119. Clocimpul de odihnă în văzduh

„Ai coborât din văzduh pentru a te ridica iar cu un alt rost “

În zona de Curbură găseşti la tot pasul exemple când piatra – mai puţin vie – s-a înfrăţit cu arborele – atât de viu; în faţa unei asemenea privelişti cazi pe gânduri: cum de a fost suflată sămânţa vieţii şi în acest context !
Asta nu înseamnă că nu sunt zone unde pădurea este falnică.
Beldia se face din lemn de esenţă tare – cel mai bun este fagul.
Socrul mic şi viitorul ajutor de ginerică au colindat pădurea,au făcut calcule ( arborele să fie suficient de înalt – peste 10 metri – drept ca lumânarea, să aibă numai câteva ramuri sus – dintre care una bună pentru clocimp,să nu fie mai gros decât mijlocul unui om tânăr,către vârf să fie suficient de puternic, să nu aibă cicatrice sau babiţă şi să fie la loc bun de tras ). Acum este ales şi al doilea fir ( de rezervă), dacă primul are defecte care nu se văd decât după tăiere !? Cuvântul final pentru alegere îl are socrul mic, iar ajutorul de ginerică îşi însemnează în minte locul din pădure: o să vină cu echipa care o să doboare copacul şi atunci socrul mic nu mai participă. Echipa doborâtorilor are patru oameni, ajutorul de ginerică numai asistă;între timp soseşte şi atelajul: căruţă fără dric trasă de boi.
Copacul este doborât cu meşterşug: fie prin aninare, adică să alunece în cădere pe un arbore vecin, sau se determină locul unde o să cadă coroana şi se face acolo o grămadă afânată de crengi: în cădere lemnul să nu şubrezească, să rămână şi bucată pentru clocimp şi , pe cât posibil, să nu-i sară coaja. După ce este doborât copacul şi se constată că toate cele sunt în regulă, animalelor li se lasă jugul şi primesc tain ( tărâţa socrului – glumesc cei prezenţi), se aprinde un foc mic la un loc ferit – chir dacă este cald, ajutorul de ginerică aduce vinul, cel mai în vârstă dintre lucrători, cu primul pahar face o cruce pe faţa restului de tulpină ce o să rămână în pădure şi zice: „ dacă o să lăstăreşti înseamnă că am primit iertare “. După ce au băut – simbolic – câte un pahar ( cinstea mare se face la casa miresei ! ) – aranjează lemnul pentru transport: copacul devine inimă pentru căruţă, deplasarea se face în convoi, nu este tocmai uşor să te strecori cu o asemenea lungime pe drumuri de munte , prin codru.
La destinaţie beldia este aşezată în cumpănire pe orizontală, la partea de tăietură se dă cu muruială; peste trei săptămâni „ echipa doborâtorilor“ devine echipa ce pregăteşte beldia pentru „ridicat“ şi o ridică în vinerea nunţii. Am zis: beldia este o coloană aproape cilindrică – comparaţia se justifică datorită lungimii mari de jos până la clocimp. De la clocimp până la partea de sus este tot atât cât de la talpa unui om la bărbie. În capătul de sus se încastrează prin sistemul „moş în babă“ - „cumpăna“ – o bară orizontală prevăzuta cu trei orificii: două spre capete unde se înfig brazii ( al mirelui mai fix, al miresei - împodobit - mai lejer) şi al treilea orificiu la mijloc; cel care „urcă beldia“ în ziua nunţii – de obicei ajutorul de ginerică – după ce a depăşit prin urcare clocimpul – acolo cu un picior în sprijinit se odihneşte apoi mută bradul mirelui în orificiul al treilea ( de la mijlocul cumpenei ) desface „pachetul de cinste“ –în care se află un obiect de preţ sau bani şi o sticlă cu băutură, ridică bradul miresei şi coboară alunecând la vale cu aceste trofee: abia în acest moment nuntaşii încep să mai respire, simbolul central al nunţii a fost coborât printre ei, se continuă cu veselie: chiot şi joc; fără de brad nuneasca nu ar fi fost posibilă. Nunul mare – bucuros – cinsteşte încă ( un mic dar ! ) pe cel ce a coborât bradul. De bradul ce a rămas în beldie a uitat întreaga nuntă – chiar şi mirele!
De la „ridicare“ în vinerea nunţii până la coborâre – beldia trece prin multe transformări de formă: cadranul rectangular se roteşte cu 90 grade – orizontala devine verticală,până să primească cei doi brazi este o cruce Tau,
pe verticală împodobită cu cei doi brazi anunţă tăriile că o nouă pereche cere îngăduinţă de expans întru” modelarea ondulată a nesfârşirii, bradul care coboară atenţionează mireasa ( şi nu numai pe ea !) că are rosturi pâmânteşti , iar bradul ce a rămas în prelungirea beldiei pe verticală ( împreună cu orizontala cumpănă formează o cruce a bucuriei) atenţionează mirele ( şi nu numai pe el !) că în crucea bradului e tăria omului, adică ceva tot despre verticală este vorba – altfel de ce atâta văzduh în toate astea !?
Beldia de nuntă - prin legătura ce realizează - este un simbol puternic: numai Coloana fără Sfârşit şi Masa Soarelui îi pot sta alături.