87. Tuburile pentru ghizde din arealul Nucu - Aluniş, Vasul pentru saramură, Vasul virtual de la Cetăţeni

La Dobrota,la Cetăţeni şi în arealul Carptilor de Curbură – piatra are aceleaşi caracteristici ( punctul de vedere al pietrarilor ). Tot ei zic: nu este simplu să faci un tub, există pericole( riscuri). Cel mai mare este să nu alegi bine locul: blocul de piatră sa aibă fisuri. Cei din vechime alegeau câte un minimasiv răzleţ – bolovan imens parcă dat de-a dura de vreun uriaş până aici în poiană. Aşa a fost cioplit Templul de la Fundătură: bolovanul a fost scobit şi a rămas carcasa. Este un lucru teribil: să sculptezi în interiorul operei ! Construieşti luând. Când se lucrează un vas de ceramică – creezi adăugând material. Un vas din piatră, precum sunt tuburile şi ( mai pretenţioase – vasele mobile) trebuie gândit pentru stabilitate. Cupa pentru saramură ce se aşeza pe Masa Rotundă în Sanctuar avea dimensiuni mici comparativ cu vasul ovoidal în care păstrau străsihaştrii saramura.
Pentru tuburi prima grijă era să alegi materialul brut ca produsul finit să nu aibă fisuri – un tub din două coji ar fi un fleac – nici nu s-au păstrat.
Grosimea coroanei – convenabilă: buzele trebuiau scrise. Şi se făcea semnul prin incizie – nu precum în prezent cu ţepuşa în ciment.
Ce spune legenda: după ce toţi membrii grupei de pietrari îşi dădeau cu părerea cum că nu ar avea fisuri parşive – se începea lucrul.
Prin cioplire se da o faţă ( baza de sus a cilindrului), se trasa cercul de interior al coroanei, se făcea o adâncitură ( mare cât capul unui adult) pe axul cilindrului în îngrădirea cercului şi în scobitură se făcea foc. Cu focul te puteai frige: prea mult – stricai totul – bolovanul trăsnea – făcea fisuri, prea puţin – la-ai făcut degeaba. Piatra astfel tratată se mălăieţa ( devenea mălăiaţă) dar numai în miezul cilindrului – miez ce trebuia înlăturat. Spre peretele de interior al coroanei nu se mai lucra cu foc – tubul să rămână rezistent. Din exterior lucrau începătorii: până lângă peretele exterior al coroanei era necesară munca brută – mai puţină atenţie. Şi tot aşa.
La Cetăţeni există groapa de început făcută în bolovan. Ori ideile se potrivesc, ori lucrul a fost oprit din anumite motive, ori opera nu este prea veche, ori acest vas ( care nu există – haios !) , îl privim şi nu există, avea o altă destinaţie. Nici pentru vite ( uluc – precum la Nucu), nici pentru apa de ploaie – cum se credea la Iosif, nici pentru apa de rouă – după cum spun poeţii; motivul : pentru toate aceste ape era necesar un masiv ca la Iosif unde prin condensare sau colectare apa ….dar NU!
O idee: dacă vasul o fi fost cioplit în vremuri vechi ( şi nu-i o farsă) lansez ideea vasului pentru saramură ( una), sau un vas în care era pus un anume combustibil pentru ardere ( a doua ). Spaţiul din jurul bolovanului ar permite efectuarea unui ritual ( de exemplu cel de dinaintea folosirii celor trei suliţi când se ardea seu de bursuc, nişte seminţe, ceară şi propolis sau , în cel mai rău caz – boştină + răşină. Fumul euforiza niţel. Încurcă toate teoriile şanţul făcut pentru pre-plin: ce se scurgea pe acolo ?
Oricare ar fi adevărul despre vasul virtual de la Cetăţeni,alături de unele lucrări din Curbură ( tuburi,uluce, jgheaburi, tuburi - olane, etc.) sau din masivul Ceahlău, este posibil să enunţăm alte propoziţii despre cei vechi.
Privind un tub de piatra ai crede că este lucru simplu: nu prea !
Dacă nu aveau acel bolovan mare la îndemână, atunci munca devenea aspră, riscurile mai mari: tubul era scos din burta masivului pietros; la Nucu există un început al unei astfel de lucrări: cercul trasat şi dăltuială în interior.