54. „La negru zăvoi“

Varianta „plânsă“ de nea Zăican are unele deosebiri faţă de varianta – Alecsandri ( cea mai cunoscută şi,poate,cea mai valoroasă; altele sunt nedumeririle):

1) V.A.: „ iată vin în cale / se cobor la vale“;

V.Z.: oile celor trei turme: „ multe sunt cornute / şi urcă la munte“.

1a₁) Plecatul oilor ( coborârea) începe cu Sfântă Măria mare ( 15 august) şi se termină la Sfântă Măria mică ( 8 septembrie); expresia „ negru zăvoi“ pentru această perioadă a călătoriei ( ca anotimp) se susţine: frunza nu a căzut, cel mult a ruginit, zăvoiul poate fi „negru“.

1a₂) Urcatul oilor la munte începe la 8 martie şi se termină pe la jumătatea lui mai: iarba a-ncolţit, frunza este crudă.

1b₁) Cei trei s-au înfrăţit şi asta este , cel puţin , pentru a doua oară când se întâmplă: plecarea spre baltă a trei turme de oi necesită organizare,reguli, utilaje,negocieri,hrană,oameni, etc.

1b₂) Dacă urcă la munte, atunci înfrăţirea s-a produs în baltă.

În ambele cazuri: turmele se află la cel puţin trei zile de mers , fie de locul din baltă, fie de stâna din munţi („ de trei zile-ncoace / gura nu-ţi mai tace “), năprasnicul omor a fost pus la cale după ce turmele au fost unite, aşa a fost posibil de i-a auzit oaia moldoveanului pe ceilalţi doi vorbind.

1c) motive de ceartă: a) nu sunt respectate anumite condiţii; cea mai disputată: muntele acesta cu păşunile lui este al meu şi acela al tău; dacă un animal s-a rătăcit trebuie întors proprietarului de drept, „să aibă necaz mare cel ce taie oaia altuia,să i se prăpădească turma întreagă!“ . Alt motiv: bulgării de sare aninaţi în ţepuşe - furaţi pe timp de noapte.

1d) Dar : „ Unu-i moldovean / Unu-i Ungurean / Si unu-i Vrâncean“, deci vecinătatea munţilor pentru păşunat ( cauza cea mai grea pentru duşmănie) nu se menţine, celelalte cauze enumerate mai sus sunt minore.

Invidia: cauză ce există în aproape toate variantele; „ după aceea dăm totul pe din două: oi , câini, cai, obiecte, etc.“

1e) Dacă în timp ce parcurgi drumul spre baltă se întâmplă acestea: azi ai o turmă de oi şi mâine ai o turmă şi jumătate…

2a) V. A.: „ Drăguţule bace! / Dă-ţi oile-ncoace / La negru zăvoi / Că-i iarbă de noi / Si-i umbră de voi“

Mioara deja se afla în zăvoi,posibil că se afla înaintea baciului, cel deschizător de drum; incongruenţa apare când este rostit pluralul „voi“; nu are nici o noimă să intre în zăvoi şi ceilalţi doi ciobani .Dacă celui tânăr i se spune o taină, atunci completarea („si-i umbră de voi “) nu se justifică decât prin „apăsare“ : repetată fiind încă o rimă.

V.Z.: „ Drăguţule bace! / vezi de te întoarce / în negru zăvoi / că-i iarbă de noi / şi umbră de foi“.

Aici deducem că turmele au trecut prin zăvoi, „umbra de foi“ ar fi metoda la îndemână (a momentului fierbinte) de a-l ascunde pe baciul cel tânăr.

Să fugi din faţa primejdiei – o neruşinată laşitate !? Numai Socrate a mai gândit aşa despre moarte. După: Eminescu – cel cu sufletul cât ceţurile de lumină albă ale munţilor mioritici.

Cuvântul zăvoi primeşte o tuşă peste înţelesul obişnuit: o pădurice de sălcii la marginea unei ape nu poate „produce“ întuneric aşa de mare încât zăvoiul să fie negru!

În discuţii particulare s-au tot pus întrebări: ce să însemne „ umbră de foi“!

- salcia şi răchita – nici vorbă , nu au frunza ca să producă întunecime;

- pădurile de paltin şi fag produc cea mai „ neagră“ umbră; asta înseamnă inimă de pădure ( nu zăvoi !) ;

- probabil că în timpul confesiunii se aflau pe malul unei ape curgătoare şi pădurile erau aproape.

- la marginea pădurilor de arini creşte lipanul ( în locurile cu sol gras creşte înalt cât omul) cu frunza lui într-adevăr lată;această umbră este preferată de oi când se îmbulzesc pe timpul căldurii de la jumătatea zilei!

2b) V.A.: Personajele vorbitoare sunt în număr de trei: povestitorul ( iată vin în cale …) , mioara ( stăpâne , stăpâne / mai cheamă şi-un câine) şi baciul moldovean ( că la nunta mea / a căzut o stea ..).

Mioriţa se adresează stăpânului cu un cuvânt de taină, dintre toate oile – fiind „năzdrăvană“, doar ea a înţeles limba celorlalţi doi ciobani, fiind în preajma lor ( aceştia neştiind că-i năzdrăvană) .

V.Z.: Mai multe oi ( dacă nu – toate) înţeleg discuţia celor doi şi acele surate se roagă de reprezentanta lor: „ Laie mioriţă, / spune-i lui Gheorghiţă“.

Darul înţelegerii vorbirii omeneşti îl aveau toate, însă pe cel al rostirii – numai una, sau nu îndrăzneau să discute cu stăpânul.

2c) În mai toate variantele - mioriţa consideră fapt esenţial ca stăpânul să-şi salveze viaţa ( atenţie: însă numai odată cu turma; de ţinut în minte: degeaba mai trăieşti dacă-ţi pierzi oile !), să se ascundă, confruntarea cu cei doi nu ar avea nici un temei - ciobănaşul fiind stingher şi mult mai tânăr.

2d) Raiul se află acolo unde-l aşează gândul omului; „gura de rai“ este un loc cu mult mai blagoslovit decât Raiul sau este o parte din Rai. Expresia „zâmbetul Raiului“: „şi l-a cuprins zâmbetul Raiului“ – (probabil) fericirea continuă. Pe-o gură de rai nu poţi surprinde decât zâmbetul.

Toate acestea pentru antiteză: în asemenea locuri –uite ce se întâmplă!

3a) În multe comentarii se vorbeşte de fluier ca instrument ce acompaniază zicerea Mioriţei. Nea Zăican – la o aşa ocazie – folosea numai cavalul. Avea şapte cavale: cel folosit când „plângea“ Mioriţa, ştiu sigur – era din lemn de paltin. „ Neică, lemnul pentru caval – care să tremure răguşit – se află numai în paltinii de lângă Paltin“ ( Paltin – a fost un sat !).

Cei care , în copilărie am auzit acel sunet , de-a lungul timpului am încercat să găsim cuvinte pentru a-l descrie şi să ne apropiem cât de cât de momentul acela fermecat când văzduhul , apele , frunza şi lumina încremeneau.

Ciobanul acela alb ca zăpada era un om obişnuit până în clipa când trimetea în nesfârşire primul sunet: cele cinci găuri ale instrumentului, pe care le astupa şi le slobozea după un ritm al momentului, sub privirile noastre înţepenite căpătau dimensiuni cosmice , se năştea un vârtej tărăgănat de sunete, totul în jur devenea mic şi neînsemnat; despre el am fi putut zice că a devenit stăpânul lumii , aşa cu faţa întoarsă spre cer , cu ochii fără să clipească, dacă lacrimile nu i-ar fi curs în două pârâiaşe pe obraji. Nimeni nu l-a întrebat de ce plânge când foloseşte cavalul de paltin! Să fie bine !