93. La Retezat ( 2 )

Îngrijirea stupilor în coşniţe şi uleie este o fază intermediară între starea de sălbăticie a albinelor şi creşterea în stupi sistematici.
Construcţia uleiului şi retezatul erau cele mai laborioase lucrări: înmulţirea familiilor nu o făcea prisăcarul după voinţă, ci erau adăpostiţi roii după ce erau prinşi. Nu existau prea multe eşecuri: anumite semnale trimise de familie măreau posibilitatea de a şti când pleacă roiul: atunci un ajutor sau chiar prisăcarul stropea cu apă dulce fuiorul de albine care ieşea din ulei; îngreunate şi deranjate de apa lipicioasă nu mai zburau aşa departe şi nici atât de sus. O însemnare pe o carte cu chirilică veche: „ ieri am prins 24 de roi – se întunecase zarea înspre Tihărie de mulţimea albinelor“.
Un roi ieşit la plimbare este valoros: nu roiesc decât familiile sănătoase. Cele cuprinse de mizerie nu roiesc, ci pleacă – deci nu este roi. Un roi prins şi introdus în ulei nou clădea noii faguri în trei zile – albinele care pleacă prin puterea frigurilor roitului sunt ghiftuite şi tinere, au putere de muncă.
Acţiunea de „retezare“ ne-ar apărea azi ca un mic măcel: nu tocmai; deşi nu pledez pentru înlocuirea stupilor sistematici cu buduroaie, totuşi aveau şi buduroaiele poezia lor ( de neînlocuit !) şi câteva avantaje:
a) fagurii construiţi în buduroi aveau mărimea cât a celor construiţi în natură, matca oua pe 3 – 4 faguri de centru ce aveau înălţimea de 50 – 70 cm şi lăţimea de 30 – 40 cm. Pe un asemenea fagure suport spirala de ouă nu era întreruptă , familiile produceau „carne“ rapid – aşa se explică negura de roiuri din sezonul activ despre care a scris cronicarul - prisăcar.
b) intervenţia omului ( de multe ori curiozitatea începătorului) în interiorul castelului mătcii era La Retezat; în acel moment nu mai existau albine neeclozate. Cu puţin fum suflat de sus în jos erau obligate albinele şi matca să coboare – cuţitul de retezat să nu prindă nimic viu. Regula de Aur: retezatul se făptuia la jumătatea lui august.
c) prin retezare se înnoiau fagurii pe părţi şi nu în întregime.
d) posibilitatea de a produce ceară era lăsată complet pe seama familiei: „avem hrană, avem albină tânără, este vremea frumoasă – clădim !“
Dezavantajul: după Retezat uleiul era întors cu partea de sus în jos iar înclinaţia de 9 grade a fiecărei celule se modifică – devine de 81 de grade faţă de verticală – de aceea se făcea retezat o singură dată şi mai târziu – ca mierea să fie în mare parte căpăcită. Celula de fagure nu este înfiptă perpendicular în peretele median, ci există o înclinaţie spre în sus încât mierea ( mai ales în forma iniţială de sirop) să nu curgă.
Prin răsturnarea uleiului – celulele ( sigur cele necăpăcite) erau transformate – o acţiune uriaşă şi era necesar să fie executată până venea frigul ( o lună ,două) . Să ne imaginăm această inginerie: mierea lăsată pentru iernat este în celule, când transformi o celulă trebuie să fie goală şi …tot aşa.
Strămoşul cuţitului pentru retezat era făcut din lemn de ulm: era îndoită o creangă de ulm în faza de elasticitate, apoi câţiva ani era dirijată să crească „ în genunche – adică în unghi drept“. Când se ajungea la grosimea dorită creanga era tăiată , un braţ al unghiului drept ocupa verticala , iar cel de pe orizontală era cioplit sub formă de sabie de lungime cât raza cercului de buduroi. Când era răsucit mânerul vertical in jurul axei sale , sabia tăia o parte din faguri – un sector. Se schimba locul de câteva ori.
Cuţitul încălzit în apă fiartă era îndesat pe lângă peretele buduroiului cu axul vertical, iar cel orizontal trecea printre doi faguri; când se ajungea la adâncimea dorită se executa mişcarea de răsucire. Altă variantă: cuţitul era introdus şi cu axul vertical şi cu cel orizontal printre doi faguri mari ( centrali) încât axul vertical să coincidă cu axul uleiului şi se executa o răsucire de 360 de grade. Înainte de a începe - albinele erau izgonite cu puţin fum. Cu o altă sabie de lemn erau tăiate legăturile fagurilor de pereţii buduroiului.
Să fie bine !