34.Grotele, oul cosmic şi mitul tunelului

Ghilgameş caută nemurirea şi pentru a putea făptui căutarea parcurge Tunelul Iniţierii; la celălalt capăt Lumina care vine de pretutindeni - naşterea. Trecerea prin tunel ( ireversibilă ) înseamnă că mergi spre o nouă naştere.
Coborârea în peşteră (spre a te „reconstrui“): Zamolxis, Pitagora şi nu numai.
Trecerea prin Tunel – din nou la start însă pentru o nouă treaptă a jocului.
Forma ovoidală are întâietate faţă de alte forme: acoperă simboluri primordiale şi este legată de formele fundamentale ale manifestării tăriilor.
„Începutul lumii“ pentru Brâncuşi este locul în care ( oricine ai fi ) te poţi oglindi
( bronz lustruit ) : plutesc elementele de început ( Cele cinci Solide îngemănate ) şi chipul tău ( ireal ) trecând prin Stadii – transformându-se.
Între ceea cea au spus înţelepţii persani şi convingerea ţăranului român, Brâncuşi a scris linia orizontală ( a Porţii); un creator neinstruit trece neobservat ( în folclor), iar unul plin de principii nu mai visează flăcări. Dacă ai găsit un trovant ovoidal simplu, la el nu prea mai ai de lucru: încărcătura cu simbol este imensă.Formele unor trovanţi întrec închipuirea: îţi trebuie timp şi talent să găseşti cuvintele pentru interpretarea artisticului şi descifrarea mesajului ( al cui ? ). Trovanţii repetă aceiaşi schemă de construcţie: îngemănarea ovoizilor; „piatra însemnată“ pune în felurite ipostaze acelaşi element: segmentul. Sculptorul divin şi cioplitorul cuminte.
Brâncuşi a esenţializat atât de mult cu acelaşi rezultat: nu ai mai avea ce adăuga. Măiastra parcă are în guşă un ou: nu mai vedem pasărea ci ovoidul.
Pentru proiectul Templului din Indore – Brâncuşi a zis: „ Oul trebuia să dea impresia că este depus pe iarba unei pajişti întinse, în faţa Palatului maharajahului, ca si cum o pasăre misterioasă l-ar fi depus acolo, dispărând apoi spre înălţimile Himalaiei.“
Sfinxul emană răceală , gravitate, concentrare ( viaţă interioară aspră – intransigenţe); babele au onduleuri, pot fi modelate , cedează, deci - femininul; Sfinxul urmăreşte actul creaţiei, forma ovoidală protejează sămânţa.
Ovalul ( oul ) trebuie contemplat; prin puteri şi legi misterioase poate umple o parte din D3; tunelul te dirijează, nu ai ce face: te afli în interiorul operei.
Tunelul dirijează creaţia; elaborarea artistică se face în aşa-numita „transă“
( trecerea prin tunel - deci şi creatorul renaşte creând). Prin tunel cauţi forme primordiale ale materiei sau ale subtilului.
La fel cu grotele: să creezi ceva golind interiorul;ciudată prin măreţia ei această faptă: îndepărtezi materie ca să obţii un spaţiu care să te ajute prin formă şi loc.
Forma ovoidală a fost preferată în cazul grotelor împotriva planşeului drept: în primul rând o rezistenţă cu mult mai mare , apoi ideea că te afli în interiorul a ceva care te ajută să-ţi depăşeşti condiţia prezentului.
Numai criptele de piatră ale sfinţilor călugări au forme rectangulare ( Găvanele) şi zăcătoarea ( tot de piatră) ; celelalte incinte ce ţin de rupestre au rudenie cu interiorul ovoidului. Dacă secţionăm Fundătura obţinem o formă care invită la mai puţine cuvinte; la fel pentru tunelul de la peştera Tartarului.
Cele două masive ( Vârful Goţilor şi Ivoiu ) cu vârfurile retezate ( artificial ) au primit amenajare prin materialul vârfului ce trebuia înlăturat – sub formă de ovoid.
Nu trebuie să scotoceşti ostentativ , toate acestea se oferă privirii, totuşi este necesar să vezi.
Dacă „Piatra însemnată“ ( o babă) o fi suportul unei hărţi a cerului într-un anumit moment cosmic, atunci interpretările devin fără de sfârşit, încărcătura simbolică peste imaginaţie.
Ispita sublimării şi încifrarea prin rostire menţin subiectul între limitele posibilului cu multiplele posibilităţi de interpretare – „Oul dogmatic“ – Ion Barbu.
Cuvântul este plasat pe un portativ care pluteşte pe undele molcome ale apei primordiale: cuvântul trebuie cântat, e partea necesară din Marea Simfonie.
