Nici unul dintre ciobani nu este năzdrăvan ( paranormal): cei doi nu gândesc că mioriţa îi poate pricepe, iar cel moldovean construieşte variante pentru a „ghici“ cauza neliniştii şi tristeţii ce a cuprins mioara: „ Ori eşti bolnăvioară“,„ Iarba nu-i pletoasă“, „ Nu mai este bună / Apa de fântână“.
Dacă o lege se clatină ,atunci Raiul de pe pământ se desface – aceasta-i grija cea mare a moldoveanului, fără să bănuiască ( parcă): cel de lângă tine poate produce dezechilibru, tăriile sunt date pentru tot ce există.
Moldoveanul i-a supărat pe ceilalţi doi, nici prin vorbe, nici prin fapte, ci prin ceea ce este: „că-i mai ortoman“ şi , de aici, celelalte.
Ortoman = cel sfinţit întru, perpendicularitate faţă de ceea ce-i terestru, cu principii clare, neoscilant, sigur pe el, greu ( imposibil) de târât în noroi prin patimile cele comune. Situaţia improprie când un cuvânt se explicitează după ce este folosit: semnificaţia dintâi a cuvântului nu o cunoaştem; definiţiile pleacă de la „orto“ – ceva cu unghiul drept şi ( sau): „manu“ etimologie prin simbol; „Manu cel drept“ – Vasile Lovinescu.
În V.Z.: Cele trei caracteristici induse de sunetele celor trei fluiere: drag , duios , foc – se regăsesc şi la gruparea cavalelor, la care se adaugă: temei ( stabilitate), noroc, jale şi subţire. „ A zice subţire“ – pierderea suflului ( obligat sau prin voie) în complementaritate cu sunetul grav, tot abia perceptibil, emis de cavalul de os. Fluierul de fag ( ce zice cu drag) şi cavalul de-alun ( că am fost om bun); nu este nici incongruenţă , nici laudă de sine ( cerinţa numărului de silabe): „ dacă vântul o bate-n fluierul de fag este semnul că sunt regretat. Dacă vântul o bate-n cavalul de alun ...
„Au tot dondănit / Şi s-au sfătuit“. „ Încă de la şes / Ei s-au înţeles.“
Acţiunea pământului ţine de precedent.
Să fie bine !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu