marți, 29 decembrie 2009

128. La Aluniş ( 3 )


Drumul Oilor se desfăcea în trei fire de din vale de Gura Teghii: unul cobora prin Broscari-Lupoaia-Călugăriţe - Fijereşti, al doilea prin Aluniş – Strâmba (acestea două se reuneau şi urmau firul apei spre Valea Lupului), iar al treilea trecea prin Nucu – Văvălugi – pe Bălăneasa spre Baltă.
Căpeteniile stânelor se interesau în aceste locuri ( unde făceau popas) de apa dulce ( bâlca) şi de unde să facă rost de sare. Jumătate din tarhartul pe care-l duceau măgarii de transhumanţă era format fie din bulgării de sare , fie din botele cu saramură; pe timpul răgazului concentrau saramura. Dacă ai hrană,apă şi sare – stâna devine univers închis ( independent ); deschiderea se făcea de nevoie: era posibil să amenajezi o bâlcă ( apă vie ) în câteva zile, sare nu găseai pe oriunde. În riturile străvechi – sarea era vehicul sacru: provenea din foc şi din apă ( din soare şi din mare).
Când se ridica stâna o parte din sarea procurată ( bolovan) trebuia ascunsă: prima ascunzătoare din zonă este opera păstorilor din vechime, mai înainte de locuinţa subterană a lui Pitagora, de ascunzătoarea lui Zamolxis, de peştera lui Platon, de ascunzătoarea plină cu chihlimbar, de zăcătoarea cu miere, etc. Ascunzătoarea acestor păstori era legată de domeniul < a fi >.
O variantă : cei doi mioritici îi aduc vină celui de-al treilea că au lipsă bolovanii de sare; argumentele nu sunt primite pe motiv că avea vârsta mai mică.
Legenda mai nouă (a creştinismului ) a Bisericuţei din Aluniş vorbeşte numai de doi păstori; legenda mai veche spune că au săpat în munte trei ( o variantă are numărul cinci) şi fiecare păstor avea un loc - ascunzătoare, numai caşul era preparat în aceiaşi incintă. Iniţial peştera a fost a păstorilor.
Fie că se duceau spre Baltă, fie că veneau de acolo: pe timpul popasului din zona rupestrelor viaţa stânei avea curgere normală – popasul dura două-trei săptămâni, după cum era bănuit cursul vremii.
Călugării albi ( străsihaştrii) au căutat şi amenajat incinte noi sau , prin înţelegere, au folosit şi ascunzătorile păstorilor; colaborarea a fost in sistem de troc: vă dăm bulgări de sare şi miere şi voi ne daţi din produsele stânei.
Faţă de celebrul bordei, chilia este o locuinţă de lux, dar şi efortul necesar pentru ca să construieşti aşa ceva este pe măsură. Unuia care nu-i convins de vechimea noastră îi poţi arata o chilie de piatră şi l-ai pus pe gânduri; dacă vine cu microscopul să stabilească de când este urma făcută de daltă – este foarte bine pentru noi . Locuinţa rupestră – chilia de piatră – nu este tocmai o peşteră: piatra unei astfel de construcţii < este poroasa > , adică semicalcaroasă şi nu de tip granitic (dură - mai greu de cioplit): se ciopleşte mai uşor şi tine de cald. Nu este nici nisipoasă: ai încredere in rezistenţa ei chiar daca deasupra ai un munte întreg. Locuinţa rupestra face legătura cu pământul, cu interiorul. Chilia izolează o parte din spaţiu prin cea mai mare economie de material a cărui rezistentă nu a fost egalată încă de materialele moderne de construcţie: fundaţia, legătura cu pereţii, tavanul, muntele fiind acoperiş. Chilia cu două incinte – ţine de vechime, ori compartimentul de dincolo era folosit ca ascunzătoare.
Imaginea de la începutul acestei postări este din interiorul bisericuţei Aluniş: delimitarea făcută pe peretele dinspre nord să reprezinte intenţia unui anume moment de a fi mărită incinta … O chilie din acest complex are două încăperi – uşa peretelui despărţitor este – oarecum – neconvenţională.
Notă: sunt atenţionat ( prin mesaj particular) că platoul-găvan cu şanţ de prea - plin ar fi posibil să fie o crintă ( de piatră) şi nu platou de sacrificiu; este o variantă de luat în seamă. Am descoperit şanţuri de scurgere şi în alte locuri de aici; la fel: la Nucu şi la Cetăţeni. Probabil există explicaţii în literatura de specialitate – eu nu le-am găsit.
Pe un asemenea teren – nimic nu este bătut în cuie.
Fie să fie bine !

4 comentarii:

Dan spunea...

Regret, dar nu cunosc numele localitatii la care se face referinta in povestioara cu pilotzii de vanatoare. Este posibil sa fie vorba chiar despre comuna natala a lui Chivu Stoica, Smeeni. Il voi intreba pe autor si, daca aceasta prezinta importanta pt dvs, va voi comunica.
In ce priveste satul Coltzi, zona imi este oarecum cunoscuta. Se ajunge acolo de pe DN 10. In Patarlagele, mergand spre Brasov, faceti la dreapta, apoi, dupa ce treceti de podul peste raul Buzau, virati la stanga si conduceti linistit pana in comuna Panatau. Acolo orice copil va va indruma fara probleme spre satul ce gazduieste muzeul chihlimbarului.
Voi continua sa urmaresc blogul dvs din simpla placere si nu din obligatia reciprocitatii.
Va doresc un nou an plin de satisfactii.

Claudia spunea...

Un An Nou cu belsug si bucurii!

Sorin M. spunea...

La multi ani! Sa-ti fie visele realitate!

Ana Márquez spunea...

I wish you that in 2010 you’ll live sweet and lovely moments.
Happy new year, with the time in your arms :-)

A million of kiss, God bless you.

Ana Márquez