sâmbătă, 20 noiembrie 2010

160. Pistornicul ( 5 )


160. Pistornicul ( 5 )


Cruce la Sibiciu

Imaginea înscrisă pe faţa unui pistornic imită crucea ( corp în D3 ) – aceiaşi imagine la scară mică ; de fapt , pecetea ( faţa pistornicului ) este faţa crucii ( partea principală a feţei ): axul vertical, axul orizontal şi centrul, iar însemnele celor patru cadrane răman aceleaşi prin care se consfinţeşte că Isus este biruitorul“. Pistornicul este un purtător de imagine de dinspre Cruce către Prescură şi elementul de legătură între cele patru tării. Cineva mă atenţioanează că există pistornic cu aceleaşi părţi componente ( trunchi, cilindru, acoperiş – teică ) numai că trunchiul ar fi secţionat şi pecetea ar avea formă de cruce cu braţele egale. Partea centrală a unei cruci – monument este de aceiaşi formă: echilibrul era asigurat de amplasarea celor patru discuri cu iniţialele pe braţele acestui dodecagon ( crucea ) iar central discul cel mare al rozetei cu şase petale. Aranjamentul feţei unei astfel de cruci stă sub influenţa considerării celor patru elemente primordiale, sub aceiaşi cuprindere: quintesenţia. Sistemul de axe a fost folosit iniţial din nevoia de a fi recunoscut un anume obiect sau ca motiv de înfrumuseţare; greutăţile de lut descoperite la Turdaş au incizate asemenea semne: paralele tăiate de o perpendiculară, unghiuri drepte, zvastică ce are axele în unghi drept, zvastică cu o axă oblică – fiind redate senzaţia de spaţialitate şi ideea de mişcare circulară. Semnul ataşat unui obiect cu scopul de a fi avertizaţi că posesorul aparţine unui grup pe o anumită îndeletnicire (pescuitul , ţesutul, creşterea animalelor,etc.) , într-un fel se tranzvazează la pistornic prin imaginea – ştampilă: sunt creştin ! Perpendicularitatea ( mai sofisticat : în virtual ) este descoperită la seria de unghiuri – poate romburi – autoincluse incizate pe falanga de cal de la Cuina Turcului: crucea virtuală a diagonalelelor ( bisectoare).

Unelte

Pieptenele din Curbură adună pe un singur desen ( tulburător ) foarte multe imagini-simbol înlănţuite pe un ax central – coloana fără sfârşit – cu un capăt fix – pământul (incizia ce sugerează coloana trebuie privită ca element suplimentar, un suport aflat în mişcare – înălţându-se, adăugarea de simboluri se poate face oricând fiind posibile oricât de multe variaţii pe tema aceluiaşi simbol; Coloana este axa de simetrie a ansamblului: diagonală în romb, ramura – nervură pentru acele bradului, perpendiculara ce taie paralele, . Felul cum alternează aceste simboluri pe Coloană are o anume logică şi este posibil a fi determinat un anume text ( mesaj). Imaginea de pe faţa pistornicului are multiple semnificaţii: se transmite un mesaj, este o verigă în lanţul unui ritual, are privilegiul de a fi negativul imaginii din oglindă : făuritorii unor astfel de obiecte au grijă să incizeze litera A în zonă tulbure , în oglindă să poată fi citit tot A; celelalte litere ale mesajului au avantajul simetriei fată de axa ce desparte realul de virtual.Coloana pistornicului se înalţă ( în invizibil) din originea creată de axe , prin axa de simetrie a trunchiului- purtător, apoi prin axa cilindrului, etc. Gestul concret al aplicării ştampilei determină şi înalţă , stabilizează şi se depune garanţie.

Pieptenele de Curbura

de Grigore Rotaru Delacamboru

7 comentarii:

Dumitru Negoita spunea...

F.F.Interesant.Sunteţi de-a dreptul o minunată enciclopedie.

GRIGORE ROTARU spunea...

Multumesc de vizita si pentru apreciere ... oricare subiect despre Zona de Curbura este generos fata de cel ce incearca o anumita abordare !

INCERTITUDINI spunea...

Bună ziua!
Sunt nu doar emoționată!!!

GRIGORE ROTARU spunea...

Bună seara,
Gândeam că postările mele conţin ( uneori ) prea multe date tehnice, de câteva ori am făcut unele eliminări; dacă rezultatul vizitei dumneavoastră este starea aceasta specială … nu am cum să nu mă bucur: trimit în spaţii gândul meu bun !
Fericiţi cei ce pot face vizite !

Wind spunea...

Da, impresionante informatii ca de fiecare data! Oare o sa avem o carte cu tot ce este scris aici?

O saptamana buna!

GRIGORE ROTARU spunea...

„ De la mine la savant --- mai mănânc un elefant ! “ …. Dacă timpul o să aibă răbdare şi eu inspiraţia de a aduce la o formă publicabilă totul … poate … Mulţam de vizită !

Emre Ateş spunea...

escort afyon
escort aydın
escort bilecik