Nimeni nu îndrăznea sa-l roage pe nea Zăican sa cânte - nici din fluier, nici din caval; eu aşa l-am pomenit: alb, deci mai in vârstă decât oricare din jur. Cum sa - i zici să cânte, ca doar se ştia că dezlegă sunetele numai la un anumit moment şi momentul acela venea cu greu ( sau aşa ni se părea noua)! La caval cânta trei feluri de melodii: de linişte ( - sa pască oile - ), de tristeţe ( când se-ntâmpla vreun necaz mic) si sfâşietoare ( când âşi amintea de Baladă) - pentru noi era un fel de sărbătoare: urma să cântăm plângând!
Pe aceste trei căi făcea variaţiuni: melodia de azi aducea dar nu era identica cu - aceiaşi- de acum o săptamană. Nea Zăican a plecat langă străsihaştrii, însa de acolo, din eterul care nu poate fi prins in cuvinte - trimite câte o undă şi,oamenii mari de acum - care mai suntem, ne aducem aminte că - am cantat o Miorită - înainte să mergem la şcoala. Majoritatea versurilor sunt identice; doua deosebiri: 1) in varianta pe care o ştia nea Zăican, ciobanii veneau din baltă şi urcau spre munte; 2) ciobănaşul (cel tanar), cel care a paţit necazul se numea Gheorghită. Nu se ştia de Sadoveanu; coincidenţa ( ? ) ne-a uimit mai apoi. Toate oile din turma lui Gheorghiţa aveau presimţiri, însa nu îndrazneau să se adreseze stăpânului şi se rugau de surata lor: - Laie mioriţă / Spune-i lui Gheorghită -.
O fi întalnit Sadoveanu o variantă care să amintească acest nume ?
Călătorind pe Net ( ca toţi contemporanii !) am găsit încă ( pentru mine!) o variantă ce aminteşte numele lui Gheorghita:
- Voi acasă daca-ţi mere / Mămuca v-a d-intreba: / Gheorghită unde-a rămas ? / Gheorghită o rămas înapoi / Cu cele sterpe de oi. -
Să fie bine !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu