20.La Bisericuţa lui Iosif

Orientarea nord - sud a grotei pe lungime ne spune că incinta iniţială nu a fost dăltuită de creştini, ci cu mult mai înainte ( situaţie similară la Aluniş).Este adevărat că toată Culmea Spătarului este orientată aşa, însă în momentul în care s-a luat hotărârea ca incinta de piatră să devină altar şi anexa de lemn să conţină naosul şi pronaosul, atunci şi orientarea ar fi devenit creştinească , mai rămânea neajunsul că lumina nu pătrundea în altar dinspre răsărit nefiind posibil a se deschide fereastră.

Posibilele motive ale renunţării la a se construi anexa: fereastra altarului , evenimente istorice perturbatorii care au dus la descoperirea locurilor şi obligaţia

„ proprietarilor“ de a pleca.

În prezent nu se ştie dacă aici la Iosif anexa a fost construită cândva şi s-a distrus în timp, rămânând numai grota iniţială, sau a existat o încercare de a fi construită ( am spus anterior că semnele sunt clare: există şanţul în care să intre învelitoarea anexei şi lăcaşele unde să intre grinzile) La Aluniş – anexa există - în prezent.

Planul ( la Iosif) prevedea şi transformarea ferestrelor ( să fie mărite), uşa de la intrare în grotă să devină uşa ce legă altarul de naos. Şanţul din jurul ferestrelor ne arată cam cât era preconizat să fie mărite ( ca formă este asemenea celui ce are legătură cu învelitoarea) şi se prezintă în arc frânt : ori goţii ştiau de rupestre (există mai multe indicii),ori constructorii momentului când s-a plănuit extinderea cunoşteau cum să folosească acest element arhitectonic; situaţii asemănătoare la Agatoane .

Peretele-faţadă al Bisericuţei lui Iosif ar fi rămas perete despărţitor ( după cum am zis), această afirmaţie se bazează pe similitudinea cu Alunişul, dar studiate adânciturile făcute pentru a se asigura sprijin grinzilor anexei, vom observa diferenţa dintre urmele de daltă ( ghionoaie) rămase de la cioplirea iniţială a incintei şi urmele de daltă de la dăltuirea acestor umeri de sprijin ( de dată mai recentă). Fără prea multă ştiinţă se pot compara umerii de sprijin de la Aluniş cu cei de la Nucu şi o să funcţioneze surpriza: aceiaşi echipă . Concluzia: Bisericuţa lui Iosif a fost extinsă sau trebuia să fie extinsă cam în aceeaşi perioadă când a fost extinsă biserica de la Aluniş ( pentru care se cunoaşte data realizării anexei ).

Dacă toate astea s-au întâmplat, atunci este posibil să fie propus cel mai din timp an – 1500: sfinţii călugări de la schitul Aluniş s-au certat mulţi ani cu sfinţii călugări de la schitul Nucu pentru pădurea Samaru ( care se afla – şi se află – la nord de satul Muscelul Cărămăneşti ); cearta a mers până la vodă care ,în divan de judecată a hotărât ca pădurea să fie a sfinţilor călugări de la schitul Aluniş „care au trecut pădurea prin foc şi sabie“ ( zice un document scris ).

Studiată de oameni ai domeniului – Bisericuţa lui Iosif ar oferi nebănuite răspunsuri unor întrebări presante ale prezentului: nu poate vedea un turist ceea ce poate vedea un arheolog ( şi nu numai) , chiar dacă amândoi se uită în acelaşi loc.

Să fie bine !