59. Cavalul de os

Nu pot să scriu ( şi nu o să pot scrie vreodată) ce provenienţă avea osul din care era făcut ( respectiv ) cavalul lui nea Zăican. Pentru faptul că ( numai la stână) desfăcea cavalul, adică ceda rugăminţilor din ochii noştri , ne sugera să-i acordăm un fel de recompensă - ceva ce sta în puterile noastre: „ aş mai avea nevoie de nişte pietricele !“ Asta însemna să dăm o fugă ( vreo 3 km) până la Piatra Albă şi să-i aducem un săculeţ de mică( „ din cea mai bălană“ ).Bineînţeles că întreceam vântul ! O punea la copt „ la căldură moale“ pe nişte lespezi încinse , apoi o pisa , o cernea, iar o pisa , şi tot aşa... Topea ceară şi untdelemn , (în părţi egale) , un bob de chihlimbar şi cât lua de trei ori în degete – praf de mică. Cu un petic de postav ungea cavalele cu „ dogolundină“La ce se referea cuvântul ştiam, de unde a răsărit nu ştim nici astăzi şi nu l-am mai întâlnit altundeva. Semnele încrustate pe cavale reprezenta opera altcuiva: „ Flăcăul“ – despre care se zicea că „ încrustează şi-n om, dar să nu te întorci“ adică făcea tatuaje şi te hotăra de la început „ să nu vii înapoi la mine să le scot – nu se mai poate !“.

Pe lemn ne mai jucam şi noi cu briceagul, dar pe os ...!

Se amuza teribil ( adică ridica mustaţa un pic cu buza pe partea dreaptă; lumină avea tot timpul pe faţă) pentru că noi uitam cuvântul şi inventam fel de fel de alte năzbâtii; după ce am învăţat scrisul aveam bileţele prin buzunare.

„ La ce foloseşte preparatul ?“ - „ Nu se aspreşte sunetul !“

Din fluier nu l-am auzit cântând; cei mai în vârstă decât noi ziceau că în tinereţea dumnealui, demult,cânta din fluier la sărbătoare, Pe Podul Samarului şi jucau oamenii: celebra Horă - pentru acele plaiuri - a fost realitate şi nu o invenţie poeticească. „ Fluierul nu se loveşte cu Balada !“

A se lovi = a se potrivi, a se îngădui. „ Ura-i până-n dinţi / Au jurat pe Sfinţi“

Rostul cavalului este predestinat: sunetul se rostogolea în zgrunţii peşterii din os şi ieşea zdenţuit rostogolindu-se pentru a se împlini alunecând ca un şarpe ( ce mai adineauri a năpârlit ) peste ape şi peste păduri, cutremurând aerul , frunza şi mai toate tăriile cu tristeţea lui legănată în nesfârşită durere.

Să fie bine !