94. Retezatul şi limita impusă prin semn ( 3 )

Uleiele erau făcute din trunchi de salcie scorburoasă sau trunchi (plin) de plop. Se întâmplă că salcia are circumferinţa prea mare, iar plopul trebuia căutat îndelung. Fie una , fie alta: ambele feluri de trunchi erau ţinute în coajă, la adăpost dar pe un suport înalt, adică sus la aer. Capetele trunchiului de plop erau date cu muruială ( un amestec de pământ şi balegă), pentru ca să nu crape lemnul. După un an se făcea scobitura mică în plop şi se uniformiza interiorul la salcie. După şase luni peretele uleiului era adus la grosimea convenabilă. La un sfert din înălţimea buduroiului , de sus în jos – o dată , şi de jos în sus – a doua oară, în interior se instala câte o „cruce“ (numită şi „roata“) – o piesă formată din două sau mai multe beţe legate în punctul de intersecţie şi atât de lungi încât capetele să atingă pereţii. Când ajungea această piesă la locul stabilit în buduroi, din afară, în capetele beţelor se alica cepi de lemn pentru fixare.
Aceste două piese aşa de simple aveau mai multe roluri: a) întăreau structura uleiului: sub intemperii sau la deplasare – lemnul nu crăpa.
b) cuţitul de retezat nu era lăsat a se scufunda mai mult decât trebuie; piesa de lemn se mai numea limita lăcomiei şi de aici zicerea: „lăcomia strică prisaca“ .
Până a se ajunge la forma de stupi sistematici şi uleiele şi coşărcile (mai ales tehnologia exploatării lor) au suferit modificări – toate aplicate cu scopul ca deranjul produs de Retezat să fie cât mai mic. Un fagure întors reprezintă o modificare dramatică: din instinct albinele modifică toate celulele.
Desprinderea fagurilor de pereţii laterali avea consecinţă şubrezirea întregului burete de faguri din ştiubei; mult timp a funcţionat o îmbunătăţire: buretele cu miere – ce se extrăgea, prin retezare primea formă de tuciuleţ, punctele de sudură dintre fagure şi pereţi nu mai erau răzuite – albinele reparau mai uşor arhitectura deranjată a interiorului.
Dar cea mai spectaculoasă treaptă în această metamorfoză a fost „uleiul cu clopot“ ; un astfel de ulei avea trei - patru orificii transversale ( cât să intre o sabie de lemn pentru retezat).
Se pare că în Zona Rupestrelor a funcţionat mai mult uleiul decât coşărcile. Să fie bine !