109. Despre pietre şi semne - coloane ( 3 )

Legătura dintre cer şi pământ realizată prin „arborele cosmic“ – este o idee complicată , cu reprezentări pe bază de algoritmi abia în matematicile moderne – teoria fractalilor. Imaginea mai simplă – a bradului pleacă tot de la coloană – I-ul, verticala.
„ COLOANA, cel mai vechi edificiu spiritual, asigură legătura între Pământ şi Cer, între material şi spiritual, între om şi forţele care-l tutelează.“ - Florin M.
Pietrele însemnate, evident - au semne (dacă numim litere „piesele“ alfabetelor despre care se ştie).
Majoritatea semnelor au relaţie de legătură cu: I,O,K,M şi H,însă tot atât de uşor se poate face comparaţie cu imaginile simple ale geometriei în D2 ( obiecte ale descoperirilor arheologice vechi de mii de ani au elemente de „geometrie sacră“). Desenul incizat pe un os a avut norocul că a apărut tehnologia prin care a fost posibil a i se stabili vârsta. Unele desene ale pietrelor „par“ a avea autori la fel de pregătiţi. „ Imaginile“ străvechi ale pietrelor sunt compuse pe baza aceluiaşi element: segmentul; cel mai simplu dar şi cel mai încărcat de greutate simbolică este I-ul.
I-ul vertical, numit aşa faţă de suprafaţa de lucru sau faţă de structura desenului este element de legătură: pământ - cer, subteran – terestru, pământ - lună, masculin - feminin,etc.
Iniţial I-ul a – în concret, ca obiect – avut rol de apărare şi rol apotropaic. Un mic inventar: băţul de sprijin ( bastonul ), de apărare şi la nevoie pârghie sau cumpănă – bâta , ghioaga. Stâlpul de la gardul împrejmuitor pentru curte, stâlpul casei, stâlpul casei la prispă, stâlpul – ax pentru stabilitatea unei clăi de fân, beldia la nuntă ( prăjina ), stâlpul central pentru a susţine acoperişul unei case de formă piramidală, I-ul la acoperişul de lemn ce înlocuieşte piatra unghiulară.
Se construia o casă nouă: la început şeful echipei de meşteri chema pe mai marii bărbaţi ai satului, cel puţin pentru a se fixa locul celor patru stâlpi: de fixarea lor depinde totul - pe urmă: configuraţie,temelie, orientarea faţă de soare, faţă de vânturi,se ţinea cont dacă locul este benefic, etc. Se obţinea forma rectangulară folosită fiind funia cu douăsprezece noduri; când se dorea ca apele acoperişului să finalizeze „în punct şi nu pe iapă“ atunci temelia avea forma pătratului. Cei vechi nu ştiau de efectul de piramidă, insă pentru unele temple ( vezi Crucea Manafului ) şi mai târziu , primele acoperişuri pentru troiţe, chiar pentru biserici aveau această configuraţie de piramidă - Ghiseh, despre care se ştie în prezent că produce un puternic efect de formă. În punctul unde se uneau muchiile celor patru ape era instalat un „ I “ real, piesă ce încheia scheletul construcţiei. În unele cazuri rămânea acolo numai partea terminală, probabil de aici denumirea: „ din capul unghiului“. O troiţă din Carpaţii de Curbură avea amplasat acest ax ( în loc de piatră ) din capul unghiului în sprijin direct pe axul vertical al crucii; crucea se sprijinea pe un postament de lemn în X ( în loc de teică ) prin coloană ( stâlpul – evident vertical ), apoi întregul acoperiş – prin axul unghiular – se sprijinea pe cruce şi prea puţin pe cei patru stâlpi ai acoperământului. Pentru Crucea Manafului , încastraţiile celor patru stâlpi verticali şi a celor două grinzi care au mai rămas din acoperiş , acesta fiind realizat numai din grinzi şi îmbinate prin tălpi în piramidă scară, rezulta în final un veritabil loc pentru veritabila piatra unghiulară.
O coloană ascunsă prin propria compoziţie: cruce prelungită cu un ax unghiular – piesă pentru acoperiş: înălţimea în piramidă.
Această construcţie imită ceea ce se întâmplă in macrocosm: Cerul este susţinut de coloane,iar vârful unghiului din bolta cerului – punct permanent al străfundului cosmic – Steaua Polară; axul ce trece prin această stea - punct are ca sprijin centru locului în care se află privitorul , trece prin această suprafaţă şi călătoreşte spre Centrul Lumii. Coloana cea Mare are , mai întâi , rol de legătură: trece , uneşte şi pe locul doi se află rolul ei de element de sprijin. O astfel de coloană ( unde simbolul capătă înzestrări pretenţioase) poate fi considerată a infinitului: nesfârşirea fiind a timpului iar elementele constituente sa aibă posibilitatea să renască perpetuu.
Lumea este rotundă, precum soarele, precum luna , precum bolta cerului şi în centru se instalează coloana – Coloana cea Mare.
Un ritual cât de simplu nu este de imaginat în afara cercului; lumea este cercul şi strigătul către cer este trimis prin coloana instalată în centru: poate o piatră lungă - stâlp, un arbore curăţat şi decojit, apoi stâlpul ce susţinea un vas ( cu saramură , de exemplu ), stâlpul ce susţinea o masă,masa cu un singur picior = colana ce susţine discul.
I-ul este un semn al evenimentelor importante: naştere, căsătorie, moarte.
Urmele de paşi de la Aluniş – lăcaşurile unde s-au sprijinit nişte coloane ??!!
Bâta – cea dintâi armă, cea dintâi pârghie.
Cumpăna fântânii cu I-ul ei – verticala şi braţul orizontal; orizontalitate variabila: dreptatea si nedreptatea în cumpănă. Aşa s-a născut balanţa , mai apoi catapulta.
Masa, cumpăna, beldia de nuntă, crucea şi arborele ( bradul ) sunt atinse de sacralitate.
Să fie bine !


Photos: Paul R.