141. Semne comune ( 7 )

La AlunisPhoto: C.C.I.

În acelaşi areal rupestru întâlneşti obiecte, semne şi litere; prin comparaţie cu ceea ce ne este transmis pe bază de memorie colectivă, pentru aceste categorii: a) unele au dispărut – cândva au fost luate în seamă dar cu sau fără voie li s-a grăbit dispariţia: fie contraziceau anumite idei , fie a funcţionat pofta de câştig în cazul unor obiecte libere, fie nesăbuinţa de tipul – să ai curaj să rupi o bucată de piatră ca amintire ( eventual să aibă şi incizie); b) cele care există ( mai ales inscripţiile ) ar trebui protejate; c) cele despre care se vorbeşte – cu titlul de legendă – ( un om de-al locului te-ar duce exact într-un asemenea punct valoros !) – vor fi acoperite şi mai mult de ceaţa misterului – o fi el om simplu însă îşi face un calcul: dacă sute de ani obiectul cutare nu a fost atins şi acum , în secolul XXI , dispare sau este luat în văzul lumii ( o să fie dus la muzeu !) – atunci …

La Policiori

Photos: Paul R.

Partea de senzaţional a trecut: semnele au fost fotografiate, discutate, disputate – ar trebui interpretate şi protejate: sistemul adoptat la Şinca Veche – anexarea acoperişului peste părţile principale – se arată a fi cel mai potrivit. Aici La Policiori platoul cu semne este şi pardoseală.

La Policiori

La Aluniş, La Cetăţeni , cândva şi la Iosif,acoperişul s-a opus intemperiilor , iar destinaţia de locaş de cult a indus un anume respect. În Munţii Buzăului – se pare că izolarea le-a făcut cel mai mare bine – un adevăr trist !

La Broscari

Următoarele obiective ce vor suferi dispariţia sunt zidurile în aer liber: dacă Zidul Uriaşilor de la Aluniş mai poate aştepta vreo zece mii de ani ( necercetat, deşi arborii ce ies printre rosturi ne sugerează altceva !) , resturile de ziduri normale pot dispărea oricând; s-a acţionat cu bune intenţii şi pardoseala de la Vârful Goţilor nu mai există şi nici ultimele urme de la fostul schit de lângă Begu.

La Policiori

O vorba: dati clik pe imagine !

de Rotaru Grigore Delacamboru

140. Semne comune ( 6 )

Platoul cu semne la Policiori

Photo: Paul R.

Piatra rupestrelor se prelucrează destul de uşor: are şi ea diferite grade de tărie - după cum îi este sadina. Stâncile de la: Iosif, Călugăriţe, Begu, Dobrota … au aceiaşi tărie, piatra are acelaşi fel de a fi. Meşterii pietrari – cei care au făcut treptele scărilor de la intrare în clopotniţe sau la intrare în biserici au folosit cu predilecţie acest fel de piatră: „ ţandăra nu face surpriză la daltă şi această piatră suportă să i se dea faţă “. Pentru tocilă trebuie un soi mai moale, să scoată aţa fierului şi întregul colac să fie omogen. Pentru râşniţa prin rostogolire – un fel, pentru râşniţa în vârtej – alt fel de piatră.

Nu se ştie despre piatra de moară dacă ar fi posibil …

Tuburile de fântână făcute din acelaşi fel de piatră sunt indestructibile ( ! ), cele făcute din piatră mai nisipoasă, după două mii de ani, au început să se tocească pe la buze, mai dispar unele semne …

Cineva întreba ( retoric ) dacă or fi crescând brazii in Iran. Multe cruci - fie că sunt semne la morminte prin cimitire, fie că sunt adăposturi la răscruci sau pe cele zăpodii - au incizat brăduţul. Logica răspândirii simbolurilor sacre este un subiect greu. Şi ar trebui să recunoaştem că este posibil să fi fost o relaţie între aceste spaţii în vremurile vechi: pe segmente – asemănarea trece de aproximaţii , se ajunge la congruenţă. De la Broscari la Policiori este destul de mers, iar de la Policiori în Iran – şi mai mult.

Tăbliţa de argilă de la Uruk

Că există semne comune este evident: triunghiul ,templul, cizma, brăduţul, rombul , cele trei, cinci,şapte , nouă linii, dreptunghiurile de aur,etc.

Împărţirea tăbliţei de lut sugerează ideea unui legământ, platoul de piatră este acoperit fără economie.

Siguranţa celui ce a mânuit obiectul de incizat – te pune pe gânduri: la fel de netulburat a fost şi cel ce a însemnat tăbliţele de la Tărtăria ! La Policiori meşterul a înlăturat material şi a finisat spaţiile dintre. Paradoxul: semnele înscrise în piatră sunt cu mult mai perisabile; locul fix unde se află şi indolenţa celui ce la ia in picioare …alde Valerică, Sanda şi S.GH. prin 1988.

Cetăţile celor foarte de demult ori sunt sub ochii noştri şi nu putem vedea ori sunt acoperite de praful vremurilor şi stau acolo până la un moment cu totul prielnic; despre ele vorbesc asemenea semne ( scrieri ) însă nu este dat să le putem citi acum.

Semnele ar trebui păstrate !

de Grigore Rotaru Delacamboru

139. Crucile Carpaţilor de Curbură

Triptic de cruci - Muscelul Cărămănesti

Până în secolul al patrulea semnul de recunoaştere al creştinilor nu a fost crucea; cruci existau pe aceste plaiuri, însă în acele dintâi secole semnele incizate pe ele erau ale religiei vechi. Şi în perioada complementarităţii au dăinuit semnele vechi, mai apoi cu elemente ale noii religii, iar imaginile Crucificării şi Fecioara cu Pruncul au devenit cu întâietate de după 1850.
Cimitirele satelor şi zăpodiile păstrează toate felurile de cruci. Nici textele de pe crucile noi, nici cele de pe crucile vechi nu sunt filozofice, însă , din cauza vechimii au început să devină interesante. Crucile vorbesc: prin simboluri şi semne. Unele au devenit piese de patrimoniu, altele – mai vechi – aşteaptă , neştiind nimeni de ele. Ar trebui promulgată o lege: crucile , tuburile de fântână, incintele rupestre, pietrele cu semne incizate – să intre în inventarul primăriei din zona respectivă. Acest strigăt nu-i de râs: azi-noapte a visat Zorinel că tubul de „ La Ursari “ l-a avut bunicul dinspre mamă şi - la ziuă a vândut tubul. Primarul ridică din umeri , poliţia nu are motiv, iar preotul nu ştie dacă a fost locul acela sfinţit cândva – adică sub puterea legii nimeni nu poate lua vreo măsură. Tânărul grăbit a luat bani pe tubul făcut de geto-daci, poate de pelasgi ( vezi despre Măţara la Densuşianu ). Realitatea a creat acest scenariu – mai tare decât închipuirea!

Cruce de la Schitul – Prunii lui Cristian

Nea Polog mă întreabă dacă o fi rău să ia crucea de fier forjat care a fost la Schitul Prunii lui Cristian, că tot este zvârlită lângă clopotniţa actualei biserici, s-o înfigă în beton la căpătâiul cavoului dumnealui ! E răuuu .. !
Dacă vor fi mişcate şi crucile pe motiv că sunt preţioase şi ar trebui duse „ la adăpost “ în nu ştiu care oraş, la muzeu, atunci ar fi bine să nu mai respirăm.

Detaliu

Obiectele acestea: troiţe, simple cruci, tuburi, colace, incinte ( găoace ) au înnobilat locul unde au fost stabilite iniţial, locul acela a devenit sacru sau foarte aproape de sacralitate – cum să fie atinse !?
Fie să fie bine !

de Grigore Rotaru Delacamboru

138. Piatra rupestrelor – piatră de mare şi scaunele enigmatice

Minimasiv la Broscari
Photo: C.C.I.
Un fapt este sigur: în vârful Dealului de diatomită de la Sibiciu ( lângă Burduşoaia) , cândva s-au legănat valurile unei mări; până să fie retezat de carieră – vârful avea o cotă mai înaltă. În imaginea postată mai sus - un minimasiv spre culmea Broscari - faţa pietrei este ... ciupită de vărsat. Valurile acelei mări s-or fi legănat şi pe acolo ? În acelaşi volum – piatra rupestrelor ( calcaroasă ) este mai grea decât diatomita de 1,6 ori ( aproximativ). Evident că piatra rupestrelor este mai uşoară decât granitul ( de exemplu). Piatra seacă de pe feţele Vătraiului are densitatea cât diatomita. Un specialist ar fi mai sigur dacă acest fel de densitate înclină balanţa spre a se afirma că piatra rupestrelor s-a format în mare.
Prin înaintare în minimasiv dai de zone mai mult nisipoase decât calcaroase: la Aluniş în chilia cu două incinte, la Nucu în interior la Peştera, etc. Este celebrul nisip alb al cărui drum taie toată Curbura Carpaţilor , după diferite direcţii şi anumite adâncimi, întotdeauna însoţind piatra calcaroasă ( a rupestrelor).
Piesele dăltuite pentru a sta în aer liber, în afară de Sfinxul de la Nucu, nu au nisip alb în structură.
Scaunele enigmatice se găsesc şi în natură şi în interior: sunt denumite impropriu scaune, sunt laviţe. La Aluniş ( chilia mare ), la Dionisie, la Peştera, etc – sunt în interior. Pentru felul cum avem formată – în prezent – teoria locului unde să dormi, este greu să acceptăm că o astfel de laviţă de piatră folosea drept pat !
La Aluniş
Photo: R.G.
În natură găsim scaune dăltuite ( fotolii !) mai peste tot unde există rupestre şi mai în toate locurile sunt numite Scaunele lui Negru –vodă ( pentru ca enigma să fie mai adâncă), numai la Aluniş acest obiect este numit Scaunul lui Dumnezeu ( trebuie să bănuim că este o denumire mai nouă ). Toate aceste scaune sunt de fapt laviţe cu spătar săpate în piatră. Este greu de bănuit la ce foloseau: sunt amplasate fără să fie bănuită o logică. Legendele au adus felurite explicaţii şi toate sunt legate de Negru - vodă. Pentru la Aluniş denumirea nu se potriveşte – este amplasat în apropierea unui miniplatou pe care sunt dăltuite semnele din postarea nr. 126.
La Sinca-Veche
Photo: P.R.
La Şinca - Veche este dăltuit un bolovan răzleţ şi nu are vreo denumire.
Sunt interesante şi cele de la Nucu şi cele de la Ruginoasa. La Piatra Rotării ar fi locul de onoare al celui ce supraveghează.
Scaunele lui Negru-vodă , laviţe de piatră cu spătar, fac parte din grupa elementelor comune mai tuturor rupestrelor.
Fie s fie bine!

137. Despre felul cum era cioplit tubul ( sau colacul ) pentru fântâni şi ce taine trebuia să cunoşti

Bloc de piatra la Nucu
photo: C.C.I.
Descoperirea unui bolovan bun pentru făcut tub de fântână – eveniment fericit, dar mai trebuia ceva: era necesar să fie făcute lucrări în jurul blocului de piatră încât să devină mobil – prin rostogolire să ajungă la un loc favorabil. Uneori se întâmpla şi astfel: îndeplinea toate calităţile ( suficient de mare, avea structură bună – uşor de cioplit, nu avea vânturi) dar dezrădăcinarea lui reprezenta o problemă. O însemnare străveche spune totul: „ Am reuşit să rostogolim bolovanul cel bun , dar fratele Gherasim şi-a frânguit mâna !“
A funcţionat şi cealaltă variantă: tubul să fie făcut la faţa locului dar locul să fi fost favorabil coborârii tubului în siguranţă până la atelajul ce îl prelua.
Din momentul în care s-a stabilit că locul este favorabil transportului viitorului tub se făcea pasul următor: mai era cercetat odată blocul de piatră , fisurile reprezentau o adevărată spaimă, dar cele foarte periculoase erau cele ascunse. Vorbă: „ Să te ferească Dumnezeu - de rosturile ascunse !“
Al treilea pas: se făcea o adâncitură de probă: pe axul viitorului tub se dăltuia un cilindru mic: dacă apăreau acum rosturi care nu s-au manifestat în exterior , blocul de piatră era abandonat; dacă aspectul era de „teren sănătos“ , atunci se făcea dăltuială până se obţinea cilindrul gol – al tubului - din interior.
Deosebim două variante şi pentru când lucrarea se făcea la faţa locului :
a) materialul de prelucrat era un minimasiv – atunci axul viitorului tub ocupa orizontala: se scotea miezul după care se elimina materialul din jurul tubului. În această variantă munca era imensă şi chinuitoare prin poziţia din timpul lucrului, dar se obţineau tuburile de cea mai înaltă calitate,deoarece într-o zonă sănătoasă din minimasiv se întâmpla mai rar să apară rosturi.
b) materialul de prelucrat era un bloc ( bolovan) izolat, detaşabil, atunci axul viitorului tub ocupa verticala: munca mai grea o reprezenta scoaterea miezului, în exterior se lucra mai liber pentru obţinerea coroanei circulare.
Cel care s-a trezit peste noapte proprietar de tuburi şi dimineaţa vrea să le vândă este invitat să facă el unul şi acel tub să aibă şi formă de cană ( ceaşcă ) deci să aibă coadă; după ce l-a confecţionat să deplaseze opera în căruţă vreo 30 km, pe drumurile astea de munte , fără să provoace fisuri în piatră.
Valoarea tuburilor nu stă numai în faptul că există, ci în vechimea lor, în semnele de pe buzele lor, unele au semne pe buzele dinspre apă , dar cui spun eu toate acestea, celui ce vinde sau celui ce cumpără ?!
„ Tînele a dat liber să lucrăm tubul !“ Probabil că „tînele“ era meşterul şef din echipa de cioplitori. Muncitorul ce a ţinut un fel de jurnal - avea şi puţină stofă de poet !

b₁) Varianta: vas de ardere. b₂) Vas folosit la un ritual prin care se aducea prinos ( suprafeţele mici din jurul cilindrilor dăltuiţi – acordă şanse mici acestei variante).

Unele îndoieli pricinuite de prezenţa unor elemente dăltuite care nu ar folosi la viitoarele ghizduri. Daţi clik – stânga pe poza de la începutul acestei postări: dinspre cilindrul făcut in centrul blocului pleacă spre în afară ( partea de nord a pozei) două şanţuri făcute la daltă – împreună formând o vale.

Bloc de piatră la Cetăţeni

photo: Paul R.

Blocul de piatră de la Cetăţeni cu un vas cilindric are şanţ de prea-plin, platoul - găvan de la Aluniş – la fel, platoul – găvan de la Vârful lui Dragomir - la fel. Problemă nedezlegată: ce rost aveau aceste şanţuri – sunt lucrări artificiale şi nu ale naturii. Către ce concluzie să ne îndrepte? Este vorba de zone relativ îndepărtate: Cetăţeni - Nucu.

c) La Vârful Goţilor blocul de piatră din centrul platoului – teica ( de formă cilindrică ) a rămas mult timp după ce a fost luată pardoseala. În acest locaş se fixa coloana ( tot din piatră) ce avea în capătul dinspre cer – formă de vas oval. Blocul de la Nucu ar fi transportabil – după mici ajustări, dar cel de la Cetăţeni – nici vorbă.

Aş vrea să fie şi bine !

de Grigore Rotaru Delacamboru

136. Din nou despre şanţul de amortizare dintre masiv şi anexă la rupestrele: Aluniş, Nucu şi Cetăţeni – deocamdată

Anexa bisericuţei de la Aluniş – forma de acum – nu este prima: peretele faţadă al grotei cu semnele lui transmite informaţii interesante. Am aflat recent că treptele care duc acum sub învelitoare la anexa veche duceau în trecut la clopotniţă – trebuie o elucidare: cum funcţiona interiorul !?

Şanţul pentru învelitoare, rămas acum în afară, ne spune că anexa veche

( contemporană cu Schitul de la Călugăriţe, cu schitul din Prunii lui Cristian, cu anexa de la Sf, Iosif ) era uriaşă faţă de aceasta de acum.

Vremuiala vremii a făcut să se prăpădească acea anexă <> şi când s-a luat hotărârea unei clădiri noi – putirinţa economică a fost mai mică.

La prima privire semnele şanţurilor vechi ( Aluniş – Iosif ) au formele congruente ( deci lungimile segmentelor de compoziţie – egale).

Atunci – în ambele părţi a lucrat aceiaşi echipă de meşteri: felul cum sunt dăltuite locaşurile pentru încastrarea grinzilor şi a căpriorilor – ne spune că da , aceiaşi tehnică a dăltuielii şi sistemul de pană cu efect invers.

Dacă nu a fost aceiaşi echipă – atunci se elabora undeva un plan de construcţie – nu se lucra la întâmplare – după specificul locului – de exemplu.

Ori una , ori alta construcţiile de azi de la Cetăţeni şi de la Aluniş pot ajuta în a se formula unele răspunsuri la nelămuriri legate de fapte vechi.

Dintre oamenii mai în vârstă din Nucu să nu existe nimeni care să fi auzit pe străbunii dumnealui dacă în faţa bisericuţei lui Iosif a fost au nu anexă !?!?

Memoria colectivă nu este de neglijat niciodată!

