miercuri, 26 ianuarie 2011

165. La Uluce



La Uluce


Ciuciur

– S-a auzit că aţi fost la pădure, pe unde aţi trecut ? – Pe La Uluce. Unul din vechii ciobani din Curbură avea o teorie: calitatea laptelui vine din iarbă, din apă şi din sare. – Mare filozofie ! – Nu-i mare , mai greu este să creezi aşa condiţii. Ulucele în cascadă erau aşezate pe un teren ân pantă: fiecare ocupa orizontala ( fireşte !) , dar descreşterea în cascadă ar ar fi făcut ca primele uluce , cele de lângă ciuciur să fie prea înalte, nai ales pentru turme; forma terenului rezolvă problema.

Uluc de lemn

În aceiaşi cascadă erau aşezate 4 - 5 uluce: era evitată astfel îmbulzeala primului moment , când animalele ajungeau la apă. Ulucul de lemn ( perisabil !) oferea avantajul că fără prea mare efort era confecţionat cu uşurinţă: fără prea mare efort era găsit un anin de 10 metri şi suficient de gros. Ulucul de piatră ( obiect de pretenţie ) trebuia să fie în grija cuiva; cu timpul au rămas în ţarini şi în păduri numai ulucele fixe ( puţine la număr !). Ulucul mobil a ajuns lângă fântâna satului . Dacă sursa de apă a rămas la stadiul de bâlcă ( gropă amenajată sumar ) apa era adusă înspre uluce pe ciuciur; în cazul în careerau folosite olane ( îngropate !) , atunci la capătul şirului lor aştepta ulucul din piatră şi îngropat ( precauţie faţă de îngheţ ). Bâlca era amenajată cu un zid simplu , fără ghizduri sau era îngropat în bâlcă un trunchi de salcie scorburoasă: stând în apă , la buza de jos forma rădăcini; am găsit bâlcă amenajată astfel ,după 60 de ani lemnul din apă era verde şi am vrut să o scoatem pentru amenajare modernă , dar 6 boi nu au clintit-o. Trebuie scris şi despre bâlca zidită, în loc de ghizduri cu bordei ( acoperiş ) şi ieşire spre exterior fie prin ciuciur de lemn , fie prin jgheab de piatră. O enigmă uriaşă : în zona cu atâta piatră, bună pentru orice, a fost găsită o fântână cu zid din lemne; avea formă paralelipipedică şi îmbinări în ţincuri. La polul opus: o fântână zidită numai cu tuburi tip-ghizduri.


Bâlcă - bordei cu jgheab de piatră

De Grigore Rotaru Delacamboru

Autor photos : R. G.

marți, 25 ianuarie 2011

164. Ulucul de piatră

Ulucul de piatră





Ulucul din imagine este fix; aici se adăpau animalele folosite de sfinţii călugări sau animalele păstorilor aflaţi în trecere. Poate fi considerat un sistem simplu, dar ingenios de a capta apa de ploaie.Şanţul de supraplin se află pe buza liberă a ulucului – prin faptul că există te îndeamnă să descoperi ce rost a avut. Acest şanţ este incizat până spre fundul ulucului. Prima bănuială: dacă ulucul găzduia apă, atunci pe timp de iarnă trebuia să rămână gol, iar şanţul de supraplin executa golirea – apa îngeţată pe timpul nopţii … Şanţul de pe buza dinspre minimasiv este colector : apa de ploaie , apa de rouă a nopţii … ajungeau în uluc. Ulucul de piatră mobil era făcut aici lângă stâncă şi transportat în căruţă cu drugi şi fân – la beneficiar. Se ocupa de acestea echipa care făcea tuburile , colacele , sţâlpii de hotar, treptele şi stâlpii de întâmpinare pentru case, biserici, clopotniţe, etc. Rămân în stadiul de enigme acele uluce total fixe incizate în locuri total inaccesibile oricărui animal , fără şanţ de colectare , dar prevăzute cu şanţ de supraplin: la Aluniş – partea de nord - vest al Zidului Uriaşilor, la Piatra Rotării, aici la Nucu – în opoziţie cu minimasivul Dionisie, la Cetăţeni , la Şinca Veche. Este lansată ideea că ar fi jgheaburi de colectare ( pe timp liniştit) a sângeleui de ritual; alt element de susţinere decât memoria colectivă – nu-i. Sângele ar fi fost înmulţit cu apă în timpul ritualului şi coborât prin şanţul de supraplin, apoi prin jgheburi temporare către cea mai apropiată apă curgătoare – prinos pentru belşugul unei perioade de timp. Animalul de sacrificiu era dus pe platou, deasupra căuşului, sau existau pe platou cavităţi semisferice ; sîngele rămânea în acele cavităţi până când erau parcurse fazele ritualului , mai ales incantaţii şi fumigaţii. La şfârşit sângele era înmulţit cu apă din firul curgător din apropiere . Atunci gropile colectoare formau un senin şi prin şanţul de supraplin dăltuit în aceiaşi stâncă lichidul cobora spre apa curgătoare – mesajul era determinat să umble; dacă stânca era lângă apa curgătoare trecerea se făcea direct, dacă stânca era mai departe , atunci sângele de scarificiu ajungea în apa curgătoare prin jgheaburi de lemn sau de piatră aşezate în cascadă. Cel mai simplu jgheab ( ciuciur ): mai mulţi ani era urmărită o ramură tânără de salcie ( ma rar: trunchiul tânăr al unui tei), în fiecare primăvară era curăţită de rămurele - copiii ; când ajungea la lungimea de 5-6 metri ( după 4 ani ) – tot primăvara – când urca mâzga , ramura era tăiată şi pe firul ei se făceau două incizii diametral opuse şi paralele … prin decojire rezultau două piese. Succesul operaţiei consta în curăţirea la timp a copiilor, pe timp de un an tăietura de înlăturare se cicatriza şi viitorul ciuciur nu avea găuri. Acest utilaj a funcţionat mult timp chiar în secolul trecut , prin ţarini , la vreo bâlcă … apa devenea folositoare sub o oarecare igienă; de regulă – apa din ciuciur cădea în vreun uluc de lemn sau de piatră. Acesta era un mod rapid şi economic de a folosi apa vreunui loc – ziditul unei fântâni în ţarină era deja un lucru serios. Străsihaştrii , mai apoi sihaştrii, aveau grijă ca fiecare ochi de apă bună să aibă amjenajate ciuciurul şi ulucul; păstorii transhumanţi solicitau aceasta şi … nu rămâneau datori. Păstorii pelasgi considerau apa element sacru, practicau scrificiul animalier, aveau în tarhart cele patru sferturi ale platoului mic; urmaşii lor, de pe vremea dacilor – au trăit în această formulă de înţelegere cu străsihaştrii ; apariţia în zonă a călugărilor creştini a făcut ca imaginea sângelui înmulţit cu apă să dispară. Mai mult, când cei doi mioritici săvârşesc năprasnicul omor, spre a-şi răscumpăra o parte din vină – sunt îndemnaţi să intre în burta de piatră a muntelui cioplind – incinta să rămână de închinăciune. Balada nu mai cuprinde această parte a răscumpărării, însă cei din partea locului ştiu acestea: pe sub nouri se frământă o durere şi frunza paltinilor şi a plopilor se mişcă fără hodină.


