143. Propoziţii simple despre creştinism, monahism, formarea poporului român şi a limbii române ( 1 )

La Sfantul Dionisie - Nucu

143. Propoziţii simple despre creştinism, monahism, formarea poporului român şi a limbii române ( 1 )

1) Sfântul Paul Tebeul ( 229 – 342) se retrage în pustia Egiptului în 250 d. Hr.

Era din Teba Egiptului şi a fugit în munţi din cauza unor neînţelegeri cu rudele. A trăit pe vremea lui Deciu şi a lui Valerian – prigonitorii creştinilor. Sântul Antonie cel Mare l-a găsit într-o peşteră din adâncul pustiului: se hrănea cu fructele unui palmier şi avea tunica făcută din frunzele lui.

Model de întrecere de iubire:

Antonie a zis : „Bucură-te Pavele, vasul alegerii şi stâlpul cel de foc, locuitorule al pustiei“.

Pavel a zis : „Bine ai venit soare, care luminezi toată lumea, povăţuitorule al celor ce se mântuiesc, gura lui Dumnezeu, care din pustie ai făcut cetăţi şi pe diavolul l-ai gonit dintr-însa“.

În istoria creştinismului Sfântul Paul Tebeul este considerat primul anahoret care s-a retras în pustiu; peştera unde a trăit a devenit biserică , păstrează moaştele sfântului şi face parte dintr-un complex monahal. Mănăstirea a fost ţinta atacurilor dinspre beduini; izvorul ce a fost sursă de apă şi pentru Sf. Paul curge prin mijlocul mănăstirii şi trece pe lângă o moară. Apa izvorului ( 4 mii de litri – zilnic ) este colectată în bazine - cisternă cu legături de supra - plin din unul în următorul: de băut, apă de uz şi pentru irigat – în această ordine.

Impresionează un turn de observaţie – mai ales că te determină să te gândeşti la peştera - turn a lui Dionisie de la Nucu. Este păstrată şi vechea trapeză – locul unde era servită masa: tavanul boltit ( zidit ) este aievea celui din bisericuţa rupestră din Aluniş ( cioplit ), iar masa - un bloc de piatră fix are aceiaşi formă cu patul - laviţă ce se găseşte în una din chiliile de la Aluniş.

Cei care căutau singurătatea aveau pe lângă chilia – colibă şi un loc secret, o ascunzătoare: peştera naturală sau incinta naturală ofereau această siguranţă. Capela are cupolă de lemn şi pictura de acolo ( 1713) include simbolul Universului care, la rândul său , include Celula de Apă cu cele şase rozete, fiecare având câte şase petale, care prin poziţie de consecutivitate determină , prin eliminare virtuală, a şaptea rozetă; de fapt sunt surprinse cele 375.000 situaţii de simetrie ale icosaedrului ( dăruit cu simbolul apei ) pe un suport care nu este plan , ci de cupolă , efectul ce creează prin sfericitate este deosebit şi ochiul privitorului este impresionat de această parte a picturii cu puternica spaţialitate ce pare fluidă .

La Manastirea Sf Antonie cel Mare si Manastirea Sf Paul

2) Sfântul Pavel Tebeul este primul creştin ( eremit ) despre care se ştie că a trăit ca monah, iar sfinţii Antonie cel Mare ( 250 – 356) şi Pahomie cel Mare (290 - 340) sunt consideraţi întemeietorii monahismului egiptean. Toţi trei sunt numiţi Părinţii Deşertului.Sfântul Antonie cel Mare a dus viaţă de eremit – nu departe de locul unde a trăit Sf. Pavel Tebeul . Sfântul Pahomie cel Mare a fost discipol al sfântului Antonie, însă a început rânduiala vieţii monahale cenobitice: confraţii trăiau în chilii separate, numai munceau şi mâncau în comun, participau la slujbe comune. Sfântul Vasile cel Mare ( 329 – 379) este primul întemeietor de reguli monahale ( Reguli monahale mici şi mari). Influenţat de Sfântul Phomie , Sfântul Ioan Cassian , zis Romanul (365 - 435) a scris „Instituţiile cenobitice “. 3) În prezent este susţinută tot mai mult ideea că monahismul a apărut simultan în mai multe locuri ale creştinătăţii: Palestina, Siria, Mesopotamia, Asia Mică, Grecia, etc. La sfârşitul secolului al III-lea monahismul s-a manifestat în Biserică, dar a existat un premonarhism: curente ascetice au marcat profund creştinismul primelor secole. 4) Creştinismul răspândit peste plaiurile Daciei este de origine apostolică. 5) Religia lui Zalmoxis avea preoţi pe diferite ramuri, dar şi asceţi ce duceau o viaţă austeră, curată – călugării lui Zalmoxis - străsihaştrii. Dacă instruirea lor ţinea de percepte transmise oral – se deduce cu uşurinţă că aveau memorie, iar ucenicul sau ucenicii erau pe-aproape. Când a sosit sfântul Apostol Andrei cu perceptele cele noi – după o simplă comparaţie s-a ajuns la concluzia că sunt noi dar asemănătoare; un străsihastru şi un călugăr creştin nu prea aveau cum intra în contradicţie: ideea renunţării la sacrificiul uman a adus-o însuşi Zalmoxis , ori de la Pitagora, ori amândoi au luat-o din Egipt. Perceptul lui Pitagora sună limpede:„ să nu aduci sacrificii sângeroase“. Că aceste practici nu au încetat brusc – este posibil, dar din felul cât poate fi percepută viaţa străsihaştrilor ( erau vegetarieni – poate şi lacto - şi împătimiţi crescători de albine) ce sens ar mai fi avut sacrificiul uman – pentru ei !? 5) Vasile Pârvan vorbea de „comunităţi de tip monastic“, Iorga presupunea călugăria „ktistilor“. Monahismul românesc ar putea avea rădăcini duble: autohtone cu fluid ascetic geto-dacic şi de influenţă bizantină ( Capadocia, Siria, Palestina, Dalmaţia ) de unde au fost aduşi mulţi colonişti – mai ales muncitori specializaţi pentru lucrul în minele de aur şi argint.