82. Mierea de păducel, mierea de drogi şi vindecarea de junghi

Este dificil şi acum – în etapa stupilor sistematici – a se obţine miere „pe sortiment“, mai ales dacă este vorba de un cules minor.
La păducel se procedează fără să ai teamă prea mare că familia respectivă o să roiască: se restrânge totul la limită, fagurii de cuib să aibă coroane de miere căpăcită, fagurii de rezervă – plini până la refuz, iar fagurii în care să se obţină sortimentul ce se doreşte trebuie izolaţi de „invazia mătcii“. După ce a trecut culesul respectiv aceşti faguri cu noul sirop se ridică şi sunt daţi pentru maturare unei singure familii pentru 7 – 10 zile, până apare dunga superioară de căpăceală. După extracţie mierea se mai ţine în maturatoare ( zăcătoarea străsihaştrilor – 2 tone capacitate !) timp de trei săptămâni, apoi ambalată în vase de sticlă ( în trecut – vase de ceramică ; sub formă de dop capacul era fixat prin ceruire) şi vasele sunt „îngropate“ în lădiţe cu nisip uscat. După 14 zile cardiacii pot consuma această miere de păducel; vindecătoarea Ilinca ( a trăit pe timpul copilăriei mele ) recomanda pentru o dată pe săptămână o baie ( uşoară – era foarte precaută !) cu abur de muşeţel: „stai sub cârpă până apare prima broboană la streaşină şi mai zăboveşti numai cât mai poţi respira !“.
Când înfloresc drogii – în Carpaţii de Curbură – fânul este mai înalt decât omul, deci este cules abundent şi mierea va fi polifloră. Totuşi sunt ani când fânul este sec, floarea lui nu produce nectar ( ori temperaturi mari, ori este mănat,etc.), dar, cu mai puţine pretenţii – drogii se lasă vizitaţi de albine, mai ales seara şi dimineaţa. Mierea de drogi – contrar aşteptărilor – nu are culoarea galbenă, ci carmin – rubinie ( dacă mă exprim corect), o culoare „limpede“, prin vasul cu astfel de miere se mai joacă lumina; de exemplu, mierea de fân are culoarea mai „obosită“.
Am obţinut miere de drogi – o dată în 34 de ani; am descris culoarea cât de cât, însă pentru gust trebuie să mai aşteptăm să se nască şi alte cuvinte. Mierea de drogi se păstra în sticluţe cu dop de lemn sau plută ( ceruit) şi era folosită pentru leacul de junghi: după ce era găsit locul junghiului ( cu gălbenuşul de ou plimbat peste pielea frecată cu ulei şi unde făcea ţuşti, acolo era locul ) se aplica o frunză de tutun unsă cu miere de drogi. Mierea de drogi nu se consuma – nici pentru leac – aşa era de valoroasă.
Să fie bine!