sâmbătă, 12 iunie 2010

150. Călugării audieni ( de ajutor 2 )

Călugării audieni ( de ajutor 2 )


Monahismul a apărut ca o hotărâre individuală, mai întâi, apoi ca o hotărâre de grup, nu a fost o anexă a bisericii, chiar dacă este un produs al spiritului moral al creştinismului; apariţia monahismului pe teritoriul de la nord de Dunăre are coordonata cu totul specială că asceţii creştini exilaţi aici s-au misionari fiind au găsit – singuratici s-au sub diferite forme de oraganizare pe călugării geto-dacilor. Deci monahismul călugărilor în alb, religia veche, creştinismul, monahismul creştin, prigonirile şi martirii sunt părţi componente ale ecuaţiei care, prin rezolvare a condus la formarea poporului român şi a limbii române. Tulburările provocate de migraţii au fost , uneori factor de dispersie, alteori factor coagulant pentru rezultatul acestei uriaşe fierberi.

Monahismul a pătruns în Dobrogea, apoi s-a răspândit către alte ţinuturi ale Geto-Daciei, dinspre patru zone ale Imperiului Roman: 1) dinspre Bizanţ; 2) din Capadocia ( patria Sfîntului Vasile cel Mare); 3) prin călugării audieni; 4) prin pelerinajele către Tara Sfântă.

Izvoare scrise despre călugării audieni există prin Epifanie de la Slamina ( Cipru) în lucrarea : Contra celor 80 de erezii şi prin Teodorot din Cyr în lucrarea : Istoria Bisericii“. Ideile scrise mai jos – despre audieni au ca motiv de inspiraţie aceste lucrări şi altele cuprinse în bibliografie:

– audienii sunt o tagmă zicea Sf. Epifanie; aveau cultivat cu străjnicie cultul de grup. Odată ce a fost propusă, analizată şi acceptată o regulă, abatere de la ceea ce s-a hotărât nu s-a pomenit. De aici intransigenţa lor – nu aceptau elasticitatea în negocierile cu puterea politică a momentului.

– locuiau în mănăstiri iar pentru vatra unui asemenea locaş preferau locurile izolate, ferite de ispita lumească, căutau să existe prin propriile puteri, fără contacte prea multe cu societatea, cu ceilalţi oameni.

– viaţa lor era organizată după reguli dure , iar combinaţia dintre autonomie şi pustietate avea o doză de antagonism; totul conducea către un trai deosebit de aspru , un ascetism de limită, foarte restrictiv.

– expulzarea lor către marginile Imperiului şi peste - are , oficial , această cauză: oficialităţile nu erau de acord cu oamenii care erau în stare să îndure orice. Cauza ( neoficială ) adevărată : Audius – întemeietorul sectei – atacă direct pe Impărat şi , prin Sinodul de la Niceea – când a fost condamnat arianismul – episcopii timpului au făcut acuzaţie că Audius incită la răzvrătire multă lume, iar Împăratul l-a exilat în Sciţia. audienii au pătruns adânc în interiorul ţării goţilor , i-a instruit pe mulţi dintre goţi în lucrurile credinţei

– Audius si audienii au întemeiat mănăstiri şi urme ale trecerii lor prin acele locuri mai sunt vizibile azi : Nucu, Aluniş, Dobrota şi sub semnul este posibil la Begu, Vârful Cecilei, Călugăriţe; peste Prut sunt alte locaţii care cer o cercetare temeinică. – Sf. Epifanie admiră felul de viaţă al acestor călugări: deprinderea de a trăi în feciorie, asceza lămuritoare pentru corp ( cam severă), postul , rugăciunea, metaniile , liniştea şi acceptarea modului de a se rezolva toate problemele în acest sistem ( închis !) . Orice faptă care se petrece în mănăstirile audienilor este frumoasă - accentul cade pe faptă , ideea ereziei lui Arius este trecută în tăcere. Faptul că aceşti călugări veneau din Orientul Mijlociu – locul unde a încolţit acest fel de viaţă şi , mai ales, principiile călăuzitoare ale vieţii de zi cu zi ( realitatea imediată) şi a celei duhovniceşti coincid în procent mare cu ale Sfinţilor Călugări Întemeietori ai monahismului – l-au determinat pe Sfăntul Epifanie ( şi nu numai pe el ) să manifeste o îngăduinţă aproape ocrotitoare fgată de audieni. Asprimea vieţii lor pustniceşti se apropia într-un fel de aceea a Sfântului Proroc Ioan Botezătorul. – la Sinodul I ecumenic , Niceea , 325 s-a stabilit ca ziua serbării Paştelui să coincidă cu dies natalis a împăratului Constantin cel Mare ( 27 februarie) ; audienii nu recunosc această dată, mai mult, ridică , pe lângă fapta de împotrivire, cuvânt de critică faţă de sinodali învinuindu-i de linguşeală faţă de împărat, cel care , de fapt convocase sinodul. Din porunca împăratului Constantiu ( 337 – 361) Audius este exilat în părţile Sciţiei Minor şi urmat de adepţii săi trece şi în stânga Dunării. Contemporani cu audienii au fost arianii; arianismul era în favorul curţii imperiale ( acum după ce Constantin cel Mare a murit, fiul sau Constantinus a simpatizat cu arianismul) dar audienii nu au îmbrăţişat această erezie.


de Grigore Rotaru Delacamboru


3 comentarii:

Daniela spunea...

Este cert ca audienii cunosteau faptul ca nu poate exista o relatie de compromis intre viata "lumeasca" si cea spirituala; probabil de aceea si regimul dur la care se supuneau, regim care intr-adevar se aseamana cu regimul adoptat in alte regiuni ale lumii , de alti calugari, care prin desavarsirea lor spirituala "stralucesc" ca niste perle de intelepciune pe fondul unei lumi intunecate si compromise.
Dar cine sa ii asculte si sa ii urmeze...?Poate ca datorita rugaciunilor lor colective, facute in taina, cu umilinta si cu modestie, pamantul nostru inca mai rezista...

Multumesc pentru toate articolele pe care le scrieti , domnule Rotaru; pentru mine, aflata la mii de km de casa sunt un balsam si un izvor de informatie extrem de pretios tinand cont ca aici nu gasesc carti in limba romana.
Toate cele bune va doresc!

daniela fodor

GRIGORE ROTARU spunea...

Poetul Voiculescu avea un fel de a răsuci fraza că la sfârşitul lecturii rămâneai cu senzaţia tulburătoare că ar fi avut de spus mai multe …însă te mai lasă şi pe tine să gândeşti ! Focul ascuns şi exactitatea de picătură din frazele dv. m-au pus un pic pe gânduri ! Fericiţi cei ce pot face vizite !

Dumitru Negoita spunea...

Am coborat azi pana aici si totu-i minunat in superbul dv. blog, voi spune multora din cunostintele mele de minunatiile dv. de aici.
Sa ne traiti, ca mare pasiune v-ati ales.