarnacop cu un singur cioc ( numai tiul, fără dalta );pentru ca lipsea al doilea cioc (care ar fi incomodat în timpul lucrului ) locul unde era introdus lemnul ( coada) avea mai mult metal si la nevoie folosea si ca ciocan pentru sfaramat.
Urmele ramase în piatra se aseamana la Dionisie, la Iosif, la Ghereta; urmele ramase dupa cioplire la Fundul Pesterii arata altfel ( alta tehnica).
Trebuie luat in calcul si volumul de munca pentru a da la iveala asa ceva ! Despre alte incinte si semnele daltuite peste tot – in viitor.

UNDE-I LEGATURA CU FENOMENUL O.Z.N. ? Descrierile asezate mai sus sunt un fel de fotografie a ceea ce se gaseste in zona. Mai cer igaduinta inca : grota lui Dionisie Torcatorul se afla intr-un minimasiv , paralel cu ceea ce se numeste Culmea Spatarului. Grota se afla in varful minimasivului , de la baza varfului (sic) ajungi in grota pe scara de lemn (6 m) . Minimasivul are inaltimea (de la baza lui ) de 40 m.Paralel cu acest minimasiv se afla o de stanca 60 m lungime, 30 m inaltime, grosime 1,20 m , paralela cu masivul si despartita de acesta printrun cub de piatra cu latura de 1,10 m , asezat intre si minimasiv. Daca te afli la baza minimasivului si privesti spatiul dintre placa si minimasiv iti aduci aminte de vechii fantanari, care, la 16 m in adanc vedeau stelele in plina ziua. Unde sa intervina fanii O.Z.N. ? Cum a fost indepartata placa ( asa dimensiuni) ca sa poata fi aplicat cubul ca distantier ? Imaginea este fascinanta in cruzimea ei prin faptul ca realulul intrece imaginatia. Multumesc pentru oricare fel de stradanie ( strudaneala – prin acea zona) . Sa fie bine !

3 Raspunsuri pentru “Strasihastrii”

  1. eu.capella scrie:
    20 June, 2008 la 1:40 pm edit

Bine ai venit pe Capella.

Exceptional articolul.Initial l-am citit in ideea de a aduce ceva imbunatatiri…apoi am luat creionul si mi-am luat notite.Si scriitura e cumva altfel, putin arhaica, blanda, pilduitoare si plina de sensuri.

Din pacate articolul nu e trecut la nicio categorie.Daca mai treci pe aici Grigore, te rog sa-i gasesti o categorie potrivita, sau sa lasi vorba unde ar fi de cuviinta sa-l postam, si-l randuiesc eu…

  1. Grigore scrie:
    20 June, 2008 la 3:37 pm edit

Grigore scrie: lansez rugamintea sa fiu scuzat ca nu am indicat o categorie pentru cele scrise mai sus. intentionez un serial. Categoria: spiritualitate. Multumesc ! Sa fie bine !

  1. eu.capella scrie:
    21 June, 2008 la 9:12 am edit

L-am trecut la spiritualitate.Sa fie bine!…Daca zici…

http://www.capella.ro/enciclopedia/ - la spiritualitate

STRASIHASTRII ( II )

Daca citesti un articol despre inceputuri - gandul te poarta catre locuintele lacustre ale lui Bacovia , apoi catre locuintele rupestre din Carpatii geto-dacilor : Alunis-Nucu ( sau cele din Dobrogea ,sau Sinca Veche, etc. ) .

Peste tot a lucrat acelasi imbold: sfintii calugari misionari isi alegeau loc de popas in tinuturi ferite de ispita lumeasca . Daca ajungeti in zona Alunis – Nucu din judetul Buzau veti simti ca sunteti pe un taram greu de gasit.

Locuintele rupestre au fost facute acolo unde natura a fost generoasa , oricum in afara unui perimetru locuit,poate , la inceput - loc de refugiu . Iarba e-nalta si buna pentru vite, floarea sfinteste albina , apa este vie,cerul cuprinde fara sfarsit herghelii albastre , iar piatra se lasă cu usurinta in forma ceruta de dalta.

Comunitatea rupestrelor este premergatoare schitului , a manastirii .
Unde se aflau astfel de incinte , una dintre ele - mai mare - era lacasul de cult .

La Alunis sunt cateva chilii dar si Biserica dintr-o singura piatra . La Nucu sunt mai multe chilii - in acelasi areal , dar una din incinte era locul unde intrai sa te rogi , sa te inchini , unde se oficia un ritual - asemanator faptului ca un compex manastiresc are chilii pentru sfintii calugari , dar si biserica .
Specialistii in aceste probleme, vizitand Capadochia , ar gasi material si idei pentru comparatie cu ceea ce s-a intamplat si pe meleagurile noastre . Locuintele rupestre sunt ambasadorii trecutului nostru ( chiar foarte indepartat - unele grote sunt geto-dacice ) catre oricare fel de viitor . Daca fierul o sa mai rugineasca , aurul o sa mai dispara , cetatile se vor dezintegra , ei bine , locuintele rupestre vor dainui cat pamantul , sunt piese ale naturii , aproape naturale
,singura grija este sa nu intervenim : locuintele rupestre nu se tem de timp . Cand Nelutu si Alina ( love ! ) scrjelesc un astfel de perete iti zici in gand ca bine ar fi fost sa existe cineva care sa le dea peste mana. Complexul rupestru de la Alunis-Nucu ar trebui declarat patrimoniu mondial prin intermediul UNESCO. Un astfel de complex poate oferi atatea mesaje cat foarte multe santiere arheologice la un loc . Aceste urme nu mai trebuie refacute stiintific.

Pana la astfel de locuri ar trebui intins drum de platina – nu de asfalt.

Alegerea locului pentru a sculpta un astfel de obiectiv necesita insumarea

cunostintelor din diferite directii : orientarea dupa apele orizontului, pozitia fata de soare in anumite momente ale zilei,ce rezistenta va avea grota dupa ce va fi daltuita ,

ce se intampla cu apa de precipitatii , cat este de greu de gasit apa de consum in zona,ce posibilitati ofera roca atunci cand este taiata,etc.

Grota lui Dionisie Torcatorul este daltuita intr-un minimasiv amplasat in valea Cozanei, paralel cu masivul Culmea Spatarului ; in interiorul chiliei ai senzatia ca te afli intr-un turn de observatie: poti vedea toata valea spre satul Nucu , iar daca cineva se indrepta spre grota dinspre sat , atunci de aici , de la Dionisie , acel cineva este vazut - el nu te vede . Aceasta ar fi ideea in care grota a fost sapata aproape de varful minimasivului , la 30 m inaltime de la firul ierbii ( la 10 m de la baza varfului ); amatorii de adrenalina ajung in incinta pe o scara de lemn.

A realiza o astfel de sculptura se cere volum urias de munca: una este sa cioplesti avand obiectivul langa tine si alta sa te afli in interiorul propriei creatii .

Cel care a ales locul unde sa lucreze dalta s-a gandit mai intai la faptul ca daca executi asa lucrare sa nu subrezesti muntele, interiorul sa prezinte siguranta ( cutremur , precipitatii si greutatea a ceea ce ramane deasupra ).

Lucratorii din mina , ori cei de la metrou ar fi putin invidiosi: solutiile tehnice alese au fost cele temeinice; genialitatea este de partea strabunilor.

Grota lui Dionisie se afla , fata de baza masivului , in punctul cel mai inalt – comparativ cu celelalte grote , totusi deasupra raman cateva mii de tone de roca.

Faptuitorul nu a ales locul la intamplare si nu a daltuit piatra fara un plan : am notat , pe putin ,douazeci de conditii de care a tinut seama , iar in a ciopli piatra , dupa cele ce putem vedea , nu era incepator.

Sfantul Dionisie < s-a nevoit aici in a doua jumatate a secolului al XIV-lea > mai mult de 30 de ani si i se spunea <> pentru ca se ocupa cu torsul lanii : un ucenic i-o aducea de prin satele din jur. Asa isi castiga existenta. Credinciosii ii cereau cuvant de lamurire in anumite pricini , ori de vindecare (alunga duhurile rele),ori pentru pasii de cumpana (avea darul prezicerii).

Grotele au fost locuite de sfintii calugari misionari - este indubitabil.

Intrebare: le-au gasit facute sau le-au facut odata ce au ajuns aici ?

Atata timp cat vechimea urmei de dalta nu poate fi masurata , un raspuns exact nu se poate oferi. O apropiere de adevar , prin metoda comparativa, se poate imagina.

Exista cateva elemente ( intr-adevar : putine!) care ar folosi. Grota numita Fundul Pesterii are incrustate pe pereti mai multe scrieri nedescifrate. S-a emis ipoteza unui alfabet local. A fost oferita o data : secolul VI –inainte de Hristos.Afirmatiile circula precum productiile folclorice;la fel s-a intamplat cu chihlimbarul (din aceeasi zona!):

a fost motivul de nastere a atator legende! In prezent rumanitul de Colti este studiat de catre specialisti din foarte multe domenii si cu tehnologie de ultima generatie: multe speculatii nu-si vor mai avea rostul.

Semnele , desenele si unele elemente de la rupestre pot disparea intr-o zi .

De exemplu , simbolul paleocrestin al pestelui abia mai este observabil: localnicii au privit si privesc aceste vestigii cu sfiala bunului-simt,insa ajung in zona si dintre cei care vor sa devina nemuritori si isi zgarie numele, ca omul prost , adica unde nu trebuie. Trebuie imaginata o forma legala de protectie.

Prima inventariere a grotelor a facut-o Alexandru Odobescu in 1871.

Timpul a avut rabdare ! Sa fie bine !

In 1871 Alexandru Odobescu a facut prima inventariere a grotelor din Muntii

In asezarile rupestre din masivul Crucea Spatarului au locuit la doar 300 de ani dupa Hristos primii misionari crestini sositi din Orientul Mijlociu, ca sa propovaduiasca invatatura lui Hristos. Cea mai veche asezare, dintre cele aproape 20 cate sunt in complexul de vestigii rupestre, este grota numita Fundul Pesterii, care a fost locuita inca din secolul 6 IEN. Are incrustate pe pereti mai multe scrieri nedescifrate, dintr-un alfabet local.

El s-a nevoit aici in a doua jumatate a secolului al XIV-lea. Prin traditie i se spunea "Torcatorul", deoarece se ocupa cu torsul lanii, din care isi castiga existenta, indeletnicire obisnuita celor mai multi sihastri din Muntii Buzaului.

http://www.capella.ro/enciclopedia/

STRASIHASTRII – ciocanul geto-dacic ( 3 )

Ion Pietrarul este unul dinte putinii oameni care mai practica aceasta meserie : cioplitor in piatra. L-am dus la fata locului si l-am ispitit cu intrbari ce tin de tehnologia lucrului cu un astfel de material. M-am straduit sa-i notez cuvintele :

– Ce zici desprea asa material ? si ii arat un pinten al masivului.

– Piatra care se gaseste aici are aceleasi insusiri cu aceea de pe Valea Zboiului, Valea Larga, dinsus de Calugarite, Magadani , Lupoaia ( sate din comuna Colti; Nucu este sat al comunei Bozioru).

Nea Ion si-a scos din gentuta o dalta in patru muchii ( piramida foarte inalta ) , un ciocan si pe un bolovan , ce nu tine de Complexul Sfant , ne-a facut o demonstratie: in cateva minute a transformat rotundul milenar al bolovanului intr-un mic platou; persoanele prezente acolo au fost de acord ca bolovanul sa se numeasca de acum incolo <>.

– Am dat nume la mii de pietre , pentru ca am cioplit atatea trepte de casa; ca sa aduci lespezi pentru 10 – 12 trepte , cei doi stalpiosori , plus placile pentru balustrada – necesita un efort de cateva sptamani. Daca omul are atelajul lui , lucrarea iese mai ieftin. Pe vremea copilariei mele cine isi turna trepte din ciment nu prea era vazut bine: ori era lenes , ori era sarac.

In timp ce intretinea dialogul nea Ion isi vedea de lucrare: dupa ce a obtinut platoul a inceput sa scoata in relief o coroana imprejmuitoare a platoului , lata de cinci centimetri : liniile nu erau trasate matematic , de aproape observai imperfectiunile , insa privita <> piesa capata aer artistic.

– Ai auzit de Brancusi, nea Ioane ?

– Am fost la Targu – Jiu , insa va spun ceva , pentru ca muntii astia nu au parat pe nimeni : daca ar fi vazut masa de piatra din curtea bisericii de la Muscelul Caramanesti , cred ca s-ar fi razgandit in legatura cu forma rotunda .

– Dumneata nu-l imiti in acest moment ?

– Eu cioplesc acum un scaunel si nu Masa de la cina cea de Taina.

I-am explicat ce scrie prin carti despre Masa Tacerii si cele douasprezece anotimpuri.

– Dumneavoastra le ziceti anotimpuri , eu le zic scaunele celor doisprezece apostoli . Masa de la Cina cea de Taina era lungime pe latime.

– Cum adica ?

– De la crestetul capului este lungime si de la buric la talpi este latime.

– Si respecta masa de la Muscel asa ceva ?

– Am masurat-o de atatea ori : este de neantrecut ; de lucrat as lucra-o si eu , dar unde sa gasesti asemenea lespede de 2,20 m pe 1,30 m si 50 - 60 cm grosime ?!

Bunicul lu” maica-mea povestea ca au dus-o cu tragoiul cu sase perechi de boi si inaintea convoiului o caruta cu clisa , iar in urma alta caruta in care adunau clisa folosita , ca au adus-o vara. Mai greu cu echilibrul pe un singur picior !

A terminat semnul pentru coroana circulara a scaunelului; acum inlatura de sus in jos aschii de piatra,dupa cum socoteste ca piciorul scaunelului sa devina .

– Nu-l faci evazat ?

– Nu am material.

– Ascuti des unealta ?

– O data pe zi sau la doua - trei zile ; se ascute singura cand cioplesti. Tot rostul este cum o asezi inainte de lovitura : sa nu intri prea mult si sa strici materialul omului , ci sa te duci in lung. Cand bati dalta pisalog , atunci nu stii cum sare tandara si se face si bont.

Ciocanul nu face bont , ma prefac si eu ca am inteles .

Daca nu ai ciocan nemuritor , nu trebuie sa te apuci de asa meserie. Uite ,

asta al meu a terminat mii de dalti ( tiuri – zice mesterul ) si imi arata fata de batut a ciocanului .

Vedeti, imi zice , nici un alt fier nu a lasat semn pe el ; am incercat cu

bunfaierul-deh, cu flexul - nici. Este ciocan vechi ,de dinaintea lui Burebista.

Stiti unde locuiesc: toata gospodaria si casa si ce-i in casa nu valoreaza cat ciocanul acesta. In anii cat a fost C.A.P.-ul il luam in camp: toata lumea comunei a batut sapele cu el; foloseam ca nicovala o sina de tren. Au crapat trei sine si el nici un semn , in vreo 30 de ani. Noaptea dormeam cu el sub capatai.

Parca ne-a trezit din somn povestea ciocanului si am inceput sa privim cu respect aceasta unealta. L-am trecut din mana in mana , l-am pipait : nici urma a vreunei deformari.

– Cum crezi ca a fost facut ?

Nici eu nu stiu : il am de la de patru ori strabunicul meu,asa am putut socoti

cu tata , Dumnezeu sa-l odihneasca ! Am vorbit cu un inginer in metalurgie si i-am spus ceea ce va zisei si dumneavoastra :a ramas pe ganduri , nu a stiut ce sa zica.

– De ce este mai important ciocanul decat dalta ?

– Daca infloreste ciocanul , aschia de metal te pote lovi ( Doamne , fereste !) ,

din ciocan sare in sus cand bati in dalta;daca infloreste dalta, atunci aschia se duce in pamant . Si pentru cioplit este mai bine ca dalta sa fie mai moale.

Intre timp piciorul scaunelului a devenit , cu cele doua litere de tipar : I.P. si anul 2008. Si literele si cifrele – scoase in relief. Nea Ion isi pune cele doua unelte magice intr-o gentuta.

– De aici , incotro ?

– Sa mergem intai la pestera lui Dionisie .

Doamne - ajuta !

de Grigore Rotaru Delacamboru - 2008

Inercaţi pe NET la: http://www.muzeultaranuluiroman.ro/index.php?page=lemn

Şi în imagine, partea centrala – e o nicovala de calibru mare , pe nicovala este aşezat un ciocan, are şi coada: ca acela este cel din munti. Este formidabil – pentru că există! Coincidenţă: de un an de zile caut pe cineva ca să se pronunţe în legătură cu un brăzdar al plugului de lemn – pe care – din întamplare l-am gasit în curtea casei părinteşti ( Carpaţii de Curbură) : este asimetric şi nu are forma de bară ( precum cel dacic) , are jghiab pentru fixarea in pană şi probabil şi un manşon ( eu nu am gsit manşonul ) …Asemanator cu cel de la adresa: http://archweb.cimec.ro/scripts/PCN/Clasate/detaliu.asp?k=C26D58B62FFF46E0B4361941C759AFE9 dar – fiind asimetric are un singur cuţit. Vă doresc sănatate !

Pentru două săptămani plec din oraş pentru doza de respiraţie din munţi· Concediu !

Să fie bine !

http://www.capella.ro/enciclopedia/ - la spiritualitate

Scriere cu sedile – uf !


STRASIHAŞTRII – zăcătoarea din piatra ( 4 )

( legende şi nu numai )

Chichiţa lăzii este o formă de ascunzătoare ; nu poţi să ridici clapa la chichiţă dacă nu cunoşti cifrul : un cep mobil ce trece prin peretele din spatele lăzii şi blochează clapa. Cepul era legat cu o sfoara sau un lănţişor de ladă ca să nu se piardă când era scos din locaş. Cepul era făcut dintr-un lemn de esenţă tare sau dintr-un os : din fluier (osul cel mai lung al unei păsări).

Lada cu chichiţă dublă este deja ceva sofisticat şi aminteşte de sertarul cu fundul dublu : ceea ce este fund pentru prima chichiţă – reprezintă clapa pentru a doua. In chichiţa lăzii erau ţinute certificatele de naştere şi căsătorie, alte acte, banul de argint ce avea lipit cu ceară moţul copilului , cartea de rugăciuni , cosorul de altoit şi condeiul.

O legendă spune ca sfinţii călugări aveau sute de buduroaie răspândite prin poieni. La retezat – mierea era pusă pentru limpezire şi maturaţie în tocitori. O astfel de tocitoare – zăcătoare este făcută din lemn de brad , cu cercuri de lemn , la un capăt având fund fix , iar la celălalt - capac mobil. Tocitoarea pentru fructe era aşezată cu deschiderea mai largă în sus-ca reziste presiunii ce se crea prin fermentaţie.

Tocitoarea pentru miere ( zăcătoarea ) era aşezată cu deschiderea mai îngustă în sus şi , bineînţeles , aici se află capacul mobil cu şorţ; în acest fel resturile de ceară , albinele moarte şi alte resturi se adunau prin plutire într-un perimetru mic.

Într-un an , unei zăcători i-au pleznit cercurile <>.

Pierderea a fost de milă ca s-a iscat furtişag şi au pierit prin luptă multe familii de albine: <> - zice un cronicar anonim.

<> - glăsuiesc aceleaşi însemnări.

Zăcătoarea de piatră se aseamănă cu chichiţa lăzii: se zice că are forma paralelipipedică şi capac mobil, cu şorţ , din piatră - obţinut prin dăltuială.

Pe unul din pereţii acestui paralelipiped erau două urechi de piatră ( balamalele ) prin care trecea un trunchi de copac cilindric şi prin toată lungimea capacului;capacul ridicat rămânea în repaus sprijinit de peretele chiliei.

Când a fost descoperită zăcătoarea era plină pe trei părţi cu miere: <>, că am lovit cu baltagul ca în lemne şi s-au împărţit mierea la fiecare în sat de s-au lins pe deşte >.

Se zice că această zăcătore putea cuprinde patru tone de miere şi era la adăpost într-o chilie. În capătul îngust al acestui bazin principal se afla ( tot cioplit în piatră ) un bazin mai mic : ochiul de zăcătoare , prevăzut şi el cu capac mobil. În peretele despărţitor dintre bazine exista un orificiu de comunicare: când se lua miere pentru nevoi se ridica numai capacul ochiului.

<>, am coborât capacele şi am zidit peretele -ascunziş al chiliei , am presărat pământ , frunze uscate , pietriş şi muşchi din cel pufos şi care se leagă repede. Am stropit cu apă şi la săptămână nici nu ziceai că pe acolo s-a făcut umblet>.

De când eram copil şi până acum am sucit această poveste pe toate părţile: ar fi interesantă întreaga arhitectura a interiorului , mai ales că prin interiorul chiliilor ce se cunosc pot fi intuite doar locurile unde au fost: soba, o masa de piatră , o firidă oarba , firidele - ferestre , orificiul pentru horn şi cam atât.

Din câte am reuşit să înţeleg-zăcătoarea era făcută din aceeaşi stâncă din care era făcută chilia . Dacă în <> a rămas miere sau numai pe fundul zăcătoarei - vreun pospai , atunci acest element organic - mierea - ar putea transmite semnale sigure despre timpul cel de demult.

Zăcătoarea de piatră se aseamănă cu chichiţa lăzii , deci este un fel de ascunzătoare adăpostită intr-o chilie , care chilie era ea o ascunzătoare.

Această chilie: ascunsă - descoperită - ascunsă este una dintre tainiţe. Memoria colectiva păstrează denumirea pentru o zona din aceşti munţi: La tainiţe.

În goana mea după adevăr am reuşit să achiziţionez un buduroi - din cele vechi : un trunchi de copac eviscerat uniform , un fel de cilindru gol cu peretele de trei centimetri grosime. Am crescut in el familii de albine mai mulţi ani – pentru motivul subtil al distracţiei. Când alergi după adevăr dai de legende şi când culegi legende , într-un anumit punct - misterios ţâşneşte adevărul.

Despre tainiţa ce adăposteşte o grămadă ( mare cât casa ) de chihlimbar - cu o viitoare ocazie. Sa fie bine !

http://www.capella.ro/enciclopedia/ - la spiritualitate

(5) STRASIHASTRII – dictionar camborean ( 1)

Drugi – o anexă la car ( înlocuieşte dricul: scoarţele , fundătorile şi podul) pentru când se transportă fânul , are forma unui dreptunghi tăiat atât longitudinal de două bare cât şi transversal de alte două bare; pe cele patru bare de margine sunt aplicate ţepuşi, iar în dreptul fiecărei roţi se instalează , sub formă de arc , câte o nuia de alun – când se aşează fân în această parte a carului – roata să nu fie înfrânată , fânul creează acolo o cavitate pe arc ( arcul trece prin „ochiul“ de la o mână a căruţei – altă formă de a stabiliza drugii pe car).

Pe cele două bare de centru longitudinale este „capra“ – două scânduri fixate pentru ca să stea „ comod “ stăpânul atelajului când se merge spre ţarnă.

După ce fânul este încărcat, drugii fac un contact rigid cu scheletul carului prin faptul că fânul este ţinut „buchet “de către prăştină.

Prăştina ( prăjina ) este făcută dintr-un arbore tânăr , care să-şi menţină elasticitatea pentru mai mulţi ani : mesteacăn , fag de fâneaţă , moşdrean…

Prăştina are gârlej la tulpină şi peste şanţul gârlejului trece lanţul de două ori ( înfăşurare dublă) capetele lanţului sunt legate stânga – dreapta la colţurile din faţă ale drugilor sau de urechile mâinilor din faţă şi partea de mijloc a lanţului face ochiul dublu; dacă lanţul este legat de scheletul căruţei şi nu de drugi ( încă o formă de stabilitate , de astă dată a carului încărcat) se iveşte dezavantajul că în caz de nevoie când se răstoarnă căruţa , atunci este implicat şi scheletul carului nu numai fânul – prăpădul este mare !

Dacă lanţul este legat de drugi , atunci legătura rigidă este mai slabă , însă în caz de accident drugii se „leapădă “ şi scheletul carului nu suferă.

Lungimea lanţului trebuie să fie potrivită : dacă este „scurt“- nu se poate închide prăştina , iar dacă este mai „lung“ – prăştina , ca pârghie , nu mai apasă fânul.

Deci , prăştina acţionează ca o pârghie elastică de genul al treilea ( asemănător : cleştele de spart nuci ) ; pe toată curbura elastică a prăştinei se află punctele de aplicaţie ale forţelor rezistente. Forţele elastice , acţionând de aşa manieră , sunt foarte puţin studiate.

La partea subţire a prăştinei se află clocimpul ( în zonă – clocimb ),care ţine locul unui alt gârlej.

Este interesant: la tulpina arborelui – prăştină ( partea mai groasă ) nu se face şubrezenie atât de mare prin dăltuirea gârlejului : peretele vertical al gârlejului se află înspre animale – ca să oprească la fix lanţul, iar celălalt perete este înclinat ca prăştina să nu fie şubrezită inutil – totul pare calculat de parcă au funcţionat nişte algoritmi atât de puternici cât cei din zilele noastre.

Clocimpul este locul unde acţionează forţa activă ( dinsus de el): a doua legătură se face cu un lanţ ce leagă prăştina de inima carului ; un alt gârlej ar fi fost inutil ( dăuntor ) : la locul de legătură din unghiul clocimpului , acest al doilea lanţ acţionează în „ tras“, adică prăştina , cele două lanţuri şi inima căruţei formează un trapez spaţial – unde prăştina este baza mare. Pentru înainte – înapoi prăştina are un drum foarte scurt; limitele sunt impuse de cele două lanţuri , de felul cum şi unde sunt legate,de echilibrul drugilor faţă de scheletul carului , de frecarea dintre prăştină şi fân şi dintre fân şi barele drugilor.

Prin aplicarea lor pe scheletul carului – drugii nu blochează mişcarea roţilor şi nici legătura elastică a părţilor carului ( stânga - dreapta, înainte – înapoi) .

Este necesară îndemânarea :

– când azvârli fânul din claie spre atelaj ( pala se dă peste cap şi nu folmotocind fânul) ;

– când este aşezat fânul în car: paralelipipedul de fân de deasupra drugilor trebuie să aibă axă de simetrie a bazei – inima carului şi să nu fie „ prea în faţă“ să stânjenească animalele şi nici prea „ în spate“ ;prin aşezare se formează gurgui ( deformarea paralelipipedului).

– când este legată prăştina: axa de simetrie a bazei de sus a paralelipipedului de fân, felul cât de bine este împinsă ca să formeze arc.

– pe timpul transportului: însoţitorul ( cel ce a azvârlit fânul – secundul) trebuie să urmărească drumul din faţa carului de felul „ cum se lasă“ ca să acţioneze pe partea ridicată înfigând furcoiul şi să atârne ca o contragreutate.

Acest substantiv , după felul cum este folosit în zonă ,adică obiectul pe care-l numeşte, nu are singular : cele opt bare de lemn ( drugii) formează acest corp.

Gâtlej – partea interioară a gâtului.

Gârlej – partea exterioară a gâtului ( acest cuvânt prin ceea ce sugerează face trimiteri falice ) ; „gârlejul la prăştină“ sau „ gârlejatul“ – unul cu gâtul lung şi subţire.

Drogi un semiarbust: drogii de primăvară înfloresc la sfârşitul lui mai ( se găsesc şi pe stânca în care este săpată chilia lui Dionisie Torcătorul şi drogii de tomnă care înfloresc la mijlocul lui august. Drogii de toamnă sunt plante melifere: este greu să obţii miere numai de drogi chiar într-o stupină mare, dar dacă ai reuşit aşa ceva , atunci acel produs trebuie folosit numai pentru treburi împărăteşti, în afară de faptul că mierea de drogi vindecă orice boală.

Şi acest substantiv are numai plural. Planta creşte formând tufiş ( până la o sută de fire ). Pe fiecare fir se află numai frunze ( şi mai tîrziu – flori galbene) , deci nu există ramificaţii. Mierea are culoarea chihlimbarului auriu - rubiniu, iar pentru parfum, şi gust nu există cuvinte.Dacă faci o băutură semialcoolică din miere de drogi şi must din struguri de Pietroasele , atunci cu siguranţă vrei să faci tulburare zeilor.

Din câte am aflat până acum , în România scorpionul creşte în două locuri: pe lângă Băile Herculane şi pe faţa estică a dealului Vătraiul , la nord de cătunul Camboru - Colţi. Drogii de toamnă cresc numai în cătunul Camboru – localnicii îi mai zic planta strămoşilor“. Drogii de primăvară se găsesc în mai multe locuri.Această plantă nu a fost şi nu este folosită ca plantă medicinală , însă mierea de drogi , ca medicament , valorează cât chihlimbarul prelucrat ( prin echivalenţă de greutate).

Spoiederă – mulţime ( de insecte ! ) în mişcare, mai ales când colonia se află în pericol sau când roieşte.

Să fie bine !

http://www.capella.ro/enciclopedia/ - la spiritualitate

6. STRASIHAŞTRII – gotii si memoria colectiva ( 1 )

Când o să fie descoperită metoda prin care să determinăm vârsta tăieturii de daltă în piatră, multe se vor lumina.

Se spune că grota Fundul Peşterii de la Nucu a fost cioplită cam in sec. VI – IV i. d. Ch.; această afirmaţie este vehiculată de către ziarişti şi , uneori , este inclusă în cărţi de ştiinţă“. Nu explică nimeni prin ce metodă a determinat această vârstă, cel mult sunt lansate câteva afirmaţii de tip aluzie sau , mai grav , semnele grafice incizate într-un loc suntdusepe un alt perete,dovadă că autorul nu a vizitat grotele.

Nici pustnicii din vremea lui Zamolxis , nici pustnicii din vremea lui Deceneu nu erau prigoniţi; în acele timpuri erau la modă locuinţele subterane ( Persia , Palestina, Siria, Mesopotamia …).

Pitagora îşi face o astfel de locuinţă şi trăieşte câtva timp izolat. Când şi-a reluat viaţa de suprafaţă a descris Hadesul.

Zamolxis a trăit un timp lângă Pitagora. Când ajunge în Dacia , după ce este recunoscut Cel Dintâi Preot de către daci cere să i se facă o locuinţă subterană , unde , se spune că a stat trei ani.

Este posibil ca primele grote din Carpaţii de curbură şi primele grote de pe Ceahlău să fi fost dăltuite în această idee: cei ce răspândeau flacăra Vechii Credinţe erau nevoiţi sau încercau să imite în toate cele Preotul Cel Dintâi.

Misionarii creştinismului trimişi în Dacia au avut ca ţintă fie codrii de nepătruns , fie părţile ascunse şi înalte ale munţilor. Ajungând acolo şi căutând peşterile pentru locuire,au constatat că nu sunt goale: erau acolo semeni ai geto-dacilor: străsihaştrii.

Dimitrie Cantemir a scris că se numeau plestoi.

Motivul retragerii în pustnicie a străsihaştrilor era puţin diferit de al călugărilor misionari , însă ca fire se asemănau şi ofereau din direcţii diferite acelaşi model de curăţenie spirituală. Străsihaştrii s-au retras deoparte faţă de evenimentele care îi tulburau în credinţa lor, evenimente ce au urmat după ce Decebal a fost învins.

Locuinţele rupestre din Capadochia sunt realizate de nişte creştini prigoniţi , înainte de Hristos acele locuri erau intacte.

Procesul de romanizare nu poate reprezenta o justificare pentru faptul că unele grote au fost locuri de refugiu: pe romani nu-i interesa ce viaţă duc locuitorii Carpaţilor de curbură şi nici cei din Carpaţii Orientali.

Sfinţii călugări misionari au venit din Sciţia Minor şcoliţi : fie sub autoritatea Sf. Apostol Andrei, fie dinspre Bizanţ.

În ianuarie 313 împăratul Constantin cel Mare ( 272 – 337) prin edictul de la Milan acordă libertate creştinismului; în Imperiul Roman , creştinismul devine religio licita – religie permisă. Prin acest edict creştinii nu mai puteau fi prigoniţi şi , mai mult , obţineau multe avantaje. Până la moartea împăratului ( 337) perceptele edictului ( o scrisoare ) au fost respectate în partea de imperiu ce-i revenea. La 9 martie 320 , Liciniu a aruncat într-un lac îngheţat 40 de creştini.

Vizigoţii - ramura vestică a goţilor – s-au aşezat la nord de Dunăre. Constantin cel Mare , în anul 332 ,îi învinge,îi face federaţi şi îi creştinează ( în erezia ariană).

Până la aceste momente creştinismul a pătruns spre spaţiul Daciei prin mai multe culoare:

– călugării misionari ai noii credinţe au fost acceptaţi cu îngăduinţă pentru că străvechea religie a geto-dacilor nu avea puncte divergente cu creştinismul; asimilarea s-a făcut prin simbioză şi nu prin dictat.

– creştinarea s-a făcut de jos în sus pe scara socială.

– creştinismul a pătruns şi în rândul goţilor , înainte ca ei să treacă Nistrul spre Moldova (de jos în sus), dar şi de sus în jos – acţiunea lui Constantin cel Mare din 332. Goţii au zăbovit în acest spaţiu – Muntenia de est , Moldova până la Nipru – două secole şi ceva , motiv pentru care s-au făcut că uită tezaurul la Pietroasele.

– nu putem afirma că goţii au stat în aer 200 de ani şi nu au influenţat cu nimic populaţia locală populaţia , în timp ce romanii au stat 165 de ani şi ne-au transformat fundamental! Goţii au fost martorii formării poporului român , dacă admitem că poporul român s-a format în secolele II, III, IV, … X d.Ch.

La începutul migraţiei lor - goţii se deplasau lent; mai violente erau incursiunile de jaf pe care le făceau la marginile Imperiului Roman.

O teorie ne spune că în intervalul 270- 380 d. Ch. – goţii nu au găsit în zona ce le-a fost oferită (ca federaţi) populaţie autohtonă. Atunci,cel puţin,în arealul de care ne ocupăm,cine le-a păstrat amintirea ( prin memorie colectivă) până în prezent ?

Cine crede că Dacia a rămas pustie după retragerea aureliană – să viziteze această zonă şi să vadă cu ochii:

– cătunele Camboru şi Măţara , împreună cu satul Muscelul Cămăneşti formează un arc pe versanţi şi razele converg spre dealul ( 856 m) numit Vârful Goşei. Alături se află zăpodia numită Goşa. Acestea au fost dăruite gotei“.

– la nord de satul Scăieni se află vârful Goţilor; nu este semeţ prin înălţimea lui ( mai înainte geto – dacii i-au retezat vârful ) însă are o poziţie strategică: pe cer senin ( cerul din zonă adună cel mai frumos albastru posibil!) se vede ca-n palmă toată valea Buzăului şi , spre seară , cu luminile lui – oraşul Buzău.

– între satele Aluniş şi Nucu există zăpodia numită La Martire (plural , genul feminin !) ; legenda spune că goţii lui Athanaric au omorât zece femei şi şapte copii pentru că au refuzat să se închine la idolul pe care îl plimbau goţii prin sate în căruţă.

– goţii au vizitat rupestrele ; una din găoace are legătură cu numele lor,iar dincolo de rupestre se află lacul Goteş.

– scrisoarea Bisericii din Capadochia spune că prigonirea preotului Sansala şi martiriul Sf. Sava s-au petrecut în această zonă; legenda spune că cei doi au slujit creştineşte într-o biserică fie din Scăieni , fie din Muscelul Cărămăneşti; Sf. Sava a fost înecat în râul Musaios , lângă satul Valea Lupului. In satele din zonă , în prezent sunt zeci de familii cu numele Sava. Scrisoarea ne spune că Sf. Sava era got, însă trupul nu i-a fost lăsat de izbelişte, nişte localnici i-au făcut cele de trebuinţă, încât mai târziu a fost posibil să fie trimise rămăşiţele pământeşti în Capadochia.

– acest serial o să conţină şi un minidicţionar al cuvintelor deosebite din zonă. Poate că un specialist în asemenea probleme o să descopere că unul dintre cuvinte ( cel puţin !) ne-a rămas de la goţi. Din cele ce am citit se zice că Măţara este o denumire de pe timpul pelasgilor, Cărămăneşti este al geto-dacilor, iar despre Camboru – o bănuială: bourul era un animal sfânt pentru geto-daci.

Toponimia unei zone nu se modifică în câteva secole: pădurea numită Samaru pe la 1457 este numită la fel şi în prezent.

– descrierile făcute de către Odobescu ( însoţit de un grafician pe la 1870) sunt valoroase chiar dacă unele interpretări sunt eronate; cum arăta Agatonul Vechi atunci şi cum arată azi ?!

– la nord de Vârful Goţilor se află locul numit La tocitori“; legenda spune că aceste vase , cândva , au fost pline cu aur. Aceşti munţi sunt cei mai bogaţi în chihlimbar din Europa – de aur nu prea se ştie . Doar să fi lăsat goţii în mare grabă încă un tezaur, sau mai multe. Rămâi dus pe gânduri dacă asculţi cele vorbe vehiculate de folclor ! Mai vezi pe câte unul că sapă. Ce-ai păţit ? Am visat flăcări noaptea trecută . Ai visat în culori ? Erau albastre.

– cu toate persecuţiile – creştinismul se propagă şi vizigoţii devin creştini. Primul episcop al goţilor se numea Wulfila; pentru semenii săi a făcut, printre altele , un alfabet. Pereţii de stâncă din Munţii Buzăului au incizate semne de tot felul, unele dintre ele au fost văzute de specialişti, mesajul lor rămâne încă încifrat; dacă vin din partea pelasgilor – ne vom bucura, dacă sunt litere ale alfabetului Wulfila – iarăşi ne vom bucura! Ar fi un dezastru ca semnele cele noi ( Gigi şi Corina – love !) să le acopere pe cele inestimabile ! Fără pauză,cu vopsea de ultimă generaţie se pictează pe stâncile din Carpaţi ; străsihaştrii se zvârcolesc în văzduhuri !

Să fie bine !

http://www.capella.ro/enciclopedia/ - la spiritualitate

7. STRASIHAŞTRII – amănunte ( 1 )

Stereotipie

Minimasivul în care se află grota lui Dionisie este paralel cu cel numit Culmea Spătarului. Cum părăseşti satul Nucu , după câteva sute de metri , poţi vedea stâncile de unde începe Culmea: este constituită din bucăţi suprapuse : ai impresia că nişte uriaşi s-au jucat făcând acest aranjament din poliedre de piatră; foarte puţine rotunjimi , dar şi acelea amintesc tot de forme geometrice. Îmbinarea dintre două feţe , aminteşte de piramide , nu lasă spaţiu. Un capriciu al Creaţiei ?!

Este normal: cine face prima vizită în zonă trebuie să viziteze grotele. Cine face vizită pentru a doua oară , trebuie să vadă grotele dar şi împrejurimile; în limita bunului - simţ, o idee sugerată de aceste vizite trebuie lansată: poate cineva o să facă o compilaţie şi vom afla mai multe.

