luni, 5 martie 2012

174. Ursul la călcat

174. Ursul la călcat

Mâine or să vină cu ursul ! Aceasta era scânteia şi de obicei o aprindea Nea Dumitru Ursaru ; el nu avea urs , dar avea neamuri în pădurea Băleanca şi acelea trimiteau zvonul. Nea Dumitru cânta la vioară duminica la Podul Samarului , era cineva şi ţinea la prestigiu , nu răspândea el zvonul : tata o bănuia pe Da, Stana , ea era rumâncă din alt sat şi s-a lăsat încântată având suflet sensibil , iar Nea Dumitru avea talent – atât la vioară , cât şi din cel actoricesc: îşi însoţea melodiile cu expresii ale feţei care răspândeau negura.

Mâine era o zi de primăvară ce nu avea o dată fixă, mai pe la început , se topise zăpada şi au dat cei dintâi muguri , oricum până în arat. Ursarii aveau în pădure ca locuinţe un fel de bordeie; tot prin acea parte de lume trăiau şi rudarii. Rudarii coborau prin sate mai des: aduceau fuse , linguri , copăi , găvane , duble şi primeau şi comenzi pentru piesele mărunte ale războiului de ţesut. Ursarii trimeteau zvon în secret la Nea Dumitru – de faptul că vin mâine, jupânul să fie acasă , acela fiind capul familiei ( bărbatul ).

Când ajungea zvonul la urechile noastre ( ale copiilor) satul intra în fierbere , aveam şi noi sistem de a transmite o veste : < mâine vedem ursul ! > şi primeai invariabil răspunsul … ştiam ! “. Mai toată noaptea de după zvon nu dormeam: ne imaginam animalul în diferite situaţii , mai ales în două picioare şi înalt cât casa , doar au venit şi în alţi ani!“. Problema devenea oficială după masa de seară, părinţii vorbeau în şoptă : să pregătim ţolul de coviltir , mâine vin ursarii ! - zicea tata ; iar o să stau cu inima în guşă că o să te facă tizic ! – se împotrivea de formă mama şi plecau la magazie . Şi eu şi fraţii mai mici auziserăm tot şi brusc ne-am trezit din somn: ai auzit nene ? – mă întrebau , am auzit ! , răspundeam eu cu falsă indiferenţă - deh, eram mai mare !

Multe am înţeles atunci , la acea vârstă , altele mai târziu : ursul era un fel de doftoroi – dacă te călca îţi lua durerea de şale, odată prin masajul pe care îl făcea , a doua oară prin atingerea animal – om o parte din energia Cosmosului se transfera pacientului . Călcatul era o terapie preventivă .

De ce era vizat mai întâi pentru acest eveniment capul familiei ( tata): a) el făcea treburile dure ( aratul , cositul , la pădure , e.t.c.) ; b) durerea de şale îl lovea maI des pe bărbat; c) ca să te laşi călcat necesita un oarecare curaj ; după eveniment tata îşi ascundea emoţia , dar nu reuşea complet, nu cred că îi era frică , dar ritualul în sine producea emoţie generală , satul era dat peste cap şi emoţia privitorilor era transmisă actorilor, numai ursul asculta liniştit de comenzi , şi el se mai împotrivea uneori dar îl liniştea lanţul întins pe băţ şi care era legat de belciugul din nas. d) după un aşa spectacol alura de om deosebit a celui călcat creştea în strălucire, devenea un fel de erou, toată lumea îl privea admirativ, iar femeile de-o vârstă cu dumnealui mai aruncau câte o aluzie pe care noi – copii nu trebuia să - i înţelegem rostul , adică pe româneşte, dacă dădeai semn că ai înţeles erai numit iritic sau bordufan , adică chestiunile astea nu-s de nasul tău şi dacă ai înţeles înseamnă că ceva nelalocul lui este cu tine; noi tăceam mâlc. Cineva avea grijă să ne închidă în casă pe timpul spectacolului , dar de uitat ne uitam şi de auzit auzeam. În zilele următoare, vai de copilul al cărui tată nu a fost călcat de urs: era umilit pur şi simplu şi nici o scuză de-a lui nu avea valoare; noi – copii eram nemiloşi.

e) cred că ţinea de tradiţie : cel călcat de urs să afirme că se simte mai puternic şi mai tânăr; poate că chiar aşa era ! f) în unele zile ale curgerii anului respectiv se depănau amintiri , fiecare gest era analizat , cum comanda Ursarul ăl bătrân , cum bătea în tobă băiatul lui , ce versuri a zis nevasta ( unele deochiate ! ) şi repetau de atâtea ori că mai toată lumea le ştia pe de rost , pe ici pe acolo mai reparau , prin alte locuri mai adăugau, mai toată lumea ştia sau fabrica versuri.