În faţa intrării la anexa veche de la Aluniş exista un pridvor de întâmpinare cu două coloane mai în faţă ce susţineau o placă – pentru claritate mai trebuie culese informaţii. Imaginea postată mai sus ne arată un mic fragment din acea coloană, alte bucăţi din pridvor sunt la Muzeul chihlimbarului.

135. Despre vremuiala vremii şi despre unele bănuieli care puse în cumpănă cu idei verificate pot scoate adevărul deasupra

La Alunis - anexa

Dacă privim cu atenţie ne putem forma o idee despre tehnica încastrării capetelor de grinzi şi căpriori în minimasiv. Imaginea este de la Aluniş, însă aceiaşi tehnică s-a folosit, cel puţin la: Cetăţeni, Nucu, Daniil Sihastru, Dobrota, etc.
Propoziţii:
1) Un asemenea locaş are peste 15 cm adâncime.
2) Grinda ocupă doar jumătate din volum.
3) Deasupra se aşează un tuturuş
4) Între cele două piese de lemn se introducea - prin bătaie – a treia: pana.
5) Nu s-a folosit direct o pană de lemn deoarece frecarea dintre piatră şi lemn este mare.
6) Pana era înmuiată în grăsime topită.
7) Peste câtva timp, după ce lemnele „ mai scădeau “ pana mai primea câteva lovituri.
Studiul acestui caz ne-ar îndreptăţi să afirmăm ( să bănuim ) că o anexă a existat cândva şi la bisericuţa lui Iosif. Faţa minimasivului de acolo are atât de multe locaşuri din astea (grinzi şi căpriori), aproape nici unul lipsă – pentru viitoarea structură, încât varianta că la un anumit moment , acolo, a fost abandonat lucrul , trece pe locul doi.
Fie să fie bine !

134. Despre unele ziduri ridicate prin faptul că gravitaţia a fost învinsă ori natura , prin repetiţie , s-a jucat puţin

Zidul făcut de uriaşi – la Aluniş

Pot foarte bine s-o sucesc din condei şi să zic: domnule – este o metaforă ! Dacă nu este metaforă atunci – o coincidenţă : în clipa primordială a făcutului, nişte bolovani destul de mari ( zeci de tone ) s-au trezit aliniaţi la dungă şi au format acest şir …etc.
Teoretic – dacă cineva mi-ar fi explicat: domnule, celula vie poate îndepărta zeci de tone – aş fi zâmbit !


Nu se va afla prea curând ce s-a urmărit cu acest zid: să fie din celebra cetate a Luanei ? – mare minune ar fi !! După felul cum sunt aşezate piesele – rost în plin – aceşti meşteri năprasnici erau pricepuţi .
Alinierea iniţială era perfectă – suntem induşi în eroare: au crescut printre rosturi aceşti copaci.


Parcă am fi la piramide – aşa de bine sunt şlefuite feţele , eroarea de apropiere este atât de mică – fără să vrei te face să te gândeşti la unelte sofisticate, iar în privinţa „ cum s- a făcut deplasarea “ ? – trebuie să avem în vedere – totuşi – antigravitaţia. Cine nu crede în uriaşi – să vină la faţa locului şi să fotografieze ( zic şi eu: poate bănuieşte cineva că pozele sunt trucate ... ) şi să ne explice cum a fost ridicat acest mândru zid !

La Aluniş - „ A căzut într-o parte “


Cred că aici temelia nu a fost cumpănită corespunzător şi de-a lungul mileniilor terenul nu a rezistat , ori într-un anume moment s-a dat o bătălie de s-a zguduit galaxia şi această parte de zid a cedat - fiind împins de atacatori. Ce vremuri au fost şi atunci !

de Grigore Rotaru Delacamboru

133. Despre coloanele vii , despre coloanele de piatră ale naturii provenite ( probabil ) tot din ce era viu, despre stâlpul de susţinere

În curtea bisericii – la Aluniş

Ruga pământeanului către Cer urcă prin turla bisericii – coloană virtuală, fântână ce duce-n lumină ( fântânarul se află la bază ). Până să apară clădirea în sine - a bisericii – ruga se ridica la cer prin tot ce era vertical, dar o coloană vie , în care sevele freamătă urcând – acorda un coeficient de siguranţă mare. Pentru spaţiul carpatin coloana vie cea mai falnică este bradul; muntele este suportul sacru – bradul este mesagerul în prelungire, prin el muritorul se apropie şi mai mult de cer. Coloana are rostul să sprijine ceva. Rostul brazilor este să sprijine cerul ; în curtea sfintei biserici Polul Cerului se află pe aceiaşi verticală cu vârful turlei, marginile cerului se sprijină pe brazi.
Prima grijă a celor ce erau contemporani cu momentul înfiinţării unei biserici era să aducă pui de brazi din munte şi să-i planteze în jurul clădirii. Funcţiona lege nescrisă: în gospodăriile satului nu se plantează brazi – această măreţie falnică trebuie a se înălţa numai din curtea bisericii.
A doua lege nescrisă: când o fi să fie , brazii din curtea unei biserici or să dispară putrezind în picioare – în acel loc brazii nu se taie.
Apel către locuitorii din Aluniş: oameni buni, nu tăiaţi brazii din curtea bisericii: sunt seculari. Nu retezaţi legătura noastră cu cerul: sunt atâtea păduri în jur !
Observaţie: faceţi clik-stânga asupra imaginii şi vă rog să observaţi pe la jumătatea bradului cel mai dinspre privitor
„ aburul de foc “ sub formă de glob; toată viaţa mea de fotograf amator am fost urmărit de aceste „ globuri “: dacă aveau formă de sferă ( ca acesta ) trebuia să mă aştept la evenimente fericite din viitor. Fotografia este realizată cu aparatură nouă ( digitală – parcă aşa se spune !) şi vă asigur că nu este vorba de vreun trucaj: ce rost ar avea !!?? Doamne-ajută !
La Aluniş – O coloană ce a ieşit din mare

Poate că cineva priceput va avea bunăvoinţa să explice dacă acest fel de rocă a zăcut cândva în apele unei mări; cea mai puternică dovadă ar fi dealul de diatomită - Burduşoaia.


Cealaltă faţă a coloanei

„ Când ciopleşti piatra este posibil să găseşti ciupituri de vărsat ( goluri) “ – zicea un pietrar. Aceste semne se întâlnesc în mai multe locuri. Aceste propoziţii sunt întrebări.

În mod asemănător a început totul la Stonehenge !

De fapt în imagine trebuie să observăm pilonul ( probabil înfipt într-o teică subterană ) care susţinea în centrul de greutate ( nu o lespede – ca în imagine, ci o masă – rectangulară sau rotundă); nu se ştie când şi cum s-a prăpădit originalul; la Muscelul Cărămăneşti , cel puţin, se ştie.
Acest pilon – stâlp – coloană mică aminteşte de vremurile vechi cand mijlocul platoului era pus in evidenta de salpul ce se termina la capatul din aer, sub forma de vas. Masa rotundă ( a tăcerii ) a lui Brâncuşi din aşa credinţe a ieşit.
Unul dintre cei doi gemeni
Uşa rectangulară - expresie tautologică; la Aluniş ( la Şinca –Veche) compartimentele aceleiaşi chilii comunică printr-o uşă nu tocmai convenţională. Deci pleonasmul este permis.
Uşa rectangulară este imaginea coborâtă din astral pentru zodia celor doi: stâlpii verticali sunt gemenii, puntea de sus – delimitează spaţiul în care ai voie să urci, iar cea de jos – simbolizează nivelul de la care ai plecat.
Concluzia: intrarea într-o gospodărie se realizează prin poartă acoperită, altminteri unde este cerul de deasupra ta ? Pentru treburi casnice trebuie să existe „ porţile mari “ şi „ poarta mică “ însă întregul complex trebuie susţinut pe doi stâlpi ( gemenii) – poarta mică fiind un fel de intrând prin una din porţile mari. Această latură simbolică a porţilor a suferit modificări, însă cerul de deasupra noastră nu este de neglijat.
Porţile din Zona de Curbură nu înfăţişează atâta spectacol de frumuseţi şi simboluri cât cele din Maramureş; un gospodar strajnic al zonei, pentru gospodăria ce avea de înfiinţat, avea în minte să facă: porţile cu acoperiş, scara de intrare în casă cu trepte din piatră, eventual – o parte a împrejmuirii să fie - în loc de gard - zid (sec !) cu două feţe ( cu rol apotropaic).
La Stonehenge simbolul celor doi gemeni se repetă şi, prin aceasta, alt mesaj tainic ne este trimis.
La Aluniş – un fragment de coloană ?

Prea mult entuziasm parcă strică: până la proba contrarie suntem obligaţi să ne abţinem !
Fie să fie bine !

de Grigore Rotaru Delacamboru