luni, 14 decembrie 2009

123. Un fel de poveste cu nişte păstori care se plimbau de la un capăt de lume la altul


În peştera Baia de Fier - pentru paleoliticul mijlociu - s-au descoperit urme care spun că acolo se locuia stabil. Peşterile neamenajate – adăposturi naturale – de mărimi foarte mici ( găoace sau streaşină ) asigurau adăpost de scurtă durată ( de nevoie); abia în paleoliticul superior aceste peşteri sunt locuite temporar, însă apar şi locuinţele în aer liber: bordeiul , şura cu vatra în mijloc.
Rupestrele din zona de Curbură pot fi clasificate în multe feluri; unul: după cantitatea de muncă ce s-a cheltuit pentru a se obţine interiorul ( pe care îl privim noi astăzi). Dintre cele aproape 50 de incinte, majoritatea au fost intrânduri naturale şi , o parte din ele , au rămas aşa, iar o altă parte au fost mărite într-un anume fel ( amenajate) spre a servi unui scop.
Aceste adăposturi naturale temporare au fost de folos păstorilor ce practicau transhumanţa, spaţiul de Curbură aflându-se la jumătatea drumului ce aveau de făcut. Tot aceşti păstori au fost cei dintâi oameni care au observat că roca de calcar poate fi lucrată cu unelte nu tocmai sofisticate. Aşa au apărut primele ascunzători: într-un perete al incintei principale se dăltuia un dop şi prin orificiul rămas în urma lui se înainta prin dăltuială în minimasiv. Ce ascundeau în acele camere oarbe: bolovanii de sare ( chiar saramura). Aceasta-i ascunzătoarea veche: la întoarcere din Baltă sau în drum spre Baltă – aici în zonă se făcea Marele Popas.Plaiurile , apa şi sarea îngăduiau timpului să aibă răbdare cu turmele. Deci bobul zăbavă era de 2 – 3 săptămâni în aşteptare, iar la primul semn de vreme rea – o parte din sare era ascunsă şi turmele făceau şiruri lungi pe decindea Dunării. Nevoia i-a determinat pe aceşti păstori primordiali să intre în burta muntelui . Şi-au creat singuri legi: „ peste aceste locuri trecem noi şi în anii din urmă am scobit în piatra de acolo, este a noastră ! Totuşi – la plecare – puneau la scuteală bolovanii de sare; < eşti valoros cât sarea ascunsă > – despre un om ( lucru, fenomen, întâmplare ) ce a picat la ţanc.
După domesticirea animalelor , apoi crescând animale – oamenii primordiali şi , mai ales , cei imediat după – şi-au format comportamente magic-mitologice. Ca în toate cele de început aceşti muguri de credinţă păgână au răsărit sub impulsul principiului acţiune - reacţiune; „ pentru hrana zilei de mâine o să tăiem un miel, faceţi în aşa fel să curgă sângele în ulucul cel mare, umpleţi-l cu apă şi apoi cu grabă să strpiţi fânaţuri şi ponoare să fie şi la anul iarba înaltă“ - ar fi zis căpetenia lor - baciul.
Este posibil să fie adevărat: ascunzătoarea păstorilor pelasgi are vechimea cu mult mai mare decât chichiţa lăzii de zestre (tot o ascunzătoare). Unele < obiective > au rămas aşa după legea scopului dintâi, fie că pentru oamenii diferitelor vremi nu au stârnit interes, fie că au fost în aşa fel făcute încât acum – noi ne uităm la ele şi nu le vedem; altele au fost transformate parţial: dacă o să reuşim să citim părţile netransformate o să obţinem destulă informaţie. Dacă în jur sunt < piese > vechi de 2-3 mii de ani, atunci nu o să acceptăm că numai bisericuţa ( ca incintă ) are 4 - 5 sute de ani – că aşa scrie la hrisov.
< Creştinarea > - transformarea în locaşuri de închinăciune – a fost opera de geniu a vremurilor: poate că dispăreau de mult.
Fie să fie bine !

Photo: interior Biserica - Alunis