Între sate , cei din alaiul Ursarulor se odihneau: nici voce , nici tobă , nici clopoţei , doar unul dintre copii ursarului mergea la câteva sute de metri înainte , în caz de nevoie să dea de ştire că vine un atelaj ( de obicei tras de boi ) : cel cu ursul părăsea drumul şi se ascundea undeva în peisajul mărginaş - să nu se sperie bovinele. De cum intrau în sat începea gălăgia, să se ştie , să se ducă buhul ; traversau satul până la capătul celălalt fără să intre în vreo gospodărie, să se răspândească mirosul de urs . De obicei , de unde începeau aveau un punct sigur , o gospodărie unde au fost primiţi an de an. Trecând prin sat – ursul nu era solicitat în nici un fel, mergea normal ( în patru labe ); în convoi numai cel cu toba avea de lucru şi mai foloseau nişte clopoţei de acioaie, lumea ieşea pe la porţi , câinii satului fie că lătaru , fie că urlau de-a dreptul , chiar şi câte un alt animal domestic se manifesta sonor, un tânăr din alai ţipa peste toată hărmălaia : a sosit ursul , nene ! şi îi mai răspundea câte unul din sat : o să-i dăm măsline ! , sau altul mai măscăricios : pupaţi-l … undeva … să meargă în două labe , văzduhul fierbea de ecouri , ca la urs !

Cînd ajungeau la destinaţie – alaiul se oprea , erau date nişte ordine scurte , se organizau pentru adevăratul spectacol , care începea de aici de la poartă. Cel care primea cu ursul deschidea porţile mari , pe unde intra de obicei atelajul , fie din respect faţă de vizitatori , fie din raţiuni practice : un grup aşa de mare ( copii mai mari din sat erau lasaţi să participe , fireşte erau însoţiţi ) trebuia să aibă confort la intrare . Alaiul nu intra în curte până nu venea jupânul să întâmpine , chiar dacă porţile erau deschise. Întâmpinarea consta în urări de bun venit , o sticlă de ţuică de-o litră pentru urasarul ăl bătrân , să-şi dreagă glasul pentru comenzi şi o jumătate kilogram zahăr cubic pentru urs , pentru ca să fie amăgit. Dresorul gusta din ţuică şi , obligatoriu , trebuia să mimeze că i-a luat gura foc , apoi da semnalul adevăratului început , toba cadenţa un anume ritm , ursul primea o bucăţică de zahăr – semn că trebuie să se ridice în două labe şi să danseze şi tot dresorul rostea primele versuri ( strigături):

Ursul nostru-i mare domn

Astăzi s-a trezit din somn

Uite ursu-i pe cărare

Gătiţi-vă de mâncare

Ursu-i mulţumit de soartă

Dar nu vrea să stea la poartă.

I se făcea un anume semn ursului şi începea să-şi mişte labele din aer … arăta că este nerăbdător să intre. La încuviinţarea gospodarului , cu ursul în frunte , alaiul se îndreapta spre arie - locul amenajat unde era întins ţolul şi peste ţol o pătură; până acolo stăpânul îl mai oprea o dată sau de două ori şi , la comenzi foarte ascunse ursul interpreta mici scenete; de exemplu , pe verticală fiind îşi mişca dosul înt-un mod provocator , cu intenţii de alunecări speciale ale bărbăţiei , apoi primea mult dorita bucăţică de zahăr. Odată ce alaiul a pătruns în curte , versurile erau strigate fie de soţia ursarului , fie de fiul ce mare. Cea dintâi grijă era pentru mâncare şi băutură ,cu aluzii pentru oamenii din alai ,dar ,chipurile, cea mai mare grijă ar fi pentru urs:

Intră ursu-n bătătură

Să găsiţi de băutură.

Ursul nostru e bătrân

Vrea dulceţuri şi nu fân.

Ursul nostru joacă bine

Însă vrea miere de-albine.

A stat prea mult în bârlog

Şi are poftă de joc .

Promisiunile sunt pe măsură : ursul face şi desface , fertilizează pământul şi vindecă beteşugul numit durerea de şale: lângă ţol , gospodarul a avut grijă să deseneze direct pe pământul afânat simbolic - un cerc. Aici ursul dansează pentru ca ogorul să fie fertil în anul agricol care a început :

E curat, l-am pieptănat

Ursul nostru e spălat

Cu ape neîncepute

Şi e tare în vârtute

Frământă pământ arat

Să fie rodul bogat .

În acest moment ursul este invitat să se culce în cercul respectiv , poziţia iernatului din bârlog, să determine tăriile din străfunduri ale pământului să urce către suprafaţă , către stratul arabil .

Următorul moment, partea culminantă a spectacolului , era că gospodarul era invitat să se întindă pe rogojină ( macat, velinţă ) ; ţolul era mai cuprinzător şi era domaniu pentru dihanie,iar locul de vindecare pentru gospodar era suprapus.

I se făcea reclamă ursului , ce puteri miraculoase are , ce beneficii va avea gospodarul, etc :

Ursul nostru e blajin

Şi-i vindecător deplin.

Asta-i urs întreg la cruce

Sănătate îţi aduce,

Sănătate şi tărie

Să fi bun la plugărie

Te poftesc pe dumneata

Pune-ţi burta pe saltea

Când suie Moşu pe şale

Adă oala cu sarmale.

Dacă-l cinsteşti pe năprui

Îţi dă din puterea lui.

Toate aceste angajamente şi îndemnări sunt făcute către gospodar; apoi dă indicaţii ursului :

Joacă-ursule-apăsat

Că ai sub tălpi un bărbat

Hai , târâş , târâş , târâş

Şi-o să te cinstesc acuş

I-al de jos şi până sus

Sulegeşte-l ca pe fus

Lasă-te şi spre grumaz

Scoate omul din necaz

Tot pe şale pe oscioare

Să îl facem fată mare

Frânguieşte-l binişor

Tot oscior după oscior

Variantă:

( Tot pe şale-ncetişor

Să nu-i rupem vreun oscior )

Acum joacă mărunţel

Să îl dezmorţim niţel

Te întinde pe o parte

Să plece răul departe

Te lungeşte măi Ursilă

Mai încet şi mai cu milă

Lasă-te peste rumân

Ţi-o da miere şi nu fân

Te suceşte rostogol

Până vei cădea în gol

Hai, din nou să te ridici

Mai are un junghi aici,

Freacă-l bre, cu talpa moale

Şi i-ai durerea de şale ,

Dă cu laba şomoiog

Să nu ajungă olog

Hai de-a dura , hai de-a dura

Să se-ndrepte arătura.

Fi atent la săritură

Că-i clantăne dinţii-n gură

Lasă-l zdravăn şi curat

Ca argintul strecurat

Dă-i puteri de om viteaz

Să nu pată vreun necaz

Când o ridica de plug

Să clatine boii-n jug

Să ridice femeia

Cu-o mână ca pe-o nuia

Să îi fie de folos

Pân la anu sănătos.

Mai acuma la sfârşit

Te apleacă fii smerit

Ia-i mâna şi i-o sărută

Ţi-o da pită neîncepută

Nu firimitură deasă

Doar făcuşi treabă aleasă .

O să-ţi deie loc la masă

Doar nu t-om lega de leasă.

( va urma ! )

Notă : Aceste rânduri încercă a descrie un eveniment al anilor 1956 – 1960 ( aşa am prins eu) ; versurile sunt culese din zona de Curbură : Cătiaş , Colţi , Nucu , Brăieşti. Nu ascund faptul că am consultat multe culegeri de folclor şi am căutat să reţin acele strigături neculese vreodată şi nici pe cele licenţioase nu am indrăznit a le include ca provocare, deşi savoarea lor este indescriptibilă ; se înţelege că treabă curată în absolut în aşa domeniu este greu de făcut şi , poate nu ar fi indicat : o vorbă , dacă este frumoasă circulă cu iuţeala fugerului , iar maeştrii ursari băteau lumea în lung şi în lat cu o viteză greu de imaginat .

Februarie 2012

De Grigore Rotaru Delacamboru



Autor photo : R . G .

4 comentarii:

Ady spunea...

Buna ziua,

Ma iertati ca va deranjez .Vin cu rugamintea la d-voastra sa scrieti un articol pe blogul d-voastra si sa distribuiti mai departe pe facebook despre mama mea, Gabriela Tudorache care este foarte bolnava . Este diagnosticata cu meningiom , o tumoare cerebrala care i-a afectat vederea si trebuie sa se opereze cat mai repede la o clinica din Germania unde ni se cere 35 000 EUR plus cheltuieli de cazare si transport .

Viata si vederea ei depind de aceasta operatie , iar mie si fratelui meu ne este foarte greu sa o vedem cum indura zilnic cumplitele dureri de cap si ametelile .Timpul nu ne permite sa asteptam si va rugam sa scrieti un articol despre cazul ei . Mai multe detali le gasiti pe http://gabrielatudorache.blogspot.com/. Sau ne puteti contacta la nr de tel. 0724342082. Va rugam , daca sunteti de acord sa ne lasati si un raspuns .
Va multumesc din inima pentru sprijinul acordat.

dumitru_gabriela31@yahoo.com

Cristina C spunea...

Salut!
Ai un blog interesant. Te astept pe la mine http://filmandotherstories.blogspot.se/.
Un an nou fericit iti doresc!

sunike sunike spunea...

http://www.pionulcareconteaza.blogspot.ro/

Georgiana spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.