157. Pristolnicul ( 2 )

Pristolnicul( 2 )

Definiţia pentru prescură : „pâinişoară rotundă făcută din aluat dospit din care se prgăteşte la Sfânta Liturghie cuminecătura; în centru se aplică o „ pecete “ . Sunt zone geografice unde se aplică mai multe peceţi “.

Prescura este ofrandă iar pecetea este ştampila ce se aplică spre a deosebi această pâine specială de o pâine comună. „Pecetea “ ar fi desenul în sine şi se imprimă automat cu instrumentul numit pristornic; pentru rapiditatea comunicării numele de „ pecete“ a primit şi obiectul ( uneori ) şi desenul . În Zona de Curbură distincţia se păstrează: pistornicul este obiectul , iar desenul este „ semn “ , cuvântul „ pecete “ nu este folosit. În general , pristolnicul este confecţionat din : lemn , metal , piatră , os. În Zona de Curbură prezenţă numeroasă se înregistrează pentru cele din piatră şi pentru cele din os.

Pristolnicul este considerat obiect de preţ, de artă , curat ; nu este considerat obiect sfânt. Sunt puţine cazurile când se ştie că imediat după ce a fost confecţionat să fie ţinut 40 zile în biserică ( asemănător sfinţirii icoanelor ). În gospodărie locul de păstrare – chichiţa lăzii. Textul ştampilei este universal acceptat : NI KA IC XC …. Isus Hristos - biruitorul.

Forma ştampilei este rotundă ( cerc ) sau de pătrat şi este impusă de forma de ansamblu a obiectului. Pristolnicul din Zona de Curcură are formă gerometrică ( spaţială ) destul de complexă şi cuprinde monolit ( nu asamblate ) corpuri geometrice definite clar : trunchi de piramidă ( pe baza mare este incizată pecetea ) , zona de actiune a forţei în timpul lucrului ( un cilindru ) şi „ teica din vârf “– un paralelipiped cu baza pătrat si puţin înalt unde vârfurile şi muchiile nu mai sunt tăioase.

În multe zone, partea ce nu conţine ştampila are grosime foarte mică în raport cu lăţimea şi înălţimea, formă aplatizată , tinde spre D2, obiectul poate fi agăţat în perete ( de artizanat ). Pristolnicul confeţionat din lemn ( de obicei esenţă moale : plop, plută, loză, tei - mai rar ) emană căldură, căldura intimităţii, de obiect gingaş.

Pristolnicul din Curbură confecţionat din „ piatră sticolasă “ , os sau chihlimbar emană răceală de obiect geometric, este impusă o anumită atitudine din primul moment, „ nu sunt bibelou şi nici jucărioară“.

În momentul aplicării ştampilei obiectul este manevrat cu cele patru degete ale mâinii ( nu participă degetul mic ) , partea opusă ştampilei este împinsă de „ podul degetelor “ şi nu de „ podul palmei “ , buricele celor patru degete se sprijină pe câte o treaptă de aşteptare – un intrând la partea de sus a trunchiului de piramidă, pe fiecare muchie. Acţiunea de apăsare trebuie făcută cu un oarecare meşterşug, între aluat şi şanţurile ştampilei trebuie creat vid – altfel , prin coacere ştampila se estompează. Pristolnicul din Curbură ne determină să ne amintim de „ răceala“ statuilor antice – pline de măreţie în perfecţiunea lor : baza – trunchiul de piarmidă – teica de jos – locaşul – pământul ; din baza mică a trunchiului se înalţă cilindrul – coloana , I-ul , Legătura, Tunelul, iar pe baza de sus a cilindrului se sprijină Teica dfe sus , Teica întoarsă – Coroana – Acoperişu – Cerul. Această schemă de structură aminteşte de monumentalitatea unei cruci,de părţile ei componente , de semnificaţiile acelor părţi. Cu sau pe fiecare pristornic este sugerată crucea, fie prin părţile lui componente ( când este confecţionat din lemn ) , fie printr-o simplă incizie ( metal, piatră, os ). Baza mare a trunchiului – ştampila – este un pătrat cu latura de 35 mm. De ce trunchiul de piramidă ? Nu este un corp geometric tocmai simplu; Brâncuşi a dat un fel de răspuns: a folosit aşa ceva ca semielement la Coloană. În Zonă , la Bisericuţa dintr-o piatră din Aluniş, la stânga şi la dreapta intrării există câte un semielement din piatră la dimensiunile gândite pentru Coloană; este greu de spus în ce perioadă au fost cioplite, dar indiferent când, prin forma pristolnicelor de aici există o legătură cu perioada veche, iar un trunchi de piramidă mai mare , tot din piatră se află la Agatoane – Nucu ( puţin enigmatic !).

Ce spun legendele ? Două !

Prima vine dinspre străsihaştrii: călugării albi , ai dacilor , dacă ajungeau într-o zonă pentru prima dată, scoteau din sân , din bocceluţă sigiliul şi aplicau ştampilă pe un suport adecvat, căpetenia locului recunoştea „semnul“ şi acţiona într-un anume fel, după anumite reguli.

Sigiliul de sihastru s-a păstrat până târziu; în perioada de început a comunităţilor monastice căpetenia ( stareţul ) avea un astfel de sigiliu, un peşte stilizat fiind partea comună a tuturor sigiliilor de atunci, iar părţile distincte, colaterale fiind onduleuri din „ funia încolăcită “ , cea pregătită pentru noduri de labirint în D3; oricum – greu de făcut pastişă. Cu timpul acel desen a fost simplificat ajungându-se la forma puternic stilizată a peştelui de la Iosif - Nucu.

A doua legendă:

Când a venit Cuza în zonă de i-au citit în aură cu lentila de chihlimbar i s-a explicat că lentila nu o pot păstra domnii, domniile fiind trecătoare, în schimb , ca semn de cinste din partea casei i-a fost dăruit un pristolnic de chihlimbar cu tunel pe axul cilindrului că se clătinau ape în zarea privirii dacă-l mişcai; forma şi dimensiunile: cât ale celui prezent în imaginile din această postare.

Autor Photos: R.G.

de Grigore Rotaru Delacamboru