miercuri, 2 septembrie 2009

90. Piatra Rotării




Măreţia acestei comori ar fi trebuit să mă determine să aştept până obţineam o poză pe măsură; graba se justifică prin aceia că persoane cu aparatură mai bună or să ajună într-un suflet pe acolo şi or să fotografieze fiecare treaptă, fiecare pietricică, fiecare umbră. Dacă cineva are platină îndeajuns şi o să poleiască minimasivul – bine ar face ! Treptele de aici – forma geometrică şi felul urmei de daltă sunt asemenea celor de la intrare în Bisericuţa Sf. Iosif – Nucu. Despre vechimea complexului de la Cătina nu s-a îndoit nimeni până acum: perioada timpurie a dacilor ( o părere ) , mai înainte ( alte păreri). Chiar dacă nu o fi lucrat aceiaşi echipă de cioplitori în ambele locuri, chiar dacă între ele sunt câteva zeci de ani, la Nucu – sfinţii călugări misionari au găsit lucrările începute. Că s-au făcut adaosuri sau s-a încercat a se face – este clar, însă nu aducem prejudiciu nici unei părţi dacă încercăm să dăm la o parte vălul!
Că e o treabă nu tocmai omenească aceea cu sacrificiile şi ne-ar coborî pe scara valorilor: nici vorbă ( aşa cred eu !), aşa vremuia vremea. Pe acest temei , la Aluniş , încetişor şi în timp mai lung, a fost eliminat un asemenea platou de sacrificiu: au rămas dăltuite şi Scaunul ( un fel de canapea în piatră ).
Motivul eliminării platoului: vecinătatea Bisericii din Piatră ( ortodoxă) nu face să existe o aşa apropiere. În inima-mi de ortodox asemenea ghimpe e-nfipt, dar …
Dar aceste platouri SUNT CELE MAI VECHI VESTIGII - DE TIP MONUMENT – PENTRU LOCURILE UNDE SE AFLA IN PREZENT ROMANII.
Sunt mai vechi decât cele din Dobrogea şi , evident ,decât cele de la Sarmisegetuza. Vechimea lor ar impune respectul oricărei alăturări. De la Odobescu mai încolo nimeni nu le-a studiat în ansamblu şi dacă au apărut elemente în plus …s-a impus tăcerea. De ce ? Alţii ar ţipa rău de tot să aibă aşa ceva !
Dispar pietrele mici , mobile, cu semne – cărate cu rucsacul, sunt denaturate semne – pe care este drept nu prea le putem interpreta – dar dacă pe cel de mâine îl apucă damful descifrării. Uite, eu am văzut – copil fiind – un vas de piatră pentru saramură – cu siguranţă ( procent mare ) nepoţii mei nu or mai avea acest noroc.
O masă de piatră susţinută de un singur pilon – din greşeală – a fost făcută praf; era o capodoperă – Brâncuşi ar fi invidiat lucrarea. Unele semne – cu extraordiar de bune intenţii – sunt răzuite de muşchiul de piatră , să dea bine prin Photo, iar pe şanţul unora se aplică cretă albă ( caz fericit) , se toarnă apă ( nu-i bai !) şi alte soluţii.
Îţi este frică a mai da în vileag ceva ce nu este ştiut în general ! Există un desen care ne spune ceva despre cultul Soarelui, cele patru elemente, acţiune - reacţiune, … mai vechi decât Tăbliţele de la Tărtăria. Este greu de găsit – la-a acoperit muşchiul. Muşchiul acesta de piatră o fi rezistând 10000 de ani ? Ar fi o metodă !
Vizitaţi Piatra Rotării ! Nu călcaţi pe treptele de acolo – sunt sfinte !
Să fie bine !

5 comentarii:

Anonim spunea...

Domnule Rotaru, cam pe unde prin Cătina se găsește acest loc?

GRIGORE ROTARU spunea...

Domnule Cezar,

1) Intarziera mea in a raspunde are o scuza: am fost in zona rupestrelor ( Camboru) – mai multe zile.
2) Daca sunteti Cezar – studentul din Bucuresti care a facut vizita la Ploiesti, chiar si in munti… daca nu puteti raspunde nu-i bai! Am intrebat ca sa justific faptul ca am probleme cu mesingerul, dar este bine ca m-ati interceptat aici.
3) Raspuns: locatia respectiva se afla in com Catina , jud. Buzău. Zic ceva despre un eventual traseu: Bucuresti – Ploiesti – Valeni – Drajna – Nucsoara – Posesti – Tarlesti – Bascenii se Sus si aici drumul face teu; nu mergeţi la dreapta – spre Patarlagele , ci la stanga – spre Chiojdu Mic.Cand ajungeti la Primarie – Catina intrebati unde se afla platoul si cu siguranta o sa va descurcati. Va doresc numai bine !

GRIGORE ROTARU spunea...

Ce spune o persoana care a fost zilele acestea acolo: ...Da se ajunge usor intreband, noi de la sosea am facut dreapta, si am trecut prin lac cu masina, cum am intrat in sat la o distanta de sa zicem 50 metri de lac se face un drum la dreapta, un fel de "drumul prinzipal al satului" si o tine pe el, aici intreaba ca nu mai este mult pana la piatra rotari, sateni o sa`i tot spuna sa o "o tina drept inainte, pe ulita". Ce sa zic de Piatra Rotari, se mai vad cateva trepte in afara de cele principale... Marean

Anonim spunea...

Mulțumesc mult pentru răspuns. Da, sunt Cezar care v-a vizitat la Ploiești. Am ceva cunoștințe prin zona Chiojdu și am făcut imediat conexiunea cu Cătina.
Doresc să fac și eu o deplasare în zona Colți pe la sfârșitul lunii.

AriciPogonici spunea...

as dori niste date de contact ale dvs. sunt si eu interesat de zona, am fost de mai multe ori pe acolo. Astept un mail la arcanumrosa@gmail.com
Ionut M.- Bucuresti