La următoarele vizite ar trebui cercetată piatră cu piatră toată Culmea Spătarului.

Este plin Internetul cu poza peşterii lui Dionisie: scară,stânci, înălţime , interior , urcare , adrenalină , coborâre , inscripţii vechi, inscripţii noi ( neruşinate !) şi de la capăt. Trebuie depăşită faza întâi; grotele există,nu prea ştim cine le-a dăltuit , au locuit în ele şi sfinţii călugări misionari, au fost vizitate de Odobescu , sunt vizitate şi în prezent , sunt scrise articole, apar şi exagerări şi inexactităţi . Altceva?!

Despre chenar

La baza pintenului în care se află grota lui Dionisie se află o incizie veche ( slavă - Domnului!): un chenar dintr-o dungă simplă şi în interiorul chenarului nişte semne ( nedescrise , nedescifrate). Chenarul este vizibil în unele fotografii. Aceste semne au a ne transmite ceva – ar trebui să le ia în seamă un specialist.

Peşti , cruci, pentagrame , cercuri, începuturi de găoace, babe de piatră,ouă cosmice – se găsesc şi le bănuim mesajul, însă despre semnele din chenar nu s-a pronunţat nimeni.

Cei care dăltuiesc piatra devenită sacră, acum , în prezent , dând la iveală cruci sau alte semne – nu ajută cu nimic.

Minunea vie

Când ajungi în zona peşterii lui Iosif nu mai vezi copacii , nu pentru că te afli în pădure , ci pentru că masivul urcă spre cer, fără sfârşit , printre coroane.

Tradiţia spune că bradul din faţa intrării la Peştera lui Iosif este acolo deoarece chiar sfântul l-a sădit acum 400 de ani: este un brad roşu.

Un om din zonă pretinde că ascultând cu urechea lipită de trunchiul copacului îi poate determina cu exactitate vârsta. Ce auzi ? Vuietul cercurilor.

Pentru molidul lui Iosif a dat cifra de 900 de ani. Dilemă!

Cu aceste informaţii în minte , priveşti copacul , e limpede că semeţia lui produce fiori , dar îţi zici că ar fi bine să-l vadă şi un botanist: cum a trimis natura din străfundurile acestui masiv stâncos hrană pentru ca acest copac să aibă peste trei tone!? Merită să fie declarat monument al naturii şi al minunilor; am colindat multe păduri carpatine, am văzut arbori cu forme ciudate , poate de aceeaşi vârstă şi de-o frumuseţe mai catifelată.

Molidul lui Iosif are o frumuseţe mai aspră, parcă îţi atrage atenţia să-ţi aduci aminte unde te afli, ce priveşti şi să ai grijă ce gânduri trimiţi în necuprindere.

Un copac sădit de un călugăr sau de un străsihastru lângă un locaş de cult: o amintire vie lângă o operă de artă; cioplitorii grotelor au ocupat de mult locuri alături de marile genii; sunt singurii sculptori care au creat capodopere lucrând din interiorul obiectivului. Toate statuile lumii sunt cioplite din afară , s-a înlăturat din material ca să rămână miezul. Fundătura – un bolovan cât casa – prin faptul că a rămas fără miez a devenit operă de artă şi nu numai.

Dacă acel strămoş al nostru a avut în credinţă ca în faţa incintei în care a locuit şi el să rămână un molid roşu , atunci să-i respectăm alegerea.

Descriu aceste îngrijorări pentru că întâmplări stupide fac să fie distruse unele comori; aud că în satul Muscelul Cărămăneşti , printr-o astfel de întâmplare a fost făcută fărâme Masa de Taină din curtea bisericii – o super minune a zonei ( au tăiat un tei care a căzut peste masă, cel cu drujba ori a fost drogat, ori nu este creştin). Pentru iertarea acestui colosal păcat , participanţii au făcut (prin contribuţie proprie!?) o altă masă din mozaic , mai rezistentă , că cea fărâmată era cioplită dintr-o piatră cam slabă. Este posibil: au fost mai îmbelşugaţi în gândire oamenii de acum două secole?

Fie că privesc acest copac când mă aflu alături de el , fie că-i privesc poza , fără de stăpânit , mă cuprinde o teamă faţă de utilajul numit drujbă.

Printre oamenii locului circulă o legendă: din când în când acest copac emană un abur albastru care stăruie ceva timp printre crengi sau pluteşte în jurul tulpinii: Căciulă colţuroasă care tremură – de forma tetraedrului - din câte am reuşit să înţeleg. În locul unde dansează aburul se vede prin copac - dincolo , adică devine transparent şi îţi huie urechile . Este asemănător fumului ? Nu , este mai curat şi nu urcă , stă pe loc şi tremură , face valuri.

Am făcut legătură cu celebra ceaţă albastră specifică zonei şi am zis că … prin translaţie …ca să aflu că un norocos a filmat acest abur albastru.

Lucrurile , fiinţele , fenomenele nu sunt fără de rost : când vom putea descifra mesajul transmis prin abur , atunci vom avea demonstraţia faptului că suntem bogaţi.

Comorile românilor sunt imense, abia de le poate cuprinde Carpaţii ; totuşi , pe cele care sunt certitudini nu prea le luăm în seamă, le distrugem şi căutăm altele. Aşa o fi să fie!

Multe grote sunt nedescoperite – sare cu senzaţia un ziarist ! Ar fi bine dacă , şi în acest mod , ne vom alege cu un milimetru – progres!

Să fie bine!

+ http://www.capella.ro/enciclopedia/ - la spiritualitate

8. STRASIHAŞTRII – amănunte ( 2 )

Dispute

Ne aflăm într-o perioadă specială de reconsiderare a trecutului şi am început de departe : de când dacii şi romanii; s-au format două tabere , deoarece despre geţi se consideră ori că lucrurile sunt corect aşezate, ori că ei contează mai puţin pentru întregul geto-dacic.

În discuţiile obişnuite, în cele de pe forumuri, în comentariile unor articole – oamenii îşi aruncă săgeţi otrăvite, se jignesc, se înjură ,şi direct ,şi reciproc, fără argumente, fără, cel puţin , speculaţii logice, fără dovezi spirituale ori materiale.

Această fierbere: eu sunt cu dacii , tu eşti cu romanii se aseamănă cu disputa dintre microbişti: hai-Steaua , hai-Dinamo !“, în rest: vorbe, vorbe, … să fie!

Gândindu-mă la patria lui Burebista am încercat să lansez o idee despre dacii din Carpaţii de Curbură; incendiu: ce căutau dacii acolo, domnule ?

Hai, să le zicem geţi ! Vâlvătaie: geţii nu au urcat mai la deal de Pârscov ! Şi tot aşa , adică exagerări . Exagerările nu folosesc nici du-te , nici vino .

Consider că , oricine ai fi , dacă norocul ţi-a scos în cale o dovadă ( un fier , un zid , o cârpă străveche , un obicei special , un cuvânt cu arome , un obiectiv, …etc.) dă veste unde trebuie, poate ajută! Dar, unde trebuie ?!

Exemplu de propoziţie

În zona Subcarpaţilor de Curbură ( nord-estul Munteniei şi sud-vestul Moldovei) în sec. III şi IV , populaţia a dispărut , zona a rămas pustie , au venit goţii şi au găsit-o goală. Ridici privirea să vezi semne pe faţa celui ce a emis propoziţia: nu-i tremură nici un muşchi, lasă impresia că Sfinxul a debitat o teoremă şi gata , ce a spus este bătut în cuie .

Întâmplare

Acum 40 de ani un prieten a găsit un zid în această zonă a rupestrelor. Săpăm ? Te ajut. Incinta era un fel de puţ ( paralelipipedic) de vreo 2,5 m adâncime, din care am scos gunoi format în timp din frunze: vântul le-a grămădit acolo şi au putrezit.

Săpând am găsit un lănţişor ( cu zale de fier sau aramă – nu mai ştiu sigur !) şi o ţesătură (zdrenţuită) din cânepă . El a luat lănţişorul , eu am luat cârpa . Am înfăşurat relicva în hârtii şi alte pânzeturi şi am azvârlit pachetul la grămada cu ciurciuboaţe , fără să mă întreb atunci – ce este , de la ce provine. Prietenul – profesor de istorie – ar fi zis că este învelitoare pentru coviltir ( regionalism:ţol.)

După ce norocul mi-a scos în cale brăzdarul de fier al unui plug de lemn, am căutat şi acel pachet. Ce a fost obiectul de la care provin aceste resturi – am început să întreb ? O glugă ! Când o persoană , dintre cele ce îşi expunea părerea, a pronunţat cuvântul glugă , din depozitul cu imagini a ţâşnit spre înălţimi icoana bunicii: nu accepta să ducă de mâncare pe ţarnă decât cu gluga ( în anul 1958); muream de ciudă că oamenii mai tineri aflaţi la lucru o ironizau (chiar dacă tangenţial !) că mai foloseşte aşa ceva. Bunica pricepea ironia, ştia că pricep şi eu şi că am păreri de rău dar îşi făcea curaj , mă strângea de mână - semn că mă ia drept sprijin în faţa evenimentului neplăcut şi totodată semn ca să nu uit că obiceiurile din străbuni nu trebuie lepădate aşa tam-nisam din cauza unor goiduri.

După felul cât de mult ţinea bunica să fie păstrat portul strămoşesc , înclin să bănuiesc că strămoşii ( cei de dincolo de geto-daci , pentru ei , şi ei pentru noi) au transmis ca pe o datorie ( dacă nu chiar blestem pentru cine nu se înclină) , să-ţi porţi portul ( cu vorba ne-au lăsat în pace !).

Am prins pe astă lume chiar pe soacra bunicii; aşa au trăit şi aşa au lăsat vorbă să fie înmormântate în portul străvechi: fotă, ie, cămaşă albă,un fel de ciorapi şi opinci ( le aveau pregătire - încă în viaţă fiind !).

Trecerea lor în nefiinţă se întâmpla prin 1962.

Cum să afirmi că în cotul Carpaţilor în nu ştiu care perioadă nu au trăit nici dacii , nici geţii !? În anul 2008 , în comuna Colţi, cel puţin , există femei în vârstă care aşa au apucat să poarte; în costumul străvechi - bărbaţi nu am mai văzut de mult.

Eu - copil fiind - la serbare mergeam îmbrăcat în costumul dacilor. Cel mai mult îmi plăcea fustarul, că făceam roată şi se umfla în jurul meu cea mai frumoasă cupolă.

Avem libertate la vorbă,dar nici aşa afirmaţii despre cei vechi !

Aventuri pe Net

Am căutat în dicţionarele pe care le am şi în cele de pe Net cuvântul glugă:

1 . Obiect de îmbrăcăminte cu care se acoperă capul. – 2. Grămadă, morman. – Var. (Munt.) clucg. Bg. glugla, din ngr. ϰοϰλα „păpuşă“ (Tiktin; DAR; Scriban; cf. Romansky 106), sau mag. gluga, din germ. Gugele. – Der. gluguş (var. înv. gluguci), s.n. (glugă). Din rom. provine rut. huhl’a sau gugl’a (Miklosich, Wander., 10; Candrea, Elemente, 402). – din DEX ( pe Net ).

Observaţie: trecerea timpului , mai ales Evul Mediu , a făcut ca această denumire a obiectului să treacă asupra unei părţi a lui , fiind folosită partea şi nemaifiind folosit întregul; mai toate dicţionarele confundă gluguşul cu gluga.

Deci , gluga se compune din: traistă, gluguş , baiere, bretele şi foaie ( am folosit cuvintele din zonă ). Gluga este strămoşul actualului rucsac.

Trebuie să pun la păstrare rucsacul de tinereţe , cine ştie , pentru nepoţii mei o să devină o curiozitate ! şi decât să pată vro încurcătură …

Gluga de dârvală era făcută din cânepă în cânepă ( mai rezistentă si costa mai puţin) , iar gluga de sărbătoare ( a bună) era din lână în lână.

Pe Net , la articolele referitoare la îmbrăcămintea dacilor , confuzia se menţine, dicţionarele nu sunt infirmate: îmbrăcămintea geto-dacilor semăna puţin cu portul popular românesc. ... Mantia avea o glugă …dacii îşi acopereau cu ea capul pe timp de ploaie.. ; şi tot aşa hectare întregi. Am găsit şi articole foarte bune. Puţine !

Din câte am aflat ,se mai poartă în prezent glugă în zona Sarmisegetuzei, în unele părţi din Moldova şi în această zonă a rupestrelor. Cum să afirmi că în cotul Carpaţilor un interval de 150 de ani nu a existat populaţie ?! Dacă ar fi aşa , atunci nici urmă de glugă, pentru că gluga nu a fost inventată în feudalism.

Persoana care pentru mine a fost Moaşa nu purta glugă doar când dormea; un stâlp de la prispă era pentru glugă : avea cui de lemn , rotunjit la capătul liber – să nu agaţe. Nu cred că a îndrăznit cineva s-o întrebe de ce mai poartă glugă; nu întreba de frică , ştia că l-ar fi spurcat , indiferent cine ar fi întrebat .

Insist: propoziţia poartă-ţi portul a fost o poruncă însoţită de blestem, altfel nu se explică îndărătnicia persoanelor pe care eu le-am văzut şi le-am auzit.

Portul geto-dacilor rămâne un element tare pentru a ne demonstra continuitatea: un element de îmbrăcăminte , pe timpul a două secole , nu putea fi înlăturat şi , apoi readus, că nu prea făcea lumea fiţe să fie la modă !

Dacă purtaţi glugă şi vă prinde vremea rea: strângeţi băierile, lăsaţi foaia să acopere traista la glugă şi trageţi gluguşul pe cap. Dacă gluga este din cânepă şi este ploaie, atunci ţesătura se umflă şi foia devine impermeabilă; dacă gluga este din lână şi este ger, legaţi foaia de ciucurii mari de jos de la traistă şi daţi atenţie să nu alunecaţi cu opincile ( dacă nu aveţi opritori) , că de ger nici o pagubă !

Traista ca element al portului este altceva decât traista parte componentă la glugă. O traistă - ca element de sine – poate valora mult ( depinde !).

Firul tors pentru glugă avea o anumită grosime şi un anumit număr de răsuciri.

Sfântul Dionisie torcea şi pentru fire de glugă; caierele i le aducea un ucenic din satele învecinate. Drept plată primea de-ale gurii.

Şi străsihaştrii purtau glugă: tot costumul lor era alb, numai la glugă aveau îngăduinţă să folosească un singur fir de altă culoare – drept ornament.

Dacă în de-ale pădurii (ciuperci, plante , rădăcini , fructe) bănuiau bogăţie , atunci pe lângă glugă luau cu ei şi un paner.

Trebuie aflat cât chihlimbar au plimbat cu gluga cei din vechime: străsihaştrii şi sfinţii călugări misionari , că nu-i vizitau regii şi domnii pe degeaba !

Să nu uităm: Degeaba te bagi sub gluguş , dacă opinca-i spartă“.

Să fie bine !

http://www.capella.ro/enciclopedia/ - la spiritualitate

9. STRASIHASTRII – dictionar camborean ( 2)

Argument

Acest dicţionar camborean nu reprezintă vreo scorneală poeticească, în această zonă limba română trăieşte în cadrul ei firesc , însă există o samă de cuvintecare sunt folosite fie cu un sens uşor diferit decât pe ansamblu, fie că sunt numai ale locului, fie că unele nu au fost de găsit în dicţionare , atlase , etc.

Dacă , cel puţin un singur cuvânt am salvat , în sensul că este cuprins aici şi nicăieri în alt loc nu-i notat , atunci se cheamă că nu am alergat după vânt.

Dacă lipseşte explicaţia pentru un cuvânt înseamnă că este folosit în sensul indicat în DEX; a fost menţionat spre a se arăta preferinţa zonei către anumite cuvinte .

(a se) aciuia

Aninat –

Aua – o strigare folosită de cei din satele Colţii de Sus, Poiana , Fijăreşti …când se află pe zăpodie , la o anumită distanţă unii faţă de alţii cu sensul „ aua , Marie ... trebuie să mă asculţi că vreau să-ţi spun ceva !“ Este o formă puţin obişnuită: zici

„aua !“ şi cuvântul nu este traductibil, dar îl faci atent pe adversar că vrei să vorbeşti şi prin această strigare îi oferi posibilitatea să depisteze de la început a cui este vocea.

Balercă – ( balearcă) -

Balearcă

Balhoi ( dic- balhui) – noroi zăcut , cu miros greu

Baracină : apă adunată pe firul unei ape curgătoare mici ( izvor , gârlă) prin faptul că s-a făcut un baraj primitiv din râpe şi nuiele împletite printre pari;

Baragladină

Baraidună – o femeie „haiduc“

Băiată – fată

Băltoacă ( bultoacă , bâltoacă) – o găoace făcută la locul unde vinele de apă ţâşnesc sau zemuie din pământ

Bărdacă – cană mică de lut

Bălărie – buruiană din locuri necultivate

Băşcălie – batjocura

Bâlcă ( bâlca neagră )

(a) Bârâi – a îndemna tot timpul, a bodogăni ( de la îndemnul : bâr ! ?)

Bâzdâganie –

Bete –

Beldie –

Beldigan ( deformat: bildigan) –

Brebenel – dediţel ?

(a) Bodogăni –

Bildiganie –

Bleandă – pasăre ce nu-şi mai ţine aripile; figurat: persoană fără vlagă , bleagă.

Blendău – unul care trăieşte ( umblă ) fără rost .

Boaită – vită slabă; figurat: batjocură pentru oameni.

Bobleagă – unul care îşi dă seama cu greu , poate fi uşor păcălit.

(a) bodogăni – a vorbi neclar

(a) bosconi – a certa ( cu un pic de răutate) pe cineva cu scopul nobil pentru îndreptare.

Boitan –

Bolmojeală –

(a) Bombăni –

Boncăială – la vite ( hârjoana masculilor în perioada de împerechere)

Bolboroseală -

Bondoc –

Borboloseală

Bosoi – băiat mic , plinuţ ( nu neapărat obraznic )

(a) Bosconi – a dondăni

Botă –

Bozoagă – pleavă de cereale , resturi de cereale după ce au făcut şobolanii stricăciune

Buluc –

(a) Buluci –

Buduhală – răceală

Buduroi –

Buleandră –

(a) Bulendri – a „pipăi“ pentru ca să fie furat („operat“) pe cineva

Bulcior – de la ulcior

Bulihaie –

Buluc – droie , gloata

(a) Bungeni – înţelesul se deduce din contextul în care este folosit cuvântul şi este folosit în propoziţie cu iz de blestem:„ bungenir-ai sa bungeneşti“

Bumburez – bob,grămăjoară, bubiţă , năsturaş

(a te) bumbureza – fig. „ te dai de-a dura“, faci gesturi prin care vrei să ieşi în evidenţă

Bumflei – un căţel mic şi simpatic

Bumfleie –

Buleandră – fleandură , haină veche , ponosită

Burcă –

Burdihan –

Burdui –

Burtucală – terciuală ( de la terci)

Camboru

Căcăniu –

Căscăund –

Călţunei ( călţunaşi) – toporaşi

Căuş –

Cârmâz –

Cârciag – rozătoare de culoare gri-strălucitor

Ceacâr –

Cearlău – ceatlău

(a) cerlui –

Cecănău

Ceacâr –

Ciurciuboaţe – adunătură de lucruri ( cam vechi, uzate)

Ciuciulete –

Ciuciur –

Chiaun –

Chichirez –

Chicuruş – nişte ţepusi de lemn la ţevi când curge ţuica la cazan

Chiot –

Chirhău – terciuite

Chişiţă –

Chişoarcă – ( pişoarcă în dic.)

