113. Urme de paşi ( 3 )

Construcţia acestui blog are ca fundament ideile ce pot fi lansate faţă de un anume subiect: în general, în interpretare – pe bază de obiect arheologic sau prin comparaţie – ( fantezia aduce ineditul – în mod sigur) - şi, câteodată soluţia. Urmele dăltuite-n piatră, segmentele , punctele şi figurile simple din diferitele locuri, ( un cerc cu două diametre perpendiculare este deja o figură complicată) sunt străvechi, de dinaintea oricărui alfabet. Strămoşul acela de acum 30000 de ani – faţă de noi , avea mai puţine posibilităţi de a stoca şi de a transmite informaţia. Chinul nostru de acum de a înghesui pe suport – D2 bucăţi din spaţiu o să pară urmaşilor noştri de neînţeles: cu universul ordonat prin mai mult de trei dimensiuni o să-şi bată şi ei capul – şi tot aşa! Mai grav este că din cauza „ progresului “ nu mai este posibil să dezlegăm enigmele simple: cunoşteau cei vechi procedeul prin care piatra era desfăcută în elemente primordiale , apoi pusă în formă nouă la un loc favorabil !? Ideea este de tip S.F. – şi dacă !? Până vom fi în stare să descifrăm anumite mesaje – evident că trebuie să conservăm obiectivele în cauză. Dacă la rupestrele de la Nucu sfărâmăm câteva incinte altar, pentru că existenţa lor în multiplicitate încurcă nu-ş ce teorii, atunci nu prea mai este nimic de zis.
Masa rectangulară din piatră – curtea bisericii din satul Muscelul Cărămănesc – ultimă vorbă – a stârnit interes că suna a gol: platforma orizontală ( 2,20; 1,30; 0,30) metri – şi dacă … Să zicem că a fost accident, dar foarte rapid bucăţile dezastrului au fost împotmolite în ciment, iar clopotul cel mic a cam fost plimbat şi a venit altul în loc;uite - aşa,nişte exemple minore.
O capodoperă nu are nimic minor în ea ! Este greu ca nepoţii mei (1-3 ani - acum) să priceapă la vârsta majoratului că masa în cauză era o bijuterie născută din sufletul strămoşilor mei şi ai lor – câţi ,or fi fost – oameni de verticală şi cum să le explic lecţia despre sunet: clopotul cel mic făcea valuri în curtea bisericii , iar la 6 km distanţă , la Boşoveiu – în pădure, omul lăsa toporul din mână, asculta văzduhul, descifra ce spune semnalul şi în neclintirea bunului - simţ se închina. Uite – nu am bănuit încurcătura ce a fost să vină şi nu am înregistrat acel sunet ce mi-a însoţit pe ultimul drum: părinţii, bunicii, străbunicii, …Satul acela este mai puţin bogat: a dispărut un sunet !
Oare, cel ce duce bucăţi de piatră-nsemnată la el pe birou – devine bogat? Urmele de paşi de la Cetăţeni, de la Aluniş, cele ce duc spre apa Pârscovelului , etc. – ar trebui turnate în plumb să avem ( în negativ !) imaginea lor – dacă altfel nu se poate.
Acest articol nu este un pamflet, ci un cântec trist ce aminteşte (era nevoie ?) că trebuie să respectăm vrerea celor ce au făptuit ceva în ideea unei curăţenii simple, de suflet.

Photo de Paul R. - Urme la Cetăţeni