48. Brăzdarul plugului de lemn de la Camboru

1. Un subiect interesant : plugul de lemn ( cu brazdar de fier ).
Brazdare de fier aduse de romani exista mai multe, dar se stie ca si dacii confectionau - local - asa piese ( o bara fixata vertical ). Cine cunoaste subiectul este rugat sa intervina cu unele explicatii - eventual de specialitate.
Subsemnatul a descoperit din intamplare acest brazdar din fier : ansamblul se realiza printr-un sistem pana , este de fapt un jgheb lat de 15-18 cm si lung de 20-24 cm ; marginile jgheabului fac cu platoul jghebului unghiuri ascutite cu scopul sa ajute pana sa se intepeneasca incat brazdarul sa nu se miste in complexul format de coarnele de lemn, osia de lemn si protapul ( axul central) tot de lemn. Numai greutatea brazdarului ( fierul) ajungea la 15 kg - destul de masiv ; atunci cand era batuta pana - fierul sa nu fisureze. Au fost descoperite brazdare care au stat in pamant 1000 - 1500 ani si scoase la lumina s-au dovedit functionale.
Un asemenea plug era tras de minimum patru boi, deci propietarul era instarit.
Vorba lui Platon : acestea toate mi le-a povestit bunicul meu cand aveam 5 ani si el 97 ani si spunea ca le-a auzit de la bunicul lui care….
- Cum intorcea brazada, am intrebat eu.
- Nu o intorcea, a zis bunicul, numai rama, scorolea pamantul.

2. Forma este a unui triunghi dreptunghic - lentilă cu lungimile catetelor de 21 cm şi 28 cm; ipotenuza , evident, are 35 cm, grosimea este de circa 9 mm . Aceste dimensiuni se referă la partea corpului numită „triunghi“ - fără jgheab. Jgheabul face corp comun cu acest fiind plasat „pe“ cateta de lungime mai mică şi are dimensiunile ( fără urechi) de: 10 cm – în prelungirea „triunghiului“ şi 11-13 cm ca lăţime, iar grosimea de 12 mm.

O ureche are lungimea de 10 cm, lăţimea de 6 cm şi sunt mai groase (prin îndesare) decât peretele jgheabului – 13 - 17 mm.

Corpul brăzdarului ( partea de care se lipeşte cuţitul - „triunghiul“ şi jgheabul ) au fost turnate în acelaşi tipar.

Tiparul are o formă aparent simplă: corpul a fost turnat în acelaşi plan, jgheabul a luat formă după turnare, deci urechile jgheabului au fost aduse la aproximativ 90 grade faţă de corp prin prelucrare (forjare la cald şi ciocănire), dar forma de lentilă a ansamblului îţi arată că tiparul avea o formă complicată – cine a făcut forma iniţială nu era tocmai înapoiat. Chiar şi formarea unui tipar prin copiere necesită ceva îndemânare. Ar mai exista varianta ca ansamblul să fi fost turnat în acelaşi plan şi forma de lentilă să fie dată prin prelucrare ulterioară turnării.

Jgheabul înmagazinează volumul cel mai mare de metal în raport cu suprafaţa desfăşurată a obiectului; era necesar ca această parte să fie solidă pentru că reprezintă locul unde se făcea legătura cu partea de lemn a plugului:în jgheab intra o bară de lemn ( o pană – talpa plugului), iar rigiditatea se asigura prin această formă a jgheabului; cei doi pereţi ( poartă numele de urechi) ai jgheabului care ies din planul brăzdarului nu formează unghi drept cu planul brăzdarului, tocmai pentru a asigura eficienţă „ prinderii“ făcută de pană.

Jgheabul suporta mai multe feluri de forţe: forţa de impact când plugul ara şi,în acelaşi timp,forţa de împingere creată când pana ( talpa de lemn a plugului) împingea în jgheab ( când animalele erau în acţiune ).

Urechile jgheabului , după ce au fost aduse în poziţia de a forma jgheabul – încă au fost deformate prin ciocănire pe feţele lor frontale , cu scopul de a se da forma de pană a jgheabului dar şi pentru ca, spre interiorul jgheabului, din fiecare ureche să expulzeze o creastă care să ajute si astfel la fixarea brăzdarului in talpa plugului de lemn. Prin această operaţie – fiecare ureche este „îndesată“ la cald prin ciocănire.

Pe faţa fiecărei urechi , la cald , cu dalta au fost incizate V – uri ( sunt mai vizibile pe urechea de aceeaşi parte a cuţitului şi aplicarea lor poate fi considerată ornament ( puţin probabil) sau reprezintă un fel de ştampilă ( siglă) a atelierului unde a fost confecţionat brăzdarul. Aceste incizii le gasim si pe urechile jgheabului la piesa

În varianta în care urechile au fost turnate în acelaşi plan cu triunghiul şi , prin ciocănire îndoite, atunci se pune problema pentru urechea de aceeaşi parte a cuţitului – cum a fost tăiată partea de ureche din blocul piesei turnate, nu pare a fi cu dalta (însă ţinem cont că urechea a fost deformată).

Dacă urechile jgheabului au fost anexate prin sleire ( ceea ce pare puţin probabil ) , atunci uimeşte această operaţie de felul cum a fost făcută , pentru ca in acea „lipitură“ acţionează forţa a patru boi , plus forţa rezultată prin faptul că pana ( talpa ) „umflă“.

Dacă urechile au fost turnate odată cu „triunghiul“ astfel încât să formeze jgheabul din turnare , atunci forma tiparului este cu mult mai complicată, are o „ spaţialitate“ accentuată.

Bara urechiuşă - trasoare este „lipită“ de triunghi şi jgheab prin sleire.

Impresionează faptul că s-a urmărit ca , pe lângă rolul ei de a trasa o dâră , să aibă şi o formă plăcută ( artistică!) .

Cuţitul este lipit pe ipotenuza triunghiului prin sleire. Fierul din care era făcut cuţitul ( hotel !) asigura agerime la tăiat pământul şi , în acest sens , o stabilitate ridicată , comparativ cu metalul din care sunt făcute celelalte piese ale brăzdarului ( fier mort ).

Condiţiile de păstrare: Chiar dacă a stat în pământ numai câteva sute de ani ( şi nu două milenii) , uimeşte faptul că nu s-a „topit“ ţinând cont că am găsit piesa în pământ, sol semiargilos . Aceste condiţii de păstrare oferă următoarele concluzii: la locul de îmbinare ( prin sleire) dintre cuţit si corpul brăzdarului şi dintre lama-urechiuşă şi corpul brăzdarului , „ timpul“ a acţionat cu un plus de violenţă faţă de restul obiectului; la fel: cuţitul ( mai oţelos) s-a eodat mai tare decât corpul brăzdarului.

Starea obiectului: comparativ cu imaginiile unor obiecte similare de pe NET - foarte bună.

Concluzie personală ( nu ţine cont de ea - am spus: nu sunt specialist): dacă brăzdarul simetric vine din sec. IX-X, acest brăzdar asimetric ( zic eu , mai evoluat …) ….

Brăzdarul era o piesă de mare valoare pentru respectivul gospodar,

„ era om bogat “ – zicea străbunicul, adică nu oricine putea achiziţiona un brăzdar, în plus trebuia să aibă în gospodărie patru boi.

În perioada de inactivitate brăzdarul era „ pus bine“.

Nota: toate descrierile sunt facute in termeni neadecvati. Sa fie bine!

Corpul brăzdarului are o formă de lentilă: partea din spate sa permită o alunecare uşoară atunci când se execută arătura. O concrescenţă metalică pe care să o numim urechiuşă - trasoare, plasată la mijlocul celei de-a doua catete , lăsa un semn în sol pentru brazda următoare si ca peretele vertical cu cel din adânc al brazdei ce se lucra să fie drept; la plugul de acelaşi tip , dar simetric ( cu două cuţite – piesă de tezaur , prezentată mai jos ) această urechiuşă nu îşi mai are rostul. „Timpul“ a făcut ca lipitura dintre cuţit şi corpul principal să fie distrusă; suferind transformări grele , cuţitul s-a şi îndepărtat de corpul principal.