Ciarăte , ciarăţi – pui de pom în primul an, cu ghimpi - a răsărit „ pe tulpină“ , nu din sâmbure

Ciopor – grup , ceată , mulţime, ciorchine

Cireşe băşicate – de la băşică

Ciurdă –

Chiciură –

Chiznovat – ingenios în a face prostioare

Chiznovatic –

(a) Cheli – despre tencuială când se leapădă , mai ales când liantul este pe bază de pământ; peste stratul vechi şi uscat s-a aplicat un nou strat prea gros.

Clică –

Clocimb ( in dic – clocimp)

Cladără – grup, clădărie

Clădărie –

Clucă – snopi aşezaţi în sprijin unul faţă de alţii aproape pe verticală cu partea de tulpină în jos.

Cobejeală – şubrezenie ( mai ales a plămânilor)

Cobejit –

Coclauri –

Codirlă –

Cofleaşă – moale , cu aspectul că este gata să leşine

Cofleşit

Colastru – ( corastră – în zonă )

Copaie –

Corlon – cuptorul ce împrejmuieşte cazanul de fabricat ţuică

Coşconi – cloşca se aşează pe ouă

Cotlon –

Cotrofelniţă – guturai ,

Coţopeneală – opintire , chinuiala de a ridica ceva peste posibilitaţi

( a se) coţopeni –

Crican – ştucan , porţie măricică

Curpeni –

(a se) disciulubui – a se lămuri

Dâjgă - parşivă

Dănănaie –

(a) Dindirigi – a migăli , a aranja după tot tipicul

(a) Drămui –

Drugă

Drugi

Ducace – care nu prea stă pe acasă

Durz – ascuns , parşiv, făţarnic

( a se ) izmeni – a se răzgâia , a se fandosi

Fantoşă - marionetă, păpuşă trasă de sfori

Fârfănii – ramuri subţiri şi uscate, trece focul prin ele rapid

Feteliu – care nu poate avea copii

Fetelie – care nu poate rămâne gravidă

Folmotoc – un „ghem“( absorbant) făcut dintr-o ţesătură de lâna sau o bucată de piele de oaie ; se folosea în loc de pensulă în locurile greu accesibile pentru bidinea sau pentru văruitul pe suprafeţe foarte înguste.

(a) folmotoci – acţiunea de a face un folmotoc; figurat: a te hârjoni cu cineva, persoana rămânând cu părul cam încurcat

Foloştine – ( in zonă : flocoştine)

Fonf –

Foanfă –

Fornicare – starea unei fiinţe excitată în vederea împerecherii

Fleoancă –

Fleandură –

Flintic – în dicţionar: limba prin care intră cureaua la pantaloni ( eu nu pot să-mi imaginez !) în zonă: prin acest cuvânt este ironizat un copil fâţâit , instabil şi , pe deasupra - obraznic

Frânguială – o bătaie in urma căreia oasele rămân frânte

Fuştălău, fuşti – la ceapă o foaie anormală cu rod fals

Gadină –

Gâjgănii – păsări de curte

Gângănii –

Gârâieci – oameni care vorbesc mult râcâindu-se

Găgăuţă – prost , tont

Găman – mâncău

Gătej –

Găvan –

Gâlman – ( nec )

Gâlmă – umflătură , gâlcă

Gâtlej – partea interioară a gâtului.

Gârlej – partea exterioară a gâtului ( acest cuvânt prin ceea ce sugerează face trimiteri falice ) ; „gârlejul la prăştină“ sau „ gârlejatul“ – unul cu gâtul lung şi subţire.

Gârlan – în dicţionar: haimana, fără căpătâi; în zonă: băutor, „ cu gâtul larg“

Gârlici –

Găvan

Găligan –

Gheşeft afacere necurat, bişniţă

( ghişeft ) – înlesnire; nu este bine , dar treacă şi asta!

Ghinţuri – în zonă: ganglioni măriţi când eşti deochiat sau intocsicat

(a) Ghiorlăni – a împunge până apare o rană

Ghiorlan – şobolan; fig.: ţopârlan

Ghiorţăituri – înghiţiturile la hrana lichidă a unui purcel

Ghiroanca – prăpastie ( fig. – femeie fara saţiu)

(a) gini

Glagorie – minte , judecată

Glomotiţe – biluţe sub piele , ganglioni umflaţi; sau: biluţe de sânge închegat ( mai ales când este tăiat porcul)

Glugă – cum o folosea maica mare ca rucsac: în loc de curele avea sfori de tei sau aţe mai groase; în sacul mare aşeza „ leguma“ în buzunar pâinea sau mămăliga când ducea mâncare „la ţarnă“. Gluga dacică – strămoşul rucsacului contemporan; pe timp de ploaie devenea pelerină că trăgeai buzunarul peste cap şi foaia peste sacul mare ( traista). Materialul: cânepă în cânepă sau lâna. Cu gluga de lână te duceai la târg.

Călugării şi străsihaştrii purtau gluga atunci când căutau ierburile şi rădăcinile de leac , ciupercile sau fructele pădurii; dacă bănuiau o „recoltă“ mai bogată aveau şi un coş de nuiele cu„mâner“ ( o buclă). Imaginaţi-vă un străsihastru ducând în glugă – chihlimbar – rumanit („gedi, o piatră scumpă a geţilor“).Dacă singurul loc din teritoriul patriei lui Burebista unde există chihlimbar este zona – Colţi şi cei vechi vorbiră despre gedi , atunci de ce să confundăm geţii cu goţii şi de ce să ne întrebăm dacă geţii au trecut de Pârscov mai la deal !? Când vor fi descoperite prin munţi ascunzătorile – chilii pline cu chihlimbar , o să fim obligaţi să ne aducem aminte că a fost transportat de colo până la chilie cu gluga. Pe timpul lui Traian , aurul şi argintul din Dacia erau transportate în care, deh , mai grele decât chihlimbarul !

Borhot

Clucă – glugă, gramada

Goiduri – în expresie: „ a face goiduri“ = a face mofturi din râzgâială ştiind că „adversarul“ nu te poate refuza , a te împotrivi (de formă).

Goange

Goaze – nu are singular ; gunoaie ( găteje şi frunze uscate şi fărâmate )

Gogeamitea

Goşa

Gotheş ( lac)

Gozăraie -

Grindei –

Grivan

Grohotiş –

Gurgui – la opinca , la ceainic , mamelon ,

Gujălie – pasăre de curte

10. STRASIHAŞTRII – goţii si primii creştini ( 2)

Pisania Bisericii dintr-o piatră – de la Aluniş are iz de legendă: doi ciobani au avut acelaşi vis într-o noapte şi începând cu a doua zi au săpat în burata muntelui; volumul de muncă pentru a se realiza aşa ceva , cu mijloacele tehnice de acum un mileniu ( să zicem !) este imens.

Legenda se poate amplifica: cei doi ciobani sunt personajele din Mioriţa şi au dăltuit piatra ( canon de răscumpărare autoimpus ) după ce au făptuit năprasnicul omor. Se numeau Vlad şi Simion.

Dacă admitem varianta că sfinţii călugări misionari au găsit grotele parţial dăltuite, trebuie adăugat că le-au adus îmbunătăţiri adăugând spaţiu,au incizat ferestre şi chiar elemente de armonie arhitectonică ( arcul frânt la ferestre, ughiul drept şi forma riguros-geometrica a treptelor de la intrare,firidele - altar, chiar inovaţii: şanţ de colectare a apei de precipitaţii).

În anul 372 a fost martirizat Sava Gotul; La cererea Sfântului Vasile cel Mare, guvernatorul provinciei Sciţia, Iulius Soarnus, a trimis bărbaţi vrednici de încredere pentru a ridica moaştele Sfântului Sava şi a le duce în Capadocia. Într-o epistolă din anul 374, Sfântul Vasile cel Mare confirmă primirea nepreţiosului dar, mulţumind totodată pentru ajutorul acordat. Aceste sfinte moaşte au fost însoţite şi de o scrisoare a episcopului Tomisului de la acea dată, Bretanion, în care se descrie martiriul Sfântului Sava“.

Tot din descrierea acestui episod aflăm că Sfântul Sava a suportat martiriul prin înecare în râul Buzău , deci schimbul de scrisori se face între Capadocia şi această parte de ţară ( Goţia – goţii migraseră ).

Legendele locului spun că Sf. Sava şi preotul Sansala erau slujitori în credinţă fie la Scăieni, fie la Muscelul Cărămăneşti şi locul martiriului ar fi o bâlcă pe albia Buzăului lângă Valea Lupului.

Pe timpul goţilor s-au desfăşurat mai multe reprize de prigonire a creştinilor: goţii umblau prin sate cu o căruţă în care era instalat un idol al lor şi locuitorii respectivi erau nevoiţi să aducă jertfe necreştineşti şi să afirme că în satul lor nu exisă creştini; în caz contrar li se aplicau rele tratamente.

Deci, în acele timpuri erau prezenţi adepţii creştinismului dar nu în număr mare;de frică se retrăgeau în locuri tăinuite,inaccesibile prigonitorilor, însă au găsit acolo pustnici ai dacilor: anahoreţii vechii credinţe, străsihaştrii. Înţelegerea dintre cele două tagme s-a produs instantaneu, ambele credinţe având ca prim punct al tăriei să nu faci rău aproapelui tău , ajută-l ( dacă şi el vrea !) – completau străsihaştrii. Nervurile de centru ale celor două credinţe erau paralele. Naşterea poporului român îmbăiat în noua credinţă a fost posibilă prin această înţelegere petrecută dincolo de evenimentele şi alergătura lumii trudnice.

