Napoleon ar fi vrut să ne spună un secret - cuvânt ultim - însă,din cauza lucidităţii ( este un privilegiu să mori lucid ! ) a renunţat: „ La ce bun, oricum nimeni nu m-ar crede ! “. Dacă aceasta a fost realitatea, atunci Împăratul ( totuşi ! ) a reuşit ceva: ca oricare exces – prudenţa fără margini ( mai ales pentru construcţia variantelor ) dăunează. Timpul egalizează: nu este posibil a fi micşorat meritul lui Thales – filozoful , cel care si-a pus întrebări când a reuşit a electriza chihlimbarul , „ ce se întâmplă înăuntru“, dacă se aminteşte că cele cinci corpuri regulate erau cunoscute cu 1000 de ani mai înainte ,făcute prin dăltuială din piatră şi păstrate ( acum ) la Ashmolean Museum – Oxford ! Pitagora şi pitagoricienii le-au redescoperit, au scos în evidenţă unele proprietăţi, au elaborat metode pentru costruirea lor, etc., apoi Platon , cu marea-i putere de convingere, le-a asigurat de nemurire; Platon nu prea a avut talente matematiceşti ( nici Socrate !) , însă le-a acordat atenţia unui întreg dialog, a ştiut să determine discipolii talentaţi în aşa direcţie să se dedice subiectului, a ieşit în faţă întrebarea:„ de ce oricât de multe poligoane regulate şi numai cinci corpuri, ce înseamnă această limită , putem găsi oare o corespondenţă credibilă fie în planul concret, fie în lumea subtilului !?“ Dintre elementele esenţiale , apa primeşte drept corespondent icosaedru: „ apa este capabilă să se mişte de la sine, cât şi să fie uşor pusă în mişcare de către altcineva, datorită neuniformităţii sale şi formei figurii sale“
( Timaios). Icosaedrul are 12 vârfuri, 30 de muchii şi 20 de feţe care sunt triunghiuri echilaterale congruente ( corp regulat). Forma icosaedrului sugerează mişcarea şi curgerea, în sensul că dacă am confecţiona corpuri reale, din anumită substanţă, de mărimea că toate pot fi înscrise în aceeaşi sferă, şi am azvârli aceste „ zaruri “ pe o suprafaţă plană , atunci am constata că cea mai fragilă stabilitate o are icosaedru, dintre cele cinci solide şi cea mai bună stabilitate – hexaedrul ( având Pământul ca echivalent) . Icosaedrul are 12 vârfuri, 30 de muchii şi 20 de feţe care sunt triunghiuri echilaterale. Forma acestui Solid sugerează mişcarea, curgerea şi ocupă cel mai mare volum din sferă. Icosaedrul se află in dualitate cu dodecaedrul (quintesenţia ),unul se naste din celălalt prin mişcări geometrice simple( dacă unim centrele de greutate ale feţelor unui icosaedru se obţine un dodecaedru).Corespondenţa dintre Elementele Lumii şi Solide este o metaforă uriaşă ( Platon a fost un Poet al cuvântului): corpurile regulate înscrise în sfere din ce mai mici, atât de mici cât cu ochiul nu le mai putem percepe reprezintă particulele de bază ,părţile componente pe care: „ trebuie să le concepem atât de mici încât … să fie invizibile pentru noi, masele lor putând fi măsurate numai când se află mai multe la un loc; un mic paradox: Platon - „ idealistul“ dezvoltă o teorie „ materialistă“ care este foarte aproape de Einstein, teorie cu mult mai subtilă decât a „ atomiştilor“ din timpuri apropiate sau contemporani cu el. Apa umple tot spaţiul în care este turnată – icosaedrul se apropie cel mai mult de „învelişul“ sferei, iar dualitatea cu dodecaedrul transpusă in apă – quintesenţă va fi dezvoltată mai târziu în dubleul Agheasmă - Duh. Cele două linii paralele în sinea lor au ca puncte de legătură ( orizontala ), pământul – viaţa - quintesenţă, dar apa care se varsă … Prin completarea de tip escatologic , plurivalenţa ascunde in filonu-i fară sfârşit un suspin cosmic , tot aşa se cade sa urmărim această traiectorie lipsiţi de exuberanta dar şi de pretenţia ca cea ce a început să se întâmple nu este iluzie care să ne determine să eliminam începutul; ori una , ori alta : coordonarea şi simultaneitatea se impun prin legea bunului – mers … rezultatele nu se vor lăsa aşteptate . Cine este grăbit - o să piardă , cine aşteaptă – nu o să primească . Nu este o dilemă , cel ce vrea să se ospăteze pur şi simplu ne atenţionează : „ atunci s-ar instala haosul când Divinitatea ar fi în repaus o miliardime dintr-o secundă“.
Corpul din fotografia de început a acestei postări imită pe cel ce în geometrie are denumirea de trunchi de piramidă patrulateră regulată: de fapt sunt două – doi străjeri la intrarea în Sânta Bisericuţă dintr-o piatră - Aluniş.
Ce asocieri ar fi posibil de făcut ?
Mai mult nişte enunţuri:
1) Indiferent în care perioadă au fost dăltuite, meşterul pietrar nu ştia atât de multă matematică, desenul geometric vorbeşte despre unghiurile feţelor între ele; mai mult < din interior > , prin desen le vezi cu uşurinţă, însă atunci când ai în faţă bolovanul inform şi trebuie să-i dai viaţă < calculele geometrice > ajută foarte puţin – îşi intră în rol intuiţia, experienţa ,talentrul şi … legătura de curăţenie cer-pământ.
2) nu am măsurat < obiectivele > - ar fi cât un semimodul de la Coloana lui Brîncuşi ?
3) urmele de dăltuială fac posibile comparaţii cu alte vestigii ?
4) dacă ar fi opera ultimelor secole – atunci care ar fi semnificaţia lor – pentru acest timp ne aflăm în curtea unei biserici creştine ( creştinate !) !?
5) cu puţină bunăvoinţă descoperim şi semne: priviţi baza mică …
6) sunt persoane în zonă care ştiu multe şi mărunte … cineva poate culege o informaţie încât să ieşim din zona:
< poate o fi aşa ! >.
Fie să fie bine!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu