105. Ninge peste Carpaţii de Curbură

Imaginea din această postare,uşor deformată ca tehnică photo, produce înfrigurare: este chilia Sfântului Iosif de dinsus de Nucu şi suntem în noiembrie; am ajuns pe platoul din faţa intrării şi trebuie să aşteptăm pentru că prin ochiul săpat în stâncă şi neacoperit şi numit fereastră iese în afară un fum albăstrui, miros şi cântec zis pe mai multe voci. Familia vreunui bătut de soarte, împreună cu sfântul, înalţă rugă de împiciorogare. Această rugă cântată trebuie să pună muntele în vibraţie de şapte ori: se zice că cei din interior simt efectiv că le tremură lumânarea în mână; printr-un fenomen deosebit ( nestudiat) sunetul urcă din interior prin munte spre vârf - acţiune, apoi coboară şi se < sparge > în cameră – reacţiune… şi tot aşa.
Acest fenomen de acustică (nu este ecou!) pe murmurul dat de cântare, în combinaţie cu efectul de grup şi , vârf al piramidei fiind sfântul călugăr , care prin smerenie şi rugă sinceră ( în timp ce se roagă cântând – plânge !) atrage spre cel în cauză unda vindecătoare. Suntem afară şi ninge: vocea sfântului iese în evidenţă, are distincţie, este fermă şi atrage ca un magnet în acest vârtej acustic celelalte voci. Suntem afară şi ninge: ori melodia produce aşa emoţie , ori faptul că te afli în asemenea loc, ori în du-te …vino sunetele mişcă întreaga materie, ori din adâncimile de nebănuit ale cerurilor coboară în plutire de nesesizat - îngerii. Îmi privesc vecinul şi din priviri îl întreb dacă a simţit ceva şi mă pune la punct lăsând capul în jos, adică da, mă aşteptam la altceva, de ce mai întreb. Se repetă a şaptea oară cântecul - rugăciune, aerul din jur tremură în neclintire , minimasivul de piatră o să intre în linişte, Sfântul o să rostească singur cuvântul de mulţumire către Cel Care a trimis îngerii: cel bătut de soartă îşi însemnează în minte ziua când s-a născut a doua oară.
Ninge, este noiembrie şi elementele cad în aşezare!

Photo: Paul R.