Sistemul oricărei religii este , prin excelenţă,centralizat: sfinţii călugări misionari erau trimişi în Sciţia Minor, apoi , la momente prielnice atingeau

ţinta finală, iar preoţii şi călugării dacilor primeau esenţa şi elementele credinţei dar şi porunca (sfântă) de a răspândi această credinţă de la Cel Dintâi Preot ( Cel Dintâi – lângă rege).

Denumirile locurilor din zonă ( toponimele) pot forma un mic capitol întru, a demonstra că această parte a curburii carpatine a fost locuită şi înainte de Hristos , şi pe timpul migraţiilor, şi după.

Toponime ce ne trimit cu gândul la geto-daci: Valea Lupului , Lupoaia, Căldarea lupilor, La creasta lupilor, La urlătoare, Valea Bourului ( acum: Valea Boului ) , Camboru, Ivoiu, La Tainiţe, Muscelul-Cărămăneşti, Măţara, Samaru, Băleanca, Zboiu, Comarnici, Măjiceanca, etc..

Toponime care ne aduc aminte că pe aici au trecut goţii: Goşa, Vârful Goşei, Vârful Goţilor, Lacul Goteş, Stânca lui Sf. Sava-Gotul, La Martiri

( La Martire), La Tocitori, Agaton, La comoară, etc..

Toponime impuse prin venirea sfinţilor călugări misionari şi datorate activităţii lor: Vârful Cecilei, La Uleie, Călugăriţe, Cele trei chilii, Ascunzătoarea, La zăcătoare,

Zona geografică a Carpaţilor de Curbură a fost locuită permanent; grotele ne oferă cele mai vechi dovezi prin faptul că există şi ( nu se ştie până când) prin inscripţiile pereţilor de acolo ( unele semne sunt nedescifrate).

Grotele sunt vizitate cu asiduitate, însă Culmea Spătarului ar trebui cercetată fir cu fir şi , de ce nu , toată zona: de curând a fost dată publicităţii piatra de ( 2,5 x 1,75) m a cărei faţă este plină cu semne; părerile sunt împărţite: semne runice, alfabetul lui Wulfila ( de inspiraţie getică), semne de tip abac, scriere pelasgică, hartă de tip mai special, poate alfabetul primitiv al geţilor ( piatra există – încă! )...

Această piatră cu semne se află mai aproape de Peştera Tartarului ( tot rupestră) decât de grotele de la Nucu, oricum acelaşi areal. Despre aceste semne se ştie de mult , le-au privit mulţi cercetători , descifrarea lor rămâne la stadiul de provocare.

Într-o peşteră de la Nucu,dacă aţi văzut cândva literele alfabetului chirilic,puteţi citi pe unul din pereţi numele Wulfila şi puteţi admira o mulţime de semne akinakes; sunt şi semne în fata cărora te opreşti: unele sunt asemănătoare cu cele de la Piatra necunoscută, altele cu cele ale alfabetului Wulfila, altele trec peste înţelegerea celor care le-au privit. În sfârşit: unele sunt de-o frumuseţe caligrafică măreaţă, litere ondulate cu aşa măestrie că fac , privindu-le, să te cuprindă părerea de rău că nu sunt parte din alfabetul limbii tale sau , cel puţin, din unul despre care să ştii ceva.

Semnele de la Piatra necunoscută sunt incizate, la Aluniş unele sunt în relief, altele incizate, iar la Nucu ( Fundu Peşterii) , unde peretele este moale dalta a lucrat mai uşor, semnele executate în relief sunt foarte reuşite, rezultat de migală fără sfârşit, semn că cel ce le-a dăltuit nu prea era pământean ori că înmagazinase atâta dorinţă de a trimite ceva viitorului cât cel ce scrie aceste rânduri – nu poate descrie. Ar trebui făcute plăcuţe de plumb pentru că vin turiştii şi o parte din ei nu prea ştiu multe.

Oricum, genialul sculptor s-a gândit că vremile ce vin sunt ca cele de acum şi nu departe de cele ce au fost: a adâncit cu 2-3 cm un întreg perete ca să scoată în relief minuni ondulate sub formă de litere.

Este imposibil ca acest fir să nu aibă început: folclorul a lansat legenda că ar fi vorba de un alfabet local.

Prin ocupaţie romanii nu s-au extins ( oficial ) şi asupra zonei, însă au influenţat populaţia vecină“.

La fel: popoarele migratoare, prin contact cu populaţia locală au lăsat urme perceptibile , însă nu au dispus de mijloacele necesare pentru a afecta hotărâtor entitatea etnică, lingvistică ..“ ( N. Iorga )

Pentru cei mai în vârstă oameni ai locului, până prin 1960, era un sacrilegiu să nu te îmbraci după străvechiul port, mai ales duminica. Bunicile şi bunicii locuitorilor din prezent ai zonei – purtau fotă , respectiv cioareci, brâu, bete, glugă, etc..

În a doua parte a secolului douăzeci, portul străvechi în comunele Colţi, Bozioru, Gura -Teghii, Varlam – era portul pe care în prezent îl numim dacic; este elementul din cultura dacilor care a străbătut secolii prin o namaiîntîlnită îndârjire a dăinuirii. Acum lăzile de zestre ale multor familii sunt pline cu piese ale acelui port: ar trebui păstrate să le vadă cei ce au pohtă a rosti fraze fără acoperire cum că dacii nu au trecut de Costeşti şi geţii nu au urcat mai la deal de Pârscov. Călugării dacilor purtau straie albe.

Rupestrele nu sunt nemuritoare: se aude că la vârf , la Culmea Spătarului a fost dărâmată Crucea Spătarului ( acum , nu departe de zilele noastre) pentru ca să-i fie scoasă comoara de la rădăcină, iar la Găvanele

( unde a fost un schit) celor câteva morminte de călugări săpate în piatră li

s-au ridicat lespezile - capac: nu cumva ascundeau şi aur !?

În curtea bisericii din satul Muscelul Cărămăneşti a fost distrusă Masa din piatră a Cinei Cea de Taină ( 2,2 x 1,25 x 0,25 ) m; suna a gol !?

Dacă aceste vorbe sunt adevărate , atunci te gândeşti că blestemele nu erau aruncate în tării numai pentru că te-ai încălzit un pic.

Pe timpul lui Sf. Dionisie şi al luiSf. Iosif, sec. XV-XVI se construiau biserici din piatră pe piatră, acest material se află din belşug în zonă; totuşi grotele au fost locuite, ce este drept în paralel cu locuirea bordeielor. Mai târziu au apărut chiliile din lemn şi clădirea schitului – care avea şi rolul de centru administrativ – juridic al ţinutului, vodă judeca numai pricinile foarte grele sau pe cele ce se iveau între schituri: Şi s-au certat sfinţii călugări de la schitul Aluniş cu sfinţii călugări de la schitul Nucu pentru pădurea Samaru, aflată în spatele satului Muscelul Cărămăneşti ...“

În jurul schiturilor apar anexele gospodăreşti: Valea Bordeiului era plină de locuinţe şi uleie: trebuie să ai multe familii de albine care să adune patru tone de miere într-un an.

Daniil Sihastru ( străsihastru) avea o anexă – rupestră pentru cal: trecea munţii călare ( mai tânăr fiind) fie căutând hrana vegetală, fie pentru îngrijire sau ajutor către fraţii pustnici mai vârstnici sau aflaţi la nevoie.

Deci , nu greşim prea mult dacă afirmăm că străsihaştrii se îngrijeau pentru a menţine plutitoare corabia trupului.

Poporul român s-a născut creştin: nici credinţa veche nu a fost îndepărtată brusc ( în sensul că nu s-a dat vreun edict, autorităţile au închis ochii, nu au luat în serios noile practici !), nici credinţa nouă impusă brusc. Convieţuirea blândă a celor două curente s-a petrecut odată cu naşterea poporului român şi a dăinuit multe secole după primul impact.

Se zice că Daniil Sihastru a fost călugărit după rânduiala nouă, însă nu s-a lepădat nicicum de învăţătura credinţei vechi şi că respecta ale ei canoane ( dar nu a intrat în conflict cu cea ce era nou); să nu uităm că lui Ştefan cel Mare îi era sfetnic. Pentru piatra de mormânt a călugărului domnitorul impune numele de schimonah“.

Pe lângă rolul de a răspândii lumina credinţei, pustnicul avea şi o misiune mai terestră: în caz de nevoie găzduia în ascunzători de mare taină pe cine trebuie,cunoştea drumurile de scurtătură şi secrete ale munţilor, iar la nevoia cea mai aprigă numai el cunoştea calea către locul unde trebuia să stea ascunse odoarele comunităţii, chiar ale ţării.

Unele grote au fost folosite ca ascunzători, în altele s-a amenajat intrare pentru camera de dincolo“, un fel de ascunzătoare în ascunzătoare şi , spune legenda, că una dintre grote găzduia ( găzduieşte !) zăcătoarea cea mare de piatră şi cu două fântâni; cel puţin două chilii trebuie descoperite: una este plină cu chihlimbar, a doua are în zăcătoare urme de miere ( uneori zvonuri incredibile au dus la descoperiri uluitoare! ).

Cea dintâi informaţie scrisă despre chihlimbarul din Colţi – este din anul 1578 znd Mihnea – vodă şi soţia sa – Doamna Neaga înzestrează Biserica de la Aluniş cu o uşiţă încrustată în chihlimbar.

În literatura medievală din Europa de vest este pomenită Gedi, o piatră scumpă a geţilor“.

Când plăteam tribut către turci plecau din ţară şi bulgări de chihlimbar.

Aceasta ar fi bogăţia subsolului , oricum celebră; dacă norocul ne va surâde şi o să descoperim chiliile ascunse pline cu rumanit, atunci trebuie să ne aducem aminte că autorii formidabilei tăinuiri au fost sfinţii călugări.

Dacă norocul ne va surâde dublu şi vom descoperi un alt tezaur la fel de valoros cât cel de la Pietroasele, atunci va trebui să ne aducem aminte că migratorii goţi au fost de două ori uituci. Să fie bine !