Forma ovoidală nu produce efect de formă; atunci cum se nasc anumite energii ( speciale) în unele locuri de acolo ? Unul simte vibraţia stâncilor, altul percepe clocotul din capilare şi pleacă pe apă dacă-şi lipeşte urechea de un brad, al treilea jură cu fulger în mână că a trecut peste nu ştiu care maidan (sau piatră) şi a simţit că pluteşte, al patrulea pretinde că a văzut aburul albastru, etc. Oamenii acelor locuri sunt sănătoşi, în grup nu vorbesc despre aşa ceva, cel mult zâmbesc, sau mai spun câte ceva în grupul cel mai mic ( de două persoane ).
Reţinerea lor nu-i clădită pe temeiul laşităţii, ci pentru că aceste întâmplări nu trebuie amestecate cu cele ce ţin de nevoile zilnice.
Tezaurul de la Pietroasa, în primele momente după aflarea lui, a zăcut sub un şopron. La Strâmba ( un sat din zona Rupestre ) teica de piatră a unei râşniţe de cereale a folosit mulţi ani în alte scopuri – s-a dovedit a fi străveche.
Fie în urma unui potop, fie cu ocazia vreunei lucrări – apar ovoizii de piatră. De cum apar sunt înconjuraţi cu respect: dacă omul are de-a lungul gardului din faţa gospodăriei şase asemenea obiecte şi îl găseşte pe al şaptelea – nu îl abandonează şi < nici nu-l vinde ! >, adică: „ l-am găsit , este norocul meu; norocul nu se dă ! “.
Mitul oului sferic ( ovoid, mai puţin sferă ) este primordial: stă la baza credinţei multor popoare. De aici aceste reguli: când îl găseşti devine piesă a gospodăriei tale, nu se vinde, nu se cumpără, nu se fură, nu se
< îmbunătăţeşte > prin cioplire, în nici un caz nu trebuie distrus, el este „sâmburele “ ce include misterul Creaţiei şi este modelul ( imaginea ) celui care s-a autodistrus încât Universul acesta real să apară .
Goţii aveau în graţii formele rotunde naturale - în echilibru cu preferinţa pentru formele în unghi când era vorba de prelucrare: idolul pe care-l purtau în căruţă prin satele Carpaţilor de Curbură nu era cioplit, piatra reprezenta zeul în felul în care a fost găsită – cizelată de vremuri – primea numai numele cel nou şi o considerare aiuritoare. În minimasivul Dionisie există o astfel de „piesă“ , ar fi reprezentarea unei femei ( zeiţă) , dar a primit un alt nume
( tot celebru): Nefertiti. Se credea că ar fi o „ babă “ . Ultimele investigaţii vor să arate că idolul a fost aşezat acolo; semnele de pe faţă nu ar fi o hartă, ci rămăşiţe de litere ( alfabet Wulfila ).
Nu prea îţi vine la îndemână să crezi că numai din întâmplare s-a obţinut în piatră asemenea minuni ale formei. Să mai găseşti un ovoid ce îşi prelungeşte un capăt în codiţă de picătură este o întâmplare ce te determină să repeţi că realitatea întrece închipuirea.
Să fie bine !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu