luni, 28 decembrie 2009

127. La Aluniş ( 2 )

Faţă de stâncă la baza minimasivului de la Aluniş

Distanţa de la Sibiciu la Aluniş este de 10 km; cei care au dăltuit rupestrele ştiau de Dealul de diatomită – de lângă Burduşoaia: legenda spune că geţii au avut o gură de mină la baza acestui minimasiv ( Afirmaţie: diatomita se cunoaşte de aproape 100 de ani !!!??). Mai mult: geţii exploatau chihlimbarul ! Apele mării în care s-a format această < cretă > la Sibiciu – scăldau şi teritoriul de la Aluniş – diferenţa de nivel este foarte mică: orizontala ce uneşte baza stâncilor de la Aluniş trece prin vârful minimasivului de diatomită de la Sibiciu. Imaginea postată la începutul acestei descrieri ar veni în sprijinul acestei idei: nişte specialişti ar oferi explicaţii precise. Piatra ( calcaroasă ) de la rupestre – Broscari – Aluniş – Nucu – Policiori – poate fi dăltuită cu uşurinţă ( însă nu atât de uşor precum diatomita ). Platoul de sacrificiu ( animalier ) cu adâncitură şi şanţ de prea-plin ar da un certificat pentru vechimea acestor vestigii – partea lor de început; la fel: stânca pe care localnicii o numesc < Masa > - un platou plan cu şapte urme pentru picior – dăltuite. Scaunul lui Negru ( 1? ) – vodă se află la distanţă de 2 metri; în faţa lui un platou mai mic pe faţa căruia
( sub intemperii şi sub paşii celor ce ajung pe acolo ) sunt semnele
( litere !!!??? – o hartă) din postarea precedentă a acestui blog. Cercetarea arheologică trebuie să-şi spună cuvântul, cele ce urmează – ca scriitură – sunt ideile ( aproape poeticeşti !) ale subsemnatului – simplu vizitator de duminică.
La începuturi incinta Bisericuţei din Aluniş a fost adăpost folosit pe timpul transhumanţei ( cu secole înainte de Hristos): fie că acei păstori străvechi au transformat o nişă naturală, fie că au săpat direct în munte. Aceste locuri – aflate la jumătatea drumului de transhumanţă – ofereau zile ( chiar săptămâni ) de popas şi posibilitatea de a fi ascunşi bulgării de sare: ascunzătoarea a existat înaintea firidei,înaintea chichiţei; era un loc uscat şi uşor de mascat.
Călugării dacilor ( cei cu straie albe ) au fost următorii „proprietari“, au mărit incinta şi au adăugat o chilie ( cea de la baza minimasivului de aici). Dacă se va dovedi că platoul de la baza acestui minimasiv a fost Platou de sacrificiu, atunci pe lângă străvechii călugări au participat la dăltuirea incintelor şi populaţia unei anume comunităţi: sângele animalului sacrificat – în doză aproape homeopatică – cu apa izvorului ce curge la câţiva metri – devenea vehiculul unui ritual al fertilităţii.
Influenţa goţilor asupra incintelor este greu de bănuit ( doar dacă unele litere dăltuite-n pereţi sunt şi dintre cele imaginate de Wuilfila , dar nici atunci).
Părerea lui Odobescu în această problemă este greu de combătut.
Vârful Goţilor se află ( dinspre câmpie ) până în rupestre, iar lacul Goteş ( înspre munţi ) dincolo de rupestre. Concluzia normală: goţii ştiau de rupestre !
În această parte de lume, creştinarea geto-dacilor s-a produs în prezenţa goţilor; există un paradox: regii goţilor organizau campanii de prigonire împotriva creştinilor, dar aveau creştini în rândurile lor de până să treacă Prutul spre Câmpia Română. Goţii se luptau cu morile de vânt: Calul Troian era în cetate. Populaţia locală din secolele III şi IV nu a avut nelinişti faţă de noua religie: majoritatea perceptelor creştinismului sunt în concordanţă cu religia veche, a străsihaştrilor. Întrepătrunderea între celor două religii a durat până la … Daniel Sihastru. După edictul dat de Constantin cel Mare – populaţia locală a primit dublă confirmare: noua religie seamănă şi se completează cu cea veche. Comunitatea sihaştrilor creşte: este nevoie de o incintă mai mare; grota celor doi ciobani ( legenda creştină a lăcaşului – poate cei doi mioritici) trebuie mărită: „ adâncirea“ prin dăltuire se produce în toate cele trei dimensiuni, cu un avans considerabil spre partea unde va fi altarul. Adăugarea de spaţiu - după secolele III – IV : masa din piatră, încercarea de a separa altarul de restul incintei, încercarea de a poziţiona altarul spre răsărit, crucea de piatra (neadăugată !) sunt dovezi suficiente că această parte a operei ţine de creştinism.
Extinderea bisericii Aluniş s-a făcut pe structura locuinţei rupestre: ceea ce s-a anexat are ca sprijin minimasivul grotei; s-au făcut incizii cât să intre capetele grinzilor şi s-a executat un şanţ longitudinal pe masiv, în piatră. La biserica lui Iosif din Nucu şanţul este vizibil frontal pentru că există numai grota, faţa este liberă – anexa nu mai există. Şanţul incizat de la Iosif certifică: fie că a existat bisericuţă - clădire în prelungire,ori că sfinţii călugări ( cei creştini) aveau de gând să realizeze construcţia şi din anumite cauze lucrul s-a întrerupt. În favoarea ipotezei că a existat biserică – anexă este şi poziţia actualei incinte: se află în partea de nord a minimasivului; alegerea acestei poziţii ne spune că a fost dăltuită până la apariţia creştinismului aici. Găoacea iniţială avea rolul de adăpost sau trebuia să ascundă ceva; grota lui Dionisie are poziţie de observator. Comunitatea pustnicilor a crescut pe Valea Bordeielor şi a fost necesar ca una dintre incinte să devină biserică ( pentru nevoile cultului ). Eventuale „sondaje“ în solul din faţa chiliei lui Iosif ar pune în evidenţă eventuale urme de zid de fundaţie, o lucrare de tip şantier arheologic ar fi mai greu de executat, celebrul Molid Roşu ( 900 ani !) trebuie protejat cu orice preţ. La 1871 – aşa ne spun acuarelele lui Henry Trenc – cel ce l-a însoţit pe Odobescu în pelerinaj, faţada de la Iosif arăta la fel şi exist şi bradul.
< In 1578, Doamna Neaga împroprietăreşte schitul, cu hramul "Taierea capului Sf. Ioan Botezatorul", cu o moşie şi înzestrează biserica din satul Aluniş cu o uşiţa încrustată cu chihlimbar. >
Fie să fie bine !
Notă
Vă rog să mă scuzaţi pentru pisălogeală: imaginea se modifică dacă se execută clik-stânga pe ea!

Un comentariu:

Carmen spunea...

Iti doresc sa simti razele iubirii divine pe care El le trimite spre inima ta, si tu sa-i primesti iubirea cu bratele deschise, pline de caldura si gingasie, dragostea sa se cuibareasca in sufletul tau frumos si sa-l metamorfozeze intr-un crin alb cu sclipiri de diamant, sa ai parte de toata bucuria din lume, sa plutesti pe petale de flori si pe nori de fericire, iar credinta, intelepciunea, speranta si iubirea sa -ti calauzeasca pasii in noul an !
La multi ani!