De Grigore Rotaru Delacamboru





Autor photos : C. R. B.

luni, 17 ianuarie 2011

163.Firida şi altarul audian ( 1 )



Firida şi altarul audian ( 1 )



Firidă în incintă


Autor photo: R. G.

Audienii au trăit în Zona de Curbură – o spun izvoarele scrise şi unele urme de la rupestre. Un element aparent minor – firida – poate oferi indicii nebănuite. Casele din zona deal - munte ( cel puţin cele din Curbură ), în ultimele două secole au fost construite ţinându-se cont de vorbele ce au venit din vechime: soclul faţadei are cel puţin 2 metri ( terenul în pantă obligă la aşa ceva ) , casa are beci ( sub una din camere sau două – mai rar), beciul are firidă şi ascunzătoare ( eventual).

Beciul are independenţă energetică totală; foarte rar în beci este săpată fântâna pentru apă sau pentru alimente; de obicei, dacă au fost condiţii financiare , acestea există în curte , independent de casă. Firida din beci apare odată ce zidul se înalţă, gospodarul insistent o încastrează în zid prin participarea a cinci lespezi şi realizează un cub sau un paralelipiped cu o faţă liberă, aceea care dă în beci şi este anexată sau nu o uşiţă. Ce se păstrează în firidă: a) substanţe benefice: vasele cu hrana de o zi, oale cu hrană conservată ( ex: carne în untură) şi , mai în spate … sticla cu agheazmă. Este simplu de înţeles că acest loc ţine rece şi străluce de curăţenie. Dacă în gospodărie există fântăna pentru alimente , atunci în firidă erau ţinute la loc curat pietroaiele pentru murături şi pisălogul pentru grîul de colivă ( făcut din piatră sticloasă). b) dacă adăpostea substanţe periculoase ( foarte rar ) , atunci firida avea fereastră şi încuietoare . Această anexă – firida din beci – are ca strămoş firida din grote. Toate incintele rupestre au firide: Cetăţeni, Corbii de piatră, Şinca Veche, Basarabi - Murfatlar, în Moldova şi de aici şi de dincolo, etc. La Aluniş – Colţi există firide şi în bisericuţă ( în naos şi în altar ) şi în chilii. În una din chilii există o laviţă dăltuită în rocă, iar dedesubtul ei – un început de firidă. Dacă Scaunul a fost parte componentă a unei construcţii ( multe prefixe stră în faţa lui vechi ) , atunci şi acolo trebuie luate în considerare unele firide ( reper pentru vechimea Scaunului poate oferi Platoul cu semne – semne încă nedescifrate; acum foarte grabnic supuse trecerii !). Firida rupestrelor este făcută în perete şi nu peretele face firida precum în cazul zidirii. Peretele despărţitor ce izolează altarul fiind artificial“, putem bănui că incinta a fost iniţial o singură încăpere şi firidele – mici altare ale acelor momente. Înspre sud – firida cea mare – nu are aspectul de lucru început, suprafaţa peretelui din spatele firidei arată a produs final şi nu a obiectiv început şi părăsit pe timpul lucrului; poate o piatră a rotării închisă. Prezenţa firidelor - altar în aceiaşi grotă face posibilă aprecierea că momentul primelor dăltuieli în piatră coboară ca vechime spre secolul al IV-lea, în unele locuri, sau înainte de Hristos – în altele ( unde există mai multe indicii).


Firide în aer liber

Autor photo: P. R.


Dicţionar camborean:

răgălie= răgăţână, ratină, spleanţă , schirnoavă,baraidună,buduhală, lişcută.


de Grigore Rotaru Delacamboru