Tunelul este calea spre naştere şi renaştere; tunel şi Trecerea Continuă.
Tunelul este calea, oul este cauza.
Grotele sunt depozite; materialul şi forma le-au înzestrat cu puteri sporite.
Forma ovală favorizează cuvântul: fluidul subtil format prin zicere şi cânt trece prin munte sub formă de vibraţie; o parte se întoarce ( un fel de ecou) spre emitent, o altă parte ( eliberată) trece în Necuprindere - mesajul.
Stâncile de la baza Masivului Gotei ( Goşei) , la locul numit Gura Şanţului dezvoltă vibraţiile şi le trimit spre emitent sub formă de ecou – până aici: un fenomen banal; neobişnuitul constă în faptul că numai dintr-un anumit punct sunt resimţite vibraţiile: undă sonoră şi oscilaţii ( cutremurul cărnii) de emitentul-primitor. Locul se numeşte „ La Crucea lui Tocană“ , unde într-adevăr a existat o cruce de lemn cu acoperiş ( loc de închinăciune dar şi eventual popas pentru drumeţul prins prin acele locuri de vreo ploaie torenţială); şi crucea şi adăpostul au putrezit – trebuie să cauţi locul unde stâlpul vertical a fost înfipt în pământ; peste tuturuşul rămas din trunchiul crucii un om a fixat o fundătoare – să nu cauţi locul prea mult.
Stâncile lui Leonardo din partea de nord a masivului numit Vârful Goţilor; ca să vezi stâncile trebuie să intri în Pădurea Samaru şi să te îndrepţi spre platoul numit La Martire; trebuie să lucrezi cu busola: mergi pe acest drum până când acul busolei „trece“ prin inima stâncilor şi indică direcţia sud – nord ( cam la 300 m faţă de stânci). Verifici dacă ai descoperit punctul trimiţând sunete către stânci: dacă se formează ecoul,eşti pe drumul cel bun;poziţia optimă este când ecoul ajunge la tine, (în „punctul favorabil“ ) se desface în două: o parte trece peste păduri şi se îndreaptă înspre Aluniş, iar cealaltă parte urcă pe direcţia Martire – Vârful Zboiului, de parcă două cete îngereşti ar aluneca prin acele văzduhuri.
Babele - forme apropiate ovoidului sunt figuri întâlnite mai des decât figura Sfinxului. Ovoidul – trovant apare din străfunduri în momente prielnice şi gata modelat, babele sunt aeriene şi suportă modelajul continuu; ovoidul este independent - migrator, apare când nu te aştepţi şi poate fi dus ( apoi ) oriunde – energiile însoţesc „obiectul“, babele sunt sedentare , au corpul comun cu al masivului unde se află şi s-a verificat că le dispare din energii dacă sunt dislocate ( ori locul leagă energetic baba de masiv, ori acţiunea distructivă a dislocării tulbură echilibrul dintotdeauna al conglomeratului).
De fapt există interdicţia: „ nu modifica ovoidul - trovant, nu-l atinge cu dalta,lasă-l aşa cum ţi l-au dăruit străfundurile “ şi atât - fără explicaţii. Măsurătorile radiestezice au completat: la descoperirea trovantului se manifestau în jurul lui forme energetice de-o anumită putere; dacă prin accident trovantul a fost ciobit, tăria formei de energie (depistată iniţial) scade drastic. Mesajul : nu modificaţi formele !
Se zice că odată pe an ,o zi întreagă ,Babele de la Ulmet cântă ! ( trebuie verificat ).
La fel: când te apropii prin galerie ( alt tunel ) de cuibarul de chihlimbar, din masivul nedislocat se aude cântec şi , din acest moment acţionezi cu atenţie, adică numai cu unelte care nu produc distrugeri ( cântecul chihlimbarului cere tribut !). Rămâi contrariat: chihlimbarul nu-i de acord să fie scos din interior, dacă insişti atunci te atenţionează că te apropii de un loc gingaş, dar pentru cântec plăteşti ! Prin ce transformări trece, dacă odată ce a devenit bijuterie – chihlimbarul devine benefic !? Un alt amănunt: când treci prin tunelul căptuşit cu vinişoare de chihlimbar – modul de a percepe starea ta de a fi se modifică: noua ordine impusă prin alunecarea percepţiei spre forme confuze pe bază de surplus de adrenalină sau corespondenţa ocultă între esenţa imaginii ce ţi se derulează şi eliberarea bănuită prin sublimare face ca în această stare creierul să elaboreze imagini nu tocmai inteligibile.
Bâlca Neagră este o minigrotă plină cu apă şi nu numai !
Străsihaştrii au trăit în această lume plină de simboluri şi mister . Să fie bine !